ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

duminică, 10 mai 2009

Vrabia mălai visează. Foarte urît și în fiecare noapte.

Noapte bună, mă numesc Monica și am coșmaruri. De vreo două săptămîni încoace. Mă simt ca și cum aș umbla printr-un themed park al viselor urîte. Dintr-un catralion de teme, care mai de care mai promițătoare ca orori (război, viol, cădere în gol, fantome, scheleți, decesul întregii familii etc), mintea de monică a selectat atentă doar două: accidentele rutiere și copii. Primele nu ale mele, ai doilea - hm, da, ai mei, că altfel nu mai era coșmar. Pe care teme le ruleaza într-o alternanță fără greș o noapte da, ailalată ba. Visele mele, precum fazele lunii, pot servi la calcule calendaristice complicate: ce-ai visat azi-noapte, Monico? Accident. Aha. Deci e o zi impara, noaptea are 11 ore, ... Înțelegeți? Sînt atît de periodice, că mă termină nervos.

Să luăm exemplul visul de joi spre vineri. Aia a fost noaptea accidentelor. Și de n-am visat tot felul de oameni înșirați pe drum, care de care mai veridic, mai cu sînge, mai cu... Acesta e cadrul vizual, nu mai insist. Firul epic e mereu același: Monica trece pe lîngă, vede, i se strînge stomacul, se uită și mai atent, iar i se stringe stomacul, trebuie să tragă pe dreapta ca să ajute, stomacul se strînge și mai mult, pînă cînd... Se trezește. Cu ăle mai vii imagini din vis în cap. Păi să nu te enervezi?
Crezînd, ca Lucifer, că poți să-ți iei destinul în propriile mîini, Monica a încercat să elimine toate referințele din viața reală: nu mai lasă televizorul pe ProTV dimineața, face pe surda cînd aude sirene de ambulanță și-o ia pe ocolite cînd vede coloană cu polițist, Salvare și 112. Ca să evite. Și? A evitat? A evitat pe dracu' ghem!!!! Visez, în continuare, după aceeași planificare atentă, diverse accidente rutiere și însîngerate. Of!

Dar noaptea de vineri spre sîmbătă a fost noaptea copiilor. Vă spun sincer, nici nu știu de care temă să mă sperii mai rău. Visul cu copil e așa: Monica se trezește gravidă. Brusc și-n foarte multe luni. Cîteodată, ca să fie visul mai antrenant, iese cam ca-n Biblie: habar n-are cu cine l-a făcut. Și cînd. Și cum s-a putut să... pricepeți voi. Astfel, plimb de colo-colo ditamai burta onirică și-mi rod unghiile. Ce fac acum? Răspunsul e simplu: un copil; dar mai departe? N-am timp de el. Nu-l vreau. Nu știu dacă am cînd să-l cresc. Și cum. Da' nu vreaaaaaauuuu. Și visul se isprăvește în dileme de genul ''ce-mi trebuie ca să îndur această situație de acum înainte''. Alteori, mă trezesc cu copilul direct în brațe. Ia uite, Popescu, avem un... Stai!!!! Nu ești Popescu! Dar cine ești, drăguță? Tatăl copilului meu? Dar nu te cunosc! A, exiști doar în vis și doar acolo ne cunoaștem? Slavă Domnului că tot doar acolo facem și copii, aș putea să adaug. De obicei, acest tată necunoscut este la fel de dezorientat ca mine și la fel de frunza frăsinelului în materie de copii. Ultimul copil, ăsta de vineri spre sîmbătă, urla ca din gaură de șarpe pentru că-i era foame și nimeni nu-l hrănea. Nici măcar eu, maică-sa. Pentru că nici taică-su respectiv nu voia. Dar, ce, l-am făcut singură și eu sînt mai proastă? Observați că micile mele credo-uri din viață nu se schimbă nici dacă intru-n comă. Și așa rămîne copilul nehrănit, iar eu mă trezesc cu creierii pian. N-am decit 12 ore să-mi adun puterile pînă intru pe tura accidentului de circulație...

Acum ziceți și voi! Am încercat toate explicațiile posibile: stres, teama de responsabilități, anxietate etc etc. Ce nu-mi explic este:
- de ce doar astea două?
- de ce alternate cu atîta exactitate?
Nu cred în vise prevestitoare. Cred într-un creier amărît, care încearcă și el să dea cîte ceva afară ca să nu intre-n colaps. Dar CE să dea afară?
Of, și-n noaptea asta iar o să visez că nasc!