ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

duminică, 28 iunie 2009

Car, ace, ate, aer, ore, are...

Asa am invatat eu sa citesc. Intr-o dupa-amiaza din anul 5 al vietii mele, bunica-mea s-a infuriat definitiv pe urletele cu "citeste-mi", "da' citeste-mi", "da' vreau sa-mi citeeeeeeeesti!" si-a scos un abecedar vechi: "Treci incoace!" Profitind de faptul ca mai stiam literele cit de cit, m-a dus direct la coada cartii, unde erau niste cartonase cu litere si combinatiile lor. Teoretic, ele ar fi trebuit decupate si virite-n alfabetar (nu va mai zic ce-i ala, ca-l tineti minte), dar pe astea nu le decupase nimeni. Asa ca stateau linistite in pagina, formind cele mai aiurite grupuri si cuvinte de trei litere pe care vi le puteti inchipui. Normal, erau primul pas catre imbecilitati de genul "Ana are aer" si "Xenia are pix". Dupa doua ore de buchiselnita acuta, s-a dovedit ca sint perfect calificata sa leg carele de ore si aurul de aer, asa ca am fost declarata cititor de talie proaspata.

Bunica-mea n-a stat mult la discutii. Mi-a trintit in brate o carte verde din colectia "Povesti" (stiti ca erau patru volume, cu poze, format A4: una verde, una albastra, asta verde si... nu mai stiu. Alelalte erau cu Capra cu trei iezi si Insira-te, margarite. Asta era cu Greuceanu):
- Na si citeste!
Deschidere si rasfoiala. Goarna cu avint:
- A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoaţă soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi încă jumătate din împărăţia lui, iară cine va umbla şi nu va izbândi nimic, acela să ştie că .... ['h'aaaaa'p] ... i se va tăia capul. Mulţi voinici se potricăliseră semeţindu-se cu uşurinţă că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; şi când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos, da din colţ în colţ şi nu ştia de unde s-o înceapă şi unde s-o sfârşească, vezi că nu toate muştele fac miere. împăratul însă se ţinu de cuvânt... [Ma doare gura si nu pot sa respir!!!]
- Citeste-n gind!
- Cum adica?
- Adica-n gind!
Hm. In capul meu, actul citirii se desfasura tare. Singurul care tacea din gura cind avea o carte-n miini era bunica-miu, dar asta pentru ca erau almanahuri si contineau rebusuri. Si rebusul nu-l citesti nimanui, nu-i asa? In rest, care pe cine prindeam, ii dadea cu trompeta, ca sa aud si eu. Deci in gind. Dupa citeva poticneli, am reluat firul de unde ramasesem. Bunica-mea, al carei punct forte n-a fost niciodata pedagogia, ma invatase sa citesc INTR-O SINGURA DUPA-AMIAZA. Bun.

Un copil care citeste are nevoie de lecturi orientate. Eu am secat rapid dobitoceniile tipice virstei, cu macaleandrul si scatiul lui Garleanu, plus alte citeva carti cu poezele timpite, gen Dorobant-Clant. Mi-am frecat miinile, caci am ajuns la biblioteca bunica-mii. Sa fim intelesi: pe vremea aia nu stiam ca dobitoceniile sint diferite, in functie de virsta. Biblioteca asta era o adunatura remarcabila de maculatura cu aur literar. Bun-inteles, am inceput cu maculatura: o sumedenie de carti scoase de Editura Militara, cu tot felul de maiori si locotenenti care fac si dreg. Ati ghicit: descoperisem literatura politista. Ma rog, militista, ca era numai cu militieni si cu din aia de la Judiciar si... Daca autori precum Horia Tecuceanu, Haralamb Zinca si Tudor Negoita ii suna cuiva un clopotel, il rog sa nu ma judece prea aspru. In fond, aveam 5 ani si ceva. Iar bunica-mea era fericita ca tac din gura si am o ocupatie.
Mai nasol a fost cind am pus mina pe cele 14 volume din 1001 de nopti. Astea erau aur. Le citeam pe nerasuflate, iar unde nu intelegeam, intrebam. De pilda:
- Auzi, ce inseamna "in noaptea nuntii, a plimbat de zece ori toiagul pe la mielusel"?
- Ceeeeeeeeee?
- Pai uite, scrie aici...
- [tranc si smuls din mina] Ia nu mai citi tu d-astea!!
- Ahuhuahuaaaa, cum sa nu le citesc, ca sint basme pentru copii... hhiaaahii!
Ce dracu' sa faca si bunica-mea? M-a lasat in legea mea si bine a facut, caci curind am inceput sa inteleg singura si sa nu mai pun intrebari timpite.

Au urmat carti minunate, alternate cu rapiditate, precum Aventurile lui Habarnam, Legendele Olimpului, Floris, dragostea mea, Cifrul D-237, Aventurile lui Huckleberry Finn, Lampa fermecata, Singur pe lume, O noapte furtunoasa... Citeam cu disperare. Care-mi placea, o lasam sa se odihneasca ceva vreme si o luam la recitit. Cititul era singura mea ocupatie intr-o vreme in care programul la televizor tinea doua ore pe seara, iar calculatoarele nu se inventasera. Citeam cind mincam, citeam pina adormeam, ma trezeam cu cartea-n mina. Si astfel am ajuns la virsta de acum, cu urmatoarele abilitati:
- citesc extrem de repede (cam de trei ori mai rapid ca media)
- daca nu e cu personaje si cu chestii, e groaznic de nasol. Eseistica si filozofia imi esueaza lamentabil in ochi, pentru ca nu-mi ajung la creier. Probabil ca cititul rapid e din cauza ca vad imagini in loc de cuvinte, ori la abstractele si absconsele astea e mai greu.
- recitesc cu placerea cu care maninc o bucata de ciocolata. Am carti pe care le-am recitit de cel putin douazeci de ori. Da, bine, rideti...
- prefer sa citesc fata de orice alta activitate, gen stat pe net sau uitat la televizor
- am un univers de autori cu care mi-e oarecum rusine, dar pe care ii cinstesc, ca m-au invatat sa leg cuvintele corect, cursiv si natural.
- cartile de analiza suferindica ma resping. Si eu pe ele. Mi se pare ca sufar suficient cind nu citesc, ca sa imi mai pun inima si creierul pe bigudiuri si cind ar trebui sa ma relaxez. Deci, nu "Luni de fiere", nu "Noaptea de Sinziene", nu Heideggeri, Kanti si alti Jean-Jaci Roussoi. Calm, idilic, linistit, macinam Jeffrey Archer, nemuritorul Caragiale, preaiubitul Mark Twain, fiorul ieftin de John Saul, Rodica Ojog-Brasoveanu, ciudata de Margaret Atwood si clasicul Rebreanu. Plus o lista intreaga de carti recitibile, pe care nu vi le mai pomenesc. Ca m-ati dispretuit destul.

Dar eu, totusi, citesc. Mai presus de orice. Voi ce puneti mai presus de citit?