[prin amabilitatea Nadiei, care a decis sa bata si cimpii mei, ca sa dezvaluie lucruri si sa-i mai cuminteasca nitel]
Se afișează postările cu eticheta clabuci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clabuci. Afișați toate postările
luni, 10 august 2009
sâmbătă, 18 iulie 2009
Vreau...
... sa scriu si nu pot! Pe cuvintul meu. Ma chinui de trei zile. Subiecte ar fi, dar mi se inclesteaza mina deasupra tastelor. Urmind indeaproape gindurile blocate in cap. Ciudat, de aceea si impartasibil cu publicul, ca niciodata n-am mai patit asa.
Sa fie faptul ca toata saptamina trecuta am avut intilniri la 7.45-8.00 dimineata?
Sa fie faptul ca plecam de la birou pe la 20.30?
Sa fie faptul ca ajungeam acasa lata, adormind de-a-mpicioarelea, cu pijamaua Popescului pe ochi? [precum cateii aia orfani din desene animate. Jalnic!]
Sa fie faptul ca mi-e lene?
Cu siguranta.
Las' ca termin acusica o carte pe care am fost obligata s-o citesc si care m-a enervat GROAZNIC. Va povestesc io.
Si? Voi ce-ati mai facut?
sâmbătă, 2 mai 2009
De ce urasc Diverta?
LATER EDIT: profit de ocazie pentru a introduce in atentia voastra un pui de site: Fereste-te.ro. Se ocupa exact cu magarii de genul celei de mai jos. Dupa cum spuneam, e inca pui, dar putem sa-l ajutam noi sa creasca. Ca sa oferim o sansa amendamentelor de tipul asta sa se faca si ele simtite. Pe spinarea nesimtitilor care le provoaca. Deci, vizitati cu incredere!
E un magazin frumos, nimic de comentat. Poti sa stai cu orele si sa te uiti la DVDuri (gata, pisoi, mergem? / da, mai stai un pic, sa ma mai uit la...). Si eu stau. Ca si mie-mi place sa ma uit la carti si zdranganele, plus sa ma duc sa amusin toate luminarelele parfumate de la Yankee Candles. N-am o problema cu statul. Am o problema cu altele.
De pilda, uitindu-ma la carti, ma gindesc la generatia asta noua, care citeste desene animate. A'vai, tineretul din ziua de azi...! Desigur. Niste nenorociti puturosi. Sint extrem de condamnabili pentru ca, o data atrasi intr-un spatiu cool si modern, ies de-acolo fara sa dea jumatate de milion pe o carte. ...stiu, stiu, hirtia e scumpa. Dar aceeasi hirtie, impartita in exact aceleasi carti, la Cora sau Carrefour se gaseste la jumatate de pret. JUMATATE. Nu ma credeti? Mergeti si verificati. Dar la Cora si Carrefour nu e la fel de misto sa te plimbi printre rafturi. Probabil ca aceasta plimbare le genereaza astora de la Diverta niste costuri monstruoase, pe care, bietii, trebuie sa si le astupe cumva. Ce conteaza ca au sansa sa deschida accesul la lectura unor pusti care privesc cartile ca niste surse de facut cornete din hirtie? Lasati. Ce, sintem in socialism, sa educam masele?! Ia, aia are coperta cartonata si-n relief? Un milion. Ah, iata, poti cumpara si o editie mai ieftina. De la niste edituri de n-a auzit nimeni de ele, care pagineaza si traduc cu greseli ingrozitoare. Daca am un brand librarie-oriented, m-as gindi sa ma uit ce achizitionez. Si le-as da un sut analfabetilor alora care tehnoredacteaza la futu-i ma-sa, de sa nu se vada. Dar nu, Diverta e democrata. Ea ii accepta pe toti. Singura conditie e sa poata vinde scump mai departe.
Apoi, ma fascineaza ideea de hypermarket cu carti. Am incurajat ca o majoreta ivirea a trei centre de case de marcat. Numai ca Diverta vrea sa-si aiba tot timpul consumatorii sub ochi. Si-i aduna pe toti la O SINGURA CASA. Probabil ca n-au personal. Ii inteleg, cum sa nu. Totusi, in timp ce unul marcheaza de zor, inecat in cumparatori, alti zece stau si reazama cu nadejde rafturile. Nu intelegeam ce fac ei exact, pina cind m-am prins: ajuta la socializare. Nu mai devreme de ieri, un pusti de douazeci de ani, cu ecuson pe piept si cosuri pe fata, socializa din rasputeri cu o trupa de fetiscane. Ele se indepartau, el sisiia si fluiera dupa ele pina raminea fara oxigen. Un act cultural desavirsit, pe care iata, datorita politicii de personal de la Diverta, il poti intilni nu doar pe marginea santului, ci si intr-un spatiu inchis, premium, modern si cu carti. Revin obsesiv la "cu carti", ca mi se pare mie, asa, ca sugereaza cultura. Educatie. Zic, nu dau cu parul.
Ne indepartasem de subiect. Sa ne intoarcem la casele de marcat. Casa, pardon. Cine are suficient tupeu sa ajunga acolo si sa intrebe fatuca marcatoare "de ce nu anuntati ca e coada, sa mai deschida niste case?!", va primi un raspuns din cot: n-am ce face. Pina cind vreo doi-trei nebuni au s-o bata de nervi ca asteapta prea mult. Si s-o vezi atunci cum o sa urle la sefii de tura sa suplimenteze casele cind i se aduna mai mult de trei la rind...! Dar n-o s-o bata nimeni. Nici macar eu, desi ieri am vrut din tot sufletul.
Ecuatia angajat platit prost + lipsa de training + scot bani, deci ce ma doare?! functioneaza de minune. Cui nu-i convine, sa nu mai cumpere. Doriti sa respectam si faptul ca unul a cumparat de la noi scump, doamna, scump, cind dincolo era mai ieftin? Ne pare rau, nu avem timp de respecte. Si nici chef. Sintem preocupati de costurile de chirie de la mall, ca locatia e scumpa si va rog sa nu ne mai vorbiti in ureche, ca ne deranjeaza cind calculam adaosul. Uite, iar ne-a dat prea mult! Vedeti, doamna, e numai din cauza dumneavoastra, ca faceti galagie aicea. De-aia gresim. Fir-ati ai dracului de consumatori scandalagii!
luni, 20 aprilie 2009
Pentru moment, ...
In mod paradoxal, in Duminica in care totul invie, telefonul meu a gasit cu cale sa decedeze. Definitiv. Paste fericit, amaritule, inalta-te la ceruri ca mult te-am mai trintit de pamint, stiu ca era momentul, dar eu de doua zile sed fara telefon. A mai necontactabila dintre necontactabili. Plus nehotarita. CU CE SA-L INLOCUIESC?!?!
Intrucit in Blogger nu pot sa bag poll intr-un post (ai auzit, draga Google?!?!) [motivata de dojana Celeilalte Monici, am reusit sa execut poll inauntrul unui post] am sa va rog sa va lepadati motivati parerea si argumentele intr-un comentariu. La sfirsit, le numar eu.
Pliz help. Va rog din suflet. Iacata optiunile:
Va multumesc, Paste fericit si voua, lumina etc etc etc. Si telefoane care merg!!! [acum s-aud un calduros "mersi la fel"... Da, sa fie, sinteti draguti.]
miercuri, 25 martie 2009
Nu va-nghesuiti!
Stiu ca ma rugati frumos. Voi, aia 10 din ultimele doua saptamini, aliniati-va in liniste la rind. Cite unul o data. Si fiecare in altfel.
Ssst! Daca nu taceti naibii, nu ma pot concentra. Si se vor duce dracului clean headshot, smulsul unghiilor cu clestele, sufocatul cu perna, calcatul marunt cu masina viteza 1 - marsarier - viteza 1, calatoria in valiza pe Herastrau si... si..., va rog eu, mai dati-mi inca 5 variante. 5 more other ways to die. Cu primele cinci zic c-am rezolvat. Furia te face al dracului de inventiv.
sâmbătă, 28 februarie 2009
"Scuzati-ma, vreti sa va certati nitel cu mine?"
[mic ghid al utilizatorului de slabiciuni monicesti]
Cu mare placere, daca ma rugati frumos. Dar sa pastrati rindul. Daca ma cert cu mai multi deodata, obosesc repede si ati apelat degeaba la mine. Ca sa stiti exact ce capatati de nervii astia, va spun ca:
Scandalul ideal dureaza aproximativ 45 de minute si trebuie sa se desfasoare pe o topica unde eu am dreptate. Nu va inghesuiti din prima cu contraargumentele. Lasati-ma sa ma ambalez si lansati-le exact cind vedeti ca mi s-au incetosat ochii si ca tremur din cap la intervale regulate.Veti avea parte de niste minunate focuri de artificii. Insistati; explozia va capata nenumarate nuante, mai ceva ca un acvariu cu pesti japonezi.
Obtineti cele mai bune efecte daca ma lasati sa descopar pe parcurs, ca din intimplare, ca de fapt sinteti de acord cu mine. Lasati-ma sa inteleg ca ma contraziceti numai de-ai dracu', punctul vostru de vedere fiind, de fapt, acelasi. Dati-mi impresia ca va amuza teribil faptul ca scot flacari si pe cur.
Treceti gratios peste momentele in care va atrag atentia ca, de fapt si-n mod logic, chestiunea e alta decit aia pe care peroram de jumatate de ora. Daca vreau sa va aduc la fondul discutiei, divagati cu indirjire. Tiriti-ma si pe mine in virtej si nu ma lasati sa devin prea coerenta. Infuriati-ma discret pe tot felul de chestii adiacente, in timp ce ne indepartam de subiect. Urmariti cu interes cum ma chinui sa gasesc contraargumente relevante la chestii de genul "noaptea e lumina". Rideti cu hohote vazind cum iau toate prostiile in serios. Atentie: nu trebuie sa va prind ca rideti. S-ar putea sa nu mai apucati sa cititi acest ghid si-a doua oara.
Lasati-ma sa vad ca-mi ascundeti chestii cu buna-stiinta. Ocoliti-le stingaci si pinditi momentul in care va descopar facind treaba asta. Bucurati-va de felul in care ma exasperez.
Mintiti-ma in fata. Priviti cu atentie toate reactiile declansate. Cind observati paroxismul, spuneti nobil "oricum chestia asta nu mai are ACUM nici o importanta". Puteti accentua diverse cuvinte din fraza, inclusiv punctele si virgulele. Amuzati-va cu clabuci privind cum incerc sa gasesc sensuri ascunse.
Incheiati discutia exact cind m-am ambalat mai rau. Eventuale demnitati tip "din acest moment nu mai avem ce discuta" / "consider ca s-a spus absolut totul" / "am pierdut destula vreme cu aiurelile astea" sau rafinatul si virfuitorul "te rog sa nu-mi mai adresezi nici un cuvint" vor declansa Furia Suprema. In functie de etapele bifate anterior, aici va veti putea bucura de lucruri trintite pe jos, dinti scrisniti si o insulta naspa. Aceasta din urma va fi, totusi, aleasa cu grija, ca sa se mai poata reinnoda relatiile ulterior.
In caz ca vreti sa reluam procesul.
Cu mare placere, daca ma rugati frumos. Dar sa pastrati rindul. Daca ma cert cu mai multi deodata, obosesc repede si ati apelat degeaba la mine. Ca sa stiti exact ce capatati de nervii astia, va spun ca:
Scandalul ideal dureaza aproximativ 45 de minute si trebuie sa se desfasoare pe o topica unde eu am dreptate. Nu va inghesuiti din prima cu contraargumentele. Lasati-ma sa ma ambalez si lansati-le exact cind vedeti ca mi s-au incetosat ochii si ca tremur din cap la intervale regulate.Veti avea parte de niste minunate focuri de artificii. Insistati; explozia va capata nenumarate nuante, mai ceva ca un acvariu cu pesti japonezi.
Obtineti cele mai bune efecte daca ma lasati sa descopar pe parcurs, ca din intimplare, ca de fapt sinteti de acord cu mine. Lasati-ma sa inteleg ca ma contraziceti numai de-ai dracu', punctul vostru de vedere fiind, de fapt, acelasi. Dati-mi impresia ca va amuza teribil faptul ca scot flacari si pe cur.
Treceti gratios peste momentele in care va atrag atentia ca, de fapt si-n mod logic, chestiunea e alta decit aia pe care peroram de jumatate de ora. Daca vreau sa va aduc la fondul discutiei, divagati cu indirjire. Tiriti-ma si pe mine in virtej si nu ma lasati sa devin prea coerenta. Infuriati-ma discret pe tot felul de chestii adiacente, in timp ce ne indepartam de subiect. Urmariti cu interes cum ma chinui sa gasesc contraargumente relevante la chestii de genul "noaptea e lumina". Rideti cu hohote vazind cum iau toate prostiile in serios. Atentie: nu trebuie sa va prind ca rideti. S-ar putea sa nu mai apucati sa cititi acest ghid si-a doua oara.
Lasati-ma sa vad ca-mi ascundeti chestii cu buna-stiinta. Ocoliti-le stingaci si pinditi momentul in care va descopar facind treaba asta. Bucurati-va de felul in care ma exasperez.
Mintiti-ma in fata. Priviti cu atentie toate reactiile declansate. Cind observati paroxismul, spuneti nobil "oricum chestia asta nu mai are ACUM nici o importanta". Puteti accentua diverse cuvinte din fraza, inclusiv punctele si virgulele. Amuzati-va cu clabuci privind cum incerc sa gasesc sensuri ascunse.
Incheiati discutia exact cind m-am ambalat mai rau. Eventuale demnitati tip "din acest moment nu mai avem ce discuta" / "consider ca s-a spus absolut totul" / "am pierdut destula vreme cu aiurelile astea" sau rafinatul si virfuitorul "te rog sa nu-mi mai adresezi nici un cuvint" vor declansa Furia Suprema. In functie de etapele bifate anterior, aici va veti putea bucura de lucruri trintite pe jos, dinti scrisniti si o insulta naspa. Aceasta din urma va fi, totusi, aleasa cu grija, ca sa se mai poata reinnoda relatiile ulterior.
In caz ca vreti sa reluam procesul.
miercuri, 25 februarie 2009
Draga domnule Boc,
Sint eu, nepoata dumneavoastra, Mihaela! Sa stiti ca doar de gradul 5, dar tot nepoata va sint. Matusa mea de gradul 3 era, cred, verisoara de gradul 4 cu unchiul dumneavoastra. S-a pastrat numele de familie, din fericire, desi, la un moment dat, rudele mele au vrut sa-l schimbe in Cot. Ceva cu o trasatura de familie, de nu ne lasa sa depasim 1,50 m inaltime, nu mai retin exact, ca eram mica pe vremea aia. De virsta.
Draga domnule Boc [pot sa va spun "unchiule"?], va mai amintiti cind eram colegi la primaria din Cluj? Ce vremuri...! Mi-aduc si-acum aminte cind veneati dumneavoastra de la Bucuresti si-mi aduceati bomboane de care nu se gaseau la noi. Foarte bune. Mai pastrez si acum doua ca amintire - pe alea mi le-ati dat chiar in Biroul Primarului, rasplata c-am fost cuminte cit ati lipsit dumneavoastra si n-am traversat strada, sa ma calce presa.
Eu va scriu acuma ca sa va spun ca sa stiti ca nu e vina mea ca m-ati numit consiliera. Cred ca nici nu va mai aduceti aminte cind ati semnat numirea aia, ca va trec multe hirtii prin mina intr-o zi. Dac-ati semnat-o dumneavoastra. Da' eu va rog sa nu ma pedepsiti din cauza c-au aflat ziaristii. Eu nu le-am zis absolut nimic. Si sa stiti ca va sint recunoscatoare ca tineti cu familia si-ati admis in gura mare ca va sint nepoata de la distanta. Lunga. Distanta. Noi nu, daca v-aduceti aminte, din familie... Asa, unde eram? Da.
Deci am fost foarte mindra ca sintem rude cind am vazut cum mi-ati tinut partea si aproape v-ati falit ca sintem neamuri. Altul ar fi bagat nasu-n coada, si-ar fi cerut iertare la presa si m-ar fi concediat. Dar dumneavoastra nu. Unchiule! [ce bine ca pot sa va strig asa...!] Sint mindra ca va sint ruda. Si promit sa va consiliez cum stiu eu mai bine, sa fiu cea mai eminenta dintre toti consilierii pe care ii aveti, sa acopar arii noi de expertiza la care nici macar nu v-ati gindit pina acum si nici n-o sa se mai gindeasca nimeni. De exemplu, profilul dvs. de pe Hi5. Promit sa aveti cele mai multe commuri si o super retea. Este ca nu v-ati gindit la asta? Vedeti...! Si mi-as dori sa va mai pot consilia pe o gramada de alte arii, cum ar fi politica externa, pozitia Romaniei fata de romanii din Italia, recuperarea tezaurului de la rusi, exploatarea zacamintelor din Marea Neagra... Dumneavoastra doar sa anuntati presa despre asta, sa stie si ei exact ce fac eu, si puteti sa le ziceti ca sint angajata la un secretar de stat, ca sa nu mai ciriie. Eu cred c-o sa fie bine. Ce daca m-ati angajat in plina restructurare? O sa va dovedesc ca merita. Promit.
Pina atunci, eu zic sa continuati sa emiteti comunicate de presa in care anuntati ca sintem doar de gradul 5 [rude, zic] si ca m-ati plasat pe la nushce cabinet al nustiucui. Ma angajez sa ramin ferma pe pozitie si sa nu ma clinteasca nimic. In plus, va mai pot promite ca am sa ma marit si am sa schimb numele. La un moment dat.
Cu drag si toate respectele,
Mihaela Boc
Consilier personal si Nepoata de gradul 5
Cancelaria Primului Ministru / Cabinetul unui secretar de stat
Draga domnule Boc [pot sa va spun "unchiule"?], va mai amintiti cind eram colegi la primaria din Cluj? Ce vremuri...! Mi-aduc si-acum aminte cind veneati dumneavoastra de la Bucuresti si-mi aduceati bomboane de care nu se gaseau la noi. Foarte bune. Mai pastrez si acum doua ca amintire - pe alea mi le-ati dat chiar in Biroul Primarului, rasplata c-am fost cuminte cit ati lipsit dumneavoastra si n-am traversat strada, sa ma calce presa.
Eu va scriu acuma ca sa va spun ca sa stiti ca nu e vina mea ca m-ati numit consiliera. Cred ca nici nu va mai aduceti aminte cind ati semnat numirea aia, ca va trec multe hirtii prin mina intr-o zi. Dac-ati semnat-o dumneavoastra. Da' eu va rog sa nu ma pedepsiti din cauza c-au aflat ziaristii. Eu nu le-am zis absolut nimic. Si sa stiti ca va sint recunoscatoare ca tineti cu familia si-ati admis in gura mare ca va sint nepoata de la distanta. Lunga. Distanta. Noi nu, daca v-aduceti aminte, din familie... Asa, unde eram? Da.
Deci am fost foarte mindra ca sintem rude cind am vazut cum mi-ati tinut partea si aproape v-ati falit ca sintem neamuri. Altul ar fi bagat nasu-n coada, si-ar fi cerut iertare la presa si m-ar fi concediat. Dar dumneavoastra nu. Unchiule! [ce bine ca pot sa va strig asa...!] Sint mindra ca va sint ruda. Si promit sa va consiliez cum stiu eu mai bine, sa fiu cea mai eminenta dintre toti consilierii pe care ii aveti, sa acopar arii noi de expertiza la care nici macar nu v-ati gindit pina acum si nici n-o sa se mai gindeasca nimeni. De exemplu, profilul dvs. de pe Hi5. Promit sa aveti cele mai multe commuri si o super retea. Este ca nu v-ati gindit la asta? Vedeti...! Si mi-as dori sa va mai pot consilia pe o gramada de alte arii, cum ar fi politica externa, pozitia Romaniei fata de romanii din Italia, recuperarea tezaurului de la rusi, exploatarea zacamintelor din Marea Neagra... Dumneavoastra doar sa anuntati presa despre asta, sa stie si ei exact ce fac eu, si puteti sa le ziceti ca sint angajata la un secretar de stat, ca sa nu mai ciriie. Eu cred c-o sa fie bine. Ce daca m-ati angajat in plina restructurare? O sa va dovedesc ca merita. Promit.
Pina atunci, eu zic sa continuati sa emiteti comunicate de presa in care anuntati ca sintem doar de gradul 5 [rude, zic] si ca m-ati plasat pe la nushce cabinet al nustiucui. Ma angajez sa ramin ferma pe pozitie si sa nu ma clinteasca nimic. In plus, va mai pot promite ca am sa ma marit si am sa schimb numele. La un moment dat.
Cu drag si toate respectele,
Mihaela Boc
Consilier personal si Nepoata de gradul 5
Cancelaria Primului Ministru / Cabinetul unui secretar de stat
sâmbătă, 21 februarie 2009
Zzzzzzzzzzzzzzzz
De trei zile-ncoace, dorm de-a-mpicioarelea. Cu clabuci. Cu spume. Dorm pe unde apuc si-n orice fel de pozitie. Dorm ziua, dorm la prinz, dorm dupa-amiaza, dorm seara, dorm oricind. Mai putin NOAPTEA. Exact atunci cind omul normal tre' sa inchida ochii, tocmai ca sa nu sforaie ziua, la prinz, dupa-masa, seara sau oricind.
In consecinta, sint fix ca o tufa de trandafiri. Am niste ochi stufosi si rosii, iar in rest - tot un ghimpe. Ziua de ieri a pus capac. Era a doua noapte petrecuta in mod subtire, cu ochi care se deschideau singuri si ramineau asa, cu vise absolut aiurite si imposibil de pus cap la cap si cu fragmente de somn straveziu, in care auzi si greierii cum respira. Nasol. Si la opt jumate m-am urnit si-am intins-o spre birou. Unde:
- verificat mailuri. Mi se inchideau ochii pe masura ce tastam.
- scris documente de evaluare colegi. La un moment dat, aveam impresia ca dau degetele-n vata si-n loc de ecran il vedeam pe evaluat cum dovedeste ca e un thinker si un generator remarcabil, in timp ce purta un tricou cu dungi. Creierul meu emitea deja unde Delta.
- bagat in sedinta. Acolo am sezut 6 ore si suspectez cu rusine c-am si sforait de citeva ori. Totusi, mi s-a spus ca si-n somn profund vorbesc mult si ma contrazic pina la rosu.
- iesit periodic pentru mers la baie. Pauzele de realitate de-acolo nu-mi le aduc aminte in mod clar, cu exceptia momentului in care am raspuns la o ciocanitura Mmmmocummmpat, iesss a...cum... [puf!, capul la loc in piept] Sper doar ca nu stateam acolo de o ora si jumatate.
- plecat cu masina sa-l iau pe Popescu de la autocar. Venea din teambuilding. Si el cu ochi rosii si respiratie in ritm de sforaiala. Mergeam amindoi in masina, cu ochii injectati, larg beliti in parbriz. Fufu arata ca si cum cara doua bufnite ciufute si orbite de lumini.
- ajuns acasa. Nu mai stiu cum ne-am pravalit in pat. Am dormit, ne-am trezit [ne-am trezit?], am baut cafea si acum iar mi-e somn.
Nu inteleg ce ce nu pot sa ma trezzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz... esc!! Trezesc! TREZESC, fir-ar a naibii de treaba!
In consecinta, sint fix ca o tufa de trandafiri. Am niste ochi stufosi si rosii, iar in rest - tot un ghimpe. Ziua de ieri a pus capac. Era a doua noapte petrecuta in mod subtire, cu ochi care se deschideau singuri si ramineau asa, cu vise absolut aiurite si imposibil de pus cap la cap si cu fragmente de somn straveziu, in care auzi si greierii cum respira. Nasol. Si la opt jumate m-am urnit si-am intins-o spre birou. Unde:
- verificat mailuri. Mi se inchideau ochii pe masura ce tastam.
- scris documente de evaluare colegi. La un moment dat, aveam impresia ca dau degetele-n vata si-n loc de ecran il vedeam pe evaluat cum dovedeste ca e un thinker si un generator remarcabil, in timp ce purta un tricou cu dungi. Creierul meu emitea deja unde Delta.
- bagat in sedinta. Acolo am sezut 6 ore si suspectez cu rusine c-am si sforait de citeva ori. Totusi, mi s-a spus ca si-n somn profund vorbesc mult si ma contrazic pina la rosu.
- iesit periodic pentru mers la baie. Pauzele de realitate de-acolo nu-mi le aduc aminte in mod clar, cu exceptia momentului in care am raspuns la o ciocanitura Mmmmocummmpat, iesss a...cum... [puf!, capul la loc in piept] Sper doar ca nu stateam acolo de o ora si jumatate.
- plecat cu masina sa-l iau pe Popescu de la autocar. Venea din teambuilding. Si el cu ochi rosii si respiratie in ritm de sforaiala. Mergeam amindoi in masina, cu ochii injectati, larg beliti in parbriz. Fufu arata ca si cum cara doua bufnite ciufute si orbite de lumini.
- ajuns acasa. Nu mai stiu cum ne-am pravalit in pat. Am dormit, ne-am trezit [ne-am trezit?], am baut cafea si acum iar mi-e somn.
Nu inteleg ce ce nu pot sa ma trezzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz... esc!! Trezesc! TREZESC, fir-ar a naibii de treaba!
miercuri, 18 februarie 2009
Patratranc-hîrșșșști!
- [poc!]
- Băga-mi-aș...!!!!!
Pentru mine, mașina este un ou de Paști. O folosesc la confruntări dosnice, prin parcări, cu alte mașini. Poc-poc, te-am agățat! / - Adevărat s-a avariat!
Proprietarii mașinilor în cauză reușesc să rămînă necunoscuți, slavă Domnului!, căci de m-ar prinde vreunul, cred că nu m-ar mai spăla nici zece ape. Pe această cale, îmi cer scuze în eter tuturor celor cu care am interacționat de-a lungul carierei mele de șofer, inclusiv ăluia de ieri. Da´ bara lui a suferit mai puține stricăciuni decît portiera mea. Pardon, a lui Popescu. Popescu a aflat, desigur, după.
- Alo, ce faci, iubita? Eu acum ajung acasă.
- Bine, iubitule, binee... Eu sînt la întîlnire. Ăăăăă, știi, ți-ambuși pocn zgîri hîrșîit mașina.
- [gogîlț!] Șiiii... e rău?!
- Mnuuu. Adică... Na, e zgîriată, așa. Da´portiera nu pare înfundată, că s-a uitat Pavelescu la ea și zice că nu.
- Las-o, atunci, dă-o naibii.
- Deci nu ești supărat pe mine?
- E un fier, dă-o-ncolo...!
- Da, darrrrr... mă simt prost.
- Ei, lasă, asta e. Da´ iese la polish?
- Nnnnnn-nu știu. Pavelescu zice...
- Bine-bine, am înțeles.
- Da´ eu... mașina ta... iiiiiiii-ua-ua-ua...!
- Lasă, iubita, dă-o naibii. Da´ tre´ să mă duc să scot dovezi de la poliție...
- Nu, că acuma te duci direct la CASCO. Mă simt ca dracu´!
- E un fier, las-o!!!!!!!!!!!
- Bine, hai că vin și eu imediat cum termin.
Restul oamenilor de la masă rîdeau cu mîinile de burți.
Epilog, un sfert de oră mai tîrziu:
- Alo, iubita? Cum pun programul scurt la mașina de spălat?
- Îl lași unde e, pui detergentul, apeși butonul cu cerc și dup-aia butonul cu romb.
- Bine, și detergentul unde se pune?
- Compartimentul doi.
- Bine, te iubesc, pa!
Concluzia comesenilor:
- Tu-i bușești mașina și el spală rufele?
- ăăă... Da!
Este ceea ce face din Popești a happy and modern couple. Aveți idee unde găsesc un polish bun?
- Băga-mi-aș...!!!!!
Pentru mine, mașina este un ou de Paști. O folosesc la confruntări dosnice, prin parcări, cu alte mașini. Poc-poc, te-am agățat! / - Adevărat s-a avariat!
Proprietarii mașinilor în cauză reușesc să rămînă necunoscuți, slavă Domnului!, căci de m-ar prinde vreunul, cred că nu m-ar mai spăla nici zece ape. Pe această cale, îmi cer scuze în eter tuturor celor cu care am interacționat de-a lungul carierei mele de șofer, inclusiv ăluia de ieri. Da´ bara lui a suferit mai puține stricăciuni decît portiera mea. Pardon, a lui Popescu. Popescu a aflat, desigur, după.
- Alo, ce faci, iubita? Eu acum ajung acasă.
- Bine, iubitule, binee... Eu sînt la întîlnire. Ăăăăă, știi, ți-am
- [gogîlț!] Șiiii... e rău?!
- Mnuuu. Adică... Na, e zgîriată, așa. Da´portiera nu pare înfundată, că s-a uitat Pavelescu la ea și zice că nu.
- Las-o, atunci, dă-o naibii.
- Deci nu ești supărat pe mine?
- E un fier, dă-o-ncolo...!
- Da, darrrrr... mă simt prost.
- Ei, lasă, asta e. Da´ iese la polish?
- Nnnnnn-nu știu. Pavelescu zice...
- Bine-bine, am înțeles.
- Da´ eu... mașina ta... iiiiiiii-ua-ua-ua...!
- Lasă, iubita, dă-o naibii. Da´ tre´ să mă duc să scot dovezi de la poliție...
- Nu, că acuma te duci direct la CASCO. Mă simt ca dracu´!
- E un fier, las-o!!!!!!!!!!!
- Bine, hai că vin și eu imediat cum termin.
Restul oamenilor de la masă rîdeau cu mîinile de burți.
Epilog, un sfert de oră mai tîrziu:
- Alo, iubita? Cum pun programul scurt la mașina de spălat?
- Îl lași unde e, pui detergentul, apeși butonul cu cerc și dup-aia butonul cu romb.
- Bine, și detergentul unde se pune?
- Compartimentul doi.
- Bine, te iubesc, pa!
Concluzia comesenilor:
- Tu-i bușești mașina și el spală rufele?
- ăăă... Da!
Este ceea ce face din Popești a happy and modern couple. Aveți idee unde găsesc un polish bun?
joi, 12 februarie 2009
Valoarea mea, valoarea mea...
Sa mai ziceti ca n-am! M-am r'dicat d'ntre dusmani s' i-am calcat pe invidii, ba! Numa' arfe si talent, succesuri si sentiment, iaca na, valoarea mea!
[Fi-mi-ar rusine sa-mi fie.]
[Fi-mi-ar rusine sa-mi fie.]
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
Cum NU o să-i cheme pe copiii mei
[- Eu nu cunosc nume mai penale decît Rodica şi Mariana.
- ... mda, mersi frumos, pe mama o cheamă Rodica-Mariana!!!!!!!!!
Unul din lucrurile pe care trebuie să le ştiţi despre mine este că pot spune exact cînd am dat cu bîta-n baltă şi, totuşi, nu mă pot abţine să repet momentul. Aşadar, cu toate riscurile de a vă scoate din sărite, scumpii mei cei cîţiva cititori, doresc să enumăr o listă de nume pe care eu n-aş dori să le aplic posibililor mei copii, nici măcar sub ameninţarea pistolului. Dacă voi, rudele voastre de gradele I - IV sau alte persoane dragi (vouă) se vor regăsi pe lista cu pricina, vă asigur de umilele mele scuze anticipate. Şi da, aveţi toată libertatea să nu vreţi să vă botezaţi copilul Monica. Mai ales dacă e băiat.
Şi să începem:
Pe fiul meu cu siguranţă NU o să-l cheme:
Şi trebuie să vă mai împărtăşesc un secret: nu e nici un nume din cîte ştiu eu, de ambe sexe, care să-mi placă suficient de mult încît să-l dau copilului meu. Voi fi pusă, probabil, în situaţia în care să-l botez pe băiat Vinoncoace, iar pe fată Vinoncoa.
- ... mda, mersi frumos, pe mama o cheamă Rodica-Mariana!!!!!!!!!
Dialog Monica - Colega-ei-de-bancă, în clasa a IX-a]
Unul din lucrurile pe care trebuie să le ştiţi despre mine este că pot spune exact cînd am dat cu bîta-n baltă şi, totuşi, nu mă pot abţine să repet momentul. Aşadar, cu toate riscurile de a vă scoate din sărite, scumpii mei cei cîţiva cititori, doresc să enumăr o listă de nume pe care eu n-aş dori să le aplic posibililor mei copii, nici măcar sub ameninţarea pistolului. Dacă voi, rudele voastre de gradele I - IV sau alte persoane dragi (vouă) se vor regăsi pe lista cu pricina, vă asigur de umilele mele scuze anticipate. Şi da, aveţi toată libertatea să nu vreţi să vă botezaţi copilul Monica. Mai ales dacă e băiat.
Şi să începem:
Pe fiul meu cu siguranţă NU o să-l cheme:
- Cicerone. Uitaţi-vă în ochii unui om pe care îl cheamă Cicerone şi încercaţi să-l chemaţi la bere, de exemplu. Bă, Cicerone, hai s-o ardem şi noi la colţ. Sau încercaţi să-i scurtaţi numele, ca să vă fie mai uşor. Acum încercaţi să respectaţi masculinitatea unui tip pe care lumea-l strigă Cici.
- în aceeaşi categorie intră şi alte nume sonore tip Pompilian, Gregorian, Eusebiu şi Venceron. Nu rîdeţi, există.
- Mario. Că nu-l fac fotbalist.
- Andrei, Mihai, Cristian, Răzvan şi Rareş. Deseş. Nu-nu-nu, am vrut să zic Rareş. Pentru că mă imaginez ieşind cu el în parc, strigînd unul şi trezindu-mă cu cinci prezenţi la apel.
- Marius. Nu-mi pot explica de ce nu, dar nu.
- Gabriel. E cam ca la Marius. O respingere inexplicabilă. Plus că Gabi şi Găbiţu îmi dau dureri de dinţi. Da, ştiu, mi-a căşunat din senin, dar măcar sînt onestă şi recunosc.
- Virgil. Păi îi schimbi o literă şi i-ai nenorocit toată adolescenţa. Imaginaţi-vă cum e ca, în cea mai frumoasă şi mai de basme-povestitoare vîrstă masculină (14-20 de ani), toată gaşca de acneici să te strige Virgin. Posibilul meu fiu va trebui ferit de această umilinţă.
- Irinel. Pentru că ştiu multe fete cu numele ăsta.
- Nicoleta. Îmi sugerează o paletă de ping-pong cu bentiţă. V-am spus că sînt onestă.
- Carmen. Scuză-mă, mamă, cu această ocazie, dar sînt sigură că mă înţelegi. Mai ales că-ţi aminteşti de colegul (!!!!!) tău de clasă pe care-l chema ca pe tine. Da, era băiat.
- Alesia. Pentru că, avînd alternativa corectă şi elegantă de Alexandra, nu văd de ce ar trebui să-mi sucesc limba inutil şi să mă dau internaţională.
- Mariana. Citiţi prologul cu atenţie.
- Marcela. Parcelooooo, ia vino, dragă, puţin. Ştiu, e puţin probabil să vrea cineva s-o strige Parcela, dar e un risc.
- Sînziana. E graţios, e românesc, e suav, numai că pe toate Sînzienele întîlnite de mine le-am răsucit în Osînziana. Foarte urît din partea mea, dar suficient ca să mai tai un nume de pe listă.
- Monica. Da-da, nu rîdeţi. Motivele sînt variate; listez doar: (1) cum arată o babă pe care o cheamă Monica?!?!?! (2) imaginaţi-vă o vacă din desene animate pe care producătorii o vor boteza MOOnica! Orice alte argumente sînt de prisos.
- Gabriela. Nu vreau să mă repet, dar Găbiţa îmi provoacă o senzaţie similară cu cea declanşată de Găbiţu.
- Consuela. Ştiu, elegant, exotic, dar de Sconcsuela ce părere aveţi, ha?!?!?!
Şi trebuie să vă mai împărtăşesc un secret: nu e nici un nume din cîte ştiu eu, de ambe sexe, care să-mi placă suficient de mult încît să-l dau copilului meu. Voi fi pusă, probabil, în situaţia în care să-l botez pe băiat Vinoncoace, iar pe fată Vinoncoa.
vineri, 14 noiembrie 2008
Nu va suparati, cit aveti ceasul desteptator?
Sint un mic animal imprevizibil. In sensul in care nu pot sa spun niciodata la ce ora o sa ma trezesc. Altii stiu ca se culca la 2 noaptea si se trezesc la 10. Sau se culca la 3 si se trezesc la 3, a doua zi. Sau se culca la 1 si pling de nervi cind le suna ceasul la 8. Ei bine, primul meu "cucurigu!" se da la tot felul de ore. Care de care mai timpite. Ce parere aveti de 4 dimineata? Sau de 5 si un sfert? Sau de 9.30? Desigur, ma si culc la niste ore la fel de timpite, dupa barometrul majoritatii. De pilda, e stiut in cercul meu larg ca Monica la 10 seara se baga-n pat. Sau la 9. Ihi, gaina. Mai are si momente in care la 8 jumate casca de-i troznesc falcile, iar la 8.40 pufaie dusa, cu nasu-n perna. Asa. Ma antrenez pentru virsta a treia, si? Problema e atunci cind trebuie sa ma trezesc. Eu sint din specia careia nu-i trebuie alarma. Nu ma trezi cu alarma, ca (a) ma enervezi crunt si ingrozitor (b) nu e nevoie. Voi fi treaza cu mult inainte sa se auda primele triluri.
Programul meu monicesc solicita ca la 7 si un sfert sa deschid un ochi, la 8 fara zece sa ma bag in dus si la 8 jumate sa ies din casa. Mhm, sigur ca da. Sa luam ca pilda dimineata de azi. La 5.30 am inceput sa fojgai in pat. Dupa trei rotatii complete pe fiecare parte, m-am uitat la ceas. 6 fara zece. Mama ma-sii de treaba! Mai e o ora jumate pina sa ma trezesc. Fojg-fojg. Poate mai adorm o tura. Fojg-fojg. La "vezi sa nu!" am tulit-o in bucatarie, meditind:
- m-am trezit la 5 jumate
- voi fi mincat micul dejun pe la 6.30
- in jur de ora 10, se vor auzi mieunaturile mele prin toata firma: Mi-e foameeee! Comandam? Ziceti! Ziceti! Da' mi-e foameeeee! Cine are ceva de rontaiiiiiiiiit...?
- datorita unui farmec aparte, voi fi strins minim 5 ciuguleli de la tot atitia milosi, pe care le voi consuma pina in ora 13. Exact atunci cind vine mincarea. Din care voi ceda jumatate oricui pofteste sau cosului de gunoi.
- la 16.30, imi va fi foame iar. Plus un somn ingrozitor.
- la 18.30 / 19.00 / 20.30, o voi tuli spre casa.
- la 20.00 / 20.30 / 21.15 voi fi ajuns, imi voi arunca incaltarile - cu bolta - pe hol, voi sari in pijama si ghici ce-o sa urlu? Mi-e foameeeee! Mi-e sooooooomn!
- in jur de 22 si ceva, se va cinta "Noapte buna, Monica!"
...iar a doua zi... Da, desigur, ati ghicit: la cel mult 7 fara ceva, eu voi bintui prin casa.
Si stiti care e tragedia? Miine, de exemplu, e simbata!
Programul meu monicesc solicita ca la 7 si un sfert sa deschid un ochi, la 8 fara zece sa ma bag in dus si la 8 jumate sa ies din casa. Mhm, sigur ca da. Sa luam ca pilda dimineata de azi. La 5.30 am inceput sa fojgai in pat. Dupa trei rotatii complete pe fiecare parte, m-am uitat la ceas. 6 fara zece. Mama ma-sii de treaba! Mai e o ora jumate pina sa ma trezesc. Fojg-fojg. Poate mai adorm o tura. Fojg-fojg. La "vezi sa nu!" am tulit-o in bucatarie, meditind:
- m-am trezit la 5 jumate
- voi fi mincat micul dejun pe la 6.30
- in jur de ora 10, se vor auzi mieunaturile mele prin toata firma: Mi-e foameeee! Comandam? Ziceti! Ziceti! Da' mi-e foameeeee! Cine are ceva de rontaiiiiiiiiit...?
- datorita unui farmec aparte, voi fi strins minim 5 ciuguleli de la tot atitia milosi, pe care le voi consuma pina in ora 13. Exact atunci cind vine mincarea. Din care voi ceda jumatate oricui pofteste sau cosului de gunoi.
- la 16.30, imi va fi foame iar. Plus un somn ingrozitor.
- la 18.30 / 19.00 / 20.30, o voi tuli spre casa.
- la 20.00 / 20.30 / 21.15 voi fi ajuns, imi voi arunca incaltarile - cu bolta - pe hol, voi sari in pijama si ghici ce-o sa urlu? Mi-e foameeeee! Mi-e sooooooomn!
- in jur de 22 si ceva, se va cinta "Noapte buna, Monica!"
...iar a doua zi... Da, desigur, ati ghicit: la cel mult 7 fara ceva, eu voi bintui prin casa.
Si stiti care e tragedia? Miine, de exemplu, e simbata!
sâmbătă, 18 octombrie 2008
De pe sîrmă adunate
Rufele nu-mi plac decît atunci cînd le cumpăr sau cînd le port. În rest, aş prefera să nu le văd în faţa ochilor. Etapele coş-de-rufe - maşină-de-spălat - uscat-pe-sîrmă mă nenorocesc cu nervii.
Am încercat să trec cu inima uşoară peste tot ce însemna porcăria asta de spălat rufe. Doar am încercat; am descoperit că n-am cum. Aşadar, mă descurc şi eu cum pot. Iete, de exemplu, azi. E sîmbătă. Coşul de rufe dă pe-afară. Necesită o monică, să-şi calce pe inimă, să se urnească şi să-l mai golească niţel.
Etapa 1: sortatul.
Se scormoneşte cu fervoare prin coş. Se analizează cu atenţie dacă alea gri pot să intre cu alea negre. Se scrîşnesc dinţi la adresa tuturor şosetelor desperecheate. Se evaluează ochiometric moviloiul rezultat lîngă coş. Se iau porcăriile-n braţe, se traversează sufrageria şi se leapădă grămadă la gura maşinii de spălat.
Etapa 2: îndesatul.
Se descoperă că evaluarea ochiometrică a dat greş. Moviloiul e puţin peste capacităţile maşinii. Se ia 90% din el şi se bagă în maşină. Restul de 10% se introduce cu atenţie oriunde există un pic de spaţiu. Se încearcă închiderea ermetică a uşii. Nu se reuşeşte din prima. Se reaşază puţin interiorul şi se împinge cu nădejde. Uşa face clanc! şi se în sfîrşit închide. Se conectează toată măţăraia, se setează programul şi se ascultă cum apa începe să curgă în maşină. Se revine în sufragerie şi se priveşte cu jale spre toate micile articole care au căzut la transport şi acum nu mai pot acomodate cu suratele lor, deja intrate în program. Se pizduie şi se blesteamă în mod furios, pînă la trecerea temporară a nervilor.
Etapa 3: eliberatul balconului.
Se începe cam în momentul în care programul s-a terminat deja de o oră şi există temeri cum că rufele alea or să se destrame dacă mai stau mult ude şi înghesuite. Se evaluează efortul din priviri: două încărcături întinse pe parcursul unei săptămîni. S-a uscat şi mama lor. Se fumează cu năduf o ţigară şi se produce o aruncare curajoasă în junglă. Se înjură din inimă umeraşele care cad în cap. Al meu. Se pleacă cu noul maldăr în sufragerie şi se înşiră pe canapea, unde se vor odihni preţ de altă ţigară. Timp de o oră, se vor împături, netezi, împerechea, stivui, alinia, categorisi. Se transportă pe căprării în dormitor, unde se bagă în şifonier (mai durează şi asta o mie de ani). Se revine în sufragerie. Ţigara numărul 3.
Etapa 4: întinsul propriu-zis.
Se pleacă spre baie, pentru a lua un coş. Se ţine capul în traistă pe tot parcursul operaţiunii, astfel încît la revenirea în sufragerie se priveşte cu nedumerire coşul gol. Se execută o întoarcere spre baie, unde se descarcă tot conţinutul de rufe acum-curate din maşină. Tîrîş-grăpiş, se aduce încărcătura prin sufragerie în balcon. Se vîsleşte cu atenţie prin coş şi se selectează zdrenţele, după principiul asta-pe-sîrmă, asta-pe-umeraş. Se întind muşchii la maxim încercînd să se ajungă la sîrmă. Se ia un scaun şi se cocoaţă monica pe el. Se ia contact grijuliu cu sîrma, avînd grijă să nu scăpaţi monica. Pe geam. Se distribuie udăturile după greutate şi nuanţe. Se coboară monica de pe scaun şi i se şterge fruntea. Se ogoieşte încet, cu cafea, ţigări şi promisiunea că-şi ia ceva frumos de la ZARA.
Se apucă vecinul de jos de gătit ardei umpluţi / sarmale / friptură de oaie şi orice alt lucru din categorie. Rufele se usucă încet, căpătînd o aromă specială.
Am încercat să trec cu inima uşoară peste tot ce însemna porcăria asta de spălat rufe. Doar am încercat; am descoperit că n-am cum. Aşadar, mă descurc şi eu cum pot. Iete, de exemplu, azi. E sîmbătă. Coşul de rufe dă pe-afară. Necesită o monică, să-şi calce pe inimă, să se urnească şi să-l mai golească niţel.
Etapa 1: sortatul.
Se scormoneşte cu fervoare prin coş. Se analizează cu atenţie dacă alea gri pot să intre cu alea negre. Se scrîşnesc dinţi la adresa tuturor şosetelor desperecheate. Se evaluează ochiometric moviloiul rezultat lîngă coş. Se iau porcăriile-n braţe, se traversează sufrageria şi se leapădă grămadă la gura maşinii de spălat.
Etapa 2: îndesatul.
Se descoperă că evaluarea ochiometrică a dat greş. Moviloiul e puţin peste capacităţile maşinii. Se ia 90% din el şi se bagă în maşină. Restul de 10% se introduce cu atenţie oriunde există un pic de spaţiu. Se încearcă închiderea ermetică a uşii. Nu se reuşeşte din prima. Se reaşază puţin interiorul şi se împinge cu nădejde. Uşa face clanc! şi se în sfîrşit închide. Se conectează toată măţăraia, se setează programul şi se ascultă cum apa începe să curgă în maşină. Se revine în sufragerie şi se priveşte cu jale spre toate micile articole care au căzut la transport şi acum nu mai pot acomodate cu suratele lor, deja intrate în program. Se pizduie şi se blesteamă în mod furios, pînă la trecerea temporară a nervilor.
Etapa 3: eliberatul balconului.
Se începe cam în momentul în care programul s-a terminat deja de o oră şi există temeri cum că rufele alea or să se destrame dacă mai stau mult ude şi înghesuite. Se evaluează efortul din priviri: două încărcături întinse pe parcursul unei săptămîni. S-a uscat şi mama lor. Se fumează cu năduf o ţigară şi se produce o aruncare curajoasă în junglă. Se înjură din inimă umeraşele care cad în cap. Al meu. Se pleacă cu noul maldăr în sufragerie şi se înşiră pe canapea, unde se vor odihni preţ de altă ţigară. Timp de o oră, se vor împături, netezi, împerechea, stivui, alinia, categorisi. Se transportă pe căprării în dormitor, unde se bagă în şifonier (mai durează şi asta o mie de ani). Se revine în sufragerie. Ţigara numărul 3.
Etapa 4: întinsul propriu-zis.
Se pleacă spre baie, pentru a lua un coş. Se ţine capul în traistă pe tot parcursul operaţiunii, astfel încît la revenirea în sufragerie se priveşte cu nedumerire coşul gol. Se execută o întoarcere spre baie, unde se descarcă tot conţinutul de rufe acum-curate din maşină. Tîrîş-grăpiş, se aduce încărcătura prin sufragerie în balcon. Se vîsleşte cu atenţie prin coş şi se selectează zdrenţele, după principiul asta-pe-sîrmă, asta-pe-umeraş. Se întind muşchii la maxim încercînd să se ajungă la sîrmă. Se ia un scaun şi se cocoaţă monica pe el. Se ia contact grijuliu cu sîrma, avînd grijă să nu scăpaţi monica. Pe geam. Se distribuie udăturile după greutate şi nuanţe. Se coboară monica de pe scaun şi i se şterge fruntea. Se ogoieşte încet, cu cafea, ţigări şi promisiunea că-şi ia ceva frumos de la ZARA.
Se apucă vecinul de jos de gătit ardei umpluţi / sarmale / friptură de oaie şi orice alt lucru din categorie. Rufele se usucă încet, căpătînd o aromă specială.
joi, 2 octombrie 2008
In 100 de metri, virati brusc la dreapta...
Ieri a trebuit sa ma duc in dezlegatie, pe linga Pitesti. Curtea de Arges, mai exact; localitate frumoasa, de deal si munte, in care ajungeam la prinz si plecam dupa-masa. Rrrrrroadtrip, fetelor, yeeeeeyyyii!, fiti atente: plecam la 9.00 de la Lujerului, iesim pe autostrada si la 12 ajungem numai bine. Am lasat-o pe Fifi in parcare si-am plecat cu Fufu, caci Popescu a fost generos si mi-a dat-o, cu tot cu detector de radar si GPS. Adica i-am cerut-o eu. Ca sa fiu cinstita. Ca e mai puternica si m-ajuta mai bine la depasiri. Si ca are comuter de bord. Si gadgeturi precum detector de radar si GPS. Si GPS. Si GPS. Mda.
Iesirea pe autostrada a fost lina si senina; la fel si drumul pina la Pitesti, unde am ajuns cu mindrie la 10 si ceva - balacealaaaa! Avem timp berechet. Ce e, Pipsule, ti-e foame? Aha, pai hai la McDonalds; ne oprim putin acolo, bem cafea, taclalim si plecam dup-aia mai departe. Zis si facut. Am stat duios la soare, am hahait, am fumat, am mincat si ne-am incarcat inapoi in masina pe la 11.10. Mai aveam 32 de kilometri. Eu sedeam frumos la volan, Pipsul de-a dreapta, iar Irina, cealalta colega, in spate. De-aici, ceva s-a rupt in paradis:
- Pipsule, ia porneste tu GPSul ala si seteaza-i adresa. Sa ne duca el.
Pipsul s-a uitat cu duiosie pe sub sprincene si-a scos limba la mine. Abia ce-si deschisese laptopul si se pierduse cu totul sub el. Nu-i nimic, ne descurcam. La al cincilea reset, caci mizeria se bloca, decid suverana: Mitzo, suna-l te rog, pe Popescu, si vezi ce tre' sa-i faci, ca m-apuca dracii. Eu nu pot, caci conduc. Saraca, arata ca zeita aia indiana cu o mie de brate; scaunul meu din dreapta era un morman de electornice cu un Pips sub el. Al saselea reset e cu noroc: Ioana incepe sa glasuiasca (pentru cine nu stie, majoritatea GPSurilor au doua voci: Ioana si Marcel; al meu e setat pe Ioana): Mergeti inainte trei- virgula- patru kilometri, apoi virati la stinga. Panglici, urale, veselie. Pina ajungem intr-un giratoriu. Aici, se dovedeste ca viratul stinga e, de fapt, un usor-stinga (intoarce, Monico, nu te duce spre Rm. Vilcea, ca nu e bine, mai fa o data giratoriul, incurca-te printre rotile tuturor si ia directia buna). Mergeti inainte trei- zeci si unu kilometri. Phew!
Am mers inainte ai treizeci si unu kilometri. Dealuri, sate, tractoare, basculante; un peisaj idilic si calm. Deja era 12. Am sunat ca intirziem. Nici o problema, mai avem foarte putin, iata!, acum intram in Curtea de Arges. In 800 de metri, virati la stinga. Ceea ce am si. Trecem niste linii ferate, trecem niste poduri (adica unul singur, sa nu exagerez), si ne asternem intins pe un drumeag de tip judetean, cu borne kilometrice de... Rm. Vilcea. Iar?!?!?!?! Iar Rm. Vilcea? Nu e bine. Stati asa. Tragem dreapta si anchetam niste cetateni. Deci ne intoarcem si-o facem stinga. Inainte de pod sau dupa pod? Nu mai stiu, ca n-am fost atenta. Nici eu. Nici eu. Aha. Lasa, facem dupa pod, ca parc-asa au zis aia. Intre timp, Ioana reconfigura traseul de mama focului. Ea tinea mortis s-o luam in dreapta. Disregard si da-o naibii, ne descurcam si fara. Acum realizez ca de ce n-am inchis-o?, dar atunci cred ca eram prea panicate cu toatele. Noi tineam drumul, GPSul urla ca sa facem dreapta. La un moment dat, daduse-n isterie: Pe urmatoarea strada, virati la dreapt... Reconfigurarea traseului: pe urmatoarea... virati brusc la dreapta! Reconfig... virati la dreapta! Pe urmatoarea strada, virati brusc la dreapta!
Era ca si cum ne propusesem sa innebunim un aparat amarit. Noi tineam in fata, Ioana se ineca cerind sa facem dreapta. Cind erati mici, v-ati dat vreodata-n gargarite la Oraselul Copiilor? Ei, asa aratam noi, invirtindu-ne-n cerc ca disperatele, cu un GPS care ragea imperturbabil ca el vrea la dreapta. Mai oprim de doua ori, intrebam niste oameni normali si ajungem. O jumatate de ora facusem santuri prin oraselul ala mic. La dreapta, la dreapta, la dreapta, brusc la dreaptaaaaaaaaa!!!!! Mama ta de rabla!
***********
Dupa o sedinta de 4 ore, ne incarcam inapoi in masina si-o stergem spre Bucuresti. Trecind, desigur, inainte, prin Pitesti, cu Ioana inchisa si aruncata in torpedou, magarita dracului!, ca mai rau ne incurcase. Atita doar ca (iar!) am gresit iesirile. Si-am mers cu diligenta pe un drum necunoscut, incercind sa ajungem la autostrada. Era drumul spre Brasov. Intoarce, da-i, Pipsule, porneste mizeria aia, macar sa ne scoata de-aici.
A pornit exact cind am urcat pe autostrada. Mergeti inainte o suta- saisprezece- kilometri. Pasca ta de japitza!!!!!
[Asta era stricat de dinainte. Si nu, nu am pus eu mina pe el, dupa cum ati vazut. Orice legatura cu posturile anterioare este pur in capul vostru!]
Iesirea pe autostrada a fost lina si senina; la fel si drumul pina la Pitesti, unde am ajuns cu mindrie la 10 si ceva - balacealaaaa! Avem timp berechet. Ce e, Pipsule, ti-e foame? Aha, pai hai la McDonalds; ne oprim putin acolo, bem cafea, taclalim si plecam dup-aia mai departe. Zis si facut. Am stat duios la soare, am hahait, am fumat, am mincat si ne-am incarcat inapoi in masina pe la 11.10. Mai aveam 32 de kilometri. Eu sedeam frumos la volan, Pipsul de-a dreapta, iar Irina, cealalta colega, in spate. De-aici, ceva s-a rupt in paradis:
- Pipsule, ia porneste tu GPSul ala si seteaza-i adresa. Sa ne duca el.
Pipsul s-a uitat cu duiosie pe sub sprincene si-a scos limba la mine. Abia ce-si deschisese laptopul si se pierduse cu totul sub el. Nu-i nimic, ne descurcam. La al cincilea reset, caci mizeria se bloca, decid suverana: Mitzo, suna-l te rog, pe Popescu, si vezi ce tre' sa-i faci, ca m-apuca dracii. Eu nu pot, caci conduc. Saraca, arata ca zeita aia indiana cu o mie de brate; scaunul meu din dreapta era un morman de electornice cu un Pips sub el. Al saselea reset e cu noroc: Ioana incepe sa glasuiasca (pentru cine nu stie, majoritatea GPSurilor au doua voci: Ioana si Marcel; al meu e setat pe Ioana): Mergeti inainte trei- virgula- patru kilometri, apoi virati la stinga. Panglici, urale, veselie. Pina ajungem intr-un giratoriu. Aici, se dovedeste ca viratul stinga e, de fapt, un usor-stinga (intoarce, Monico, nu te duce spre Rm. Vilcea, ca nu e bine, mai fa o data giratoriul, incurca-te printre rotile tuturor si ia directia buna). Mergeti inainte trei- zeci si unu kilometri. Phew!
Am mers inainte ai treizeci si unu kilometri. Dealuri, sate, tractoare, basculante; un peisaj idilic si calm. Deja era 12. Am sunat ca intirziem. Nici o problema, mai avem foarte putin, iata!, acum intram in Curtea de Arges. In 800 de metri, virati la stinga. Ceea ce am si. Trecem niste linii ferate, trecem niste poduri (adica unul singur, sa nu exagerez), si ne asternem intins pe un drumeag de tip judetean, cu borne kilometrice de... Rm. Vilcea. Iar?!?!?!?! Iar Rm. Vilcea? Nu e bine. Stati asa. Tragem dreapta si anchetam niste cetateni. Deci ne intoarcem si-o facem stinga. Inainte de pod sau dupa pod? Nu mai stiu, ca n-am fost atenta. Nici eu. Nici eu. Aha. Lasa, facem dupa pod, ca parc-asa au zis aia. Intre timp, Ioana reconfigura traseul de mama focului. Ea tinea mortis s-o luam in dreapta. Disregard si da-o naibii, ne descurcam si fara. Acum realizez ca de ce n-am inchis-o?, dar atunci cred ca eram prea panicate cu toatele. Noi tineam drumul, GPSul urla ca sa facem dreapta. La un moment dat, daduse-n isterie: Pe urmatoarea strada, virati la dreapt... Reconfigurarea traseului: pe urmatoarea... virati brusc la dreapta! Reconfig... virati la dreapta! Pe urmatoarea strada, virati brusc la dreapta!
Era ca si cum ne propusesem sa innebunim un aparat amarit. Noi tineam in fata, Ioana se ineca cerind sa facem dreapta. Cind erati mici, v-ati dat vreodata-n gargarite la Oraselul Copiilor? Ei, asa aratam noi, invirtindu-ne-n cerc ca disperatele, cu un GPS care ragea imperturbabil ca el vrea la dreapta. Mai oprim de doua ori, intrebam niste oameni normali si ajungem. O jumatate de ora facusem santuri prin oraselul ala mic. La dreapta, la dreapta, la dreapta, brusc la dreaptaaaaaaaaa!!!!! Mama ta de rabla!
***********
Dupa o sedinta de 4 ore, ne incarcam inapoi in masina si-o stergem spre Bucuresti. Trecind, desigur, inainte, prin Pitesti, cu Ioana inchisa si aruncata in torpedou, magarita dracului!, ca mai rau ne incurcase. Atita doar ca (iar!) am gresit iesirile. Si-am mers cu diligenta pe un drum necunoscut, incercind sa ajungem la autostrada. Era drumul spre Brasov. Intoarce, da-i, Pipsule, porneste mizeria aia, macar sa ne scoata de-aici.
A pornit exact cind am urcat pe autostrada. Mergeti inainte o suta- saisprezece- kilometri. Pasca ta de japitza!!!!!
[Asta era stricat de dinainte. Si nu, nu am pus eu mina pe el, dupa cum ati vazut. Orice legatura cu posturile anterioare este pur in capul vostru!]
marți, 30 septembrie 2008
Scrisoare catre un dusman
Dragul meu laptop,
Iti scriu aceasta scrisoare ca sa te anunt ca te urasc. Din toate puterile mele, cit pot eu de mult si de intens, cu tot sufletul meu, TE URASC!
Am crezut ca doi ani de relatie ne vor apropia si mai mult. La inceput, cind am pus gheara pe tine, eram cea mai fericita. Ah, asteptarea...! Ah, negocierile, cind a trebuit sa-i conving pe sefi s-aloce bani pentru coada ta..! Ah, profilul tau argintiu, pe care l-am impodobit imediat cu stickere mici si dragalase de la Accesorize...!
Ah, dezamagire ordinara ce te-ai dovedit tu a fi...!!!!
Ai fost primul laptop cu Vista din firma asta. Natural, aia de la IT au invatat cu ce se maninca chestia atunci cind ti-au facut tie setup-ul. Iar tu n-ai zis nimic. Intr-o relatie se presupune ca impartasim lucruri. Tu nu faceai altceva decit sa stai imbufnat in fiecare dimineata cind te trezeam si sa-mi spui ca Vista registration has stopped working. Windows is looking for a solution. Si sa te blochezi. Aici merita mentionat faptul ca niciodata nu mi-au placut neamurile tale. Vista aia e o boarfa, iar amicul Windows e un smenar pus pe invirteli. Dar, ma rog, daca te voiam pe tine, te-am inghitit cu tot cu familie. Proasta de mine!
Si-ai putea sa mai slabesti. Ai trei kilograme, iar eu trebuie sa te car in spate ori de cite ori am o intilnire. Nu mai suport. Esti greu, ti se tiriie cablurile si nu intri niciodata cu totul in geanta aia a ta. Mai tii minte, mah, cind te-am scos in lume, la client? Mi te-ai blocat pe masa, idiotule, si-a trebuit sa cersesc frati de-ai tai ca sa pot sa vad un fisier. Nu esti in stare sa te comporti ca lumea in societate, desi am facut eforturi: te-am dus la devirusare, te-am dat la troubleshooting, te-am defragmentat... Degeaba. Neam de taran!
Si-ai fost un laudaros si jumatate. La primele noastre intilniri, mi-ai marturisit ca ma-ta si tac-tu ti-au dat bluetooth, sa faci ce vrei cu el. Ce bluetooth? Sa-l vad si eu! Ca nu merge niciodata. M-ai dus cu zaharelul: ba ca nu vezi device-urile, ba ca iti trebuie parola, ba ca nu e setat accesul. Te-am crezut si uite, s-au facut doi ani de cind te stiu si nu m-ai plimbat nici macar o data cu bluetoothul ala. M-am descurcat eu cu imprumuturi si rugaminti pe la cunostinte: ba un cablu de date, ba un transfer cu trimitere pe mail. Ca altii au bluetooth! Tu de ce n-ai fost in stare?
Am inceput sa-mi dau seama ca ceva e in neregula cind vedeam ca nu esti cu mine acolo unde trebuia sa fii. Mai tii minte cind eu am plecat la birou si tu ai ramas acasa, in Dristor? Si l-am trimis pe Balutza sa te ia si sa mi te aduca in Pipera? Si tot tu ai facut scandal, ca "te-am uitat". Si ce daca? Normal ca te uit, ca esti ca piatra de moara. Stai pe bancheta din spate si scoti limba la tigani de cite ori ne oprim la semafor. Iar eu trebuie sa am dup-aia grija sa nu sparga aia geamul si sa plece cu tine, ca sa te-nvete minte! Porcule. Astazi iar te-am uitat. M-am intors de la Politehnica la Lujerului, in tot traficul ala nenorocit, ca sa te iau, si tu n-ai zis nici macar "mersi!". Mi-ai mai dat o eroare imbufnata, again, cind te-am pornit si ti-ai blocat si mausu'. De-al dracului ce esti! Altii cum pot, mah, sa mearga? Prietenul tau, MacBook Pro ala, de ce nu zice nici circ! ca Popescu-l cara-n spate prin metrou?! De ce porneste, mah, din prima?!?! El de ce poate si tu nu?!
Am ramas cu tine de git, da' nu pentru mult timp. Ce credeai, ca te-am luat pe viata? Alege-s-ar praful si pulberea de circuitele tale, mincinosule! E numai carcasa de tine. Sa vezi ce te dau eu la casat... imediat ce ii conving pe astia sa-mi dea un alt laptop. Ca merit!
Iti scriu aceasta scrisoare ca sa te anunt ca te urasc. Din toate puterile mele, cit pot eu de mult si de intens, cu tot sufletul meu, TE URASC!
Am crezut ca doi ani de relatie ne vor apropia si mai mult. La inceput, cind am pus gheara pe tine, eram cea mai fericita. Ah, asteptarea...! Ah, negocierile, cind a trebuit sa-i conving pe sefi s-aloce bani pentru coada ta..! Ah, profilul tau argintiu, pe care l-am impodobit imediat cu stickere mici si dragalase de la Accesorize...!
Ah, dezamagire ordinara ce te-ai dovedit tu a fi...!!!!
Ai fost primul laptop cu Vista din firma asta. Natural, aia de la IT au invatat cu ce se maninca chestia atunci cind ti-au facut tie setup-ul. Iar tu n-ai zis nimic. Intr-o relatie se presupune ca impartasim lucruri. Tu nu faceai altceva decit sa stai imbufnat in fiecare dimineata cind te trezeam si sa-mi spui ca Vista registration has stopped working. Windows is looking for a solution. Si sa te blochezi. Aici merita mentionat faptul ca niciodata nu mi-au placut neamurile tale. Vista aia e o boarfa, iar amicul Windows e un smenar pus pe invirteli. Dar, ma rog, daca te voiam pe tine, te-am inghitit cu tot cu familie. Proasta de mine!
Si-ai putea sa mai slabesti. Ai trei kilograme, iar eu trebuie sa te car in spate ori de cite ori am o intilnire. Nu mai suport. Esti greu, ti se tiriie cablurile si nu intri niciodata cu totul in geanta aia a ta. Mai tii minte, mah, cind te-am scos in lume, la client? Mi te-ai blocat pe masa, idiotule, si-a trebuit sa cersesc frati de-ai tai ca sa pot sa vad un fisier. Nu esti in stare sa te comporti ca lumea in societate, desi am facut eforturi: te-am dus la devirusare, te-am dat la troubleshooting, te-am defragmentat... Degeaba. Neam de taran!
Si-ai fost un laudaros si jumatate. La primele noastre intilniri, mi-ai marturisit ca ma-ta si tac-tu ti-au dat bluetooth, sa faci ce vrei cu el. Ce bluetooth? Sa-l vad si eu! Ca nu merge niciodata. M-ai dus cu zaharelul: ba ca nu vezi device-urile, ba ca iti trebuie parola, ba ca nu e setat accesul. Te-am crezut si uite, s-au facut doi ani de cind te stiu si nu m-ai plimbat nici macar o data cu bluetoothul ala. M-am descurcat eu cu imprumuturi si rugaminti pe la cunostinte: ba un cablu de date, ba un transfer cu trimitere pe mail. Ca altii au bluetooth! Tu de ce n-ai fost in stare?
Am inceput sa-mi dau seama ca ceva e in neregula cind vedeam ca nu esti cu mine acolo unde trebuia sa fii. Mai tii minte cind eu am plecat la birou si tu ai ramas acasa, in Dristor? Si l-am trimis pe Balutza sa te ia si sa mi te aduca in Pipera? Si tot tu ai facut scandal, ca "te-am uitat". Si ce daca? Normal ca te uit, ca esti ca piatra de moara. Stai pe bancheta din spate si scoti limba la tigani de cite ori ne oprim la semafor. Iar eu trebuie sa am dup-aia grija sa nu sparga aia geamul si sa plece cu tine, ca sa te-nvete minte! Porcule. Astazi iar te-am uitat. M-am intors de la Politehnica la Lujerului, in tot traficul ala nenorocit, ca sa te iau, si tu n-ai zis nici macar "mersi!". Mi-ai mai dat o eroare imbufnata, again, cind te-am pornit si ti-ai blocat si mausu'. De-al dracului ce esti! Altii cum pot, mah, sa mearga? Prietenul tau, MacBook Pro ala, de ce nu zice nici circ! ca Popescu-l cara-n spate prin metrou?! De ce porneste, mah, din prima?!?! El de ce poate si tu nu?!
Am ramas cu tine de git, da' nu pentru mult timp. Ce credeai, ca te-am luat pe viata? Alege-s-ar praful si pulberea de circuitele tale, mincinosule! E numai carcasa de tine. Sa vezi ce te dau eu la casat... imediat ce ii conving pe astia sa-mi dea un alt laptop. Ca merit!
vineri, 26 septembrie 2008
"Nu strici dumneata... eu stric..."
... zice obidită Veta către Chiriac, în piesa asta. Azi am fost cea mai mare Vetă. Pe ce-am pus mîna - am stricat. După care am făcut spume de nervi, încercînd să repar.
Să începem cu prima stricăciune, efectuată dimineaţa: telefonul. Mobiluţul meu, cu care dezvoltasem o relaţie durabilă şi plină de respect, a început brusc să scoată limba la mine. Da´ cu tupeu, nu aşa. Observ eu că rămăsese blocat pe silent, deşi îmi aduc aminte perfect cum l-am scos cu mîna mea din starea asta. Nimic. În loc să sune, el zbîrnîia. Heh, zic eu, fiţe. Şi-l închid, ca să-l repornesc. Ca-tas-tro-fă!!!!!! Întîi, n-a mai vrut să pornească. I-am zgîlţîit puţin bateria, l-am scuturat şi a mers. Cînd deschid agenda, mă ia durerea de cap. Aveam numere importante care se duseseră dracului. Le caut prin SIM - nimic. Sap după ele prin telefon - nimic. Mai mult de-atît, mi se blochează TOATĂ agenda. Ştiţi, a făcut freeze, aşa, şi n-a mai vrut să fie accesată. Clăbuci şi scrîşnete. O oră am stat şi-am gîdilat mizeria aia de telefon. O oră. Mi-a venit să rag de nervi. Pînă la urmă, am recuperat nişte numere de prin antice SMS-uri şi l-am peticit. Pe la 1, a început să funcţioneze (cît m-o mai ţine; cred că trebuie să-mi iau altul).
*******
Aşa. Ora prînzului. Mi-era foame. Aş fi mîncat şi cartoane, dacă mi se oferea ocazia. Şi cobor pînă la automatul de sandwichuri din hol. Nici nu ceream mult de la maşinăria aia infernală: doar un baton cu cereale. Bag zece mii în porcărie şi aştept să-i înghită, ca să bat codul de produs. Mi-a luat bancnota, a zîzîit, a făcut "hîc!" şi s-a blocat. Definitiv. As in "trebuie să vină cineva de la firma care-l operează, ca să se deblocheze". Cleştişorul tău de rablă!!! Că nu vine nimeni vinerea la prînz doar ca să desfunde un automat de ăi zece mii înţepeniţi de-o monică. ´Tu-ţi şurubul tău de hurdubaie. Am urcat la birou scoţînd napalm pe nas şi vorbind singură de nervi. Adun vreo trei pesmeţi obosiţi de la diverşi colegi, mai ghiorăi ce mai ghiorăi şi mă resemnez. Las´ că trebuie să vină comanda la catering. Peste vreo două ore.
*******
M-aşez la birou cu o oarecare bănuială că e un complot eteric scăpat în capu-mi şi că trebuie să stau cuminte. Ei, aş! Sună telefonul (care acum mergea, scîrba!): nenea administratorul din Tei. Oh, guess what: pe băbuţa de la 7 o plouă-n baie. Etajele 8 şi 10 sînt de negăsit (normal, e 14.00, lumea munceşte). Nu cumva e de la etajul nouăle-mi? Poate s-a stricat ceva la instalaţiile mele. Alea noi. Mda. Lăsaţi, că mă urc în maşină şi vin să descopăr. Ajung, mă pun în patru labe sub chiuvetă, scormonesc, mă umplu de praf, remarc că ţevile sînt intacte. În sfîrşit, o chestie bună. Noroc suplimentar: nu era nici de la etajul 10, că tavanul meu era uscat. Aia mai lipsea. Îl reasigur pe nenea administratorul de toată stima şi suportul meu şi mă car înapoi la birou.
*******
La birou ajung - slavă Domnului! - relativ rapid. Dar îmi pierd locuţul meu de părcărică pe care îl cîştigasem de dimineaţă. Şi nu-mi rămîne decît s-o virez dreapta mult în pantă şi s-o cocoţ lîngă un mini-gard de beton. Cu colţ. Care colţ patatranc!-cîrc! în dreapta-spatele maşinii mele, singurul loc din patru care nu e zgîriat sau înfundat. Am crezut că mă loveşte damblaua. Lîngă, cîţiva colegi atraşi de zgomot evaluau stricăciunile; m-am tîrît jos din maşină şi m-am dus să văd şi eu. Şi-am auzit al doilea lucru frumos pe ziua de astăzi: Nu e decît capacul şi putin din cauciuc. Sănătoase! - amîndouă. N-au decît să steie aşa, hîrjîite pînă cînd: (1) schimb cauciucurile de vară cu alea de iarnă şi (2) pierd capacul şi trebuie să cumpăr altul.
Pe cuvîntul meu că e îngrozitor să pui mîna pe ceva şi să aştepţi să se strice. Pentru că ştii că tot ce-ai atins azi (aproape că) s-a dus dracului. Mpfui...!
Să începem cu prima stricăciune, efectuată dimineaţa: telefonul. Mobiluţul meu, cu care dezvoltasem o relaţie durabilă şi plină de respect, a început brusc să scoată limba la mine. Da´ cu tupeu, nu aşa. Observ eu că rămăsese blocat pe silent, deşi îmi aduc aminte perfect cum l-am scos cu mîna mea din starea asta. Nimic. În loc să sune, el zbîrnîia. Heh, zic eu, fiţe. Şi-l închid, ca să-l repornesc. Ca-tas-tro-fă!!!!!! Întîi, n-a mai vrut să pornească. I-am zgîlţîit puţin bateria, l-am scuturat şi a mers. Cînd deschid agenda, mă ia durerea de cap. Aveam numere importante care se duseseră dracului. Le caut prin SIM - nimic. Sap după ele prin telefon - nimic. Mai mult de-atît, mi se blochează TOATĂ agenda. Ştiţi, a făcut freeze, aşa, şi n-a mai vrut să fie accesată. Clăbuci şi scrîşnete. O oră am stat şi-am gîdilat mizeria aia de telefon. O oră. Mi-a venit să rag de nervi. Pînă la urmă, am recuperat nişte numere de prin antice SMS-uri şi l-am peticit. Pe la 1, a început să funcţioneze (cît m-o mai ţine; cred că trebuie să-mi iau altul).
*******
Aşa. Ora prînzului. Mi-era foame. Aş fi mîncat şi cartoane, dacă mi se oferea ocazia. Şi cobor pînă la automatul de sandwichuri din hol. Nici nu ceream mult de la maşinăria aia infernală: doar un baton cu cereale. Bag zece mii în porcărie şi aştept să-i înghită, ca să bat codul de produs. Mi-a luat bancnota, a zîzîit, a făcut "hîc!" şi s-a blocat. Definitiv. As in "trebuie să vină cineva de la firma care-l operează, ca să se deblocheze". Cleştişorul tău de rablă!!! Că nu vine nimeni vinerea la prînz doar ca să desfunde un automat de ăi zece mii înţepeniţi de-o monică. ´Tu-ţi şurubul tău de hurdubaie. Am urcat la birou scoţînd napalm pe nas şi vorbind singură de nervi. Adun vreo trei pesmeţi obosiţi de la diverşi colegi, mai ghiorăi ce mai ghiorăi şi mă resemnez. Las´ că trebuie să vină comanda la catering. Peste vreo două ore.
*******
M-aşez la birou cu o oarecare bănuială că e un complot eteric scăpat în capu-mi şi că trebuie să stau cuminte. Ei, aş! Sună telefonul (care acum mergea, scîrba!): nenea administratorul din Tei. Oh, guess what: pe băbuţa de la 7 o plouă-n baie. Etajele 8 şi 10 sînt de negăsit (normal, e 14.00, lumea munceşte). Nu cumva e de la etajul nouăle-mi? Poate s-a stricat ceva la instalaţiile mele. Alea noi. Mda. Lăsaţi, că mă urc în maşină şi vin să descopăr. Ajung, mă pun în patru labe sub chiuvetă, scormonesc, mă umplu de praf, remarc că ţevile sînt intacte. În sfîrşit, o chestie bună. Noroc suplimentar: nu era nici de la etajul 10, că tavanul meu era uscat. Aia mai lipsea. Îl reasigur pe nenea administratorul de toată stima şi suportul meu şi mă car înapoi la birou.
*******
La birou ajung - slavă Domnului! - relativ rapid. Dar îmi pierd locuţul meu de părcărică pe care îl cîştigasem de dimineaţă. Şi nu-mi rămîne decît s-o virez dreapta mult în pantă şi s-o cocoţ lîngă un mini-gard de beton. Cu colţ. Care colţ patatranc!-cîrc! în dreapta-spatele maşinii mele, singurul loc din patru care nu e zgîriat sau înfundat. Am crezut că mă loveşte damblaua. Lîngă, cîţiva colegi atraşi de zgomot evaluau stricăciunile; m-am tîrît jos din maşină şi m-am dus să văd şi eu. Şi-am auzit al doilea lucru frumos pe ziua de astăzi: Nu e decît capacul şi putin din cauciuc. Sănătoase! - amîndouă. N-au decît să steie aşa, hîrjîite pînă cînd: (1) schimb cauciucurile de vară cu alea de iarnă şi (2) pierd capacul şi trebuie să cumpăr altul.
Pe cuvîntul meu că e îngrozitor să pui mîna pe ceva şi să aştepţi să se strice. Pentru că ştii că tot ce-ai atins azi (aproape că) s-a dus dracului. Mpfui...!
joi, 18 septembrie 2008
@#$%&*^$!!!! - o dimineata din viata unei amarite
05:21 - Fac ochi. Cu unul ma uit la intunericul de afara, cu altul la ceasul din telefon. Decid ca e cam devreme. Ma intorc pe-o parte si ma perpelesc.
05:55 - O sa ma dau jos din pat, ca somn nu mai am oricum. Sar peste Popescu, busesc clanta de la dormitor cit pot eu de incet si ma duc in sufragerie.
06:15 - Infulesc micul dejun si stau putin pe net. Casc de-mi curg lacrimile. Socotesc mintal la ce ora tre' sa plec din Militari ca sa ajung la 9.00 in Pipera.
7:30 - Zburd pe usa afara. Inghet cu clantzaneli, dar in masina dau drumul la caldura. Ma milogesc de toti soferii ca sa ma lase sa ma bag si eu in coloana.
7:40 - Un sofer ma lasa.
8:00 - Incep s-o iau pe scurtaturi. De fapt, sint niste lungituri, dar macar pe ele merg, nu stau. Casc din nou. Schimb bilateral pasti si dumnezei cu diversi soferi (lu' cretina aia cu Meganu' gri ii crap capul dac-o prind vreodata!!!!! Proasta dracului, cine i-o fi dat carnetul; oaia nu e in stare nici sa tina volanu' drept...!). Ma mai trezesc olecuta.
8:14 - Trec pe linga patru (4) scoli. La fiecare, ma proptesc intr-o coada interminabila de masini. Deci, patru cozi in total. Ce s-a intimplat cu lungiturile mele dinamice, unde totul circula, nimic nu sta? Injur cu nadejde tinara generatie si pe parintii care-i cara cu masina la scoala.
8:20 - Unde naiba sint?!?!?!?! Parca trebuia sa fac dreapta la un moment dat. Hm. Cred ca m-am ratacit. La o rascruce de strazi, stau putin sa ma gindesc. Hotarasc ca "inainte" si pornesc vesela cu a treia de pe loc. Motorul mi se opreste cu un pocnet. Muncitorii care sapa un sant alaturi rid. Eu as vrea sa-i vad pe toti cu gitul rupt. Plec mai departe.
8:30 - ahhhh, Floreascaaaa! Dar ce ma bucur s-o vad...! In sfirsit. Hai ca mai am putin. Putin de mers, desigur, caci Cosinzeana trebuie sa se mai bata cu inca trei semafoare si cu aglomeratiile aferente. Ma abtin s-o mai iau pe tot felul de stradute laterale, mai ales ca nu stiu exact unde duc. Stau si-mi rod a treia unghie care mi s-a rupt, gindindu-ma ca pila din geanta sta pe birou. C-acolo am lasat-o eu. Oaie.
8:50 - Intru-n Iride. Traversez un sant in care Fifilina mea se ingroapa cu totul, bufneste si abia reuseste sa iasa cu toate cele patru roti. In timp ce in sant, claxonat cretina care mergea unduios cu castile-n urechi pe mijlocul aleii. Trebuia s-o calc, imbecila.
8:59 - Termin lamentare pe blog. Ma duc sa-mi fac un ceai. De ce naiba mi-o fi foame, c-am mincat inainte sa plec...!
05:55 - O sa ma dau jos din pat, ca somn nu mai am oricum. Sar peste Popescu, busesc clanta de la dormitor cit pot eu de incet si ma duc in sufragerie.
06:15 - Infulesc micul dejun si stau putin pe net. Casc de-mi curg lacrimile. Socotesc mintal la ce ora tre' sa plec din Militari ca sa ajung la 9.00 in Pipera.
7:30 - Zburd pe usa afara. Inghet cu clantzaneli, dar in masina dau drumul la caldura. Ma milogesc de toti soferii ca sa ma lase sa ma bag si eu in coloana.
7:40 - Un sofer ma lasa.
8:00 - Incep s-o iau pe scurtaturi. De fapt, sint niste lungituri, dar macar pe ele merg, nu stau. Casc din nou. Schimb bilateral pasti si dumnezei cu diversi soferi (lu' cretina aia cu Meganu' gri ii crap capul dac-o prind vreodata!!!!! Proasta dracului, cine i-o fi dat carnetul; oaia nu e in stare nici sa tina volanu' drept...!). Ma mai trezesc olecuta.
8:14 - Trec pe linga patru (4) scoli. La fiecare, ma proptesc intr-o coada interminabila de masini. Deci, patru cozi in total. Ce s-a intimplat cu lungiturile mele dinamice, unde totul circula, nimic nu sta? Injur cu nadejde tinara generatie si pe parintii care-i cara cu masina la scoala.
8:20 - Unde naiba sint?!?!?!?! Parca trebuia sa fac dreapta la un moment dat. Hm. Cred ca m-am ratacit. La o rascruce de strazi, stau putin sa ma gindesc. Hotarasc ca "inainte" si pornesc vesela cu a treia de pe loc. Motorul mi se opreste cu un pocnet. Muncitorii care sapa un sant alaturi rid. Eu as vrea sa-i vad pe toti cu gitul rupt. Plec mai departe.
8:30 - ahhhh, Floreascaaaa! Dar ce ma bucur s-o vad...! In sfirsit. Hai ca mai am putin. Putin de mers, desigur, caci Cosinzeana trebuie sa se mai bata cu inca trei semafoare si cu aglomeratiile aferente. Ma abtin s-o mai iau pe tot felul de stradute laterale, mai ales ca nu stiu exact unde duc. Stau si-mi rod a treia unghie care mi s-a rupt, gindindu-ma ca pila din geanta sta pe birou. C-acolo am lasat-o eu. Oaie.
8:50 - Intru-n Iride. Traversez un sant in care Fifilina mea se ingroapa cu totul, bufneste si abia reuseste sa iasa cu toate cele patru roti. In timp ce in sant, claxonat cretina care mergea unduios cu castile-n urechi pe mijlocul aleii. Trebuia s-o calc, imbecila.
8:59 - Termin lamentare pe blog. Ma duc sa-mi fac un ceai. De ce naiba mi-o fi foame, c-am mincat inainte sa plec...!
vineri, 12 septembrie 2008
Îîîîîîîî, ce bolnavă sînt!
Respir pe-o nară şi scot un un fel de piuit care mă calcă pe nervi. Scîrba aia de Bixtonim mă ustură, aşadar, refuz să-mi mai pun. Încă tuşesc la intervale regulate de zici că mă întorc pe dos şi că-mi crapă capul. Am fost mîndră nevoie-mare că nu mă durea decît gîtul şi că doar tuşeam. Universul a complotat împotriva mea, iar acum strănut şi-mi curge nasul precum Dunărea.
Mizerabil.
Am descoperit că microbii mei sînt deosebit de afectuoşi. De ce încerc să-i gonesc, de-aia se lipesc mai abitir de mine; dacă ascult cu atenţie, cred că-i aud şi cum torc. Ordinarii dracului! Never get a virus as a pet. De fapt, nu tre' să-l iei tu, că vine singur.
Graficul febrei mele arată precum poligraful unui mitoman. Sare, cade, sare din nou, explodează şi revine (ce frumos e să te văicăreşti...! Mă ascultaţi, da?). Simt cum capăt nas de clovn. E roşu, umflat şi a început să mă doară atunci cînd îl hîrjîi cu şerveţelul. Am gripă.
Daa-aaar, pentru că am gripă, I get to stay home for a little while. Ha, şi ce credeam c-o să mă bucur că-mi prelungesc concediul...! Nţţţ. E ora 11 şi am înghiţit deja 3 bomboane de ciocolată. Am mai răspuns la nişte telefoane, am mai citit vreo douăj'de pagini dintr-o carte pe care o recitesc a patra oară. Staţi aşa, mă duc să-mi mai iau o bomboană. Gata. Aş vrea să mă duc să-mi cumpăr nişte pantofi. Mi-e cam lene, dar ar trebui să mă duc. Cred că sînt deprimată. Quel horreur. Îhî. Sigur sînt. Tre' să mai cumpăr şi filtre de cafea nr 4, şi ceva de mîncare (ce?). Nici să fumez n-am chef, iar bomboanele alea îmi stau în gît. Îmi stau în gît pentru că ştiu exact unde or să coboare de-acolo şi unde or să se aşeze, dar, hei, e un risc asumat. (Tocmai am strănutat cu clopote şi tălănguţe. Groaznic.) Casc lung şi troznitor şi-l binecuvîntez de mamă pe vecinul de la 6, care a luat o pauză cu bormaşina aia. Cîntă la ea de ieri, ticălosul, iar creierii mei îi răspund voioşi cu pocnete şi zvîcneli.
Nothing is fun. Pe bune. Ba da, mă rog, dar nu de azi. M-am văzut aseară cu fetele şi-am stat la Livada cu Vişini pînă pe la 11 noaptea. Am rîs şi-am fumat ca turcul, ignorînd gîtul, care acum se răzbună cum ştie el mai crunt. Mă doare rău. Dar a meritat. A fost aşa, un fel de reuniune Deprimaţii Anonimi: hi, my name is Monica, am un băţ în dos şi nu ştiu cum să-l scot. Verbalizează băţul, că iese singur. Iese singur pe dreacu', dar măcar te distrezi în timp ce le explici altora că e acolo.
Să-mi explice cineva de ce stau pe YouTube şi mă uit la celebra formaţie de adolescenţi 5ive (nici măcar nu le-am fost fan vreo secundă din viaţa mea de puber). Am 38 cu 2. Nu-mi mai explicaţi, c-am înţeles singură.
Mizerabil.
Am descoperit că microbii mei sînt deosebit de afectuoşi. De ce încerc să-i gonesc, de-aia se lipesc mai abitir de mine; dacă ascult cu atenţie, cred că-i aud şi cum torc. Ordinarii dracului! Never get a virus as a pet. De fapt, nu tre' să-l iei tu, că vine singur.
Graficul febrei mele arată precum poligraful unui mitoman. Sare, cade, sare din nou, explodează şi revine (ce frumos e să te văicăreşti...! Mă ascultaţi, da?). Simt cum capăt nas de clovn. E roşu, umflat şi a început să mă doară atunci cînd îl hîrjîi cu şerveţelul. Am gripă.
Daa-aaar, pentru că am gripă, I get to stay home for a little while. Ha, şi ce credeam c-o să mă bucur că-mi prelungesc concediul...! Nţţţ. E ora 11 şi am înghiţit deja 3 bomboane de ciocolată. Am mai răspuns la nişte telefoane, am mai citit vreo douăj'de pagini dintr-o carte pe care o recitesc a patra oară. Staţi aşa, mă duc să-mi mai iau o bomboană. Gata. Aş vrea să mă duc să-mi cumpăr nişte pantofi. Mi-e cam lene, dar ar trebui să mă duc. Cred că sînt deprimată. Quel horreur. Îhî. Sigur sînt. Tre' să mai cumpăr şi filtre de cafea nr 4, şi ceva de mîncare (ce?). Nici să fumez n-am chef, iar bomboanele alea îmi stau în gît. Îmi stau în gît pentru că ştiu exact unde or să coboare de-acolo şi unde or să se aşeze, dar, hei, e un risc asumat. (Tocmai am strănutat cu clopote şi tălănguţe. Groaznic.) Casc lung şi troznitor şi-l binecuvîntez de mamă pe vecinul de la 6, care a luat o pauză cu bormaşina aia. Cîntă la ea de ieri, ticălosul, iar creierii mei îi răspund voioşi cu pocnete şi zvîcneli.
Nothing is fun. Pe bune. Ba da, mă rog, dar nu de azi. M-am văzut aseară cu fetele şi-am stat la Livada cu Vişini pînă pe la 11 noaptea. Am rîs şi-am fumat ca turcul, ignorînd gîtul, care acum se răzbună cum ştie el mai crunt. Mă doare rău. Dar a meritat. A fost aşa, un fel de reuniune Deprimaţii Anonimi: hi, my name is Monica, am un băţ în dos şi nu ştiu cum să-l scot. Verbalizează băţul, că iese singur. Iese singur pe dreacu', dar măcar te distrezi în timp ce le explici altora că e acolo.
Să-mi explice cineva de ce stau pe YouTube şi mă uit la celebra formaţie de adolescenţi 5ive (nici măcar nu le-am fost fan vreo secundă din viaţa mea de puber). Am 38 cu 2. Nu-mi mai explicaţi, c-am înţeles singură.
miercuri, 20 august 2008
Feedurile RSuckS!
Am incercat sa ma abonez si eu la niscai feeds si-am ales in acest scop Outlook. Ca sa-mi saie apdeitu-n nas, direct in mailul de la birou. Cum sa nu!
Am incercat cu unul din blogurile pe care voiam sa le feedui (acum nu mai vreau, multumesc; va explic si de ce). Am avut noroc ca blogul cu pricina n-avea mai mult de 30 de posturi, caci altfel zburam de pe server. Deoarece mizeria aia de feed reader ti le incarca pe toate, stiti: toate!!!!, de la primul cel mai prim pina la ultimul postat. Insist sa cred c-oi fi facut si eu vreo setare nelalocul sau, dar tot nu pricep de ce trebuia sa incarce tot.
Am vrut sa ma abonez si la niste commenturi. Dupa experienta cu feeduiala la blog, nu mai indraznesc nici taiata. Ma poate lamuri si pe mine cineva - cu rabdare! - , care-i shpirla cu feedurile, la ce-s ele bune si cum sa le folosesc?
Dar merci,
Eu
Am incercat cu unul din blogurile pe care voiam sa le feedui (acum nu mai vreau, multumesc; va explic si de ce). Am avut noroc ca blogul cu pricina n-avea mai mult de 30 de posturi, caci altfel zburam de pe server. Deoarece mizeria aia de feed reader ti le incarca pe toate, stiti: toate!!!!, de la primul cel mai prim pina la ultimul postat. Insist sa cred c-oi fi facut si eu vreo setare nelalocul sau, dar tot nu pricep de ce trebuia sa incarce tot.
Am vrut sa ma abonez si la niste commenturi. Dupa experienta cu feeduiala la blog, nu mai indraznesc nici taiata. Ma poate lamuri si pe mine cineva - cu rabdare! - , care-i shpirla cu feedurile, la ce-s ele bune si cum sa le folosesc?
Dar merci,
Eu
joi, 14 august 2008
Poate nu dureaza mult...
Travka s-au despartit. Au facut poc! in mod oficial oficial aseara, din niste motive care pot fi sau nu demne de luat in calcul. Ma rog, pentru ei au contat.
De un an - de cind am aflat de ei - , vreau sa-i vad live. N-am reusit. Singura mea speranta e ca separarea asta n-o sa dureze mult. Au trecut ei si prin mai grele. Deci, poate nu dureaza mult. Zic si eu. Adica sper.
De un an - de cind am aflat de ei - , vreau sa-i vad live. N-am reusit. Singura mea speranta e ca separarea asta n-o sa dureze mult. Au trecut ei si prin mai grele. Deci, poate nu dureaza mult. Zic si eu. Adica sper.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
