ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...
paidece?

luni, 26 ianuarie 2009

Avem balete la bilet

Pardon, bilete la balet. Adica am avut, caci actul cultural-sensibil-artistic s-a consumat simbata, cind am luat un Popesc imbracat in camasuta si vestuta si i-am explicat abia cind am ajuns in fata Operei ca e singurul baiat din grup care vine. Nu, nu pot sa va reproduc raspunsul lui.

A fost deosebit. Am vazut Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici, nedindu-ne prin cap ca titlul o sa aiba efect asupra demograficelor din sala. Care era plina cu cocolosi din intervalul de virsta 3-10 ani, niste urlaci artistici care, daca nu faceau piruete in pantofiori, se atirnau de balustrade si zbierau tarzanic. Din cind in cind, mai vedeai cite un deget care intra-n nas, iesea si apoi se plimba ginditor pe catifeaua scaunului. La 10 minute dupa ce incepea arta pe scena, in cea mai mormintala liniste, se auzea un Mamiiiiii, da' acum facem liniste, ca nu mai vorbeste nimeni, nu? Da-ti palme (Popescu) si jura ca-ti legi trompele (eu si Pipsy).
Nu mai fusesem la balet din facultate, cind prinsesem un Lacul Lebedelor cu bilete studentesti, si ramasesem foarte placut impresionata. Ori ca virsta, ori ca sala, ori ca pe scena era o orgie de costume si culori de te minca de ochi, cert e ca de data asta nu pot sa zic c-am crapat de fericire artistica. A, trebuie, totusi, sa amintesc faptul ca MamaVitrega sau cum s-o numi regina-reaua: jos palaria, madam! O facea pe Alba-ca-Zapada si cind dormea. Era o placere s-o privesti si-am mormait multumita-n gind, fericita ca, inca o data, se verifica faptul ca alea rele-s mai misto. Ceea ce m-a dus cu gindul la ultimul meu an de gradinita, cind am capatat...

...rolul de mama vitrega in Cenusareasa. Aveam 6 ani, o gura care nu tacea niciodata si bunatate sufleteasca - cam tot cita am si acum. Virsta si ambitiile ei, deci, ma impiedicau sa vad faptul ca rolul mi se potrivea manusa si ca, in plus, era cel mai vorbaret rol. Ajunsesem acasa cu foile pe care erau scrise dialogurile mele, urlind ca o nebuna ca euîhîhî vreauîhîî rolu lu Cenuîîîhîhîîșăreasa-aaahhahaaa [sniff-sniff], iar un rind de parinti si altul de bunici n-au reusit sa ma linisteasca. A, ba da, bunica-mea, mare pedagog in viata, care mi-a retezat-o scurt: Fetita aia a primit rolul de Cenusareasa c-avea deja rochia cu stelute de la serbarea ailalata. Si-am tacut.
Ceea ce nu m-a scutit de a-mi invata rolul cu asiduitate si de-a intra in pielea masterei c-o pofta de zile mari. Dreptu-i ca, simtind dincotro bate vintul, maica-mea si bunica-mea m-au imbracat ca pe un fel de Mitza Baston a Fratilor Grimm, cu urmatorul echipament:
- o capa de blana artificiala, cu o floare de fulgi in piept
- o rochie mov, de-a mamei
- palarie rosie, cu pene de cocos (jur; secretara de la liceul unde preda maica-mea si-a fugarit o ora cocosul ca sa-i jumuleasca ceva din coada)
- manusi de ata, d-alea de mamaie care sta pe banca-n parc
- evantai
- poseta-plic cu margele negre
- ruj foarte rosu
Rezultatul era indescriptibil. Si-acum imi amintesc cum scrisneam fraza Spuneti "buna ziua", motoalelor!!! catre cele doua fiice din piesa, apoi le imbrinceam in fata printului de era sa le arunc de pe scena. Alta placere era s-o zgiltii pe Cenusareasa - caci rolul cerea s-o violentez, ziceti ca nu-i asa! - si sa-i arunc oalele cu graunte-n poale, ca sa aiba ce aduna. Dupa cum va spuneam, rolul mi se potrivea manusa. Manusa l-am si facut, caci ala a fost primul meu succes [si singurul, da] la scena deschisa, si mi-am luat dup-aia atitea ciupituri de obraz si mingiieri afectuoase de la tot felul de parinti impresionati, incit am zis ca ma pis pe Cenusareasa si bunatatea ei. Adica asa as fi zis, dac-as fi cunoscut injuratura. La 6 ani, m-am multumit sa scot limba catre aia pe furis, in timp ce treceam pe linga ea de mina cu ai mei.

...deci, eram la baletul vietii, cu Alba-ca-Zapada si familia ei. La sfirsit, o demasca pe regina, vine si vinatorul sa muste mina care l-a hranit, doamna fuge, apar Alba cu amantul ei, si dansau de nu se mai ispraveau. Au venit ea si cu printul in fata regelui, au dansat. Dup-aia, a dansat printul. Dup-aia a dansat ea. Iar a dansat printul. Iar a dansat ea. Apoi au mai dansat o data impreuna (probabil ajunsesera la punctul unde faceau copii), a venit tot neamul padurii sa-si ia aplaude de la sala, iar au dansat, ...Doamneeee! Pfuu, in sfirsit, s-a ispravit, s-au aprins luminile, s-a-nchis cortina si-am asteptat sa iesim din sala. Am schimbat impresii, am ajuns la concluzia ca n-a fost chiar asa de rau, si ne-am listat diverse nedumeriri.
Nedumerirea Monicai:
- De ce n-au respectat firul narativ?!? Unele pretexte erau necesare ca sa sustina intriga si...
Nedumerirea lu' Popescu:
- Auzi, balerinii aia isi baga sosete-n colanti?

Sa va duceti si voi.