ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...
paidece?

marți, 30 septembrie 2008

Scrisoare catre un dusman

Dragul meu laptop,
Iti scriu aceasta scrisoare ca sa te anunt ca te urasc. Din toate puterile mele, cit pot eu de mult si de intens, cu tot sufletul meu, TE URASC!
Am crezut ca doi ani de relatie ne vor apropia si mai mult. La inceput, cind am pus gheara pe tine, eram cea mai fericita. Ah, asteptarea...! Ah, negocierile, cind a trebuit sa-i conving pe sefi s-aloce bani pentru coada ta..! Ah, profilul tau argintiu, pe care l-am impodobit imediat cu stickere mici si dragalase de la Accesorize...!
Ah, dezamagire ordinara ce te-ai dovedit tu a fi...!!!!

Ai fost primul laptop cu Vista din firma asta. Natural, aia de la IT au invatat cu ce se maninca chestia atunci cind ti-au facut tie setup-ul. Iar tu n-ai zis nimic. Intr-o relatie se presupune ca impartasim lucruri. Tu nu faceai altceva decit sa stai imbufnat in fiecare dimineata cind te trezeam si sa-mi spui ca Vista registration has stopped working. Windows is looking for a solution. Si sa te blochezi. Aici merita mentionat faptul ca niciodata nu mi-au placut neamurile tale. Vista aia e o boarfa, iar amicul Windows e un smenar pus pe invirteli. Dar, ma rog, daca te voiam pe tine, te-am inghitit cu tot cu familie. Proasta de mine!
Si-ai putea sa mai slabesti. Ai trei kilograme, iar eu trebuie sa te car in spate ori de cite ori am o intilnire. Nu mai suport. Esti greu, ti se tiriie cablurile si nu intri niciodata cu totul in geanta aia a ta. Mai tii minte, mah, cind te-am scos in lume, la client? Mi te-ai blocat pe masa, idiotule, si-a trebuit sa cersesc frati de-ai tai ca sa pot sa vad un fisier. Nu esti in stare sa te comporti ca lumea in societate, desi am facut eforturi: te-am dus la devirusare, te-am dat la troubleshooting, te-am defragmentat... Degeaba. Neam de taran!
Si-ai fost un laudaros si jumatate. La primele noastre intilniri, mi-ai marturisit ca ma-ta si tac-tu ti-au dat bluetooth, sa faci ce vrei cu el. Ce bluetooth? Sa-l vad si eu! Ca nu merge niciodata. M-ai dus cu zaharelul: ba ca nu vezi device-urile, ba ca iti trebuie parola, ba ca nu e setat accesul. Te-am crezut si uite, s-au facut doi ani de cind te stiu si nu m-ai plimbat nici macar o data cu bluetoothul ala. M-am descurcat eu cu imprumuturi si rugaminti pe la cunostinte: ba un cablu de date, ba un transfer cu trimitere pe mail. Ca altii au bluetooth! Tu de ce n-ai fost in stare?
Am inceput sa-mi dau seama ca ceva e in neregula cind vedeam ca nu esti cu mine acolo unde trebuia sa fii. Mai tii minte cind eu am plecat la birou si tu ai ramas acasa, in Dristor? Si l-am trimis pe Balutza sa te ia si sa mi te aduca in Pipera? Si tot tu ai facut scandal, ca "te-am uitat". Si ce daca? Normal ca te uit, ca esti ca piatra de moara. Stai pe bancheta din spate si scoti limba la tigani de cite ori ne oprim la semafor. Iar eu trebuie sa am dup-aia grija sa nu sparga aia geamul si sa plece cu tine, ca sa te-nvete minte! Porcule. Astazi iar te-am uitat. M-am intors de la Politehnica la Lujerului, in tot traficul ala nenorocit, ca sa te iau, si tu n-ai zis nici macar "mersi!". Mi-ai mai dat o eroare imbufnata, again, cind te-am pornit si ti-ai blocat si mausu'. De-al dracului ce esti! Altii cum pot, mah, sa mearga? Prietenul tau, MacBook Pro ala, de ce nu zice nici circ! ca Popescu-l cara-n spate prin metrou?! De ce porneste, mah, din prima?!?! El de ce poate si tu nu?!

Am ramas cu tine de git, da' nu pentru mult timp. Ce credeai, ca te-am luat pe viata? Alege-s-ar praful si pulberea de circuitele tale, mincinosule! E numai carcasa de tine. Sa vezi ce te dau eu la casat... imediat ce ii conving pe astia sa-mi dea un alt laptop. Ca merit!