ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

vineri, 24 iulie 2009

Je vous baise les portefeuilles!...

..., ma carabanesc in vacanta. Voi sorbi ouzo direct de la izvor, in Grecia. Promit sa ma pilesc moderat. Mai promit sa nu fac NIMIC si sa stau doar cu burta-n sus, sa hranesc pisici vagaboande de taverna pe din doua cu Popescu si sa ma balacesc in Marea Egee pina ma fac creata. Si mai promit sa va scriu cind ma intorc. Pina atunci, tineti voi locul cald.

Imi urez hoinareala placuta, iar voua - zece zile frumoase,
Monica

duminică, 19 iulie 2009

Lectura - un pacat care merita ispasit

[Cu virf si indesat. Urmarind indeaproape cursul lecturilor mele usurele si reluabile, Pavelescul s-a gindit ca-i cazul sa ma izbaveasca de sa-mi mearga fulgii. Asa s-a nascut un mizerabil tirg, in care el imi livreaza o carte pe saptamina, iar eu trebuie s-o citesc si sa scriu ce-am inteles din ea. Ultima parte a fost greseala lui si norocul meu...
Asfel, se naste eticheta numita "cartile lui Pavelescu", in cadrul careia imi permit sa va delectez cu propria-mi perspectiva asupra diverselor continuturi, dupa caz.]

Azi discutam despre brosurica lui Ian McEwan, "Ispasirea". Ca e o brosurica. Ar fi trebuit s-o termin in doua seri. Am tirit-o o saptamina intreaga, dorind periodic s-o returnez proprietarului dupa fiecare trei pagini. Am ambitie, deci am terminat-o. Si n-am sarit nimic.
- Fii atenta, iti dau o carte.
- Da-mi. Ce carte?
- Bai, e o carte extraordinara!!! Un eveniment, relatat din trei perspective diferite, schimba vietile a trei oameni, iar astia isi petrec urmatorii douazeci de ani incercind sa inteleaga ce-au facut.
- Mda. [parc-ar fi trei Papillon] Sint la inchisoare?
- Nu, nu-s la nici o inchisoare. Sint in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
- Ceeeeee?!?! Pavelescu, nu stii ca nu suport nimic cu razboiul? Ce dracului imi dai carti cu razboi?
- Taci din gura si citeste-o, e nemaipomenita.
- Da-o-ncoa si mai discutam noi dup-aia.

Cartea are toate ingredientele ca sa ma sufoce de indignare. O copila tip centrul-atentiei, care din aceasta cauza merita batuta cu matura la fiecare un rind si jumatate, are vreo 13 ani si scrie povesti. Oh, wow. Intre timp, pe sora-sa o curteaza amarnic un soi de ruda saraca - rud sarac, in acest caz - , care-i sparge o vaza linga fintina arteziana [Pavelescu, asta e momentul care-i marcheaza? Nu, citeste mai departe si nu mai pune intrebari.] Rudul sarac si foarte destept incurca niste bilete adresate surorii mai mari, livreaza o urgie de scrisoare pornografica prin intermediul surorii mici si enervante, magarita aia mica citeste biletul, se oripileaza, il judeca gresit si ii prinde-n biblioteca in mod ulterior. Pe amorez si pe sora-sa, care faceau tot felul de chestii pe care mintea ei mica si iritanta nu le intelege, dar le intuieste. Dupa care o verisoara de mina a paispea e violata in timp ce i se cauta fratii mai mici, disparuti in noapte. O tulisera din mijlocul unei cine pasnice de familie, din motive de nebagare in seama. Observati ca lait-motivul nebagarii in seama revine gingas mai peste tot, cauzind toate problemele. Ca-n viata reala. Bun. Sora mica declara cu mina pe inima ca l-a vazut pe violator cu ochii ei si ca e - desigur - curtezanul si amorezul sora-sii mai mari. Nedreptate. Arestare. Intemnitare. Sora mai mare pleaca de acasa, rupind relatiile cu familia. Amorezul este catapultat brusc de cursul narativ pe coasta Normandiei, unde admira fragmente de picioare omenesti atirnate in pomi de la bombardament. Calatorie initiatica. Chinuri. Mor mai toti. El scapa. Alte chinuri. Ajungere la barca. Plecare inapoi spre Anglia.
Intre timp, sora mica se face mare. Dezvolta un hubris care migreaza urgent in catharsis, cum se si cuvine logic, ca doar e opera literara. Se ispaseste de mama focului in sinea ei. Sora-sa o respinge eroic de cite ori incearca sa ia legatura cu ea, in timp ce-si asteapta iubitul dezonorat sa vie acasa din razboi. Sora mica isi serveste soarta ei de sora care este si pastreaza conceptul nealterat, devenind sora medicala. [Plin de surori romanul asta!] Scene de spital. Alte picioare lipsa, imprastiate peste tot, de data asta prin saloane si nu in pomi. Chinuri sufletesti. Eforturi de indreptare. Alte respingeri crude si constante. Intilnire fata in fata cu sora mare si cu iubitul nedrepatit al acesteia. Neiertare. Sora mica pleaca sa marturiseasca familiei c-a mintit si sa depuna o declaratie la autoritati. Le end.

Colac peste pupaza, eu ar fi trebuit sa zic despre cit de monumental si inovativ este descrisa lumina in carte. C-asa mi-a cerut Pavelescu. V-anunt ca te ia de cap. Lumina ba e galbena si densa ca o supa, ba e azvirlita pe dusumele in paralelograme, ba curge si se scurge, ba e orbitoare, ba e filtrata de draperii. La un moment dat, ajungi sa crezi ca autorul s-a gindit ca lumina poate fi un mare clou al tehnicii narative, si-o flutura in toate directiile, care mai de care. Ce vreau eu sa spun e ca sufera de intentie transparenta, deci: anulat. Artificiul dragut vine singur, nu-l chemi tu pina ragusesti. Am lamurit-o si cu lumina.
Acum, nu ma intelegeti gresit: cartea nu e o imbecilitate. Tehnica e interesanta, iar dramele sint redate corect. Spun "corect" pentru ca n-am simtit empatia fireasca pe care un autor o are cu personajele lui. Sora cea mica si enervanta pare ca sufera de dedublare, si in timp ce se razgiieste lafait pe primele 100 de pagini, pare ca se si autojudeca inconstient, cu ochii unui adult. Barbat. Un barbat logic, exact si matematic. Ea are 13 ani, va reamintesc. Si e fetita. Si e razgiiata. Intelegeti ce vreau sa-ti spun?
Tehnica vignetei e draguta, dar te pierde. Trei destine unite de-o mizerie, insa ulterior traite destul de separat. Decoruri diferite, vieti diferite, coordonate diferite. Punctul de convergenta devine, astfel, prea in your face: vedeti drama asta care ne uneste? E atit de puternica, incit numai ea ne uneste, si NIMIC ALTCEVA. Luati de-aici vignete pina behaiti.

Cartea asta a primit premiul Nobel pentru literatura in 2001. Daca era dupa mine, eu nu i-as fi dat Nobelul. I l-as fi luat.
Desi multora din preajma mea le-a placut. Pe verificatelea.

sâmbătă, 18 iulie 2009

Vreau...

... sa scriu si nu pot! Pe cuvintul meu. Ma chinui de trei zile. Subiecte ar fi, dar mi se inclesteaza mina deasupra tastelor. Urmind indeaproape gindurile blocate in cap. Ciudat, de aceea si impartasibil cu publicul, ca niciodata n-am mai patit asa.
Sa fie faptul ca toata saptamina trecuta am avut intilniri la 7.45-8.00 dimineata?
Sa fie faptul ca plecam de la birou pe la 20.30?
Sa fie faptul ca ajungeam acasa lata, adormind de-a-mpicioarelea, cu pijamaua Popescului pe ochi? [precum cateii aia orfani din desene animate. Jalnic!]
Sa fie faptul ca mi-e lene?
Cu siguranta.

Las' ca termin acusica o carte pe care am fost obligata s-o citesc si care m-a enervat GROAZNIC. Va povestesc io.
Si? Voi ce-ati mai facut?

joi, 9 iulie 2009

Monica scrie o prezentare

Munca e nobila. Iar eu sint un plebeu, ca sa va explic conflictul pe scurt. Totusi, munca intra la mine in categoria "obligatii de-o viata", drept pentru care ii consacrez cel putin 12 ore din alea 16 pe care le stau treaza. Sa mai zica cineva ca nu ma dedic...!
Astfel, am momente dese in care trebuie neaparat sa fac ceva. Ca trebuie, as in nu ma intreaba nimeni daca vreau. De pilda, acum doua saptamini, a venit la mine Corporate PR-ul, ca trebuie sa scriu si sa tin o prezentare la o conferinta.
- Mitzo, trebuie musai sa ne reprezinti, trage colega mea Irina o sentinta.
- Da' de ce eu?!?!
- Ca... cine vrei sa se duca?
- Am eu citeva propuneri [evil grin]
- Lasa... Tu. Tema e "Promotiile".
- "Promotiile" si mai ce?!?!
- Ceva, acolo; vezi tu.
Bai, nene! Asta e ca si cum ai scrie despre dragoste si viata in general. Dupa indelungi chinuri interioare, ma duc la colegul Pavelescu, cel mai si cel mai in domeniu, ca-i de la Direct Marketing. Eu sint un Client Service care serveste si face frumos. Si care e destept. Cred ca m-am scuzat destul. Deci:
- Pave, ce mama dracului...?!?!
Pavelescu e un intuitiv si un sintetic:
- Rezolvam.
Bine, neamule. Daca zici tu. Sa stam linistiti, dara.

Zilele curg. Ocazional, linistea de mai sus se tulbura cu cite o cerinta alarmata de la PR, tip "planul prezentarii". Ala mi-a luat foarte putin. Neasteptat de putin. L-am insirat duios pe mail, l-am trimis si-am asteptat. Inca vreo saptamina. Practic, daca ai planul unei prezentari, realizarea ei e o formalitate. Si mie nu-mi place sa ma formalizez, asa ca am mai taraganat-o olecuta. Oricum aveam treaba intre timp, ca pentru mine se gasesc tot felul de lucruri de facut, de la descaierat doua departamente care se paruiesc, pina la sedinte interminabile de cum-trecem-criza-si-alte-citeva-masuri-pe-care-ne-certam-o-vesnicie.
Si-am ajuns la momentul prezentarea-poimiine. Nasol.
- Bai, Pavelescule...!
- In seara asta.
- Bine. Intre timp, eu ma apuc.
- Apuca-te.
Si m-am apucat. Am umplut slidemasterul de buline corporate si am tras niste copywriting pe titluri. Dupa care povestitorul didactic din mine s-a apucat de insirat legende. Cind merge o promotie, cind nu merge, pai de ce asa, pai cum astfel. Etc.
- Pavelescu, vino sa vezi.
- [hm]...Da!
Formularea asta la Pavelescu e nasoala. Inseamna ori "sa mor io de te-am ascultat vreun pic" ori "am o idee radical diferita. Pentru ca a ta e proasta".
- Bine, draga, ce propui?
- Pai... Ia, da-mi-o mie pe mail. Io mai scriu, iti trimit, tu ciufulesti.
La ciufulit sa stiti ca ma pricep. Stiu sa animez, sa reformulez, sa ilustrez si sa sintetizez. Stiu sa accentuez. Sa fac totul s-arate din acelasi film. Cu aceasta ocazie, doresc sa adresez citeva cuvinte calduroase colegilor care-mi trimit bucati de prezentare scrise cu trei fonturi diferite, dintre care nici unul nu e ala care trebuie. Calibri body. Si desenaraia trebuie sa fie visinie. C-asa ne e noua identitatea vizuala. Nu albastra, c-asa vrea PowerPoint default. Am depasit aceste amanunte cu succes, neimpiedicindu-ma de ele. Prezentarea arata dragut. Am mai trintit si doua studii de caz in ele, cerind acordul clientilor cu pricina (eu la unul, Pavelescu la celalalt) and we were good to go.

Pina ieri. Cind vechiul amic Lezorei, sef de alt departament decit al meu si cel al Pavelescului, a sesizat ca unul dintre studiile de caz era pe clientul lui. Si s-a ciulit tot. La mine, ca-i eram mai la indemina:
- Cum v-ati permis sa, fara sa ma intrebati, care eu trebuia sa verific... Este clientu MEU!!!
Eu nici n-am multa rabdare:
- Ce, ma, ce-i aia "e clientul MEU"?! Ai venit cu el de-acasa? Nu munceste si DM-ul pe el de-i sar capacele? N-ai intrat cu el in creatie? Ce te ciulesti asa?!?! Te poftesc sa nu mai ragi.
- Dar daca eu prezentam un studiu pe unii dintre clientii tai fara sa-ti cer voie...
- Draga, te anunt ca n-aveam nimic impotriva, pentru ca nu te consider retardat si am incredere. Ceea ce-ti doresc si tie.
Lezorei a cerut sententios sa i se trimita prezentarea pe mail, ca s-o verifice. Forward fara nici un cuvint. Reply extins pe un A4, in care sesiza ca ne scapasera doua amanunte. Morala catre Pavelescu, care a sunat el clientul pe furiselea si-a facut si-a dres. Nervi neexprimati - eu. Reply sec si zeflemitor la toata poliloghia de reprosuri: "Ok." - Pavelescu. Dans intern de satisfactie - eu. Calmare si eliminarea petelor rosii de pe git - Lezorei. Nu se poate spune ca n-am lucrat in echipa.

Si azi am prezentat. A iesit bine, zic eu. Da' chiar a iesit bine. Pentru ca, din toate sarcinile pe care mi le poate da cineva, pe aia de clovn o indeplinesc cu cel mai mare succes. Presimt ca mi se va umple ograda si mai abitir de tot felul de sarcini care implica prezentari. Io sa fiu sanatoasa, sa le duc pe toate. Si Pavelescu.

vineri, 3 iulie 2009

Te frigi tu sau ma frig eu?

...isi ziceau Popeshtii unul altuia in fiecare seara. Desigur, normal ar fi fost ca discutia asta sa nici nu existe, ca nu e ceva ce trebuie tratat separat. Dar nu stiti la ce ne refeream. Vedeti...! Sa va explic:
Ne refeream la facut dus. Simplu si fara probleme. Da, da; s-o credeti voi: Popeshtii n-au avut patru zile apa RECE. Stiti, cind n-ai apa calda, o rezolvi oarecum: mai un dus rece, mai un ibric incalzit. Dar cind n-ai apa receeeeee?!?!?
Parea de necrezut. Cind reparatiile de la subsol au emanat un amarit de afis la avizier ("Dam drumul la apa calda. Se va opri apa rece pentru 3-4 zile"), noi nici macar n-am luat chestia asta in serios. Hai, draga, ca n-are cum. Cum sa opreasca apa rece timp de patru zile?!? Nu se poate.

Astfel, ziua 1:
Robinetul de apa rece scotea niste fisiieli seci. Iubiiiii, astia chiar au taiat apa rece! Cu care ocazie descoperi ca nu-ti merge nici bazinul de la toaleta. Normal, se alimenteaza cu apa rece. Avem o galeataaaaaa? Da, las' c-o instaurez eu. Au mai urmat niste italice de-ale Popescului, dar mi-e rusine sa vi le reproduc. Un soi de scenarii apocaliptice, cu inundatii si... Mai bine lasati. Dusul a fost prestat cu multa indrazneala de mine, care am mai prins niste apa recisoara pe teava, si cu multa precautie de Popescu, care a iesit cu niste pete rosii. Viziune optimista a viitorului, ca n-are cum sa tina mult si miine sigur ii dau drumul.

Ziua 2:
Aceleasi horcaieli neproductive la robinetul de apa rece. Pe bufetul din bucatarie au inceput sa se adune citeva vase. Perspectiva rufelor care trebuie spalate la masina (si ea alimentata cu apa rece) se contura vag, undeva in subconstient. Pe teava, apa recisoara se diminuase simtitor, deoarece tot blocul folosea coloana de apa calda la full-speed. Ambele dusuri au constat in dejegari partiale, pe unde se putea rabda temperatura. Zdroncanitul galetii ne facea cu nervii. Daca miine nu dau drumul la apa, ma duc sa-i string de git!

Ziua 3:
Nu e nimic mai groaznic decit sa te speli pe fata cu apa fierbinte. Cind termini si te duci la prosop, iti cad ochii pe cosul de rufe. Perspectiva lor a patruns acum in stratul acut al constiintei, mai ales cind stii ca peste doua zile tu pleci la mare si n-ai nici o zdreanta curata. De cite ori trintesti sertarul la bucatarie, gramada de vase murdare de deasupra zangane vesel. A intra in cada echivaleaza cu purgatoriul. Popestii limiteaza pagubele pe cit posibil, utilizind suprafete din ce in ce mai mici la contactul cu apa. Ambii se simt mizerabil, la propriu. Pastile mamii lor de muncitori care nu mai termina, si pe tovarasii vecini ii doare-n cur, unul nu zice nimic; miine, daca nu dau drumul la apa rece, ii omor!!

Ziua 4:
Daca ma mai spal o data pe fata cu apa fiarta am sa pling. Nu mai rezist. Popescu se scarpina in crestet, si-l suspectez ca nu doar meditativ. Diseara trebuie neaparat sa spalam rufele!!!! Cu ce dracu' ne imbracam? Si vasele. In lift miroase ciudat, mai ciudat ca niciodata. Intuiesc ca-i tot din cauza de prea multa apa calda si nici un pic de apa rece la restul vecinilor. Iata supermarketul: aici se fac provizii de sosete noi-noute de Popesc, in cazul in care nu putem sa spalam nici AZI. Chiloti n-am gasit. Se rumega scenarii care de care mai nasoale. Inclusiv sa mergem sa spalam rufele la cineva dispus sa ne primeasca si sa ne dea un pic de apa rece. In visele mele, administratorul a murit in chinuri groaznice de cel putin cincisprezece ori. Cind bag cheia-n usa garsonierei, am senzatia ca-i invirtesc o surubelnita-n ochi. Deci lipsa apei provoaca delir, stiam eu. Inauntru, un maldar de vase mult diminuat si un Popesc fericit: Iubito, avem apa rece!!!!
Urale. Balaceala. Cel mai frumos dus rece pe care l-am facut vreodata. Doua transe de rufe spalate si-ntinse care cum a avut loc. Popesc imbaiat indelung. Familie fericita.

Avem apa rece de dam la tot cartierul. Ne mai lipseste mintea: patru zile puteam sa mergem sa stam in Militari, la Popescu, unde exista apa de toate felurile. Dar cine poate sa gindeasca clar la cald?!