... zice obidită Veta către Chiriac, în piesa asta. Azi am fost cea mai mare Vetă. Pe ce-am pus mîna - am stricat. După care am făcut spume de nervi, încercînd să repar.
Să începem cu prima stricăciune, efectuată dimineaţa: telefonul. Mobiluţul meu, cu care dezvoltasem o relaţie durabilă şi plină de respect, a început brusc să scoată limba la mine. Da´ cu tupeu, nu aşa. Observ eu că rămăsese blocat pe silent, deşi îmi aduc aminte perfect cum l-am scos cu mîna mea din starea asta. Nimic. În loc să sune, el zbîrnîia. Heh, zic eu, fiţe. Şi-l închid, ca să-l repornesc. Ca-tas-tro-fă!!!!!! Întîi, n-a mai vrut să pornească. I-am zgîlţîit puţin bateria, l-am scuturat şi a mers. Cînd deschid agenda, mă ia durerea de cap. Aveam numere importante care se duseseră dracului. Le caut prin SIM - nimic. Sap după ele prin telefon - nimic. Mai mult de-atît, mi se blochează TOATĂ agenda. Ştiţi, a făcut freeze, aşa, şi n-a mai vrut să fie accesată. Clăbuci şi scrîşnete. O oră am stat şi-am gîdilat mizeria aia de telefon. O oră. Mi-a venit să rag de nervi. Pînă la urmă, am recuperat nişte numere de prin antice SMS-uri şi l-am peticit. Pe la 1, a început să funcţioneze (cît m-o mai ţine; cred că trebuie să-mi iau altul).
*******
Aşa. Ora prînzului. Mi-era foame. Aş fi mîncat şi cartoane, dacă mi se oferea ocazia. Şi cobor pînă la automatul de sandwichuri din hol. Nici nu ceream mult de la maşinăria aia infernală: doar un baton cu cereale. Bag zece mii în porcărie şi aştept să-i înghită, ca să bat codul de produs. Mi-a luat bancnota, a zîzîit, a făcut "hîc!" şi s-a blocat. Definitiv. As in "trebuie să vină cineva de la firma care-l operează, ca să se deblocheze". Cleştişorul tău de rablă!!! Că nu vine nimeni vinerea la prînz doar ca să desfunde un automat de ăi zece mii înţepeniţi de-o monică. ´Tu-ţi şurubul tău de hurdubaie. Am urcat la birou scoţînd napalm pe nas şi vorbind singură de nervi. Adun vreo trei pesmeţi obosiţi de la diverşi colegi, mai ghiorăi ce mai ghiorăi şi mă resemnez. Las´ că trebuie să vină comanda la catering. Peste vreo două ore.
*******
M-aşez la birou cu o oarecare bănuială că e un complot eteric scăpat în capu-mi şi că trebuie să stau cuminte. Ei, aş! Sună telefonul (care acum mergea, scîrba!): nenea administratorul din Tei. Oh, guess what: pe băbuţa de la 7 o plouă-n baie. Etajele 8 şi 10 sînt de negăsit (normal, e 14.00, lumea munceşte). Nu cumva e de la etajul nouăle-mi? Poate s-a stricat ceva la instalaţiile mele. Alea noi. Mda. Lăsaţi, că mă urc în maşină şi vin să descopăr. Ajung, mă pun în patru labe sub chiuvetă, scormonesc, mă umplu de praf, remarc că ţevile sînt intacte. În sfîrşit, o chestie bună. Noroc suplimentar: nu era nici de la etajul 10, că tavanul meu era uscat. Aia mai lipsea. Îl reasigur pe nenea administratorul de toată stima şi suportul meu şi mă car înapoi la birou.
*******
La birou ajung - slavă Domnului! - relativ rapid. Dar îmi pierd locuţul meu de părcărică pe care îl cîştigasem de dimineaţă. Şi nu-mi rămîne decît s-o virez dreapta mult în pantă şi s-o cocoţ lîngă un mini-gard de beton. Cu colţ. Care colţ patatranc!-cîrc! în dreapta-spatele maşinii mele, singurul loc din patru care nu e zgîriat sau înfundat. Am crezut că mă loveşte damblaua. Lîngă, cîţiva colegi atraşi de zgomot evaluau stricăciunile; m-am tîrît jos din maşină şi m-am dus să văd şi eu. Şi-am auzit al doilea lucru frumos pe ziua de astăzi: Nu e decît capacul şi putin din cauciuc. Sănătoase! - amîndouă. N-au decît să steie aşa, hîrjîite pînă cînd: (1) schimb cauciucurile de vară cu alea de iarnă şi (2) pierd capacul şi trebuie să cumpăr altul.
Pe cuvîntul meu că e îngrozitor să pui mîna pe ceva şi să aştepţi să se strice. Pentru că ştii că tot ce-ai atins azi (aproape că) s-a dus dracului. Mpfui...!
Postări
