PROLOG:
Colega: - Fetelor, el e noul vostru Art Director de pe cont, Ionut Popescu.
Monica: - Ne pare bine! Bun-venit! [soptit printre dinti catre Pipsy] Mitzo, ce pana mea, asta arata ca de 15 ani si ride de parca-i dau dintii ocol la cap...
Asa l-am cunoscut eu pe Popescu. Implicit, si el pe mine. Era un friguros ianuarie 2007 si noi abia venisem din vacanta, cu chef de munca zero si cu indulgenta sociala la pamint. Respectiv, ce, ba, avem colegi noi? Da' cine i-a chemat?! Asta ca sa vedeti cum e soarta. Adica vedeti imediat, mai jos.
In curind, noul Art Director s-a dovedit a fi un fumator sociabil, care prezenta concepte cu WC-uri si picioare rupte - pe conturi care cereau fluturasi si panglici emotionale - dar care executa-ntr-o ora ceea ce altii ciufuleau timp de doua zile. Baiat de incredere, isi fura accountul pe sub gene de cite ori avea ocazia, iar accountul observase si se amuza discret. Plus ca ma punea sa-i stau la poza pentru tot felul de moodboarduri, incalcind gravissim legile nescrise ale firmei, care spuneau ca in orice simulare in-house trebuie sa apara Miriam, colega noastra unanim superba. Ma rog. Iac-asa trecura zilele si lunile, pina veni vara. Si cele trei zile de stat in Bulgaria, ca cica teambuilding.
EXPOZITIUNEA:
Vai, ce frumos e la Kempinski! Sa ne bagam repede in camera, sa ne schimbam si sa mars la plaja. Pipsule, da cartela-ncoace, ca tu nu stii! A, ia uite, Popescu si Tibi! Ce faceti, baieti? Da, stati in camera de linga noi?! Foarte frumos...! Bine, ne vedem mai incolo. Clanc! - Clanc!
[in camera]
Monica: - Doamne, am baut la apa in ultimul hal! Sa-mi arunc si eu astea pe pat si sa ma duc la baie, ca nu mai pot sa...
Cioc-cioc!
Monica: - Da?
Vizitatorul: - Heeee, ce faceti, fetelor?
Pipsy: -... bine, Popescu, da' ce-i cu tine aici?
Vizitatorul: - A intrat Tibi in baie si eu am venit sa fac dus la voi.
Trosc!
Monica [falca cazuta]: - Pipsule, asta e lovit? Ce palaria mea?! A venit asa, netam-nesam, si-a intrat la noi in baie... LA NOI IN BAIE!!!!
Pipsy: [realista si la obiect] - Acuma... tine-te si tu, ce sa faci...
Un sfert de ora mai tirziu, Popescu iese-n prosop, zice "mersi" si trage usa dupa el. Noi ramasesem in continuare ca la dentist. Intr-un tirziu, Pipsy rupe tacerea:
- Parca voiai la baie.
- ...da, ma duc, ma duc...
In baie (superba, de altfel), intru intr-o balta pin' la git. Mitzooooo, ne-a facut asta baia tandari! Zici ca-i lacul Baikal, fi-r-ar a naibii de treaba!
Ma vir in dus si dau drumul la apa. Robinetul - blocat pe bulina albastra si pe palaria de sus, care m-a improscat cu apa rece din cap pina-n picioare. Am scrisnit ireproductibil.
In sfirsit, ne impachetam cu toate cele si-o stergem la plaja. Balaceala, maimutzareli, beach bar. Ma asez si eu la o masa, sa beau o cafea.
- Bai, Popescu, a fost frumos la noi in baie?
- Daaaaaa! [rinjet].
- Hm, ma bucur ca ti-a placut...
Intre timp, pe linga mine treceau diversi care ma intrebau de sanatate, iar eu trebuia sa le explic. Popescu mesterea ceva cu un aparat foto, folosindu-se de neatentia mea.
[Profitind mirsav, a realizat o compozitie proprie si magareasca. A treia mina e a lui, da]Dupa ce Popescu a marcat, fara sa stie, momentul istoric al primei poze din lungul sir ce-avea sa mi-l faca dupa aia, toata trupa s-a imprastiat pe la cuiburi. Urma sa ne reunim in plen seara, ca sa vedem ce distractii ne ofera Nisipurile de Aur.
INTRIGA:
Cumva, grupul nostru s-a ratacit la inceput si a prins grosul din urma ceva mai tirziu. Mare parte din cei regasiti erau deja alimentati si ambalati, balanganindu-se amabili in expectativa, sa vada ce discoteca ne iese-n cale.
[Exemple de diversi loviti in aripa. Sa stiti ca eu DOAR tineam sticla, nimic altceva.]
Ajungem la o bomba pustie si desarta, care insa parea ca nu ne astepta decit pe noi. Am umplut-o rapid. Cred ca n-am dansat pe atita Madonna in viata mea. In mijlocul ringului, o bara pe linga care se unduiau mai toti. Printre picioarele mele, Popescu se incurca bahic si constiincios, rizind in continuu cu gura pina la urechi. Ma mut mai incolo, fara success. Dupa citeva ore si multi litri de alcool, lumea incepe sa mai oboseasca si iese, razbita de zapuseala, sa se racoreasca, in fata crismei. Grupuri-grupuri, incep sa se innoade intentiile de intoarcere la hotel sau de stat pe plaja la "sticla", "adevar sau provocare" si tot felul de alte jocuri sociale.
Puf!, si Popescu imi sare in fata, vesel si binevoitor:
- Vino cu mine, sa-ti arat ceva!
- Unde sa vin cu tine?!?!?!
- Vino, sa-ti arat...! ...in tufele alea de-acolo.
[I-me-diat!! Stai sa vezi cum vin eu cu tine-n tufe (!!!!)... sa-mi arati oaresce (hm!)]
- Pai du-te inainte si asteapta-ma!
Popescu dispare fericit, iar eu imi aprind o tigara si flecaresc in continuare cu membrii ZaGrup. 20 de minute mai tirziu:
Popescu: [realmente amarit] - N-ai mai venit... Te-am asteptat degeaba!
Monica: - Ha?!?! Ca doara nu-ti imaginai...!
Popescu [demn]: - Ma duc la hotel, pa!
Si dispare.
PUNCTUL CULMINANT:
Ajungem si noi la hotel, la putina vreme dupa. Calatorim cu liftul, ne ratacim putin pe coridoare si ajungem in coltul unde sedeau pitite si izolate cele doua camere: a noastra si a lui Popescu. Va reamintesc: acesta din urma se intorsese la hotel, in urma refuzului meu net de a participa la intilnirea din tufe. Cind sa bagam cartela-n usa, eu si Pipsul ne oprim traznite-n loc: toata usa noastra era inecata de biletele. Virite prin crapaturi, prinse de clanta, atirnate pe unde se gasise un loc liber, fituicile se lafaiau in voie, scrijelite febril cu pixul pe blocnotes de hotel, intr-un ritm transparent, care dovedea ca autorul incepuse cu oarecare retinere (de care se dezbracase rapid pe parcurs). De exemplu:
Fituica 1: "Nu vreau sa dorm singur! Vreau o femeie!"
Fituica 2: "Cineva sa vina sa doarma cu mine!"
Fituica 3: "Popescu nu trebuie sa doarma intr-un pat gol!"
Fituica 4: "Monica, vino sa dormi la mine!!"
Pina sa apucam sa citim si celelalte, scrise cu pasta din ce in ce mai putin vizibila (pentru ca, in mod cert, le mizgalise direct pe usa), incerc sa salvez situatia in extremis:
- Pips, ince-ee-eet, nu face galagie, ca se trezeste asta si...
Claaaaaaaaanc!, iar Popescu apare glorios in pragul camerei sale, rinjind luminos:
- Ce faceti fetelor, ati venit?
[Vai de capu' meu!]
- Da...
- Da' intrati la mine, sa bem ceva!
- Nu, multumim, ne e somn, mergem sa ne culcam...
- Hai tu, Monico.
[Nu, mersi!]
- Nu beau, Popescule, esti dragut, dar nu...
- Da' hai, zise Popescu, si ma insfaca de mina, incercind sa ma tirasca peste prag.
[Doamne, asta e nebun de-a binelea!]
- (mfff!, mmf!, mmm!) Lasa, du-te si te culca; nu vin, n-auzi?!?!
[Dupa citeva opinteli, reusesc sa-l indes inapoi in camera-i si sa-i inchid usa-n nas]
- Valeu, Pipsule, a innebunit Popescu!!!! Deschide usa mai repede, sa ne bagam in camera si sa...
[Popescu iese iar in usa, cu o moaca total schimbata. Zeul-Ingrijorarii.]
- Deci Tibi nu e in camera!!!!!! Trebuie sa ma duc sa-l caut!
- O fi ramas cu ailalti pe plaja. Vine el. Du-te si te culca.
- Nu!!! Daca a patit ceva?
- Ce sa pateasca, dom'ne?! E ok. Du-te si te culca.
- Nu! Trebuie sa ma duc sa-l caut! [mutra de castor sobru si decis:] Monico, tu vii cu mine!
[Nu vin nicaieri; of, ce face bautura din om!]
- Nu vin; MERGI SI CULCA-TE, n-auzi?!?!?
Popescu intra brusc in camera si, la fel de brusc, ramine acolo.
Eu si Pipsy ne virim la noi, semi-siderate, semi-amuzate. Am fumat pe-nfundatelea si-am ris pe mute, cu o teama gidilata de a nu-l mai agita pe Popescu. Caci doream si noi sa dormim.
DEZNODAMINTUL:
Dupa inca o zi, ne-am intors in Romania. Era sfirsitul lui iulie. La inceputul lui octombrie, Popescu a inceput sa nu mai doarma singur. Ever since.
Puf!, si Popescu imi sare in fata, vesel si binevoitor:
- Vino cu mine, sa-ti arat ceva!
- Unde sa vin cu tine?!?!?!
- Vino, sa-ti arat...! ...in tufele alea de-acolo.
[I-me-diat!! Stai sa vezi cum vin eu cu tine-n tufe (!!!!)... sa-mi arati oaresce (hm!)]
- Pai du-te inainte si asteapta-ma!
Popescu dispare fericit, iar eu imi aprind o tigara si flecaresc in continuare cu membrii ZaGrup. 20 de minute mai tirziu:
Popescu: [realmente amarit] - N-ai mai venit... Te-am asteptat degeaba!
Monica: - Ha?!?! Ca doara nu-ti imaginai...!
Popescu [demn]: - Ma duc la hotel, pa!
Si dispare.
PUNCTUL CULMINANT:
Ajungem si noi la hotel, la putina vreme dupa. Calatorim cu liftul, ne ratacim putin pe coridoare si ajungem in coltul unde sedeau pitite si izolate cele doua camere: a noastra si a lui Popescu. Va reamintesc: acesta din urma se intorsese la hotel, in urma refuzului meu net de a participa la intilnirea din tufe. Cind sa bagam cartela-n usa, eu si Pipsul ne oprim traznite-n loc: toata usa noastra era inecata de biletele. Virite prin crapaturi, prinse de clanta, atirnate pe unde se gasise un loc liber, fituicile se lafaiau in voie, scrijelite febril cu pixul pe blocnotes de hotel, intr-un ritm transparent, care dovedea ca autorul incepuse cu oarecare retinere (de care se dezbracase rapid pe parcurs). De exemplu:
Fituica 1: "Nu vreau sa dorm singur! Vreau o femeie!"
Fituica 2: "Cineva sa vina sa doarma cu mine!"
Fituica 3: "Popescu nu trebuie sa doarma intr-un pat gol!"
Fituica 4: "Monica, vino sa dormi la mine!!"
Pina sa apucam sa citim si celelalte, scrise cu pasta din ce in ce mai putin vizibila (pentru ca, in mod cert, le mizgalise direct pe usa), incerc sa salvez situatia in extremis:
- Pips, ince-ee-eet, nu face galagie, ca se trezeste asta si...
Claaaaaaaaanc!, iar Popescu apare glorios in pragul camerei sale, rinjind luminos:
- Ce faceti fetelor, ati venit?
[Vai de capu' meu!]
- Da...
- Da' intrati la mine, sa bem ceva!
- Nu, multumim, ne e somn, mergem sa ne culcam...
- Hai tu, Monico.
[Nu, mersi!]
- Nu beau, Popescule, esti dragut, dar nu...
- Da' hai, zise Popescu, si ma insfaca de mina, incercind sa ma tirasca peste prag.
[Doamne, asta e nebun de-a binelea!]
- (mfff!, mmf!, mmm!) Lasa, du-te si te culca; nu vin, n-auzi?!?!
[Dupa citeva opinteli, reusesc sa-l indes inapoi in camera-i si sa-i inchid usa-n nas]
- Valeu, Pipsule, a innebunit Popescu!!!! Deschide usa mai repede, sa ne bagam in camera si sa...
[Popescu iese iar in usa, cu o moaca total schimbata. Zeul-Ingrijorarii.]
- Deci Tibi nu e in camera!!!!!! Trebuie sa ma duc sa-l caut!
- O fi ramas cu ailalti pe plaja. Vine el. Du-te si te culca.
- Nu!!! Daca a patit ceva?
- Ce sa pateasca, dom'ne?! E ok. Du-te si te culca.
- Nu! Trebuie sa ma duc sa-l caut! [mutra de castor sobru si decis:] Monico, tu vii cu mine!
[Nu vin nicaieri; of, ce face bautura din om!]
- Nu vin; MERGI SI CULCA-TE, n-auzi?!?!?
Popescu intra brusc in camera si, la fel de brusc, ramine acolo.
Eu si Pipsy ne virim la noi, semi-siderate, semi-amuzate. Am fumat pe-nfundatelea si-am ris pe mute, cu o teama gidilata de a nu-l mai agita pe Popescu. Caci doream si noi sa dormim.
DEZNODAMINTUL:
Dupa inca o zi, ne-am intors in Romania. Era sfirsitul lui iulie. La inceputul lui octombrie, Popescu a inceput sa nu mai doarma singur. Ever since.
Postări
