Niste detalii

... despre blog si monica din spatele dinsului, iaca AICI.

[prin amabilitatea Nadiei, care a decis sa bata si cimpii mei, ca sa dezvaluie lucruri si sa-i mai cuminteasca nitel]

Dar, va rog, poftiti inapoi!...

Si-am poftit. In Grecia nu poti sa stai o vesnicie decit daca emigrezi. Nu e cazul, deoarece am impresia ca, si daca as emigra, n-am sa pot sta acolo intr-o vacanta fara de sfirsit. Asa ca ne-am intors. Am lasat in spate plajuiala nesfirsita, stincaria de pe malurile marii, bolboroseala de la snorkeling si numarul infinit de pisici atoase si urecheate cu care ne-am delectat o saptamina. Ne-am intors. Analizind atent, acest sejur poate fi impartit pe citeva capitole mari si late. Dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL I: Vacanta asta are gust de ceapa!
Grecia, in general, are gust de ceapa. Si de peste. Si de rosii taiate mare, de oregano si de ulei de masline. Plus brinza feta. Dar cel mai mult si mai mult are gust de ceapa. Grecii iti aduc ceapa la orice. Nu conteaza ce comanzi. Doriti niste masline? Na farfuriuta cu ele, pe care v-am pus si niste ceapa. Proaspata si buna. Ansoa cu sare? Amestecati bine, sa intre si ceapa. Care ceapa se asorta si cu pestele la gratar, si cu sepia umpluta (cu rosii, brinza si... ceapa). Culmea, unde astia nu puneau ceapa era salata de vinete. Inimaginabil!
Am infulecat la ceapa de sa-mi ajunga pentru tot anul. Stiti, mie-mi place ceapa. Ceea ce ma pune in opozitie cu stomacul meu, care o respinge indirjit, catirul naibii, dindu-mi niste stari generale de neplacere. Ceva cu gustul de dupa. Dar sa stiti ca nu m-am lasat. Am pascut ceapa la fiecare masa, am rontait-o si crantanit-o, dupa care am rabdat stoic. Pina la masa urmatoare. Care la greci e intotdeauna foarte gustoasa.

CAPITOLUL II: Ai inchis bine portiera? Hai sa mergem!
Thassos masoara 100 de km de diametru insular. Dintre acestia, vreo 75 de km sint organizati pe stinci si pietre. Restul se regasesc sub forma de plaje mai mult sau mai putin pietroase. La care se ajunge CU MASINA. Cine sta - ca noi - in Skala Potamias si vrea - tot ca noi - sa faca plaja, va avea surpriza sa constate ca plaja de-acolo are o latime de cca 50 cm si contine toti bolovanii de riu din lume. Mai este o fisie care are si nisip, pe care tot turistul Skala-Potamian o napadeste cu indirjire, ca altminteri n-are unde.
Astfel, in fiecare dimineata trinteam usile de la masina lu' Pipsy, dupa care dadeam aproximativ 40 de km de ture, incercind sa gasim plaje satisfacatoare. Conditiile erau urmatoarele:
- sa fie pustie (Amir)
- sa n-aiba copii pe ea (Pipsy)
- sa aiba sezlonguri si umbrele (Monica)
- sa aiba bere (Popescu). Aici precizam ca puteam sa stam si pe-un par in largul marii, cu singura conditie ca pe parul respectiv sa fie si-o ghereta cu bere si gyros.
Din plajele care indeplinesc toate cerintele de mai sus, recomandam Archangelos, Paradise Beach, Agios Ioannis, La-Tanti-Shaormista (nu stim cum ii zicea, era pe undeva pe linga Aliki si avea o terasa cu gyrosuri si cu fata frumoasa a proprietarei) si Golden Beach - aici cu mentiunea ca e plin de copii care urla fara pauza, pina-ti vine sa-i ineci.

CAPITOLUL III: Ce zic astia, ma?!?!
Tsuperba limba tse vorbetse in Gretsia...! Ectstrem de inteligibila tsi foarte cursiva. Mai ales literele. Spre deosebire de bulgari, astia aveau bunul tsimt sa dubleze totul in engleza si-n alfabet latin. Totusi, notele de plata veneau batute pe case fiscale grecesti. Si da-i, si compara cu grecismele din meniu, si incearca, si retine... Reusisem sa ne reamintim ca Tsipoura inseamna dorada. In ultima zi, am descoperit ca Seabass e tot aia, de unde a rezultat ca Pipsy a halit exclusiv dorada in toate zilele, chiar si atunci cind credea ca variaza putin comandind Seabass. Adica biban, am zis noi. De fapt, dorada. Ha!
Eu am fost foarte atenta la aperitive. Mergeau cel mai bine cu salata greceasca si, deci, cu ceapa. Vislind englezeste intr-o seara printre Salted Anchovies si Fried Sardines, gasesc o chestie care suna foarte pescaresc, deci poftibil: Tsips. Mamaaaa...! Ce-o fi aia "tsips"? Un fel de hamsii? Sau niste tsipouras mai mici, deci pui de dorada? Uuuuu! Sa interogam chelnerul:
- Excuse me, what is "tsips"?
- Tsips? Tsips its... its... you know, potatoes, fried with oil and makes tsips...
- CHIPS?!?!?!?!?!
- Yes, tsips.
Tsa mori tu!

CAPITOLUL IV: Da-le si lor, saracuteleeee!...
La greci te poti scalda in doua lucruri: in mare si-n pisici. E plin. Tavernele fojgaie de cozi si mieunaturi subtirele, dublate de niste boturi care hapaie in permanenta. Uluitor: maninca pina pocnesc si arata de parc-au sarit gardul din Biafra. Slabe, uscate, urecheate si nasoase, pisicile grecesti sint in tot locul si-n tot ceasul. Ma rog, in tot locul unde sint turisti care se-ndoapa.
Pe aceasta cale, doresc sa adresez scuze sincere hotelului unde am stat si pe care l-am vaduvit de 10 minicremvursti in fiecare zi, ca sa hranesc o pisica cu trei picioare si patru pui. Puii era independenti, adica alergau pe-acolo de capul lor si se bateau cu ma-sa-n parte pe fiecare bucatica de mincare. Faptul ca am cedat un total de 90 de minid-aia intru bunastarea pisicilor respective ma face sa ma simt un om mai bun. Daca ma prindea managerul de hotel, cred c-as fi fost un om cu sejur mai scurt. Dar nu m-a prins...

CAPITOLUL V: Hai acasa!
Asta e un capitol inevitabil din existenta oricarei calatorii. Ca, la un moment dat, trebuie sa te intorci. Cind te intorci din Grecia, insa, e ca si cum ai cobori o scara pe care o urcasei fericit. Fiecare kilometru prin inima Bulgariei e o afundare si mai adinca. Cu tot regretul, cind intri-n Romania, te simti ca-n subsolul blocului. Mare diferenta intre noi si bulgari n-ar fi, atita doar ca ei au reusit sa aiba de vreo cinci ori mai multi kilometri de autostrada decit noi. Nu stim cum. Poate daca-i batem, aflam. Si la ei sint muntii mai inalti. Poate daca-i batem...
Eh, bine e si-acasa. Acolo unde dai tiganii la o parte cu scaunul de pe sosea ca sa-ti parchezi masina. Acolo unde vecinul trage gauri in pereti la bormasina cu percutie, in jur de ora 22. Acolo unde e biroul. Si munca.
Si gindul la urmatoarea vacanta. Popescu vrea in Turcia. De ce? "Ca-i la fel ca Grecia, da' e mai misto!". O logica de neatacat!

Te frigi tu sau ma frig eu?

...isi ziceau Popeshtii unul altuia in fiecare seara. Desigur, normal ar fi fost ca discutia asta sa nici nu existe, ca nu e ceva ce trebuie tratat separat. Dar nu stiti la ce ne refeream. Vedeti...! Sa va explic:
Ne refeream la facut dus. Simplu si fara probleme. Da, da; s-o credeti voi: Popeshtii n-au avut patru zile apa RECE. Stiti, cind n-ai apa calda, o rezolvi oarecum: mai un dus rece, mai un ibric incalzit. Dar cind n-ai apa receeeeee?!?!?
Parea de necrezut. Cind reparatiile de la subsol au emanat un amarit de afis la avizier ("Dam drumul la apa calda. Se va opri apa rece pentru 3-4 zile"), noi nici macar n-am luat chestia asta in serios. Hai, draga, ca n-are cum. Cum sa opreasca apa rece timp de patru zile?!? Nu se poate.

Astfel, ziua 1:
Robinetul de apa rece scotea niste fisiieli seci. Iubiiiii, astia chiar au taiat apa rece! Cu care ocazie descoperi ca nu-ti merge nici bazinul de la toaleta. Normal, se alimenteaza cu apa rece. Avem o galeataaaaaa? Da, las' c-o instaurez eu. Au mai urmat niste italice de-ale Popescului, dar mi-e rusine sa vi le reproduc. Un soi de scenarii apocaliptice, cu inundatii si... Mai bine lasati. Dusul a fost prestat cu multa indrazneala de mine, care am mai prins niste apa recisoara pe teava, si cu multa precautie de Popescu, care a iesit cu niste pete rosii. Viziune optimista a viitorului, ca n-are cum sa tina mult si miine sigur ii dau drumul.

Ziua 2:
Aceleasi horcaieli neproductive la robinetul de apa rece. Pe bufetul din bucatarie au inceput sa se adune citeva vase. Perspectiva rufelor care trebuie spalate la masina (si ea alimentata cu apa rece) se contura vag, undeva in subconstient. Pe teava, apa recisoara se diminuase simtitor, deoarece tot blocul folosea coloana de apa calda la full-speed. Ambele dusuri au constat in dejegari partiale, pe unde se putea rabda temperatura. Zdroncanitul galetii ne facea cu nervii. Daca miine nu dau drumul la apa, ma duc sa-i string de git!

Ziua 3:
Nu e nimic mai groaznic decit sa te speli pe fata cu apa fierbinte. Cind termini si te duci la prosop, iti cad ochii pe cosul de rufe. Perspectiva lor a patruns acum in stratul acut al constiintei, mai ales cind stii ca peste doua zile tu pleci la mare si n-ai nici o zdreanta curata. De cite ori trintesti sertarul la bucatarie, gramada de vase murdare de deasupra zangane vesel. A intra in cada echivaleaza cu purgatoriul. Popestii limiteaza pagubele pe cit posibil, utilizind suprafete din ce in ce mai mici la contactul cu apa. Ambii se simt mizerabil, la propriu. Pastile mamii lor de muncitori care nu mai termina, si pe tovarasii vecini ii doare-n cur, unul nu zice nimic; miine, daca nu dau drumul la apa rece, ii omor!!

Ziua 4:
Daca ma mai spal o data pe fata cu apa fiarta am sa pling. Nu mai rezist. Popescu se scarpina in crestet, si-l suspectez ca nu doar meditativ. Diseara trebuie neaparat sa spalam rufele!!!! Cu ce dracu' ne imbracam? Si vasele. In lift miroase ciudat, mai ciudat ca niciodata. Intuiesc ca-i tot din cauza de prea multa apa calda si nici un pic de apa rece la restul vecinilor. Iata supermarketul: aici se fac provizii de sosete noi-noute de Popesc, in cazul in care nu putem sa spalam nici AZI. Chiloti n-am gasit. Se rumega scenarii care de care mai nasoale. Inclusiv sa mergem sa spalam rufele la cineva dispus sa ne primeasca si sa ne dea un pic de apa rece. In visele mele, administratorul a murit in chinuri groaznice de cel putin cincisprezece ori. Cind bag cheia-n usa garsonierei, am senzatia ca-i invirtesc o surubelnita-n ochi. Deci lipsa apei provoaca delir, stiam eu. Inauntru, un maldar de vase mult diminuat si un Popesc fericit: Iubito, avem apa rece!!!!
Urale. Balaceala. Cel mai frumos dus rece pe care l-am facut vreodata. Doua transe de rufe spalate si-ntinse care cum a avut loc. Popesc imbaiat indelung. Familie fericita.

Avem apa rece de dam la tot cartierul. Ne mai lipseste mintea: patru zile puteam sa mergem sa stam in Militari, la Popescu, unde exista apa de toate felurile. Dar cine poate sa gindeasca clar la cald?!

Credo popesquia absurdum

De pilda:

MONICA (analiza adinca): Tu esti printre putinii oameni de care nu ma prind ce gindesc exact...
POPESCU (muci in fasole): ...Pai eu nu gindesc!

************
MONICA: Am sa fiu batrina si grasa si ridata!!!!
POPESCU: Nu-i nimic, mamaie...

************
Ub al Zapei joaca table concentrat, in timp ce Zapa implineste 21 de ani. De pe fotoliu se aude parsiv:
POPESCU: ...eu, de pilda, nu joc niciodata table de ziua prietenei mele, pentru ca ziua ei este cea mai importanta zi. Din viata mea!!!!

************
MONICA: Daca tu mi-ai cere bani sa-ti incepi o afacere sau ceva, eu ti-as da...
POPESCU: Ei, vezi? Eu nu ti-as da!

************
POPESCU: Cind ajungem la ai mei, sa nu fumezi in casa.
MONICA: Pai stiu, ca ei nu fumeaza. Doar nu-ti imaginezi...
POPESCU: Nu, ca mama o sa te invite sa fumezi inauntru. Dar tu vei iesi pe balcon, pentru ca EU nu am voie sa fumez in casa!!!!

Live blogging de sub pom

Ouzo orange, dar facut cu Pernod, ca ouzo n-am mai gasit.

Motaiala cu burta-n sus, dupa ce Popescu a carat in prealabil sezlongul de pe terasa.

Fumat la intervale regulate, caci tata a fost neasteptat de amabil si mi-a cumparat un pachet de Sobranie. Las' c-a doua oara nu mai pup.

Halit capsuni pre-rontaite de mierle (macar pe astea le-am adunat singura).

Evitat la milimetru cite o limba afectuoasa; ciinele asta pute!

Latraturi, hamaieli si repeziri in gard, ca trece lumea. Scandal.

Doua aparate de radio care merg simultan.

Voci ridicate de pe terasa, caci Popescului i se explica cum sta treaba cu aviatia si care e smecheria cu criza. Pe cuvint de onoare ca taica-miu nu se mai vindeca odata...

Burta care ghiorlaie in urma bulzului mincat la prinz.

Reasezat perna, ca aluneca.

Inca o gura de ouzo. Pardon, Pernod.

Iarasi ragete. Acum se discuta despre publicitate.

Sirba-n caruta de la trei case mai incolo. Stiti, simbata la astia din sat e zi de salariu - pina-n ora 12, ca dupa 12 e zi de baut din gros, cu muzica prin statie.

Ciine care strica rasaduri. Urlete de alungare si ciine pe care-l doare-n cur.

Lumina se filtreaza printre frunze si inchide ochii celor care se uita-n ea.

[ziceti mersi ca cercul galben n-are sonor]

Si peste toate se asterne linistea, chiar daca fragmentata. Sub pom domneste o lene dulce. Tocmai v-am impartasit dintr-insa.

Ia-ti, femeie, ziua buna

Doua nunti pe saptamina...!

Da, doua. Una dupa alta. In weekendul ce tocmai a trecut. Sa ne stergem fruntile de sudoarea acumulata in cursul topaielilor si ghiftuielilor asociate si sa facem o analiza profund stiintifica a evenimentelor. Pentru ca, vedeti voi, am descoperit ca nuntile care li se intimpla Popeshtilor presupun niste etape obligatorii. Pe care imi permit sa vi le enumar mai jos.

1. ÎNȚOLIREA POPESCULUI
Este prima etapa, si cea mai importanta. Pentru ceilalti, ca Popescu nu da doi bani pe ea. Drept pentru care, la nunta nr. 1, s-a prezentat in teritoriu cu doar o pereche de pantaloni, urmind sa se descurce el cumva si de restul elementelor. Se baza pe doua chestii:
- faptul ca nunta e in Focsani, homelandul fabricilor de confectii - cu zdrente de firma la preturi incintator de mici
- faptul ca la Focsani sint si Popeshtii seniori, mereu dispusi sa faca toate eforturile ca sa multumeasca Micul Rege.
Desi lumea obisnuita se duce sa vaza cu ochii ei si sa probeze cu propriul corp, aici lucrurile functioneaza putin altfel. Totul incepe cu o prospectie, realizata de mamă de Popesc. Se face un shortlist. Se reprospecteaza, eventual cu Monică. Se aduc variantele la cunostinta Popescului insusi, care protesteaza imbufnat ca lui nu-i trebuie. Se pleaca in formatie completa, mai putin Popescul. Acesta ramine acasa, protestind imbufnat ca lui nu-i trebuie. Dupa indelungi potriveli, se pleaca sa se aduca Popescul Insusi. Care vine, dupa ce a protestat masiv. Si imbufnat, ca lui nu-i trebuie. Se achizitioneaza trei camasi si un sacou, in caz ca poate-i trebuie, totusi.
Se descopera ca, pentru a-i venit turnate, hainele Popescului trebuie facute pe comanda.

2. DEPLASAREA LA LOCUL FAPTEI
Pornim de la premisa ca Monica nu bea. Atit in general, cit si la nunti. Astfel, devine perfect apta sa conduca orice tip de masina, la orice tip de ora. Cu toate acestea, intii trebuie sa faca fata unui val de nicidecum; mergem cu taxiul!!. Ba nu, ca de ce sa stau cu inima ghem daca gasesc sau nu taxi, cind pot sa merg cu masina mea, ca doar de aia o am?! Pentru a stabili ferm mijlocul de deplasare, discutiile trebuie incepute cu minim patru zile inainte. Pe parcurs, trebuie cedat de ochii lumii, ca sa nu iasa controverse despre ce cocos cinta in casa. Cind se apasa clanta, se iau si cheile cu talonul. Nu uitati sa priviti Popescul cu recunostinta, caci el le-a luat, deci el a decis sa, strict pentru pacea voastra sufleteasca.
Si nu va luati tocuri, mai ales pentru drumul de intoarcere.

3. ENTERTAINMENTUL
Acesta consta in stat cuminte la masa, infulecat ocazional, baut constant si facut poze. Etapa de fata se bifeaza la standarde optime daca lasati Popescul in legea lui si nu-l bateti la cap. In timp ce Monica se zgiltiie constiincioasa la tot felul de sirbe si melodii disco, Popescul va lega conversatii in imediata vecinatate sau va iesi periodic la aer.
Din cind in cind, la acest capitol va interveni o subetapa importanta si repetitiva. Mai ales surprinzatoare: DANSUL IN DOI. Popescul va ului Monica prin invitatii neobligate (in marea lor majoritate) de a calca ringul in picioare impreuna. Ceea ce se produce printre zimbete si pupaturi. Caci Popeshtii danseaza romantic, strinsi in brate, adaugind o componenta de inedit performantei lor: stilul elicopter. Stilul acesta se practica intepenindu-va bine pe picioare si luind miinile partenerei, in timp ce le rotiti cam ca un fierastrau pe lant. Amploarea rotatiilor creste direct proportional cu alcoolul ingerat. Nu trebuie sa va fie teama; vecinii de ring va feresc instinctiv.
Iar in tot acest timp, rideti din suflet. Caci, in fond, va distrati de minune si faceti o pereche deosebita, in care fiecare se simte foarte bine cu celalalt. Acesta este si scopul entertainmentului; nu-i asa?

[Ia uite, ce simpatici! Palele elicopterului erau in punctul minim.]

Dragute etape, zic eu. Totusi, dupa ce le bifati de cite doua ori, e bine sa va odihniti. Caci nu stiti cind mai trebuie sa treceti o data prin ele. Popeshtii, de exemplu, le mai au programate in iulie si septembrie. Da, la nuntile altora.

Lamulțani!

Astăzi este festival de pupat Popescul. El doarme, sărbătorind mai degrabă faptul că poate dormi în sfîrșit, după 27 de ore de filmare, decît că împlinește 26 de ani. Pe care am decis să-i sărbătoresc eu. Frumos, în liniște și tiptil. Îl puteți felicita aici, daca doriți, numai să nu suflați prea tare în goarne, că se trezește nervos. Nu-i nevoie de cadouri. Că nu-i plac prea mult (nu pricep de ce; cum naiba să nu-ți placă să primești cadouri?!?!?!?!; na, dacă așa e el...). Dacă mie îmi place să fac cadouri, încălcînd astfel confortul sus-sărbătoritului, înseamnă că-s o egoistă? Această dilemă etică s-o rezolvați voi (cu argumente!!!), că-ntre timp vreau să va arăt bombele și muniția. Cadourile, adică.Eu i-am zis Popescuțului că-i doresc trei lucruri:

1. să poată să se exprime liber

2. să fie mereu el însuși

3. să aibă parte numai de momente frumoase.

Și-am ilustrat fiecare din cele trei dorințe. Eu, acest peștișor de aur. Pește. Peștoi care necesită acvariu larg... Să nu deviem; poftiți:

1. Libertatea de expresie:

2. Esența sinelui Popeștian:

3. Aparatul de măsurat fericirile (la nevoie, se poate transforma și în indicator de minutes-from-disaster, în funcție de cum irită peștișorul care i l-a dat):

Să le poarte sănătos și, cel mai important, să-i aducă ce le-a fost menit de la început. Văd eu cum mă descurc cu surplusul libertății de exprimare și cu supracantitățile de sine. Orice, numai să aibă Popescul parte doar de punctul 3. Că merită.

La mulți ani!

Lord of the Things

Ma rog, adaptat vorbind, caci Loarda of the Things suna ca dracu'. So, my latest things:

Ati votat - mersi frumos! - si mi-ati dovedit inca o data ca sint o specie infecta: dati-mi optiuni, ca eu sa ma pot hotari la ce nu e printre ele. Deci, noul meu telefon este HTC Touch HD. Pentru ca de i-Phone mi-e frica, iar Samsung Omnia e doar frumos si-atit. Bine, aveti si voi partea voastra de ris in pumni. Va rog sa priviti aceste poze si sa va bucurati ca ce caramida mi-am ales. Bineinteles, e mult prea tirziu ca sa-l mai schimb. Si totusi nu-mi vine sa urlu: HTC e, in continuare, singurul telefon pe care sa-l vreau din cite exista. Ok, din cite exista MARI.
Urati-mi de bine.
------------------
Aseara, Popescu masura de mama focului garsoniera mea pe lung. Cu un metru de dulgher, ca altceva n-am in casa. Astfel, am descoperit ca garsoniera mea e exact cit o poarta de fotbal. 7 metri si ceva. Acum ma simt ca si cum as dormi pe stadion.
------------------
V-am spus vreodata ce relatie de amor si ura am cu geanta mea? Cred c-am mentionat in treacat. Mi-e draga, in sensul ca arata bine. O urasc cu inversunare pentru ca este, literalmente, o imensa gaura neagra. Ce intra acolo nu mai iese, oricit ai cauta prin ea. Decit dupa 3 luni, ca rujul pe care l-am gasit ieri si pe care il credeam pierdut pe vecie. Oare sa sper c-au s-apara si cheile pe care le-am pierdut acum doi ani? A, nu, ca pe atunci n-aveam geanta asta. Fir-ar.
-----------------
Dracu' l-a pus pe Basty sa tipe-n gura mare ca cineva il suna de pe numar ascuns. Ghiciti ce-am facut noi toata seara de ieri... Popescu a fost un original: l-a sunat de linga cuptorul electric, care zdranganea si duduia. C-a zis ca vrea sa creada Basty ca-l suna un tirist. Din tir. De pe sosea. In timpul mersului. Desi Popescu insista sa ceara cu un anume domn Mandril, Basty l-a blocat cu incapatinare, spunindu-i ca la numarul ala nu e nici un domn Mandril. Nici nu mai stiu care dintre ei doi vorbea serios.
-----------------
In curind, am sa ma mut la casa noua. Virtual vorbind. Facem setup-ul pe server si apoi anuntam. Asadar, zilele astea sint si Lord of the Pings.

NFS Most Wanted - un review realist

Pentru a evalua cum se cuvine acest joc si tot ce poate el, nu trebuie decit sa il instalezi pe un MacBook Pro. Care MacBook il instalezi si pe el in bratele Popescului, iar Popescul il instalezi pe fotoliu. Plug in.

In primul rind, trebuie spus ca jocul porneste extrem de rapid. Cit scoti rufele din masina de spalat, cursa e deja la jumate. Pina le intinzi, au fost sparte 7 baraje de politie, iar recompensa pe capul cui conduce (al Popescului, adica) a ajuns la 30.000 $. Yey. Sa precizam ca se poate juca cu un Fiat Grande Punto negru, adica exact Fufu. Detaliile sint extrem de precise, lucru care se poate constata chiar si in urma unor observatii superficiale. De pilda:
POPESCU: Ia uiteeeee, moaaaa, vezi cum e inauntru?!?!?
MONICA: [privit peste cartea din mina] Da. Wow.
POPESCU: Deci vezi ca tapiteria e exact la fel!!!!!!!
MONICA: Da. Super.
POPESCU: Siii... se vad si grilele de aerisire. Le vezi? Uite, aici. Le vezi?!
MONICA: [mers pentru a scoate masina de spalat din priza]. Mhmmmm...!

Jocul are un ritm extrem de alert. Nu prea poti sa-ti dai seama cind s-a terminat o cursa si cind a inceput cealalta. Grafica realista, care reda permanent o sosea, o masina, flacari si stilpi rupti contribuie la continuitate.
POPESCU: - Pentru runda asta, ma duc s-o tunez la shop. O fac rosie cu patratele de taxi si boul ala de politist n-o sa ma mai recunoasca. Supertare. Iti place?
MONICA: ["...intr-un colt, se discuta aprins despre sotii Karenin..."] Hm? Ce? Da, foarte frumos. ["...printesa Tsverskaia privi..."]
POPESCU: Mamaaaaa! Ia uite cum trec pe sub camion!!!!!
MONICA: [saritura brusca in sus. cartea pe masa] Ah! ...aaa, bravo, pisoi!
POPESCU: Da' numa' pe sub astea cu lemne pot sa trec.
MONICA: Misto.

Ce mi s-a parut extrem de interesant e ca masina aia e un soi de Terminator. Nu conteaza prin ce treci cu ea, alea se rup, masina ramine.
MONICA: Da' tu nu patesti nimic?
POPESCU: Ba da..., da' nu se vede asa... adica o duci dup-aia la reparat.
MONICA: [cum dracului rupi cinci baraje de politie si masina n-are nimic?!?!?!] Pai n-arata ca si cum ar fi stricata.
POPESCU: [mintile-n ecran] Pai nici nu e...
Ok. Am inteles. Marele fior al jocului e ca tu produci belele si patesti pansele. O economie narativa inspre pozitiv, as fi zis eu, dar n-avea cine sa m-asculte. Doresc sa mentionez frenezia pe care NFS o da la acumularea de recompensa. Numa' Popescu stie citi stilpi a luat in cap si cite garduri in dinti ca sa ajunga la suma de (vreo) 59.000 $. In urma unei aritmetici simple, rezulta ca distrugerile iti dau valoare. Iata ca jocul nu e doar alert, ci si educativ.

Mai mult decit atit, am constatat ca NFS Most wanted impiedica obiceiul nesanatos al lecturii, care strica ochii si creierul. La altii, bineinteles.
POPESCU: Ce faci, citesti?
MONICA: Da... Da' ma mai uit si la tine, sa stii!!!
POPESCU: Pai uita-te!!!!
Stai putin, draga Anna Karenina. Cred ca cel mai bine ne vedem miine, cind nu s-o mai juca Popescu. Si-n fond, ce atita graba, ca tot mori la sfirsit...! Apropo de asta: puteai sa ai o moarte mai moderna. Trenul este soooo last year! In era NFS, ai fi explodat in flacari la volanul unei masini, dupa ce tristetea te-a impins la distrugeri de 100.000 $. Ruble, pardon, ca tu esti din Rusia.

Mmmff-mmmff!

Mie tot timpul imi miroase a ceva. Am tot traseul impartit pe caprarii si spatii, iar in fiecare din ele miroase a cite o chestie. Nu, nu a peste prajit si nici a ciorba cu leustean, mersi, sinteti draguti. Miroase a ...cum sa va explic eu.... a Monici, a dispozitii si a perioade.

Uite, sa luam ca exemplu masina mea: cu putin Ambipur Voyage amestecat cu Euphoria Blossom, obtineti o ambianta revigoranta, de Monica in vara lui 2007 la Constanta. Adaugati la asta putin fum de tigara si niste muzica de anii '80 si puf! aveti omleta completa.

Garsoniera din Tei miroase a Popesti linistiti si facuti colac pe fotolii. Pentru asta, amestecati niste fsss-fsss din ala de camera Sano Cool Breeze cu vagi urme de parfum Dior Homme. Nu uitati sa adaugati si putin tutun de pipa [da, Popescu are o oarece mutra cind o fumeaza, dar miroase foarte frumos]. Dimineata, aroma se schimba putin si devine miros de Popesti alerti si fugariti. Inlocuiti tutunul de pipa cu cafea si Dior Homme cu Moschino Funny. In timp ce televizorul merge ca o moara stricata pe ProTV, trintiti usa si chemati liftul. Asta ca sa aveti si fundalul sonor adecvat.

Apartamentul din Militari miroase a weekend. Asta se obtine foarte usor: uitati in priza un Ambipur electric cu vanilie. Apoi fumati intens in sufragerie, aerisind din cind in cind. Incingeti si un laptop linga scrumiera. Da, ati reusit: acesta e mirosul. Din cind in cind, pulverizati niste Armani Code, in cazul in care iesiti in oras.

Masina lui Popescu miroase a... mers la serviciu. Pentru asta, lasati maimutoiul ala agatat de grillul de aer. Inca mai imprastie vagi urme de miros, desi i s-a terminat demult rezerva. Parfumati-va intens cu Crystal Noir si fumati una-doua tigari. Cind treceti pe linga Herastrau, lasati geamul jos si trageti aer adinc in piept.

Geanta mea miroase a Monica ocupata. Varsati niste farduri in ea si tavaliti putin Moschino. Apoi tinteti-o in masina, sa se impregneze cu odorizant. Cind aveti mai multa treaba si mai putine miini libere, bagati capul adinc in ea, cautind nu-stiu-ce-de-negasit. Aroma o sa va inspire.

Si mai am locuri si perioade. Exista mirosul de Praga 2007, de Grecia 2008, de Madrid... De Ploiesti, de Valeni, de Aviatiei, de stat la Pitika, de venit dimineata la birou. De Monica trista si de Monica vesela. O gramada de mirosuri.
La voi in viata a ce miroase?

Ya-hooooooo!

Eu fac parte din specia Homo Messengeris. Adica-l folosesc frecvent si mult, comunicind verzi si uscate cu cine sta sa m-asculte din lista. Si-mi place pentru ca da nastere la tot felul de chestii consemnabile ulterior. De exemplu:

CHESTIA 1. Poate fi denumita si Îmi iau seamă singur, nu-mi trebuie de la tine, iar Bastele a reusit sa fie la fel de monumental pe cit e el zilnic. Eu am ris cu clabuci:
Basty: eu ti-am zis sa imi dai sa vb cu ei
Basty: direct
monica: biiiiiiiiiiineeeee
Basty: ar trebui ca specialist in comunicare
monica: ma duc la vinatoare de pinguini
Basty: sa-ti dai seama ce defectuoasa
Basty: a fost aceasta pana acum
monica: hooooo!
Basty: cand intermediarul principal
monica: ma duc in sedinta
Basty: e unul nefamiliarizat
Basty: cu conce... ok
Dragul de Basty...! Poate ca anul asta terminam si noi cu programarea de site, ca sa pot sa... da' nu va spun, vedeti voi mai incolo. Cind oi termina eu sedintele si Basty predicile de la amvon.

CHESTIA 2. Zisa si And now we wait, ca poate scapam fara batai de cap. Popescu e smecher, sa stiti. Nu-ti zice nu in fata. Trage o replica suspendata, cit sa te prinzi ca, de fapt,...
monica: http://cinnamoncloves.blogspot.com/2009/03/fabrica-de-handmade.html vreau aici!
Popescul: aha
Popescul:
[scurta pauza decisiva. tacere stinjenitoare]
monica: ""?!?!
Popescul: ce?
Nici un "ce"!!! Las' ca vezi tu, stimabile, cum ai sa ma tii de mina prin Fabrica, in timp ce eu zburd ca scapata din lant dupa cercei si tricouri pictate. Iiiii-hihihihi!

CHESTIA 3. Ah, rozule! Sa stiti ca Zapa e draguta si amabila. Ea ii banuieste pe toti de bune intentii si aplecare spre lectura. In absentiam, Popescu era sa iasa cam ciufulit din toata istoria asta:
monica: fataaaaaaaaaaaaa
Simona: daaaaaaa
monica: imi iei si mie "Eclipsa"?
Simona: da nu ma duc la auchaaan
monica: da' cind te mai duci?
Simona: sapt viitoare probabil
Simona: iti iau atunci
monica: daca n-o iau eu...
Simona: da tu o citesti?
monica: nu... o iau sa fac avioane din ea
Simona: credeam ca popescu...
Pentru conformitate, declar sub semnatura ca Popescu nu citeste decit IQads.ro si meniul de la COD4. Deci, "Eclipsa"?!?!?!?! [nu, ca va mai dau linku' o data, ca sa fie clar] Hai, ma...!

Goldies for oldies

Hehehehhhh...! Va povesteam eu, cindva, ca-cum-e-sa-ai-parinti-chititi-pe-tehnologie. Repetentul de tata in materie de messenger e campionu' familiei in materie de jocuri. IL-2 Sturmovik, Delta Force Black Hawk Down, tot felul de mini si maxi imbecilitati, dar si
maretul,
inimaginabil de mistoul,
grandiosul
STAR WARS!

Povestea lu' Star Wars incepe pe undeva prin 2002, cu releaseurile Jedi Academy si Jedi Knight. Fostul meu prieten il juca incrincenat, cu pungi sub ochi, intre doua rasarituri de soare, fara sa manince, fara sa bea, fara sa mearga la baie. Dar stiti ce misto e?!?! Pfai de capu' meu! Pai sa vi-l dau si dumneavoastra... Si dumnealui tata a zis mersi si bogdaproste, da-l incoa, ca tot nu mai am ce sa joc. Joaca, tata draga, cum sa nu, pentru acei 46 de ani ai tai de-atunci e numa' bun. Iaaaa, ce elastic esti...! Cum te dai tu peste cap si le tragi la aia sabii dupa ceafa...! Bravo! [aplauze necontenite].
Ei, si suna telefonul la mine ca-n gara. Da-l incoa' pe Bogdan, ca nu mai stiu cum era cheatu' ala... Da, bai tata, io-s bine, cum sa nu, mersi ca-ntrebi. Ia-l pe nen-tu Puiky si discutati strategii de batut Vaderii pina va iese pe nas. Capac mi-a pus cind a sunat o data la 2 noaptea, ca nu mai putea sa treaca de nivelul 35. Cind eram pe punctul sa-i trintesc telefonu', a aparut si consultantul strategic, cu ochii cirpiti de somn, si mi-a smuls receptorul din mina, ca sa se ocupe el. Eu am adormit cu mult inainte sa se intoarca in pat. Tata, in schimb, a fost maxim fericit ca a ajuns la nivelul 36. Ptiu!
Trec sapte ani de-atunci. Se termina nivelurile, se incheie ambele jocuri, se schimba si prietenii, dar o pasiune ramine mereu vie: Sa-mi scoateti si mie StarWarsu' ala, sa ma mai joc si eu... Popescu, baiat respectuos, petrece ieri cinci ore sa-l caute pe torente, sa-l descarce si sa-l instaleze. De dimineata pina acum am inrosit google cautind "cheats jedi knight 2 helpusobi 1". Ca nu ne mai aduceam aminte daca asa era cheatul sau nu. Slava Domnului, asa e. De o ora, se chinuie amindoi sa vada ce face comanda "noclip" si cum poti sa te vezi in 3rd person.

Intrerupem programul ca sa anuntam ca adineauri a gasit tata jocurile pe CD. Deci, le avea. De mai demult. Felicitari, domnule Popescu, sinteti fericitul pierzator a cinci ore din ziua de simbata! [iarasi aplauze]. Acum nu va mai ramine decit sa-i explicati tatalui de monica, bine si temeinic, cum se joaca mizeria si sa-i lasati lista de cheaturi la indemina.
Pentru ca prietena dvs doreste sa doarma noptile, nu sa raspunda la telefon!!!

Animalule!

Privire timpa - check
Blana mitzoasa - check
Jeg pe la bot - check
Dorinta de-a iubi tot ce-apuca-n preajma - check [e primavara, ce dreacu'!]
Lins periodic la coada - check

In toata splendoarea lui blanoasa si mirositoare, Arabeluuuu'!

Imputitu' pamintului...! Aceasta jagardea pe care v-am semiprezentat-o mai demult isi vede de treaba ei naturala si creste ca din apa. Am ajuns aseara la domeniile paterne, pe intuneric si zloata. Din dosul portilor ne-a intimpinat o capatina ciufulita careia i se citeau efuziunile in ochi, prin bretonul latos. Abia astepta sa ne transmita un pic de noroi pe haine. Sezi, animale, treci incoa'!!!, si am putut sa ne dam jos din masina si s-o tulim in casa neatinsi. Pleaca de-aici, ca puti, mizerabile!, si am reusit s-ajungem si-n bucataria anexata casei. Popescu, datorita experientelor trecute, il ocoleste preventiv la o distanta sigura, unde labele si limba blanosului nu-l pot ajunge.
De dimineata, acelasi Popesc a tulit-o precaut spre bucatarie, plin de calcule: Nu-mi iau geaca. Imi pun tricoul asta si fug repede. [de ce, iubitule?] Cum "de ce"?!?! Ca sa nu ma iubeasca javra, d-aia!!!!

Cu Arabelu', am putea sa ne facem negustori de iubire. Contra unei sume modice, am oferi 5 minute de labe-hugging si wet kisses. Daca e soare, noroiul vi-l aduceti voi.

Patratranc-hîrșșșști!

- [poc!]
- Băga-mi-aș...!!!!!

Pentru mine, mașina este un ou de Paști. O folosesc la confruntări dosnice, prin parcări, cu alte mașini. Poc-poc, te-am agățat! / - Adevărat s-a avariat!
Proprietarii mașinilor în cauză reușesc să rămînă necunoscuți, slavă Domnului!, căci de m-ar prinde vreunul, cred că nu m-ar mai spăla nici zece ape. Pe această cale, îmi cer scuze în eter tuturor celor cu care am interacționat de-a lungul carierei mele de șofer, inclusiv ăluia de ieri. Da´ bara lui a suferit mai puține stricăciuni decît portiera mea. Pardon, a lui Popescu. Popescu a aflat, desigur, după.
- Alo, ce faci, iubita? Eu acum ajung acasă.
- Bine, iubitule, binee... Eu sînt la întîlnire. Ăăăăă, știi, ți-am buși pocn zgîri hîrșîit mașina.
- [gogîlț!] Șiiii... e rău?!
- Mnuuu. Adică... Na, e zgîriată, așa. Da´portiera nu pare înfundată, că s-a uitat Pavelescu la ea și zice că nu.
- Las-o, atunci, dă-o naibii.
- Deci nu ești supărat pe mine?
- E un fier, dă-o-ncolo...!
- Da, darrrrr... mă simt prost.
- Ei, lasă, asta e. Da´ iese la polish?
- Nnnnnn-nu știu. Pavelescu zice...
- Bine-bine, am înțeles.
- Da´ eu... mașina ta... iiiiiiii-ua-ua-ua...!
- Lasă, iubita, dă-o naibii. Da´ tre´ să mă duc să scot dovezi de la poliție...
- Nu, că acuma te duci direct la CASCO. Mă simt ca dracu´!
- E un fier, las-o!!!!!!!!!!!
- Bine, hai că vin și eu imediat cum termin.
Restul oamenilor de la masă rîdeau cu mîinile de burți.

Epilog, un sfert de oră mai tîrziu:
- Alo, iubita? Cum pun programul scurt la mașina de spălat?
- Îl lași unde e, pui detergentul, apeși butonul cu cerc și dup-aia butonul cu romb.
- Bine, și detergentul unde se pune?
- Compartimentul doi.
- Bine, te iubesc, pa!

Concluzia comesenilor:
- Tu-i bușești mașina și el spală rufele?
- ăăă... Da!

Este ceea ce face din Popești a happy and modern couple. Aveți idee unde găsesc un polish bun?

Happy Ballantine's Dei!

Se dau doi oameni obositi, un jaf de sarbatoare comerciala, citeva repere de bun-simt amestecat cu frica (tre' sa iau ceva, ca... / ce mai iau de data asta ca sa nu...) si se obtine o frumoasa zi de simbata, petrecuta astfel:

00.00: Se ajunge acasa dupa o vineri seara total neromantica, in care s-a ris cu clabuci [long live Darius, Arpi, Shmeny, Jimi, Popescu si mizeria de "Turnul INstabil" - joc pentru grupa de virsta 4-10 ani. Long would have lived si Hudrea, dar a plecat primul.]
00.01: Se marcheaza momentul cu ochii pe ceas: "Va-aai, Hepi Velantains, pisoi!" / "Mhmmmmm, mda, hepi etc. [oaie...!]"
00.02: Se calculeaza febril fereastra de oportunitate: hai sa ne dam cadourile acum, ca sa ridem.
00.05: Se mosmondeste la ambalaje si ascunzatori.
00.10: Se inmineaza ciocolata BIO cu lapte de capra din Muntii Albastri Populati de Negri Munciti, plus cartea de retete de ceai, si se da la schimb cartea "Cea mai grozava pisicuta", peste care s-a tras cu markerul pina s-a reusit transformarea in "Ceal mai grozava pisicutaoi".
00.12: Se incheie rasfoirea silita a cartii cu pricina, pentru a se extazia [suspectez ca tot silit] la toate modificarile pe care eu le-am zgiriat o dupa-masa intreaga, la birou, ca sa fie cadoul cu concept.
00.15: Se sforaie cu spor, metabolizind cele 10 halbe de bere si meniul Bigmec. Ocazional, se mai aude cite un "hic!", emis in somn.
8.15: Se sare peste Popescul adormit si se consuma insomnia in bucatarie.
10.00 - 16.30: Monica se indoapa cu tot felul de papanele si ciurciugute, in timp ce citeste catarata pe canapea. Popescul mosmondeste concentrat la MacBook. Periodic, se trimbiteaza reciproc cite-un "Hepi Velantains!", urmat de pupaturi entuziaste si se revine la activitatile anterioare. Idilitate pasnica si induiosatoare.
16.30 - 18.45: Monica doarme cu clabuci in dormitor, cu mascuta Minnie Mouse pe ochi. Popescul primeste vizite amicale de la prieteni.
19.00 - 23.00: Se consuma din nou activitatile mentionate in intervalul 10.00 - 16.30.
23.00: Se trag obloanele peste ziua de 14 februarie. Sub plapuma se aud chitaieli care devin din ce in ce mai rare si mai stinse. In curind, se lasa linistea peste dormitorul intunecat, iar Popeshtii dorm adinc, pufaind discret (Monica) si oracaind semi-sonor (Popescu).
00.00: Ziua de Sf. Valentin se incheie inconstient, petrecuta fiind in cel mai normal mod cu putinta.
Pe aceasta cale, adresam sincere regrete celor care s-au calcat in picioare la florarii si restaurante, incercind sa prinda un loc pentru a sarbatori "cum se cuvine".
La anu' si la multi ani!

Lumineaza-ma!

Aseara, mica mea garsoniera duduia de activitate. Cuptorul electric cocea, masina de spalat spala, becurile luminau ca pe Șampzelize si sigurantele rideau gurese la contor: "Spin it up, baby!". Pe scurt, ma bucuram ca Zoe Trahanache la luminatie, in timp ce zdranganeam cuminte in dus.

Cu un simplu "puf!", apa a inceput sa curga pe intuneric. Sint un animal non-panicard, asa ca am continuat cu ce faceam, pina cind l-am auzit pe Popescu zbierind grijuliu:
- Esti bine, iubi?????
- Da, ma spal, termin acum.
- Sa-ti aduc o luminare.
- Nu-mi trebe, ca ma descurc.
Si m-am descurcat, iesind din baie cu pantalonii de pijama pusi cu spatele in fata. Am remediat rapid, nu behaiti. In toata casa - bezna neagra. Nu mai mergea decit laptopul, care cinta din baterie niste Strauss. Am aprins luminari si-am asteptat sa se termine pana de curent; era de-a dreptul romantic. Din pacate, romantismul s-a curmat brusc cind am vazut ca toti aia de linga mine aveau lumina. Toti. Inclusiv scara blocului.
- Iubitule, du-te si clencaie sigurantele alea, vezi, poate...
- N-am ce sa clencai, n-a sarit nici una.
Stiti ce inseamna asta? Inseamna, mai intii de toate, un imens gol in stomac. De ce pusca mea au toti lumina si eu nu, desi n-a sarit nici o siguranta?!?!?! Pentru ca raspunsul e logic: s-a ars ceva NASPA la mine. Ceea ce... o, da:

• stai pe uscat pina gasesti un electrician
• darima peretii ca sa gasesti cablurile prajite
• fa inca un credit la banca sa inlocuiesti toate electrocasnicele care s-au ars
  

Intre timp, Strauss scirtiia de mama focului, iar mie-mi venea sa arunc laptopul pe geam. Stiti cum e sa stai in bezna crunta, stiind ca LUMINA N-O SA VINA DE LA SINE?! Faceti acest exercitiu de imaginatie si opriti-va atunci cind hiperventilatia devine de nesuportat.
Pe scurt, imi venea sa rag. Intre timp, Popescu plimba scarita de aluminiu din balcon la sigurante si le clencaia periodic, fara rezultat. Am sunat la Electrica, stiind ca am un prost obicei sa platesc facturile tirziu sau deloc. Ei bine, surpriza!, eram cu toate halea la zi si nu, nu am fost deconectata. Dar mi se va trimite o echipa de interventie, in 2 pina la 4 ore. Nu era decit 8 jumatate seara. Patru ore ziceti? Saru-mina, deci chiar vin in seara asta?! [panglici]. Da, ii astept, multumesc.
...si Strauss scirtiia in continuare.

Am petrecut doua ore extrem de instructive. Dupa prima din ele, am reusit sa-i sugrum viorile lui Johann, pe motiv ca raminem fara baterie de tot. M-am mai linistit. Ca sa nu-mi ies din mina, totusi, am inceput sa ma gindesc cum o sa stau eu cu frigiderul oprit trei zile si cu congelatorul curgind, cum o sa scot apa din masina de spalat cu galeata, cum o sa dau din colt in colt incercind sa gasesc un electrician... In urechea mea, Popescu sporovaia amabil ceva despre birou, iar eu il corectam cadentat ca o pusca, la diverse fraze si constructii logice. O placere sa stai cu mine! Si bla-bla-bla, si mhm-mhm-mhm, la un moment dat, zdring-zdring-zdrang la interfon. Am zburat ca din prastie si m-am oprit cu degetul direct pe "deschis". Cind au iesit din lift, cei doi neni de la Electrica au fost intimpinati de privirile mele de catel milog, tip "scoateti-ma din cacat". [Cred ca eram de dus la bilci. Pijama roz cu gri, pe care se afla imprimate o pisica cu pana de indian si cinci perechi de labi-de-mitza, plus papuci mov pufosi. Mai lipseau peretii capitonati si gratiile la usa.]
S-au plimbat precum cirligele pe fringhie, cautind panoul central. L-au gasit la etajul 10, desi eu stau la 9. Si-n timp ce eu si Popescu ne rodeam unghiile pin-la cot, domnii scurma, zgirma, clancane si ... TE VAD! TE VAAAD! AVEM LUMINA!!!!!!! Desi ne-am comportat decent, in sinea noastra urlam ca la meci. Mie, una, imi venea sa-i pup pe aia pe mustati. Si totusi...
- Da' la mine n-a sarit nimic...
- Pai cum sa sara, domnisoara, cind aveti sigurante de 32?!
- Si... asta e de bine?
- E de foarte bine, ca in casa n-ati patit nimic, in schimb ati ars-o pe aia de pe scara, care e de 20. V-am schimbat-o si v-am pus una de 25.
[strecurat 30 de RON, sa si-i imparta frateste]
- Multumim frumos, la revedere.
- Saru-mina, buna seara.
Am petrecut alte doua ore intr-o stare euforica. Eram atit de fericita ca n-o sa mi se mai intimple ce credeam eu ca mi se va intimpla, incit cred c-as fi mers si-n limba de bucurie.

Culmea precautiei post-cataclitice: Popescu, care a intrat in baie sa verifice masina de spalat stingind in prealabil becul pe care eu de aia il lasasem aprins.
Sa nu faca suprasarcina.

Avem balete la bilet

Pardon, bilete la balet. Adica am avut, caci actul cultural-sensibil-artistic s-a consumat simbata, cind am luat un Popesc imbracat in camasuta si vestuta si i-am explicat abia cind am ajuns in fata Operei ca e singurul baiat din grup care vine. Nu, nu pot sa va reproduc raspunsul lui.

A fost deosebit. Am vazut Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici, nedindu-ne prin cap ca titlul o sa aiba efect asupra demograficelor din sala. Care era plina cu cocolosi din intervalul de virsta 3-10 ani, niste urlaci artistici care, daca nu faceau piruete in pantofiori, se atirnau de balustrade si zbierau tarzanic. Din cind in cind, mai vedeai cite un deget care intra-n nas, iesea si apoi se plimba ginditor pe catifeaua scaunului. La 10 minute dupa ce incepea arta pe scena, in cea mai mormintala liniste, se auzea un Mamiiiiii, da' acum facem liniste, ca nu mai vorbeste nimeni, nu? Da-ti palme (Popescu) si jura ca-ti legi trompele (eu si Pipsy).
Nu mai fusesem la balet din facultate, cind prinsesem un Lacul Lebedelor cu bilete studentesti, si ramasesem foarte placut impresionata. Ori ca virsta, ori ca sala, ori ca pe scena era o orgie de costume si culori de te minca de ochi, cert e ca de data asta nu pot sa zic c-am crapat de fericire artistica. A, trebuie, totusi, sa amintesc faptul ca MamaVitrega sau cum s-o numi regina-reaua: jos palaria, madam! O facea pe Alba-ca-Zapada si cind dormea. Era o placere s-o privesti si-am mormait multumita-n gind, fericita ca, inca o data, se verifica faptul ca alea rele-s mai misto. Ceea ce m-a dus cu gindul la ultimul meu an de gradinita, cind am capatat...

...rolul de mama vitrega in Cenusareasa. Aveam 6 ani, o gura care nu tacea niciodata si bunatate sufleteasca - cam tot cita am si acum. Virsta si ambitiile ei, deci, ma impiedicau sa vad faptul ca rolul mi se potrivea manusa si ca, in plus, era cel mai vorbaret rol. Ajunsesem acasa cu foile pe care erau scrise dialogurile mele, urlind ca o nebuna ca euîhîhî vreauîhîî rolu lu Cenuîîîhîhîîșăreasa-aaahhahaaa [sniff-sniff], iar un rind de parinti si altul de bunici n-au reusit sa ma linisteasca. A, ba da, bunica-mea, mare pedagog in viata, care mi-a retezat-o scurt: Fetita aia a primit rolul de Cenusareasa c-avea deja rochia cu stelute de la serbarea ailalata. Si-am tacut.
Ceea ce nu m-a scutit de a-mi invata rolul cu asiduitate si de-a intra in pielea masterei c-o pofta de zile mari. Dreptu-i ca, simtind dincotro bate vintul, maica-mea si bunica-mea m-au imbracat ca pe un fel de Mitza Baston a Fratilor Grimm, cu urmatorul echipament:
- o capa de blana artificiala, cu o floare de fulgi in piept
- o rochie mov, de-a mamei
- palarie rosie, cu pene de cocos (jur; secretara de la liceul unde preda maica-mea si-a fugarit o ora cocosul ca sa-i jumuleasca ceva din coada)
- manusi de ata, d-alea de mamaie care sta pe banca-n parc
- evantai
- poseta-plic cu margele negre
- ruj foarte rosu
Rezultatul era indescriptibil. Si-acum imi amintesc cum scrisneam fraza Spuneti "buna ziua", motoalelor!!! catre cele doua fiice din piesa, apoi le imbrinceam in fata printului de era sa le arunc de pe scena. Alta placere era s-o zgiltii pe Cenusareasa - caci rolul cerea s-o violentez, ziceti ca nu-i asa! - si sa-i arunc oalele cu graunte-n poale, ca sa aiba ce aduna. Dupa cum va spuneam, rolul mi se potrivea manusa. Manusa l-am si facut, caci ala a fost primul meu succes [si singurul, da] la scena deschisa, si mi-am luat dup-aia atitea ciupituri de obraz si mingiieri afectuoase de la tot felul de parinti impresionati, incit am zis ca ma pis pe Cenusareasa si bunatatea ei. Adica asa as fi zis, dac-as fi cunoscut injuratura. La 6 ani, m-am multumit sa scot limba catre aia pe furis, in timp ce treceam pe linga ea de mina cu ai mei.

...deci, eram la baletul vietii, cu Alba-ca-Zapada si familia ei. La sfirsit, o demasca pe regina, vine si vinatorul sa muste mina care l-a hranit, doamna fuge, apar Alba cu amantul ei, si dansau de nu se mai ispraveau. Au venit ea si cu printul in fata regelui, au dansat. Dup-aia, a dansat printul. Dup-aia a dansat ea. Iar a dansat printul. Iar a dansat ea. Apoi au mai dansat o data impreuna (probabil ajunsesera la punctul unde faceau copii), a venit tot neamul padurii sa-si ia aplaude de la sala, iar au dansat, ...Doamneeee! Pfuu, in sfirsit, s-a ispravit, s-au aprins luminile, s-a-nchis cortina si-am asteptat sa iesim din sala. Am schimbat impresii, am ajuns la concluzia ca n-a fost chiar asa de rau, si ne-am listat diverse nedumeriri.
Nedumerirea Monicai:
- De ce n-au respectat firul narativ?!? Unele pretexte erau necesare ca sa sustina intriga si...
Nedumerirea lu' Popescu:
- Auzi, balerinii aia isi baga sosete-n colanti?

Sa va duceti si voi.

De ce-mi tragi clopotele, Mitica?*

*adica asta, punctul a). Ca unii au crezut altceva.

PROLOG:
Colega: - Fetelor, el e noul vostru Art Director de pe cont, Ionut Popescu.
Monica: - Ne pare bine! Bun-venit! [soptit printre dinti catre Pipsy] Mitzo, ce pana mea, asta arata ca de 15 ani si ride de parca-i dau dintii ocol la cap...

Asa l-am cunoscut eu pe Popescu. Implicit, si el pe mine. Era un friguros ianuarie 2007 si noi abia venisem din vacanta, cu chef de munca zero si cu indulgenta sociala la pamint. Respectiv, ce, ba, avem colegi noi? Da' cine i-a chemat?! Asta ca sa vedeti cum e soarta. Adica vedeti imediat, mai jos.

In curind, noul Art Director s-a dovedit a fi un fumator sociabil, care prezenta concepte cu WC-uri si picioare rupte - pe conturi care cereau fluturasi si panglici emotionale - dar care executa-ntr-o ora ceea ce altii ciufuleau timp de doua zile. Baiat de incredere, isi fura accountul pe sub gene de cite ori avea ocazia, iar accountul observase si se amuza discret. Plus ca ma punea sa-i stau la poza pentru tot felul de moodboarduri, incalcind gravissim legile nescrise ale firmei, care spuneau ca in orice simulare in-house trebuie sa apara Miriam, colega noastra unanim superba. Ma rog. Iac-asa trecura zilele si lunile, pina veni vara. Si cele trei zile de stat in Bulgaria, ca cica teambuilding.

EXPOZITIUNEA:
Vai, ce frumos e la Kempinski! Sa ne bagam repede in camera, sa ne schimbam si sa mars la plaja. Pipsule, da cartela-ncoace, ca tu nu stii! A, ia uite, Popescu si Tibi! Ce faceti, baieti? Da, stati in camera de linga noi?! Foarte frumos...! Bine, ne vedem mai incolo. Clanc! - Clanc!
[in camera]
Monica: - Doamne, am baut la apa in ultimul hal! Sa-mi arunc si eu astea pe pat si sa ma duc la baie, ca nu mai pot sa...
Cioc-cioc!
Monica: - Da?
Vizitatorul: - Heeee, ce faceti, fetelor?
Pipsy: -... bine, Popescu, da' ce-i cu tine aici?
Vizitatorul: - A intrat Tibi in baie si eu am venit sa fac dus la voi.
Trosc!
Monica [falca cazuta]: - Pipsule, asta e lovit? Ce palaria mea?! A venit asa, netam-nesam, si-a intrat la noi in baie... LA NOI IN BAIE!!!!
Pipsy: [realista si la obiect] - Acuma... tine-te si tu, ce sa faci...
Un sfert de ora mai tirziu, Popescu iese-n prosop, zice "mersi" si trage usa dupa el. Noi ramasesem in continuare ca la dentist. Intr-un tirziu, Pipsy rupe tacerea:
- Parca voiai la baie.
- ...da, ma duc, ma duc...
In baie (superba, de altfel), intru intr-o balta pin' la git. Mitzooooo, ne-a facut asta baia tandari! Zici ca-i lacul Baikal, fi-r-ar a naibii de treaba!
Ma vir in dus si dau drumul la apa. Robinetul - blocat pe bulina albastra si pe palaria de sus, care m-a improscat cu apa rece din cap pina-n picioare. Am scrisnit ireproductibil.

In sfirsit, ne impachetam cu toate cele si-o stergem la plaja. Balaceala, maimutzareli, beach bar. Ma asez si eu la o masa, sa beau o cafea.
- Bai, Popescu, a fost frumos la noi in baie?
- Daaaaaa! [rinjet].
- Hm, ma bucur ca ti-a placut...
Intre timp, pe linga mine treceau diversi care ma intrebau de sanatate, iar eu trebuia sa le explic. Popescu mesterea ceva cu un aparat foto, folosindu-se de neatentia mea.

[Profitind mirsav, a realizat o compozitie proprie si magareasca. A treia mina e a lui, da]

Dupa ce Popescu a marcat, fara sa stie, momentul istoric al primei poze din lungul sir ce-avea sa mi-l faca dupa aia, toata trupa s-a imprastiat pe la cuiburi. Urma sa ne reunim in plen seara, ca sa vedem ce distractii ne ofera Nisipurile de Aur.

INTRIGA:
Cumva, grupul nostru s-a ratacit la inceput si a prins grosul din urma ceva mai tirziu. Mare parte din cei regasiti erau deja alimentati si ambalati, balanganindu-se amabili in expectativa, sa vada ce discoteca ne iese-n cale.

[Exemple de diversi loviti in aripa. Sa stiti ca eu DOAR tineam sticla, nimic altceva.]

Ajungem la o bomba pustie si desarta, care insa parea ca nu ne astepta decit pe noi. Am umplut-o rapid. Cred ca n-am dansat pe atita Madonna in viata mea. In mijlocul ringului, o bara pe linga care se unduiau mai toti. Printre picioarele mele, Popescu se incurca bahic si constiincios, rizind in continuu cu gura pina la urechi. Ma mut mai incolo, fara success. Dupa citeva ore si multi litri de alcool, lumea incepe sa mai oboseasca si iese, razbita de zapuseala, sa se racoreasca, in fata crismei. Grupuri-grupuri, incep sa se innoade intentiile de intoarcere la hotel sau de stat pe plaja la "sticla", "adevar sau provocare" si tot felul de alte jocuri sociale.
Puf!, si Popescu imi sare in fata, vesel si binevoitor:
- Vino cu mine, sa-ti arat ceva!
- Unde sa vin cu tine?!?!?!
- Vino, sa-ti arat...! ...in tufele alea de-acolo.
[I-me-diat!! Stai sa vezi cum vin eu cu tine-n tufe (!!!!)... sa-mi arati oaresce (hm!)]
- Pai du-te inainte si asteapta-ma!
Popescu dispare fericit, iar eu imi aprind o tigara si flecaresc in continuare cu membrii ZaGrup. 20 de minute mai tirziu:
Popescu: [realmente amarit] - N-ai mai venit... Te-am asteptat degeaba!
Monica: - Ha?!?! Ca doara nu-ti imaginai...!
Popescu [demn]: - Ma duc la hotel, pa!
Si dispare.

PUNCTUL CULMINANT:
Ajungem si noi la hotel, la putina vreme dupa. Calatorim cu liftul, ne ratacim putin pe coridoare si ajungem in coltul unde sedeau pitite si izolate cele doua camere: a noastra si a lui Popescu. Va reamintesc: acesta din urma se intorsese la hotel, in urma refuzului meu net de a participa la intilnirea din tufe. Cind sa bagam cartela-n usa, eu si Pipsul ne oprim traznite-n loc: toata usa noastra era inecata de biletele. Virite prin crapaturi, prinse de clanta, atirnate pe unde se gasise un loc liber, fituicile se lafaiau in voie, scrijelite febril cu pixul pe blocnotes de hotel, intr-un ritm transparent, care dovedea ca autorul incepuse cu oarecare retinere (de care se dezbracase rapid pe parcurs). De exemplu:
Fituica 1: "Nu vreau sa dorm singur! Vreau o femeie!"
Fituica 2: "Cineva sa vina sa doarma cu mine!"
Fituica 3: "Popescu nu trebuie sa doarma intr-un pat gol!"
Fituica 4: "Monica, vino sa dormi la mine!!"
Pina sa apucam sa citim si celelalte, scrise cu pasta din ce in ce mai putin vizibila (pentru ca, in mod cert, le mizgalise direct pe usa), incerc sa salvez situatia in extremis:
- Pips, ince-ee-eet, nu face galagie, ca se trezeste asta si...
Claaaaaaaaanc!, iar Popescu apare glorios in pragul camerei sale, rinjind luminos:
- Ce faceti fetelor, ati venit?
[Vai de capu' meu!]
- Da...
- Da' intrati la mine, sa bem ceva!
- Nu, multumim, ne e somn, mergem sa ne culcam...
- Hai tu, Monico.
[Nu, mersi!]
- Nu beau, Popescule, esti dragut, dar nu...
- Da' hai, zise Popescu, si ma insfaca de mina, incercind sa ma tirasca peste prag.
[Doamne, asta e nebun de-a binelea!]
- (mfff!, mmf!, mmm!) Lasa, du-te si te culca; nu vin, n-auzi?!?!
[Dupa citeva opinteli, reusesc sa-l indes inapoi in camera-i si sa-i inchid usa-n nas]
- Valeu, Pipsule, a innebunit Popescu!!!! Deschide usa mai repede, sa ne bagam in camera si sa...
[Popescu iese iar in usa, cu o moaca total schimbata. Zeul-Ingrijorarii.]
- Deci Tibi nu e in camera!!!!!! Trebuie sa ma duc sa-l caut!
- O fi ramas cu ailalti pe plaja. Vine el. Du-te si te culca.
- Nu!!! Daca a patit ceva?
- Ce sa pateasca, dom'ne?! E ok. Du-te si te culca.
- Nu! Trebuie sa ma duc sa-l caut! [mutra de castor sobru si decis:] Monico, tu vii cu mine!
[Nu vin nicaieri; of, ce face bautura din om!]
- Nu vin; MERGI SI CULCA-TE, n-auzi?!?!?
Popescu intra brusc in camera si, la fel de brusc, ramine acolo.
Eu si Pipsy ne virim la noi, semi-siderate, semi-amuzate. Am fumat pe-nfundatelea si-am ris pe mute, cu o teama gidilata de a nu-l mai agita pe Popescu. Caci doream si noi sa dormim.

DEZNODAMINTUL:
Dupa inca o zi, ne-am intors in Romania. Era sfirsitul lui iulie. La inceputul lui octombrie, Popescu a inceput sa nu mai doarma singur. Ever since.

Şi mă cuprinde

Era să scriu "o tristeţe", dar oamenii trişti nu rag şi nu scuipă. Ceea ce eu am făcut azi mai toată ziua, dar nu insist pe baza amănuntelor, căci voi daţi pe aici ca să vă behăiţi binedispuşi, nu ca să vă enervaţi. Sperînd că n-am reuşit să vă jignesc, vă poftesc în universul meu paralel de la care n-a trecut încă o săptămînă, motiv pentru care mă cuprinde şi mai rău.

Aşadeci, acum o săptămînă mă culcam la 3 a.m. ora României şi mă trezeam la 12.00 miez-de-zi, tot ora voastră. Mă scărpinam în creştet în timp ce căscam, mă spălam, mă pieptănam, îmi luam gecuţa mea albă de fîş, şi-o întindeam pe Gran Via. O oră de cafele mai tîrziu, mă împrăştiam în toate obiectivele turistice şi, mai ales, culturale: Zara, Mango, Bershka, H&M, Sfera şi FootLocker. Da, biletele de intrare erau la reduceri.

După care admiram frumuşaţele arhitecturale care sînt la ăia peste tot, făcînd băşici în talpă, dar cu plăcere.

[Animalus Turisticus Fără-de-Grijus]

Săream coarda peste prînz, căci venea acuşa seara şi ne puneam la rînd la vreun restaurant. Recomand din răsputeri chichineaţa "Puerto Rico", a treia stradă la dreapta din Gran Via, imediat după Cafe Zahara, unde mănînci pînă gherlăi şi plăteşti fără să simţi. După care urma înfundarea în vreun bar, unde se destupa a treia sticlă de vin roşu, plecîndu-se o oră mai tîrziu pe cîteva cărări. Îmi permit să prezint următoarea secvenţă, care demonstrează cît de praf sînt Popeştii la orientare, dar cît de cu mult mai deştept e bărbatul la final:
MONICA: - Hai pe aici.
POPESCU: - Nu, lasă s-o ţinem drept.
[Ieşindu-se undeva, la Vadu-Cu-Cîrnaţi, pe unde nu mai fuseserăm în viaţa noastră. Noapte neagră.]
MONICA: - Nu este aşa ca iarăşi nu am luat hartă?!?! [se răspică vorbele în mod ferm, pentru a se demonstra cum căci]
POPESCU: [indignîndu-se cu demnitate] - N-avem nevoie de hartă! Ştiu EU!
MONICA: - Da? Şi cam pe unde dracului sîntem, mă rog?
POPESCU: - Taci, că gîndesc...
[Zece minute mai tirziu, găsim o hartă de autobuz cît peretele staţiei, dar cu literele cît furnica. Descoperim cu greu unde sîntem şi se nasc divergenţele:]
MONICA: - Iubitule, tre´ s-o luăm în stînga.
POPESCU: - Ba nu, în dreapta.
MONICA: [nervi indulgenţi, tip "ai băut"] - Nu, pisoiaş, în stînga.
POPESCU: - Nu, dragă, în dreapta.
MONICA: - Eu sînt convinsă că trebuie în stînga.
[Pînă la urmă, se merge spre dreapta în mod supus şi îndelungat, traversînd în cele din urmă un pod şi descoperind nişte lumini... într-o vale în care pare că s-a mutat tot oraşul]
POPESCU: - E bine pe-aici, stai liniştită. [siguranţa disperării]
MONICA: - Stau, iubitule, stau, că luăm un taxi, în caz de rătăcire supremă şi definitivă.
POPESCU: [rezolut] - Nici un taxi! E bine. Uite un clădiroi mare.
[Trecînd pe lîngă Palatul Regal]
MONICA: - Da... Uite piaţa aia de azi de la prînz. Sîntem în zonă. [şiretenie ordinară, dar respectuoasă] Ce deştept eşti tu, iubitule! Am ieşit la liman! [entuziasmată brusc lîngă un indicator] Uiteeeee! Jardines Sabatini! Aici e cu mîţe vagaboande. Scrie-n ghid. Să mă duci mîine.
POPESCU: - Te duc. [dislexie bahică lîngă alt indicator] Jardines des Gibons. "Gibons" înseamnă "motani".
MONICA: [gură pe dinainte] - Cum să însemne "motani"?!?!?
POPESCU: [calm, ca la şcoala de retarzi] - Uite ce e, am avut mult prea multă dreptate în seara asta ca să mă mai contrazici cu ceva. Deci, "gibons" înseamnă "motani". Pentru că eu am tot timpul dreptate şi s-a văzut lucrul ăsta.
Nu te pui cu Popescul, mai ales cînd are logica de fier.

Ne-am mai extenuat o zi pe la Prado, unde ne-am rupt picioarele întîi la coada de bilete şi a doua oară prin muzeu. Ne-am luat bilete şi la Expoziţia Temporară Rembrandt, că nu era decît cu doi euro mai mult. De ăi doi euro, am dat cu dinţii într-un şir ordonat, care stătea în rînd ca la trecutul pe sub masă din Joia Mare. Cînd i-am văzut cum se pelerinează pe la fiecare tablou cîte 10 minute, am trecut fulguranţi şi inculţi prin sală, băgîndu-ne sufletul în Rembrandt şi-n mama lui. Da, ţărani. Şi?

[Nas suflat în faţa muzeului cu pricina]

După alte trei zile de trăiri estetice prin magazine, ne-am luat adio de la Madrid, plecînd cu un slow-cost înapoi spre casă. Unde nu mai există Gran Via, unde nu mai merg pe jos şi unde mă trezesc la 7 dimineaţa. Acum ora noastră. Şi iar mă cuprinde...

tlhIngan Hol

PROLOG:
- Auzi, da' ce face un filolog?
- Mmmpăi se ocupă cu studiul... ăăă... limbilor, în general.
- Aha!
[dialog instructiv Popescu-Monica]

Pentru că e clar ce face un inginer, ce presteaza un chimist sau unul care a terminat Automatica, Popescu dorea să afle cu ce se ocupă alţi nefericiţi, specializaţi în domenii SF de tip cibernetică, filologie sau filosofie (nu, nu sînt unul şi acelaşi lucru; a înţeles pîna la urmă). Ca sa ardem mai bine caloriile porcului de Crăciun, am pornit (eu) într-o acută documentare wikipediană, ca să-i explic (lui) mai bine şi mai aşezat cum stă chestia.

Iac-aşa, am descoperit cum că limbile se împart în nişte familii - vă scutesc de teorii inutile - şi că mai coexistă paşnic şi armonios cu nişte surate de-ale lor, numite limbi artificiale. Adică ce fac unii cind n-au de treabă: stau şi inventează, desigur, limbi. Pe lîngă clasica esperanto, am mai găsit două chestii demne de reţinut:

- elvish. Ghici ce e, şi vă rog să nu gugăliţi! [nu, băi, nu e limba lui Elvis Presley!!!] Desigur, este limba elfilor. Tovarăşul Tolkien era lingvist de meserie, specializat în limbi scandinave. Cînd a făcut hobbiţii şi restul de personaje, a scos şi limba aferentă. Dar elvish e cam prea doctă şi cam prea de dinaintea televiziunii, aşa că n-a prins prea mult. Ca altele. De exemplu:

- thlIngan Hol. Adică aici voiam s-ajung. thlIngan Hol. Mai pronunţaţi o dată, vă rog din suflet. Eu hămăi de o oră şi încă-mi curg lacrimile de rîs. E limba K-L-I-N-G-O-N-I-A-N-Ă! Klingoniana, ştiţi, Star Trek, ofiţerul Worf, ăla cu fruntea înaltă, încreţită, cu tenul bronzat şi cu banderola aia de Miss Univers în diagonală, făcută din zece kile de tablă de înaltă calitate.
Acuma, dacă nu v-aţi uitat la Star Trek, n-am ce vă face. Eu mă uitam şi mă mai uit cu religiozitate, cînd prind vreun episod. În vara lui 2007, de pildă, găsise prietena mea Tziki toate sezoanele pe ODC. Le-a dat jos şi priveam ca nemîncatele cîte 6 episoade odată. La un moment dat, interese de birou mă relochează ceva vreme la Constanţa, unde stăteam cu nişte colegi într-o frumuseţe de apartament închiriat de firmă. Muierile se sclipiceau la oglindă întru Cucaracha şi alte locante disco, Monica stătea lipita de AXN Sci-Fi şi urla ca apucata dacă-i schimbai canalul. Era maraton Star Trek. La Tziki pe monitor rula sezonul 2, eu la Constanţa mă uitam la sezonul tzshpe, făcînd note mintale să recuperez la întoarcere golurile. Colegul Misache mă învăţase: "băi, lăsaţi-o-n pace pe Monica, c-a-nceput Star Trek". Şi mă lăsau. Nu-s o Trekkie (fan înrăit), dar îmi place.
Totul, însă, pînă cînd ficţiunea depăşeşte locu-i firesc. Păi cum să existe, oameni buni, un institut de limbă klingoniană?!?!? Jur că-i pe bune! Iaca, aici. Domnii şed în Pennsylvania şi indexează, dicţionăresc şi se ceartă pe foneme şi vocabule. Ca orice lingvişti, au dileme: să păstrăm klingoniana ca limbă canonică (adică întocmai cum a generat-o deşteptul ăla) sau să introducem neologisme? Ă´vai!!! Au lămurit-o: o gaşcă îi scrie lui nenea inventatorul în mod periodic, rugîndu-l să formeze cuvinte care să se adauge la vocabular. Şi el formează. Alţi ameţiţi învaţă cuvintele alea şi se duc la întîlniri unde poartă conversaţii fluente în horcăiala respectivă. Şi asta nu-i tot: există nişte unii care cîntă in klingoniană. Cum ce? Heavy-metal, bineînţeles! Stovokor. Da-da, au frunţi din alea lungi şi creţe. Te doare capul.
Tragedia e că Popescul a decis că-mi va cînta serenade in klingoniană de-acum înainte. Dracu´ m-a pus să scormonesc unde nu-mi fierbe oala!

Şi, oricît m-am chinuit, n-am reuşit să descopăr cum se zice "Sărbători fericite!" în klingoneza lor de tot rîsul. Am căutat, pe bune. Care descoperă, îl rog frumos să-mi împărtăşească. Merci.