ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

vineri, 16 mai 2008

sEMiOtica unei generatii

Acest post nu este o analiza socio-stiintifica a fenomenului EMO. Este o transcriere (nevirusata de inversunare) a unor judecati interioare. Utilizarea unor termeni academico-enervanti se datoreaza faptului ca n-am avut la indemina altii mai cuprinzatori.

Copilashii Emo nu se numara printre preferintele mele. Chiar deloc. Foste posturi necizelate dau intr-insii ca-n fasole, din motive cit se poate de personale si subiective. Simt nevoia, insa, sa reiau tema din alte puncte de vedere, oarecum mai obiective dar egal fascinante. Cum ar fi codul lor.

Ca orice subcultura (= diviziune socio-demografica care impartaseste aceleasi norme, in cadrul unei culturi mai mari, nicidecum o cultura mai proasta ca altele), generatia EMO isi are propria semnalistica, propriul cod de apartenenta si o tipologie caracteristica a imaginii. Pe romaneste, ca la pasari: o recunosti dupa pene. Din punctul asta de vedere al penajului, pe mine m-au fascinat. Vin dintr-o generatie a carei iconica era destul de sablonarda si maniheista, adica ursuletzii erau ursuletzi, trandafirii cu spini erau trandafiri si Depeche, iar capetele de mort cu oase si singe prelins erau orori si Metal. Adica semnele erau bine clasificate, iar semnificatiile nu-si ieseau din categorie si nu se imperecheau aberant. In sistemul nostru euclidian de gindire de-atunci, era absolut imposibil sa alaturi fuzziness infantil (vezi ursuletzii) cu oroare adulta si de vena (craniile). Era ca si cum ai fi imperecheat un iepure cu o musca si te-ai fi asteptat sa si iasa ceva. Probabil din cauza ca grupurile sociale care acordau semnificatiile respective aveau o proiectie de statut bine definita si nu simteau nevoia s-o amestece.

In general, fiinta umana functioneaza dupa niste rituri ale compensarii sau potentarii. Respectiv, din vremuri imemoriale si de la samani incoace, omul isi punea pe el ceva care sa-i aduca lucruri sau sa-i mareasca lucruri deja existente (nu va ginditi la prostii!). Era o protomagie a similarului, prin care imitau ceea ce voiau sa dobindeasca. De aici provin majoritatea superstitiilor noastre de reprezentare, de pilda negru = ghinion pentru ca era asociat cu moartea, cu pamintul, cu noaptea, cu necunoscutul, cu teama. Preotii triburilor purtau masti grotesti pentru a se asemana cu zeii si a dobindi puterile divine caracteristice zeilor respectivi. Si tot asa. Tragind de linia timpului pina-n prezent, descoperim ca simbolistica adoptata ranforseaza niste trasaturi dorite. Metalarii tirau dupa dinshii insemne ale fascinarii prin teroare si ocult (simboluri macabre, lanturi, cruci, zgarzi, plete paduratice, alea-alea), punkerii serveau o gama simbolistica care sa arate clar protestul fata de o societate inchegata, deci burgheza si retrograda (mai multe aici), asadar bine-ati-venit, mai acelor de siguranta, tzoalelor rupte si voi, creste in toate culorile etc

In sfirsit, dup-atita introducere, ajungem si hotpointul acestui post: care-i treaba cu iconica emo? Ce poate sa spuna un soricel pufos cu ochii scurshi? De ce craniile au aluri de iepuri si pisicute? De ce negrul se combina cu niste culori neon-candy-like? De ce tot acest amalgam al iconicii de copilarie cu macabrul de virsta adulta? In nota intepretarii personale, privesc totul ca o negare a evolutiei. EMO nu vor sa creasca. Evita sfera adulta, simultan cu dorinta unei maturizari firesti. Sint prinsi intre doua virste psihosociale, refuzind in mod egal avatarurile fiecareia (responsabilitatile asociate cu maturizarea, lipsa de poezie a adultului, dar si nerecunoasterea de statut si nesemnificativul social al copilariei) si tinjind dupa avantajele incontestabile pe care, totusi, cele doua perioade le au. Nu sint niste anacronici temporali, ci niste anacronici de stadiu. In mod cert, iconica EMO este puberala. Simbolurile ei se decodifica in imaginea unor copii care se joaca cu imbracamintea celor de la KISS si cu filmele de groaza de categorie B. Papusi voodoo, grafica macabra (vezi stilul Emily the Strange si 80% din zdrentele de la TRF), curcubeu luminos din care rinjesc cranii cu norisori, sal palestinian cu borderi grasutzi si colorati...
Pe undeva, suspectez acest curent ca este o fronda teribila si ca inglobeaza o ironie initiala acum-uitata, in care cineva a vrut sa vada cit de mult se pot atrage doua contrarii: simbolismul non-aspirational al copilariei (carui teenager ii suride ideea de a se juca cu papusile si de a fi considerat not-grown-up de catre societate?!) si simbolurile de forta impusa ale virstei adulte (teama, frica, groaza, intunecarea). Exista o non-inchegare structurala care pe mine, personal, ma duce in sfera de fals. De nefiresc, adica de nenatural. Poate de aceea ii consider pe EMO niste poseurs, iritanti prin lipsa de substanta a demersului pe care-l afisaza. Poate de aceea maninca bataie pina la loc comanda atunci cind subculturile mai pure (din punct de vedere al amestecului de sfere semnificate) ii prind pe linga dinsele. Poate de aceea exista tzshpe posturi si filmuletze deja folclorice, care ii iau peste picior si care transeaza net, pina la ura, relatia dintre restul lumii si EMO. Poate de aceea au atita apa la moara pentru a se simti neintegrati, neintelesi si nefericiti.

Poate de aceea, prin acelasi mecanism al dobindirii si compensarii a ceea ce nu ai, una din expresiile caracteristice ale codului EMO este "true".

PS: si citeva surse de documentare autorizate, daca doriti sa aprofundati subiectul:
Wikipedia
Forumul pushtanilor EMO din RO
Cultura EMO
Everybody Hurts: An Essential Guide to Emo Culture