Îîîîîîîî, ce bolnavă sînt!

Respir pe-o nară şi scot un un fel de piuit care mă calcă pe nervi. Scîrba aia de Bixtonim mă ustură, aşadar, refuz să-mi mai pun. Încă tuşesc la intervale regulate de zici că mă întorc pe dos şi că-mi crapă capul. Am fost mîndră nevoie-mare că nu mă durea decît gîtul şi că doar tuşeam. Universul a complotat împotriva mea, iar acum strănut şi-mi curge nasul precum Dunărea.
Mizerabil.
Am descoperit că microbii mei sînt deosebit de afectuoşi. De ce încerc să-i gonesc, de-aia se lipesc mai abitir de mine; dacă ascult cu atenţie, cred că-i aud şi cum torc. Ordinarii dracului! Never get a virus as a pet. De fapt, nu tre' să-l iei tu, că vine singur.
Graficul febrei mele arată precum poligraful unui mitoman. Sare, cade, sare din nou, explodează şi revine (ce frumos e să te văicăreşti...! Mă ascultaţi, da?). Simt cum capăt nas de clovn. E roşu, umflat şi a început să mă doară atunci cînd îl hîrjîi cu şerveţelul. Am gripă.

Daa-aaar, pentru că am gripă, I get to stay home for a little while. Ha, şi ce credeam c-o să mă bucur că-mi prelungesc concediul...! Nţţţ. E ora 11 şi am înghiţit deja 3 bomboane de ciocolată. Am mai răspuns la nişte telefoane, am mai citit vreo douăj'de pagini dintr-o carte pe care o recitesc a patra oară. Staţi aşa, mă duc să-mi mai iau o bomboană. Gata. Aş vrea să mă duc să-mi cumpăr nişte pantofi. Mi-e cam lene, dar ar trebui să mă duc. Cred că sînt deprimată. Quel horreur. Îhî. Sigur sînt. Tre' să mai cumpăr şi filtre de cafea nr 4, şi ceva de mîncare (ce?). Nici să fumez n-am chef, iar bomboanele alea îmi stau în gît. Îmi stau în gît pentru că ştiu exact unde or să coboare de-acolo şi unde or să se aşeze, dar, hei, e un risc asumat. (Tocmai am strănutat cu clopote şi tălănguţe. Groaznic.) Casc lung şi troznitor şi-l binecuvîntez de mamă pe vecinul de la 6, care a luat o pauză cu bormaşina aia. Cîntă la ea de ieri, ticălosul, iar creierii mei îi răspund voioşi cu pocnete şi zvîcneli.
Nothing is fun. Pe bune. Ba da, mă rog, dar nu de azi. M-am văzut aseară cu fetele şi-am stat la Livada cu Vişini pînă pe la 11 noaptea. Am rîs şi-am fumat ca turcul, ignorînd gîtul, care acum se răzbună cum ştie el mai crunt. Mă doare rău. Dar a meritat. A fost aşa, un fel de reuniune Deprimaţii Anonimi: hi, my name is Monica, am un băţ în dos şi nu ştiu cum să-l scot. Verbalizează băţul, că iese singur. Iese singur pe dreacu', dar măcar te distrezi în timp ce le explici altora că e acolo.

Să-mi explice cineva de ce stau pe YouTube şi mă uit la celebra formaţie de adolescenţi 5ive (nici măcar nu le-am fost fan vreo secundă din viaţa mea de puber). Am 38 cu 2. Nu-mi mai explicaţi, c-am înţeles singură.