ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

marți, 11 august 2009

Trenul - o masina mai mica

Am avut o vreme-n viata mea in care circulam din gros cu trenul. Virsta, domnule!... Bineinteles ca virsta, caci perioada respectiva era cam pe cei 16 ani ai mei - deci si sa vreau si n-aveam cum sa-mi iau carnet. Multi urasc trenul din varii motive: ca e prea putin confortabil, ca e murdarel, ca dureaza prea mult... Eu am un motiv simplu: il urasc pentru ca provoaca confuzie. Dar cum, nu se poa... Ba se poate! Uite-asa:

Prin liceu fiind, imi petreceam weekendurile cit se poate de frumos: ma duceam in Bucuresti, in vizita la distinsul meu tata. Asta insemna urcat in tren simbata dimineata de la Ploiesti Sud, ajuns, petrecut vremea in mod instructiv (adica fumat fara sa stie mama, citit, hahait si plimbat potaia prin Herastrau), dupa care duminica dupa-amiaza ma urcam in tren si-o tuleam inapoi. Preferatul meu era rapidul de Iasi, de la 17.00, care facea 40 de minute pina-n Ploesciul meu natal. Si care pleca de la linia 10, deci aproape de casele de bilete.
Intr-o buna dup-amiaza pe-o tulpina de circel, ma duc, imi iau bilet, mai tropai nitel prin gara si ma urc in trenul cu pricina. Pa, pa, la revedere, ia uite-i si p-astia doi, zici ca el pleaca-n Honolulu, mai usor cu pupatul, c-o sufoci pe doamna, fiu-fiuuuuu! si taca-taca, iata ca ne-am urnit. Ah, nici CFR-ul nu mai e ce era odata: trenul asta a plecat cu 5 minute intirziere, heh... Da, domnule controlor, poftiti biletul la verificat, sint in regula.
40 de minute trec repede. Inseamna cam trei tigari cu pauze si, cind apar cosurile de rafinarie de la Brazi, dat din coate si mers spre usa. Dar ce te faci cind au trecut 45 de minute si tu nu vezi niste cosuri de rafinarie, ci un cimp GOL?! Pai... te duci la controlor:
- Nu va suparati, cind ajunge trenul la Ploiesti?
- Asta?
- Da.
- Trenul asta merge la Tirgoviste.
- P O F T I M?! Si... nu trece prin Ploiesti?
- Nu.
- Aoleu! Pai eu trebuie sa ajung la Ploiesti!!!!!!! Ce fac?
- Fie coboriti la Tirgoviste si luati de-acolo un accelerat, la 22.00...
(Maica-mea o sa turbeze! Cartela telefonica n-am, nimeni nu stie nimic de mine, or sa innebuneasca toti!)
- Exclus! E prea tirziu.
- Atunci coboriti la Titu, la prima statie, si luati de-acolo rapidul de 19.30 spre Bucuresti, inapoi.
N-am stat sa-l mai intreb pe pe controlor DE CE N-A ZIS NIMIC CIND M-A CONTROLAT SI A VAZUT CA PE BILETUL MEU SCRIE "PLOIESTI"?!?!?. Mi-am luat geanta si-am intins-o

Bun-venit in frumoasa urbe Titu! Contine o gara, un oficiu postal linga dinsa si saizeci de bufete si bombe numai in zona garii. Lucru lesne de inteles, acestea din urma sint frecventate de o populatie intunecoasa, pe care o lumineaza numai lanturile de la git si crucile atirnate de ele. Am inghitit cu noduri. Mi-am socotit rapid banii si i-am impins pe toti la ghiseul de bilete, pentru o calatorie inapoi la Bucuresti. Era 18.00 - aveam de asteptat o ora si jumatate pina la rapidul salvator. Nu si daca...
- Buna ziua, puteti sa-mi dati o convorbire cu taxa inversa la Bucuresti?
- Noi incercam, dar sa stiti ca ieri a fost furtuna si s-au rupt firele. Nu garantam ca prindeti. Mergeti in cabina 2 si asteptati.
(mhm-hm-hhhhm: "Uaaaa...!" Nu e bine. "Hiiiiiiii!". Nici. "Huaaauhuaaahiiii!". Ok. Sint gata.)
- Aveti legatura!
- Hiiiiialooo...! Tataaaaa, sint la Titu!
- UNDE?!
- La Tii-tuuu...
- CE DRACULUI CAUTI ACOLO?!?!?!
- M-ahahaham urcat in trenul gresiiiiiit...
- Si-acu' ce vrei sa-ti fac?
- Sa vii sa ma iei...!
- Cum sa vin sa te iau?! Nici nu stiu unde e asta!
- E linga Tirgoviste...
- ......-tii de copil! Sa vad cum gasesc drumul.
- Hai, ca n-o fi greu. A, inainte sa pleci, te rog sun-o pe Carmen (mama) si zi-i ce-am patit si vezi sa n-o sperii!!!
- Minunat. Sa vezi ce-o sa-mi faca!
- Aia e, rabzi si tu, ca prin telefon nu te omoara. Vezi ca te-astept in fata garii.
- Bine, stai acolo. O sa vin.

Am iesit din cabina si m-am dus la loc, in fata garii. Titu e la aproximativ 40 de km de Bucuresti. Am socotit ca in cel mult o ora apare si tata. Oricum, aveam bilet la rapid, ca rezerva. Precauta, mi-am scos cerceii din urechi si mi-am lasat capatina tunsa extrem de scurt sa atirne asa, neimpodobita. Camasa cu patratele si bocanceii m-ar fi putut scoate drept un baiat finut si de treaba. Intre timp, mutrele intunecoase de la cele saizeci de bufete si bombe se uitau intrebator. Trece prima ora. Nici picior de tata care sa ma recupereze. Tigarile mi se imputinau drastic, iar bani sa-mi cumpar altele nu mai aveam. Intr-o juma de ora ajunge si rapidul. Decizii, decizii...
O ora si un sfert. Ce mama dracului?! Pe unde umbla? Pina acum trebuia sa ajunga.
O ora si jumatate. Mutrele intunecoase se inmultesc. Din gara, un fluierat duios anunta ca rapidul de Bucuresti tocmai a decolat. Arunc biletul si-l calc cu furie in picioare. Tata - lipsa.
Doua ore. #@$@ &*#!~#$%!!! De-acum, ma mai intorc pe jos. Ce dracului sa fac? Nu mai am unde sa sun, nu mai... Urraaaaaaaaa! De dupa colt, transpirat si macinind vorbe bune, tatal de monica tropaie ca un cal alb din filmele cu eroi pozitivi.
- Treci incoace!
- Ai veniiiit! Ce bine, ca nu mai aveam nici tigari, nici bani...
- Cit de idioata ai putut sa fii s-ajungi aici?
- Cit ai fost si tu de ti-a luat doua ore sa vii incoace. Cum naiba sa nu stii sa vii spre Tirgoviste? Te-ai nascut la Tirgoviste!
- Si ne-am mutat la Ploiesti cind eu aveam cinci luni! Treci in masina!
- Ho, ca trec. Bine c-ai venit. Ma duci la Ploiesti, nu?
- Nici sa nu te gindesti!!!! Mergem la Bucuresti si miine te duci acas' cu trenul.
- ...Iar?! Eu n-as mai risca...
- Liniste. Pune-ti centura.

Si-am plecat. Pe drum, imi amintesc brusc:
- Ai sunat-o pe Carmen?
- (privire criminala) Bineinteles.
- Si?...
- Si nu era acasa.
- Pai are ore dupa-masa (mama e profesoara). Aoleu!
- Nu, ca am sunat la ma-ta mare.
Ceva se cocea in atmosfera. Nu intelegam exact ce.
- Si? Ai anuntat-o pe ea?
- Dac-as fi apucat, ar fi fost bine. M-a injurat si mi-a inchis.
- Ceeeeeee?!?! Nu se poate!
- Daca-ti spun...
N-are cum. Mimi, bunica-mea, il venereaza pe tata, iar divortul alor mei n-a stavilit-o in nici un fel. Era imposibil.
- Las' ca ne lamurim noi cind ajungem acasa.
- Sigur ca da. Abia astept.

Acasa, din usa m-am repezit direct la telefon. Maica-mea aflase intre timp, caci venise, monica nu gasise si se pusese pe dat telefoane. Noroc ca tata lasase vorba ce si cum. Asa ca am prins-o relaxata si informata. Deci, intreb:
- Auzi, da' stii ca Mimi l-a-njurat si i-a inchis telefonu-n nas? Ce-a apucat-o?!
Mama ride de se sufoca:
- Pai... hihihi... a nimerit si taica-tu exact cind... hahaha... niste pusti faceau misto de ea la telefon de vreo juma de ora. Si, cind a sunat el, Mimi tocmai prinsese spilu' si-a zis ca-i injura ea prima si le trinteste receptoru-n nas!
- Deci ea nu stie c-a vorbit cu el?
- Hahaha... habar n-are!
Toate confuziile fiind reglate, am rugat-o pe mama s-o sune pe diriga si sa ma invoiasca a doua zi de la scoala, urmind sa vin io acasa cu un tren. Care sa si ajunga unde trebuie.
La Gara de Nord, am aflat si sursa tuturor relelor: rapidul de Iasi si acceleratul de Tirgoviste pleaca la 17.00, respectiv 17.05, unul de la linia 10 si celalat de la linia 11. Sa-l vad eu pe-ala incapabil de greseala!!

Din cind in cind, cind il mai sun pe tata, incep lung si ascutit: "Tataaaaa, sint la Tiii-tuuu!...". Ca sa-i tin amintirile vii.

luni, 10 august 2009

Niste detalii

... despre blog si monica din spatele dinsului, iaca AICI.
[prin amabilitatea Nadiei, care a decis sa bata si cimpii mei, ca sa dezvaluie lucruri si sa-i mai cuminteasca nitel]

joi, 6 august 2009

Dar, va rog, poftiti inapoi!...

Si-am poftit. In Grecia nu poti sa stai o vesnicie decit daca emigrezi. Nu e cazul, deoarece am impresia ca, si daca as emigra, n-am sa pot sta acolo intr-o vacanta fara de sfirsit. Asa ca ne-am intors. Am lasat in spate plajuiala nesfirsita, stincaria de pe malurile marii, bolboroseala de la snorkeling si numarul infinit de pisici atoase si urecheate cu care ne-am delectat o saptamina. Ne-am intors. Analizind atent, acest sejur poate fi impartit pe citeva capitole mari si late. Dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL I: Vacanta asta are gust de ceapa!
Grecia, in general, are gust de ceapa. Si de peste. Si de rosii taiate mare, de oregano si de ulei de masline. Plus brinza feta. Dar cel mai mult si mai mult are gust de ceapa. Grecii iti aduc ceapa la orice. Nu conteaza ce comanzi. Doriti niste masline? Na farfuriuta cu ele, pe care v-am pus si niste ceapa. Proaspata si buna. Ansoa cu sare? Amestecati bine, sa intre si ceapa. Care ceapa se asorta si cu pestele la gratar, si cu sepia umpluta (cu rosii, brinza si... ceapa). Culmea, unde astia nu puneau ceapa era salata de vinete. Inimaginabil!
Am infulecat la ceapa de sa-mi ajunga pentru tot anul. Stiti, mie-mi place ceapa. Ceea ce ma pune in opozitie cu stomacul meu, care o respinge indirjit, catirul naibii, dindu-mi niste stari generale de neplacere. Ceva cu gustul de dupa. Dar sa stiti ca nu m-am lasat. Am pascut ceapa la fiecare masa, am rontait-o si crantanit-o, dupa care am rabdat stoic. Pina la masa urmatoare. Care la greci e intotdeauna foarte gustoasa.

CAPITOLUL II: Ai inchis bine portiera? Hai sa mergem!
Thassos masoara 100 de km de diametru insular. Dintre acestia, vreo 75 de km sint organizati pe stinci si pietre. Restul se regasesc sub forma de plaje mai mult sau mai putin pietroase. La care se ajunge CU MASINA. Cine sta - ca noi - in Skala Potamias si vrea - tot ca noi - sa faca plaja, va avea surpriza sa constate ca plaja de-acolo are o latime de cca 50 cm si contine toti bolovanii de riu din lume. Mai este o fisie care are si nisip, pe care tot turistul Skala-Potamian o napadeste cu indirjire, ca altminteri n-are unde.
Astfel, in fiecare dimineata trinteam usile de la masina lu' Pipsy, dupa care dadeam aproximativ 40 de km de ture, incercind sa gasim plaje satisfacatoare. Conditiile erau urmatoarele:
- sa fie pustie (Amir)
- sa n-aiba copii pe ea (Pipsy)
- sa aiba sezlonguri si umbrele (Monica)
- sa aiba bere (Popescu). Aici precizam ca puteam sa stam si pe-un par in largul marii, cu singura conditie ca pe parul respectiv sa fie si-o ghereta cu bere si gyros.
Din plajele care indeplinesc toate cerintele de mai sus, recomandam Archangelos, Paradise Beach, Agios Ioannis, La-Tanti-Shaormista (nu stim cum ii zicea, era pe undeva pe linga Aliki si avea o terasa cu gyrosuri si cu fata frumoasa a proprietarei) si Golden Beach - aici cu mentiunea ca e plin de copii care urla fara pauza, pina-ti vine sa-i ineci.

CAPITOLUL III: Ce zic astia, ma?!?!
Tsuperba limba tse vorbetse in Gretsia...! Ectstrem de inteligibila tsi foarte cursiva. Mai ales literele. Spre deosebire de bulgari, astia aveau bunul tsimt sa dubleze totul in engleza si-n alfabet latin. Totusi, notele de plata veneau batute pe case fiscale grecesti. Si da-i, si compara cu grecismele din meniu, si incearca, si retine... Reusisem sa ne reamintim ca Tsipoura inseamna dorada. In ultima zi, am descoperit ca Seabass e tot aia, de unde a rezultat ca Pipsy a halit exclusiv dorada in toate zilele, chiar si atunci cind credea ca variaza putin comandind Seabass. Adica biban, am zis noi. De fapt, dorada. Ha!
Eu am fost foarte atenta la aperitive. Mergeau cel mai bine cu salata greceasca si, deci, cu ceapa. Vislind englezeste intr-o seara printre Salted Anchovies si Fried Sardines, gasesc o chestie care suna foarte pescaresc, deci poftibil: Tsips. Mamaaaa...! Ce-o fi aia "tsips"? Un fel de hamsii? Sau niste tsipouras mai mici, deci pui de dorada? Uuuuu! Sa interogam chelnerul:
- Excuse me, what is "tsips"?
- Tsips? Tsips its... its... you know, potatoes, fried with oil and makes tsips...
- CHIPS?!?!?!?!?!
- Yes, tsips.
Tsa mori tu!

CAPITOLUL IV: Da-le si lor, saracuteleeee!...
La greci te poti scalda in doua lucruri: in mare si-n pisici. E plin. Tavernele fojgaie de cozi si mieunaturi subtirele, dublate de niste boturi care hapaie in permanenta. Uluitor: maninca pina pocnesc si arata de parc-au sarit gardul din Biafra. Slabe, uscate, urecheate si nasoase, pisicile grecesti sint in tot locul si-n tot ceasul. Ma rog, in tot locul unde sint turisti care se-ndoapa.
Pe aceasta cale, doresc sa adresez scuze sincere hotelului unde am stat si pe care l-am vaduvit de 10 minicremvursti in fiecare zi, ca sa hranesc o pisica cu trei picioare si patru pui. Puii era independenti, adica alergau pe-acolo de capul lor si se bateau cu ma-sa-n parte pe fiecare bucatica de mincare. Faptul ca am cedat un total de 90 de minid-aia intru bunastarea pisicilor respective ma face sa ma simt un om mai bun. Daca ma prindea managerul de hotel, cred c-as fi fost un om cu sejur mai scurt. Dar nu m-a prins...

CAPITOLUL V: Hai acasa!
Asta e un capitol inevitabil din existenta oricarei calatorii. Ca, la un moment dat, trebuie sa te intorci. Cind te intorci din Grecia, insa, e ca si cum ai cobori o scara pe care o urcasei fericit. Fiecare kilometru prin inima Bulgariei e o afundare si mai adinca. Cu tot regretul, cind intri-n Romania, te simti ca-n subsolul blocului. Mare diferenta intre noi si bulgari n-ar fi, atita doar ca ei au reusit sa aiba de vreo cinci ori mai multi kilometri de autostrada decit noi. Nu stim cum. Poate daca-i batem, aflam. Si la ei sint muntii mai inalti. Poate daca-i batem...
Eh, bine e si-acasa. Acolo unde dai tiganii la o parte cu scaunul de pe sosea ca sa-ti parchezi masina. Acolo unde vecinul trage gauri in pereti la bormasina cu percutie, in jur de ora 22. Acolo unde e biroul. Si munca.
Si gindul la urmatoarea vacanta. Popescu vrea in Turcia. De ce? "Ca-i la fel ca Grecia, da' e mai misto!". O logica de neatacat!