Episodul doi din seria Micului Tratat de Redactare e ambitios: vrea sa vorbeasca despre stil. Desigur, sapte reguli nu-s de-ajuns, dar magarul si-a facut reclama falsa in titlu ca sa va pacaleasca cum ca-i scurt. Deci, sa n-o mai lungim si sa purcedem:
Nu exista "stilul perfect". Nu exista nici macar "stilul corect". Stilul tine de condeiul fiecaruia, asa cum il arata si etimologia, unde stilusul anticilor romani insemna unealta de scris. In schimb, stilul este, fara discutie, atragator sau dezagreabil. Si aici e tot o chestie de gust - sint oameni care se dau in vint dupa propozitiile simple ale lui Hemingway, pe cind altii prefera dezvoltatele lui I. Teodoreanu, de pilda. Cred, totusi, ca o calitate fundamentala pe care trebuie s-o aiba un stil atragator este sa fie inteligibil. Usor de inteles. Usor de urmarit. Usor de citit. Deci, cum obtinem inteligibilitatea? (cine-l pronunta corect din prima primeste premiu!...). Pai, o obtinem cu o serie de nu-asha-uri, dupe cum urmeshte:
1. NU UITATI PROPOZITIA PRINCIPALA din fraza. Ea e steaua voastra, calauza, luminita si nordul. Puneti-i cite subordonate vreti voi, daruiti-i n agenti descriptivi, dar pastrati clara legatura de subordonare; trageti sageti dinspre si inspre ea cu ajutorul celorlalte propozitii. Nu mai e nevoie sa adaug ca va veti baza maxim pe semnele de punctuatie (mici digresiuni pe subiect aici), care va servesc logica frazei cu nadejde si simt de raspundere. Iata un exemplu, cu zeitza Virgula si nu numai:
Nici nu mai stiu de cite ori m-am dus sa vad filmul ala care mi-a placut foarte mult inca de cind eram mica pentru ca era cu Alain Delon care e un tip superfrumos si de care toate pustoaicele de la mine din fatza blocului erau indragostite.
Sa rescriem in spiritul inteligibilului:
Nici nu mai stiu de cite ori m-am dus sa vad filmul ala, care mi-a placut foarte mult inca de cind eram mica (pentru ca era cu Alain Delon - un tip superfrumos si de care toate pustoaicele de la mine din fatza blocului erau indragostite -). Nu pare olecutza mai usor de citit? Si nici nu i-au trebuit prea multe operatii estetice, doar citeva:
- un implant de virgula
- un lifting de atributiva cu niste paranteze
- o liposuctie de pronume relativ cu o bara ("care [era]"), care a transformat o atributiva intr-o apozitie.
Detaliile acestea tehnice sint pentru pasionati. Ideea e ca putem folosi semnele de punctuatie ca sa facem lucrurile mai clare si sa nu taiem din lungime. Ce-i lung nu e neaparat neclar (desigur, aici exceptiile sint mai frecvente decit regula...), ci doar prost punctat.
2. NU SUPRAPUNETI AMANUNTE. Adica nu explicati un lucru de mai mult de doua ori decit daca v-o cere importanta lui in economia frazei si vreti sa faceti o subliniere de sens. Altfel va veti pierde in derivate si derivatzele. Din aceeasi categorie face parte si detalierea fiecarei chestii, dupa cum ii vine rindul in relatare. In cazul acesta, veti deveni niste maniaci ai parantezelor vesnic deschise si niciodata inchise. Are o mare legatura cu punctul 1 si tine si de orientarea voastra catre actorul principal al textului. Trebuie sa aveti un solist in toata tarashenia, iar restul ideilor sa fie backing vocals. Imaginati-va o relatare de genul:
Am intrat inauntru si linga usa statea exact cu spatele la mine - de fapt, in biroul ala stau vreo trei oameni, fiecare cu desk-ul lui, pusi in L, doi pe latura lunga, linga geam, unul pus in unghi drept fata de ei; ala de linga geam e amarit, vai de capu' lui, nevasta-sa e bolnava si au doi copii, in fine - asa, deci cum spuneam, statea cu spatele la mine X...
Va rog sa descoperiti voi relevanta dispunerii spatiale a celor trei birouri si a povestii triste de viatza. Eu n-o gasesc!
De obicei, pacatul asta apare in relatarile orale, dar, credeti-ma, sint destule exemple si pe net, pe care nu vi le listez, ca nu-i frumos... Ca pont, daca intr-o fraza va vine sa spuneti prea des in fine, / ;asadar, /, deci: / sa revenim:, ceva e intr-o oarecare neregula. Inseamna ca ati detaliat prea mult si starul relatarii voastre s-a inecat pe undeva, prin prima parte a traversarii.
3. NU REVOLUTIONATI GRAFIA. Greselile voite de gramatica, re-grafierea unor cuvinte din perspectiva fonetica (mai ales din engleza: feshan, apointmant, diliveri) sint superamuzante si dau multa savoare textului. Cu conditia sa nu fie suprafolosite. Va dau ca exemplu mega-hiper-ultracelebrul Pitzipoanca.org, la linkul asta, ca sa vedeti extremul. Desigur, domnisoara nu e vreo editorialista si nici nu face blogging, da' poate o paleste vreo idee la un moment dat, ca-i o tara libera... si-atunci sa te tii!
Tot la acest capitol se inscrie si stilul nashpa-grammar, adica folosirea anacolutului. Ruperea frazei si impanarea ei cu greseli de logica e o tehnica deosebit de amuzanta - seamana cu ce am scris mai sus, la suprapunerea de amanunte -, dar risca sa oboseasca la un moment dat. Frazele lui Caragiale si Musatescu abunda in anacolute - ca de-aia ne plac! -, dar abunda cu masura. Va dau o piesa clasica aici, "Art 214" a ploiesteanului nostru de aur si venin, de unde va recomand cu precadere sa studiati discursul Tarsitii Popeaschii, vaduva lu' priotu' Sava de la Caimata, care a darimat-o Pache cind a facut bulevardu' al nou. Si o sa intelegeti ce vreau sa spun. E un stil savuros, dar aveti grija cu el.
4. NU VA PIERDETI IN METAFORE. Bineinteles ca poezia textului tine de condei, de atmosfera si de intentia autorului, ca sa zic asa. Dar sugestia la sugestie la sugestie il pierde pe bietul cititor pina la ratacire totala. Floarea de argint a Mamei-Natura cadea lin, peste ochii adormiti ai caselor, intr-o perdea de forme visatoare izvorite din surlele acoperisurilor. Adica ningea linistit seara, peste ferestrele neluminate si peste fumul din hornuri. Mai pe scurt, mai concis si mai urmaribil. Nu trebuie s-o luati taman de buna, caci asta e o opinie personala: eu prefer stilul sec. Am ramas traumatizata de timpeniile de compuneri din clasele 1-4, cind ni se cerea sa realizam o compunere pe tema iernii, in care sa folosim minim sapte imagini frumoase. Imaginile frumoase erau bashinile astea poietice numite metafore. Asta nu inseamna ca va este interzis sa le folositi, dar folositi-le cu masura si cu relevanta pentru text. O utilizare de exceptie a metaforei - pe care eu o gust teribil - se gaseste aici, unde toata biografia lui Darius Groza e scrisa in cheie metaforica, dar al dracului de bine intoarsa. Jos palaria!
5. Asta e o regula noua, pe care o impune tehnologia: NU ABUZATI DE EMOTICOANE!!!!! Credeti-ma, ca stiu despre ce vorbesc din proprie experienta :P. Emoticoanele ca emoticoanele, mai aduc un pic de culoare, dar schemele lor, reminderele in plain text pot fi ucigatoare. Ia vedeti cum suna asta:
Am pierdut metroul de dimineatza:(((((( si iar am intirziat:(((((. Noroc ca a fost o problema generala cu traficul:))))) si au intirziat majoritatea colegilor :)), asa ca am trecut neobservat:P. Urraaa! Sint asa de fericit, ca v-as pupa pe toti:))) :X:X:X:X. Ca sa rezumam, tineti minte ca hirtia, fereastra de blog sau e-mailul nu sint messenger. Pe de alta parte, daca nu puteti si nu puteti fara emoticoane in text, inseamna ca sinteti dependenti de mimica si gesturi si s-ar putea sa va exprimati stralucit in mod oral. Give it a try, poate veti fi urmatorul Demostene!
6. NU GHILIMELIZATI IN EXCES!! Va rog din suflet. Ghilimelele au fost lasate de Dumnezeu pe hirtie ca sa scoata in evidenta si ca sa arate citatele. Omul denatureaza meniri, asa ca, acum, ele sint cel mai des folosite la "ironie". Oameni buni, ghilimelele jignesc cititorul. Pentru ca ii lasa impresia ca scriitorul nu-l crede in stare sa sesizeze un sens ascuns decit daca i-l vira in ochi si i-l semnalizeaza cu becuri si indicatoare: asta e cu sens schimbat!!! Atentie: am facut o ironie! Bagati de seama c-aici am vrut sa spun altceva cu asta!!! Maica, te credem pe cuvint. Sensul se mai ia si din fraza, nu "trebuie" sa-l "blindezi" cu "cirje" d-astea de "stat in fatza". Ei, nu va scoate din sarite propozitia de adineauri? Pe mine da! Quo erat demonstrandum.
Prea de-ajuns cu postulatele, as vrea sa ma retrag si eu, nu inainte de a concluziona cu numarul 7 si piatra de temelie a regulilor despre stil:
7. FITI NATURALI! Scrieti asa cum va vine. Lasati deoparte sindromul aoleo, ramine scris! Ce daca e scris? Scrisul e o forma de comunicare. Daca nu va e rusine sa vorbiti, nu trebuie sa va fie rusine nici sa scrieti. Nu va formalizati excesiv, nu fiti tzepeni, nu fiti rigizi, nu incercati sa pareti amuzanti cu orice pret, nu incercati sa imitati stiluri (desi asta iese, de multe ori, inconstient), nu periati prea mult, dar nici nu verificati prea putin, fiti echilibrati. Tineti minte ca, daca va place voua, le va placea si altora. Nu la prima, ci la a zecea lectura. Si folositi cu incredere functia "editare articol" si dupa trei zile, daca descoperiti vreo greseala sau vreo constructie neplacuta.
Incercati sa respectati o mica parte din cele sapte reguli ca sa nu primiti niciodata mesajul blogin failed. Fara ghilimele, ca sinteti isteti si va prindeti singuri.
PS: sint la al saptelea post-edit. Pina acum am corectat niste virgule, doua cratime rebele, trei alineate si doua forme de plural. Daca vreti sa aprofundati problema si sa va antrenati, verificati periodic recomandarea din blogroll, "Tipsuri si tricksuri despre scriitura". Baiatul care scrie acolo are pedigree redactional certificat si chiar stie despre ce vorbeste. Have fun while training yourselves,
Eu
Postări
