ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

marți, 11 august 2009

Trenul - o masina mai mica

Am avut o vreme-n viata mea in care circulam din gros cu trenul. Virsta, domnule!... Bineinteles ca virsta, caci perioada respectiva era cam pe cei 16 ani ai mei - deci si sa vreau si n-aveam cum sa-mi iau carnet. Multi urasc trenul din varii motive: ca e prea putin confortabil, ca e murdarel, ca dureaza prea mult... Eu am un motiv simplu: il urasc pentru ca provoaca confuzie. Dar cum, nu se poa... Ba se poate! Uite-asa:

Prin liceu fiind, imi petreceam weekendurile cit se poate de frumos: ma duceam in Bucuresti, in vizita la distinsul meu tata. Asta insemna urcat in tren simbata dimineata de la Ploiesti Sud, ajuns, petrecut vremea in mod instructiv (adica fumat fara sa stie mama, citit, hahait si plimbat potaia prin Herastrau), dupa care duminica dupa-amiaza ma urcam in tren si-o tuleam inapoi. Preferatul meu era rapidul de Iasi, de la 17.00, care facea 40 de minute pina-n Ploesciul meu natal. Si care pleca de la linia 10, deci aproape de casele de bilete.
Intr-o buna dup-amiaza pe-o tulpina de circel, ma duc, imi iau bilet, mai tropai nitel prin gara si ma urc in trenul cu pricina. Pa, pa, la revedere, ia uite-i si p-astia doi, zici ca el pleaca-n Honolulu, mai usor cu pupatul, c-o sufoci pe doamna, fiu-fiuuuuu! si taca-taca, iata ca ne-am urnit. Ah, nici CFR-ul nu mai e ce era odata: trenul asta a plecat cu 5 minute intirziere, heh... Da, domnule controlor, poftiti biletul la verificat, sint in regula.
40 de minute trec repede. Inseamna cam trei tigari cu pauze si, cind apar cosurile de rafinarie de la Brazi, dat din coate si mers spre usa. Dar ce te faci cind au trecut 45 de minute si tu nu vezi niste cosuri de rafinarie, ci un cimp GOL?! Pai... te duci la controlor:
- Nu va suparati, cind ajunge trenul la Ploiesti?
- Asta?
- Da.
- Trenul asta merge la Tirgoviste.
- P O F T I M?! Si... nu trece prin Ploiesti?
- Nu.
- Aoleu! Pai eu trebuie sa ajung la Ploiesti!!!!!!! Ce fac?
- Fie coboriti la Tirgoviste si luati de-acolo un accelerat, la 22.00...
(Maica-mea o sa turbeze! Cartela telefonica n-am, nimeni nu stie nimic de mine, or sa innebuneasca toti!)
- Exclus! E prea tirziu.
- Atunci coboriti la Titu, la prima statie, si luati de-acolo rapidul de 19.30 spre Bucuresti, inapoi.
N-am stat sa-l mai intreb pe pe controlor DE CE N-A ZIS NIMIC CIND M-A CONTROLAT SI A VAZUT CA PE BILETUL MEU SCRIE "PLOIESTI"?!?!?. Mi-am luat geanta si-am intins-o

Bun-venit in frumoasa urbe Titu! Contine o gara, un oficiu postal linga dinsa si saizeci de bufete si bombe numai in zona garii. Lucru lesne de inteles, acestea din urma sint frecventate de o populatie intunecoasa, pe care o lumineaza numai lanturile de la git si crucile atirnate de ele. Am inghitit cu noduri. Mi-am socotit rapid banii si i-am impins pe toti la ghiseul de bilete, pentru o calatorie inapoi la Bucuresti. Era 18.00 - aveam de asteptat o ora si jumatate pina la rapidul salvator. Nu si daca...
- Buna ziua, puteti sa-mi dati o convorbire cu taxa inversa la Bucuresti?
- Noi incercam, dar sa stiti ca ieri a fost furtuna si s-au rupt firele. Nu garantam ca prindeti. Mergeti in cabina 2 si asteptati.
(mhm-hm-hhhhm: "Uaaaa...!" Nu e bine. "Hiiiiiiii!". Nici. "Huaaauhuaaahiiii!". Ok. Sint gata.)
- Aveti legatura!
- Hiiiiialooo...! Tataaaaa, sint la Titu!
- UNDE?!
- La Tii-tuuu...
- CE DRACULUI CAUTI ACOLO?!?!?!
- M-ahahaham urcat in trenul gresiiiiiit...
- Si-acu' ce vrei sa-ti fac?
- Sa vii sa ma iei...!
- Cum sa vin sa te iau?! Nici nu stiu unde e asta!
- E linga Tirgoviste...
- ......-tii de copil! Sa vad cum gasesc drumul.
- Hai, ca n-o fi greu. A, inainte sa pleci, te rog sun-o pe Carmen (mama) si zi-i ce-am patit si vezi sa n-o sperii!!!
- Minunat. Sa vezi ce-o sa-mi faca!
- Aia e, rabzi si tu, ca prin telefon nu te omoara. Vezi ca te-astept in fata garii.
- Bine, stai acolo. O sa vin.

Am iesit din cabina si m-am dus la loc, in fata garii. Titu e la aproximativ 40 de km de Bucuresti. Am socotit ca in cel mult o ora apare si tata. Oricum, aveam bilet la rapid, ca rezerva. Precauta, mi-am scos cerceii din urechi si mi-am lasat capatina tunsa extrem de scurt sa atirne asa, neimpodobita. Camasa cu patratele si bocanceii m-ar fi putut scoate drept un baiat finut si de treaba. Intre timp, mutrele intunecoase de la cele saizeci de bufete si bombe se uitau intrebator. Trece prima ora. Nici picior de tata care sa ma recupereze. Tigarile mi se imputinau drastic, iar bani sa-mi cumpar altele nu mai aveam. Intr-o juma de ora ajunge si rapidul. Decizii, decizii...
O ora si un sfert. Ce mama dracului?! Pe unde umbla? Pina acum trebuia sa ajunga.
O ora si jumatate. Mutrele intunecoase se inmultesc. Din gara, un fluierat duios anunta ca rapidul de Bucuresti tocmai a decolat. Arunc biletul si-l calc cu furie in picioare. Tata - lipsa.
Doua ore. #@$@ &*#!~#$%!!! De-acum, ma mai intorc pe jos. Ce dracului sa fac? Nu mai am unde sa sun, nu mai... Urraaaaaaaaa! De dupa colt, transpirat si macinind vorbe bune, tatal de monica tropaie ca un cal alb din filmele cu eroi pozitivi.
- Treci incoace!
- Ai veniiiit! Ce bine, ca nu mai aveam nici tigari, nici bani...
- Cit de idioata ai putut sa fii s-ajungi aici?
- Cit ai fost si tu de ti-a luat doua ore sa vii incoace. Cum naiba sa nu stii sa vii spre Tirgoviste? Te-ai nascut la Tirgoviste!
- Si ne-am mutat la Ploiesti cind eu aveam cinci luni! Treci in masina!
- Ho, ca trec. Bine c-ai venit. Ma duci la Ploiesti, nu?
- Nici sa nu te gindesti!!!! Mergem la Bucuresti si miine te duci acas' cu trenul.
- ...Iar?! Eu n-as mai risca...
- Liniste. Pune-ti centura.

Si-am plecat. Pe drum, imi amintesc brusc:
- Ai sunat-o pe Carmen?
- (privire criminala) Bineinteles.
- Si?...
- Si nu era acasa.
- Pai are ore dupa-masa (mama e profesoara). Aoleu!
- Nu, ca am sunat la ma-ta mare.
Ceva se cocea in atmosfera. Nu intelegam exact ce.
- Si? Ai anuntat-o pe ea?
- Dac-as fi apucat, ar fi fost bine. M-a injurat si mi-a inchis.
- Ceeeeeee?!?! Nu se poate!
- Daca-ti spun...
N-are cum. Mimi, bunica-mea, il venereaza pe tata, iar divortul alor mei n-a stavilit-o in nici un fel. Era imposibil.
- Las' ca ne lamurim noi cind ajungem acasa.
- Sigur ca da. Abia astept.

Acasa, din usa m-am repezit direct la telefon. Maica-mea aflase intre timp, caci venise, monica nu gasise si se pusese pe dat telefoane. Noroc ca tata lasase vorba ce si cum. Asa ca am prins-o relaxata si informata. Deci, intreb:
- Auzi, da' stii ca Mimi l-a-njurat si i-a inchis telefonu-n nas? Ce-a apucat-o?!
Mama ride de se sufoca:
- Pai... hihihi... a nimerit si taica-tu exact cind... hahaha... niste pusti faceau misto de ea la telefon de vreo juma de ora. Si, cind a sunat el, Mimi tocmai prinsese spilu' si-a zis ca-i injura ea prima si le trinteste receptoru-n nas!
- Deci ea nu stie c-a vorbit cu el?
- Hahaha... habar n-are!
Toate confuziile fiind reglate, am rugat-o pe mama s-o sune pe diriga si sa ma invoiasca a doua zi de la scoala, urmind sa vin io acasa cu un tren. Care sa si ajunga unde trebuie.
La Gara de Nord, am aflat si sursa tuturor relelor: rapidul de Iasi si acceleratul de Tirgoviste pleaca la 17.00, respectiv 17.05, unul de la linia 10 si celalat de la linia 11. Sa-l vad eu pe-ala incapabil de greseala!!

Din cind in cind, cind il mai sun pe tata, incep lung si ascutit: "Tataaaaa, sint la Tiii-tuuu!...". Ca sa-i tin amintirile vii.