Asfel, se naste eticheta numita "cartile lui Pavelescu", in cadrul careia imi permit sa va delectez cu propria-mi perspectiva asupra diverselor continuturi, dupa caz.]
Azi discutam despre brosurica lui Ian McEwan, "Ispasirea". Ca e o brosurica. Ar fi trebuit s-o termin in doua seri. Am tirit-o o saptamina intreaga, dorind periodic s-o returnez proprietarului dupa fiecare trei pagini. Am ambitie, deci am terminat-o. Si n-am sarit nimic.
- Fii atenta, iti dau o carte.
- Da-mi. Ce carte?
- Bai, e o carte extraordinara!!! Un eveniment, relatat din trei perspective diferite, schimba vietile a trei oameni, iar astia isi petrec urmatorii douazeci de ani incercind sa inteleaga ce-au facut.
- Mda. [parc-ar fi trei Papillon] Sint la inchisoare?
- Nu, nu-s la nici o inchisoare. Sint in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
- Ceeeeee?!?! Pavelescu, nu stii ca nu suport nimic cu razboiul? Ce dracului imi dai carti cu razboi?
- Taci din gura si citeste-o, e nemaipomenita.
- Da-o-ncoa si mai discutam noi dup-aia.
Cartea are toate ingredientele ca sa ma sufoce de indignare. O copila tip centrul-atentiei, care din aceasta cauza merita batuta cu matura la fiecare un rind si jumatate, are vreo 13 ani si scrie povesti. Oh, wow. Intre timp, pe sora-sa o curteaza amarnic un soi de ruda saraca - rud sarac, in acest caz - , care-i sparge o vaza linga fintina arteziana [Pavelescu, asta e momentul care-i marcheaza? Nu, citeste mai departe si nu mai pune intrebari.] Rudul sarac si foarte destept incurca niste bilete adresate surorii mai mari, livreaza o urgie de scrisoare pornografica prin intermediul surorii mici si enervante, magarita aia mica citeste biletul, se oripileaza, il judeca gresit si ii prinde-n biblioteca in mod ulterior. Pe amorez si pe sora-sa, care faceau tot felul de chestii pe care mintea ei mica si iritanta nu le intelege, dar le intuieste. Dupa care o verisoara de mina a paispea e violata in timp ce i se cauta fratii mai mici, disparuti in noapte. O tulisera din mijlocul unei cine pasnice de familie, din motive de nebagare in seama. Observati ca lait-motivul nebagarii in seama revine gingas mai peste tot, cauzind toate problemele. Ca-n viata reala. Bun. Sora mica declara cu mina pe inima ca l-a vazut pe violator cu ochii ei si ca e - desigur - curtezanul si amorezul sora-sii mai mari. Nedreptate. Arestare. Intemnitare. Sora mai mare pleaca de acasa, rupind relatiile cu familia. Amorezul este catapultat brusc de cursul narativ pe coasta Normandiei, unde admira fragmente de picioare omenesti atirnate in pomi de la bombardament. Calatorie initiatica. Chinuri. Mor mai toti. El scapa. Alte chinuri. Ajungere la barca. Plecare inapoi spre Anglia.
Intre timp, sora mica se face mare. Dezvolta un hubris care migreaza urgent in catharsis, cum se si cuvine logic, ca doar e opera literara. Se ispaseste de mama focului in sinea ei. Sora-sa o respinge eroic de cite ori incearca sa ia legatura cu ea, in timp ce-si asteapta iubitul dezonorat sa vie acasa din razboi. Sora mica isi serveste soarta ei de sora care este si pastreaza conceptul nealterat, devenind sora medicala. [Plin de surori romanul asta!] Scene de spital. Alte picioare lipsa, imprastiate peste tot, de data asta prin saloane si nu in pomi. Chinuri sufletesti. Eforturi de indreptare. Alte respingeri crude si constante. Intilnire fata in fata cu sora mare si cu iubitul nedrepatit al acesteia. Neiertare. Sora mica pleaca sa marturiseasca familiei c-a mintit si sa depuna o declaratie la autoritati. Le end.
Colac peste pupaza, eu ar fi trebuit sa zic despre cit de monumental si inovativ este descrisa lumina in carte. C-asa mi-a cerut Pavelescu. V-anunt ca te ia de cap. Lumina ba e galbena si densa ca o supa, ba e azvirlita pe dusumele in paralelograme, ba curge si se scurge, ba e orbitoare, ba e filtrata de draperii. La un moment dat, ajungi sa crezi ca autorul s-a gindit ca lumina poate fi un mare clou al tehnicii narative, si-o flutura in toate directiile, care mai de care. Ce vreau eu sa spun e ca sufera de intentie transparenta, deci: anulat. Artificiul dragut vine singur, nu-l chemi tu pina ragusesti. Am lamurit-o si cu lumina.
Acum, nu ma intelegeti gresit: cartea nu e o imbecilitate. Tehnica e interesanta, iar dramele sint redate corect. Spun "corect" pentru ca n-am simtit empatia fireasca pe care un autor o are cu personajele lui. Sora cea mica si enervanta pare ca sufera de dedublare, si in timp ce se razgiieste lafait pe primele 100 de pagini, pare ca se si autojudeca inconstient, cu ochii unui adult. Barbat. Un barbat logic, exact si matematic. Ea are 13 ani, va reamintesc. Si e fetita. Si e razgiiata. Intelegeti ce vreau sa-ti spun?
Tehnica vignetei e draguta, dar te pierde. Trei destine unite de-o mizerie, insa ulterior traite destul de separat. Decoruri diferite, vieti diferite, coordonate diferite. Punctul de convergenta devine, astfel, prea in your face: vedeti drama asta care ne uneste? E atit de puternica, incit numai ea ne uneste, si NIMIC ALTCEVA. Luati de-aici vignete pina behaiti.
Cartea asta a primit premiul Nobel pentru literatura in 2001. Daca era dupa mine, eu nu i-as fi dat Nobelul. I l-as fi luat.
Desi multora din preajma mea le-a placut. Pe verificatelea.
Postări
