Astăzi este festival de pupat Popescul. El doarme, sărbătorind mai degrabă faptul că poate dormi în sfîrșit, după 27 de ore de filmare, decît că împlinește 26 de ani. Pe care am decis să-i sărbătoresc eu. Frumos, în liniște și tiptil. Îl puteți felicita aici, daca doriți, numai să nu suflați prea tare în goarne, că se trezește nervos. Nu-i nevoie de cadouri. Că nu-i plac prea mult (nu pricep de ce; cum naiba să nu-ți placă să primești cadouri?!?!?!?!; na, dacă așa e el...). Dacă mie îmi place să fac cadouri, încălcînd astfel confortul sus-sărbătoritului, înseamnă că-s o egoistă? Această dilemă etică s-o rezolvați voi (cu argumente!!!), că-ntre timp vreau să va arăt bombele și muniția. Cadourile, adică.Eu i-am zis Popescuțului că-i doresc trei lucruri:
1. să poată să se exprime liber
2. să fie mereu el însuși
3. să aibă parte numai de momente frumoase.
Și-am ilustrat fiecare din cele trei dorințe. Eu, acest peștișor de aur. Pește. Peștoi care necesită acvariu larg... Să nu deviem; poftiți:
1. Libertatea de expresie:
2. Esența sinelui Popeștian:
3. Aparatul de măsurat fericirile (la nevoie, se poate transforma și în indicator de minutes-from-disaster, în funcție de cum irită peștișorul care i l-a dat):
Să le poarte sănătos și, cel mai important, să-i aducă ce le-a fost menit de la început. Văd eu cum mă descurc cu surplusul libertății de exprimare și cu supracantitățile de sine. Orice, numai să aibă Popescul parte doar de punctul 3. Că merită.
La mulți ani!
Postări
