Puncte-puncte. Mic tratat de redactare

Ma rodea de mult timp sa ordonez niste teze interioare cu privire la actul scrisului. Actul scrisului nu ca o descarcare, nu ca o consecinta a scinteiei generatoare si alte treburi de analiza subtextului. Mai degraba niste reguli de igiena a redactarii. Cum ar trebui sa arate o bucatica de text ca sa fie curata, organizata si incitanta la citit. Sau, ca sa fiu onesta, cum ar trebui sa fie ca sa-mi placa mie. Si, probabil, si altora.

Astazi vorbim despre PUNCT.
Punctul se foloseste in mod judicios si bine gindit. De obicei, punctului ii sade bine singur, taind discursul in bucati mici ca sa-l faca alert (si telegrafic, aveti grija!) sau in bucati mai mari, ca sa dea amploare. Ginditi-va la punct ca la bataia de toba a textului vostru: ii da ritm si ii creeaza atmosfera. Nu bateti in toba ca apucatii: veti produce o armonie care seamana cu o ciocanitoare la pom. Nici n-o loviti o data pe ora, caci va adoarme publicul in sala si va pleaca de pe pagina. Gasiti-va singuri acel swing si taiati textul vostru dupa el. Vine natural si, daca e natural, e placut.

Pentru momente de aur si de maxim efect, punctul capata inca doi frati si formeaza un trio: punctele de suspensie. Va marturisesc sincer ca le urasc. Imi pare rau ca le urasc, dar le urasc. Punctele de suspensie sint niste sirene perfide si ordinare, care-ti cinta unduit in ureche pina nu poti sa-ti mai scoti melodia din cap, pina ti-o fac imn si-ti pervertesc iremediabil stilul. Punctele de suspensie marcheaza, dupa cum o arata si numele, SUSPENSIA (what do you know, really?!?!?): suspensia unui gind, a unei idei, a unui demers de comunicare. Nu e oprirea neta si dura a punctului, este risipirea funigelica in 4 zari a unei fraze. E lina si fina. Atit de lina si de fina, incit seduce pina la orbire si, de aceea, din 10 scriitori, 7 isi lasa propozitiile sa se risipeasca iremediabil intr-o plutire stravezie pina se alege praful de dinsele. Nu pot sa nu va marturisesc ca astia 7 scriitori sint fete (dupa niste statistici monicesti, deci empirice si subiective) si, majoritatea, abia acum incep sa scrie.
Excesul de suspensie trece de finetze si sensibil si da in nevertebrare ideatica si lipsa de continut. Un text plin de suspensii imi da impresia unui comunicator neatent, care vorbeste in capul lui, cu falca rezemata pierdut intr-o mina, in timp ce ignora suveran auditoriul si traseul mesajului. Mai nou, si visatorii astia sufera de lipsa de timp si, in loc de trei puncte, trec numai doua. Exemple nemuritoare:
"Da..m-am dus la concert..nu mi-a placut..era multa lume..nashpa..asta-i viata.."
"Azi ploua...(observati ca mai sint si utilizatori clasici, de 3 puncte, nu de 2) si n-am chef de nimic... Nici ieri n-a fost mai bine, ca n-a iesit soarele toata dimineata... si tot mohorit a fost..."
Desigur, magaritzele astea de puncte de suspensie se potrivesc doar cu textele spleen-ice, unde mohoreala si nefericirea transcend si cel mai mic gind. Viziunile sint intunecate, reci, fine, stravezii si risipicioase. Mpfui!, daca-mi permiteti un fonfleu personal la gen, dar nu asta e important. Poti da textului tensiune dintr-o gramada de unelte stilistice:
- epitete
- metafore
- arhitectura de fraza
- (si) punctuatie
Indrazniti sa folositi juxtapunerea ca sa cresteti intensitatea, indrazniti sa trintiti punctul ca sa rupeti brusc, indrazniti sa folositi semne de exclamare ca sa atrageti atentia. Scrieti ca si cind ati vorbi. Colorati-va scrisul frumos, fara stridente, dar si fara monotonii. Dirijati-va propria simfonie cu grija si puneti toate instrumentele sa cinte, ca sa iasa un tot inchegat si maiestrit. Pentru ca diferenta intre scriitori si tastatori sta in viziunea de ansamblu, in ochiul critic si in rescriere. Stergeti, taiati, refrazati, reconstruiti si modificati pina cind (vi se pare ca) e perfect.

PS: ati atins succesul atunci cind va recititi voi pe voi cu placere si fara pic de remuscare sau jena. In fond si la urma urmei, nu faceti publicistica editoriala. Faceti blogging.