- Ceeeeeeeeeeeeeeeee?
Acest dialog interesant a avut loc cu exact o saptamina in urma, in timp ce parcam in Tei, pe-o alee cu multe tufe. Cum o fi reusit Popescu sa vada printre ramuri ca eu n-am numar, ramine un mister. Eu habar n-avusesem, si nici n-as fi avut daca nu era dialogul de mai sus.
Poate ar fi cazul sa va si explic cum am ramas fara placuta de inmatriculare. Pepe e un Peugeot 207 visiniu, stapinit de firma si alocat periodic cu ocazia trasarii si deplasarii de mai multe responsabilitati si sarcini monicesti. Pepe s-a nascut prin vara lui 2007 si a mai avut doi stapini. Primul - o stapina - l-a tinut ca pe puf. Al doilea l-a cam altoit si l-a pedepsit la bordura, facindu-l sa urce nenumarate trotuare, pietre si hopuri. Iar Pepe are o moaca sportiva, cu spoiler foarte jos. V-ati prins, nu? Hirj-hirj, trosc-clanc, iar suportul de placuta a avut de suferit mai ales din partea de dedesubt. Pe unde, cel mai probabil, numarul s-a scurs si a ramas in praf, undeva, pe strazile din Bucuresti. Care-l gasesti, nu mi-l mai aduce, lasa.
Ok, n-am numar, masina e pe firma, sa mars si sa rezolve ei (acesta este MARELE avantaj al lui Pepe: rezolva altii). Aveam insa o problema: marti si miercuri eu plecam in dezlegatie, undeva pe la Azuga. In interes de serviciu, deci cu masina. Iar numarul nu se putea remedia pina atunci. Astfel, eram silita sa abordez in totala neregula DN1, care colcaie de politisti amabili, oricind dispusi sa te traga pe dreapta ca sa mai schimbe doua vorbe cu tine. Iar buletinul meu e de Bucuresti, in timp ce permisul e de Ploiesti. Iar circulatul fara numere e infractiune. Dupa indelungi analize, sfatuita atit de unii, cit si de altii, am decis sa nu mai printez numar pe hirtie si s-o fac pe mortul in papusoi. Ce-o fi - o fi.
Marti de foarte dimineata am incarcat Pipsul si Marmoata in masina (doua colege), le-am zis sa stringa din fund cind trecem pe linga politie si - cu Dumnezeu si Pepe inainte. Am trecut de citeva grupuri atent dispuse in jurul unor masini cu girofaruri. Nimic. Semi-phew. La Barcanesti, cind s-o iau pe soseaua de centura, dirijorul de circulatie opreste cirnatul dinspre Bucuresti incepind exact cu mine. Deci, botul golas al lui Pepe statea linga pantofii politienesti, iar dintii mei se infigeau infrigurati in volan, asteptind. "Circulati, circulati!", iar starea de fully-phew care a cuprins intreaga masina atinsese cote euforice.
Deja capatasem coaja. Toti politistii pe linga care treceam se intorceau brusc cu spatele, iar Pepe isi croia drum nestingherit printre brazi si serpentine. Incepusem chiar sa ne imaginam ca vom pune piciorul in Azuga absolut netulburate. La Sinaia, in culmea sfidarii, am tras in cis pe trotuar, cu avariile, ca voiam la farmacie si n-aveam unde s-o parcam. Tot nimic. Bai, este incredibil de yeyii si uraa, ce naiba, nu ne intreaba nimeni de sanatate?!? Ei bine, nu.
Ajungem in coada kilometrica de la intrarea in Busteni. Se lucreaza la drum, iar fraierii care nimeresc acolo circula pe un singur fir. Si stam, si stam, si fumam, si behaim, si vorbim la telefon cu colegii care deja ajunsesera la hotel. Si bagam a intiia, si a doua, si chiar ne miscam, si a treia, si 50 km/h cind il vad pe Cap-de-Creta cum imi face semn cu batul. Hait! Apuc sa scrisnesc un "bagam de Oscar!" catre ocupantele masinii, trag dreapta si las geamul jos.
- Buna ziua, agent Scirt-scirt-etc.
- [ingenuitate maxima] Buna ziua!
- As vrea sa va intreb unde va e numarul din fata.
- [soc uluit] Cum? Numarul din... Adica ... [dat jos precipitat si uitat lung la locul pe care-l stiam oricum gol] Ah! Pai [zimbet] cred ca as putea sa ma intreb si eu acelasi lucru. Cred ca e undeva, intre Bucuresti si Azuga.
- Busteni, ca aici sintem in Busteni.
- Da, dar eu trebuie sa ajung la Azuga. Vai de mine!
- Haideti sa-mi aratati si mie actele.
- Da, cum sa nu!
Dau sa ma vir inapoi in masina, dupa poseta. Cind deschid usa, corul dinauntru isi face datoria:
- Cum?!?!?! N-AI NUMAR?!?!?!?
Ma uit semi-urit la ele:
- Nu.
Pipsul o preia la solo, gen partitura-omului-corect:
- Si cum umbli asa?!?!
Oftat profund:
- Nu stiu, ca asta-mi mai lipsea.
Scobesc in geanta dupa toate angaralele. Politistul era, totusi, amabil si sugubat.
- Cum ati ramas fara numa? Ati lovit vreun catel?
- Doamne fereste! N-am lovit in viata mea vreun animalut!
[Paranteza: toata lumea care a aflat c-am ramas fara numar a intrebat acelasi lucru. Ce-aveti, frate?]
- Ei, v-a cazut pe undeva.
- Bun. Da' acum ce fac? Adica, masina e pe firma. Ei trebuie sa faca, nu?
- Da, or sa se duca sa-l declare pierdut si o sa li se dea altul.
- Ah. Si eu trebuie sa ma mai si intorc. Si sigur ma intilnesc cu enshpe colegi de-ai dumneavoastra. Pun pariu c-or sa ma intrebe si ei... Nu-i asa ca nu e frumos sa pun un numar de ala, tras la imprimanta?
- Nu, ca de aia avem placute regulamentare. Le spuneti adevarul: ca l-ati pierdut pe drum.
- Da... Asa o sa fac. [zimbet fermecator de larg] Noroc cu dumneavoastra ca mi-ati spus, ca altfel cred ca n-as fi observat! Multumesc frumos!
- Stati linistita [mie-mi spui? placerea ta!], sa mergeti cu grija si drum bun!
Da, am mers cu mare grija. Am si ajuns. Doua zile, cit am stat la Azuga, m-am gindit de cite ori pot sa fac pe surprinsa la intoarcere pe aceeasi tema, dar de fiecare data la alt politist. Depindea de citi ma vor opri. Colegul Paul a venit cu ideea sa pun numarul din spate in fata. Noroc cu Marmoata: "da, ca sa-l piarda si pe ala, ca suportul e belit!" Si nu l-am mai pus.
Si-am circulat la fel de golasa in fata si la intoarcere. Insa nu m-a mai oprit nimeni sa faca conversatie cu mine. Si circul golasa in continuare. Pentru ca cei de la noi de la Admin mi-au cerut abia joi copia dupa talon, desi imi declarasera ca s-au dus de luni la Politie. Am facut scandal. Cica lunea asta le voi avea. Sint pregatita sa fac scandal, in caz ca nu capat placuta nici luni. Pai ce, sa umblu cu inima-n git la fiecare intersectie?!?! Ei, dracie!
Si totusi, nu pot sa nu ma gindesc ce-ar fi fost daca pierdeam un numar de la Fifi si trebuia sa alerg EU ca sa rezolv...
Postări
