ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

marți, 30 iunie 2009

Marea Prevedere

Bun-venit la mine in familie. Eu - 28 de ani, mama - 53, tata - 53 in curs de implinire. De tata v-am mai povestit. E domnul acela mitologic, cu casa la tara si cu ciinele iubaret. Cu pensie si cu idei. Se pare ca un corp sedentar se compenseaza prin miscari frenetice pe la mansarda, altfel nu pot sa-mi explic urmatoarea bucata de conversatie telefonica:

[blablabla, tranca-fleanca, Si...?, Da, dar vezi ca..., etc]
-Vezi ca te scap de-o grija, miine ma duc sa vorbesc cu popa, ca-mi iau loc de veci aici in sat.
- Poftim?!?!
- Pai da, ca e verde, e frumos, e aproape, doi kilometri pe sosea si 500 de metri cu masina printre pomi de-aici, din fundu' curtii...
- Bai, tata, apreciez maxim, mersi ca ma scutesti de-o grija, da' nu e cam multa planificare?
- Nimic nu e prea din scurt! [vesnica trancaneala despre media de viata la piloti, care acum brusc a crescut la 57 de ani, de unde, cind avea tata 50, se invirtea pe la 52.... Intre timp i-a implinit, deci nu se mai pune]
- Minunat, sa-l stapinesti sanatos, ce pot sa zic; mai iesi prin curte si mai striga boii aia, ca nu ti-s toti acasa, cu siguranta.
- Esti proasta si habar n-ai!
- Pai dac-asa m-ai facut...
[ alte clancaneli]
- Hai, sa-mi sicrieti, pupa-l pe Pupiescu, p-aici cind mai veniti?, pa.
- Sa ne pupi, la revedoar.

Trec in jur de cinci minute. Popescului i se face rezumatul convorbirii, de pe fotoliul alaturat. Brusc, telefonul zdrangane iarasi:
- Alo!
- Auzi, m-am mai gindit: nu vrei sa-ti iau si tie?
- Ce sa-mi iei?
- Cum ce? Loc de veci!!!!!!
- ...NU! Ce sa fac eu cu un loc de veci?!
- Sa-l tii, desteapto, c-o sa fie criza si-o s-ajunga sa va-ngroape in picioare, ca sa incapeti mai multi...
- Taticule, io-ti multumesc ca te gindesti la mine, dar as prefera ca la 28 de ani sa nu ma gindesc inca la locul de veci...
- Habar n-ai. Lasa, ca ti-l iau oricum! Hai, pa!
- ...mersi. Pa.

Ma intorc catre Popescu: N-ai sa ghicesti ce voia... Popescu lungeste gura pina la urechi: Cum sa nu: sa-ti ia groapa. Las' sa-ti ia!!!!

Daca aveti vreunul nevoie...

duminică, 28 iunie 2009

Car, ace, ate, aer, ore, are...

Asa am invatat eu sa citesc. Intr-o dupa-amiaza din anul 5 al vietii mele, bunica-mea s-a infuriat definitiv pe urletele cu "citeste-mi", "da' citeste-mi", "da' vreau sa-mi citeeeeeeeesti!" si-a scos un abecedar vechi: "Treci incoace!" Profitind de faptul ca mai stiam literele cit de cit, m-a dus direct la coada cartii, unde erau niste cartonase cu litere si combinatiile lor. Teoretic, ele ar fi trebuit decupate si virite-n alfabetar (nu va mai zic ce-i ala, ca-l tineti minte), dar pe astea nu le decupase nimeni. Asa ca stateau linistite in pagina, formind cele mai aiurite grupuri si cuvinte de trei litere pe care vi le puteti inchipui. Normal, erau primul pas catre imbecilitati de genul "Ana are aer" si "Xenia are pix". Dupa doua ore de buchiselnita acuta, s-a dovedit ca sint perfect calificata sa leg carele de ore si aurul de aer, asa ca am fost declarata cititor de talie proaspata.

Bunica-mea n-a stat mult la discutii. Mi-a trintit in brate o carte verde din colectia "Povesti" (stiti ca erau patru volume, cu poze, format A4: una verde, una albastra, asta verde si... nu mai stiu. Alelalte erau cu Capra cu trei iezi si Insira-te, margarite. Asta era cu Greuceanu):
- Na si citeste!
Deschidere si rasfoiala. Goarna cu avint:
- A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoaţă soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi încă jumătate din împărăţia lui, iară cine va umbla şi nu va izbândi nimic, acela să ştie că .... ['h'aaaaa'p] ... i se va tăia capul. Mulţi voinici se potricăliseră semeţindu-se cu uşurinţă că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; şi când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos, da din colţ în colţ şi nu ştia de unde s-o înceapă şi unde s-o sfârşească, vezi că nu toate muştele fac miere. împăratul însă se ţinu de cuvânt... [Ma doare gura si nu pot sa respir!!!]
- Citeste-n gind!
- Cum adica?
- Adica-n gind!
Hm. In capul meu, actul citirii se desfasura tare. Singurul care tacea din gura cind avea o carte-n miini era bunica-miu, dar asta pentru ca erau almanahuri si contineau rebusuri. Si rebusul nu-l citesti nimanui, nu-i asa? In rest, care pe cine prindeam, ii dadea cu trompeta, ca sa aud si eu. Deci in gind. Dupa citeva poticneli, am reluat firul de unde ramasesem. Bunica-mea, al carei punct forte n-a fost niciodata pedagogia, ma invatase sa citesc INTR-O SINGURA DUPA-AMIAZA. Bun.

Un copil care citeste are nevoie de lecturi orientate. Eu am secat rapid dobitoceniile tipice virstei, cu macaleandrul si scatiul lui Garleanu, plus alte citeva carti cu poezele timpite, gen Dorobant-Clant. Mi-am frecat miinile, caci am ajuns la biblioteca bunica-mii. Sa fim intelesi: pe vremea aia nu stiam ca dobitoceniile sint diferite, in functie de virsta. Biblioteca asta era o adunatura remarcabila de maculatura cu aur literar. Bun-inteles, am inceput cu maculatura: o sumedenie de carti scoase de Editura Militara, cu tot felul de maiori si locotenenti care fac si dreg. Ati ghicit: descoperisem literatura politista. Ma rog, militista, ca era numai cu militieni si cu din aia de la Judiciar si... Daca autori precum Horia Tecuceanu, Haralamb Zinca si Tudor Negoita ii suna cuiva un clopotel, il rog sa nu ma judece prea aspru. In fond, aveam 5 ani si ceva. Iar bunica-mea era fericita ca tac din gura si am o ocupatie.
Mai nasol a fost cind am pus mina pe cele 14 volume din 1001 de nopti. Astea erau aur. Le citeam pe nerasuflate, iar unde nu intelegeam, intrebam. De pilda:
- Auzi, ce inseamna "in noaptea nuntii, a plimbat de zece ori toiagul pe la mielusel"?
- Ceeeeeeeeee?
- Pai uite, scrie aici...
- [tranc si smuls din mina] Ia nu mai citi tu d-astea!!
- Ahuhuahuaaaa, cum sa nu le citesc, ca sint basme pentru copii... hhiaaahii!
Ce dracu' sa faca si bunica-mea? M-a lasat in legea mea si bine a facut, caci curind am inceput sa inteleg singura si sa nu mai pun intrebari timpite.

Au urmat carti minunate, alternate cu rapiditate, precum Aventurile lui Habarnam, Legendele Olimpului, Floris, dragostea mea, Cifrul D-237, Aventurile lui Huckleberry Finn, Lampa fermecata, Singur pe lume, O noapte furtunoasa... Citeam cu disperare. Care-mi placea, o lasam sa se odihneasca ceva vreme si o luam la recitit. Cititul era singura mea ocupatie intr-o vreme in care programul la televizor tinea doua ore pe seara, iar calculatoarele nu se inventasera. Citeam cind mincam, citeam pina adormeam, ma trezeam cu cartea-n mina. Si astfel am ajuns la virsta de acum, cu urmatoarele abilitati:
- citesc extrem de repede (cam de trei ori mai rapid ca media)
- daca nu e cu personaje si cu chestii, e groaznic de nasol. Eseistica si filozofia imi esueaza lamentabil in ochi, pentru ca nu-mi ajung la creier. Probabil ca cititul rapid e din cauza ca vad imagini in loc de cuvinte, ori la abstractele si absconsele astea e mai greu.
- recitesc cu placerea cu care maninc o bucata de ciocolata. Am carti pe care le-am recitit de cel putin douazeci de ori. Da, bine, rideti...
- prefer sa citesc fata de orice alta activitate, gen stat pe net sau uitat la televizor
- am un univers de autori cu care mi-e oarecum rusine, dar pe care ii cinstesc, ca m-au invatat sa leg cuvintele corect, cursiv si natural.
- cartile de analiza suferindica ma resping. Si eu pe ele. Mi se pare ca sufar suficient cind nu citesc, ca sa imi mai pun inima si creierul pe bigudiuri si cind ar trebui sa ma relaxez. Deci, nu "Luni de fiere", nu "Noaptea de Sinziene", nu Heideggeri, Kanti si alti Jean-Jaci Roussoi. Calm, idilic, linistit, macinam Jeffrey Archer, nemuritorul Caragiale, preaiubitul Mark Twain, fiorul ieftin de John Saul, Rodica Ojog-Brasoveanu, ciudata de Margaret Atwood si clasicul Rebreanu. Plus o lista intreaga de carti recitibile, pe care nu vi le mai pomenesc. Ca m-ati dispretuit destul.

Dar eu, totusi, citesc. Mai presus de orice. Voi ce puneti mai presus de citit?

vineri, 26 iunie 2009

Michael Jackson - a trip to Heaven

Mijlocul de deplasare pina la poarta raiului:
Moonwalk

Imn de deschidere la Judecata de Apoi:
Thriller

Loc de purgatoriu:
Neverland

Echipament necesar:
- crema de protectie cu factor ridicat
- aripioare pentru nas
- manusi albe cu degete decupate, pentru cintatul la harfa

Slujba pentru eternitate:
- kindergarden caretaker

Da. A murit. Sincer, nu ma asteptam. Dar Michael Jackson e cam singurul care a reusit sa lase un loc gol in istorie, ca in prezent, saracul, nu prea mai avea nimic de facut.
God rest his pieces.

joi, 25 iunie 2009

Vine oaia, bine-mi pare!

Uralele cu care ma intimpina viata mea de cite ori intru-ntr-insa sint de nepretuit. Recunoasterea permanenta a talentului de oaie bleanda ma monteaza si, mai ales, demonteaza in comparatie cu oricine vreti voi, pe capitole. De exemplu:
  • astazi este o uscaciune torida de dimineata incoace. Tocurile pantofilor mei sint pline de noroi pina sus. Doamne, dar de unde? Ca am mers cu masina, ca n-aveam cum... Presul de sub pedalele lui Pepe musteste de noroaiele ultimelor trei furtuni.
  • somnul fragmentat ma omoara si ma pling de asta oricui vrea (sau nu) sa ma asculte. In fiecare seara, infulec jumatate de kil de cirese si cealalta jumatate de capsuni. De drenaj renal ati auzit? Incepe cam la doua ore dupa ce adorm si are minim cinci reprize pe noapte. Ultima data am adormit in baie, cu lumina aprinsa.
  • am o polita linga pat, in dreptul capului de om in picioare. "Iubita, vezi, ai grija la [poc!!! Uaaaarrghhh!] ...polita."
  • de cite ori ma duc la mare in weekenduri, ma jur pe pielea mea alba ca n-o sa ma mai ard ca nesimtita. Si totusi, nu pot, n-am cum, nu reusesc sa-mi cumpar SPF mai mare de 6. ...ahhh, ia mina de pe spatele meu, ca ma usturaaaaaa!
  • as vrea sa fiu mai buna cu oamenii. Si eu sint om, nu? Nu stiu cum fac, ca exersez numai pe mine.
Daca astea-mi ies la mine-n viata, va dati seama cam ce-as reusi in viata altuia? Nici nu vreau sa ma gindesc!

miercuri, 17 iunie 2009

Credo popesquia absurdum

De pilda:

MONICA (analiza adinca): Tu esti printre putinii oameni de care nu ma prind ce gindesc exact...
POPESCU (muci in fasole): ...Pai eu nu gindesc!

************
MONICA: Am sa fiu batrina si grasa si ridata!!!!
POPESCU: Nu-i nimic, mamaie...

************
Ub al Zapei joaca table concentrat, in timp ce Zapa implineste 21 de ani. De pe fotoliu se aude parsiv:
POPESCU: ...eu, de pilda, nu joc niciodata table de ziua prietenei mele, pentru ca ziua ei este cea mai importanta zi. Din viata mea!!!!

************
MONICA: Daca tu mi-ai cere bani sa-ti incepi o afacere sau ceva, eu ti-as da...
POPESCU: Ei, vezi? Eu nu ti-as da!

************
POPESCU: Cind ajungem la ai mei, sa nu fumezi in casa.
MONICA: Pai stiu, ca ei nu fumeaza. Doar nu-ti imaginezi...
POPESCU: Nu, ca mama o sa te invite sa fumezi inauntru. Dar tu vei iesi pe balcon, pentru ca EU nu am voie sa fumez in casa!!!!

sâmbătă, 13 iunie 2009

*********************

Bine ati venit in universul parolelor monicesti. Al parolei, ca sa fiu cinstita. Caci Monica are zeci de usi catre fascinanta lume a internetului si-o singura cheie care le deschide pe toate. Sint incapabila sa gestionez parole diferite. Imi oarecum jelesc si acum demult-pierdutul cont de pe colegi.ro, de la care nu mai tin minte decit userul. Parola s-a ratacit in negurile memoriei. Timp de o saptamina, am incercat fervent sa o descopar. Si dupa sute de "user sau parola incorecte" am lasat-o balta in mod frustrat.
De aceea, folosesc acum o singura parola pentru tot. Avantajul e ca n-o uit. Dezavantajul e ca, atunci cind o schimb, trebuie s-o schimb prin toate cotloanele. Contloanele. Si iau cont dupa cont, log dupa log, site dupa site si editez parole pina-mi iese pe nas. Ma mingiie faptul ca nici fizicienilor nu le e mai usor cu Teoria aia a Unificarii. Atita doar ca eu nu unific cimpuri, ci parole. Cimpuri de parole, pentru o redare exacta.
Buuuun. Parola asta, ultima, e lunga cit o zi de post. Nu stiu de ce. Nu de teama spartului, ci de teama de a n-o uita. Culmea. N-o uit in ansamblu, insa cind vine vorba de intrerupt in timp ce o tastez... Astfel, as dori sa va prezint un inceput de zi computericeasca din viata mea:

Ajung, trintesc geanta pe birou, pun degetul pe butonul de la laptop si astept cu interes trioletul Ctrl+Alt+Del. Username: monica.tanasoiu. Parola: *******...
- 'Neata, pot sa vorbesc nitel cu tine?
- Da, cum sa nu, ia un loc.
[bla-bla, clientul, problema, proiectul etc]
- Bine, atunci facem asa si vorbim.
Deci, unde eram? La * sau la *?! Nu mai tin minte. O luam de la capat: **** ...zdringblingbiling!
- Alo!
- Alo, auuuuuuuuzi, ...
[ maca-maca, tranca-tranca]
- Te iubesc si eu, pa.
Of. Deeeeeci: *********************, enter. Victorie. Se deschid toate cele, inclusiv mailul. Citim, triem. Ajungem la cel mai infam tip de mail cu putinta: Aveti cereri de concediu care asteapta aprobarea. Va rugam sa va logati in clientul Smartree, folosind userul si parola dumneavoastra... Asta e momentul in care tastatura mi se umple de suvite de par, pe care mi le smulg cu furie din cap. Pentru ca stiu ce m-asteapta: https://scirt-scirt.ro/clientdraci-laci, user: , parola:... Of. Sa incepem insirarea celor 21 de caractere: **** [cum, nu suna telefonul?] ****** [nu vine nimeni sa ma intrebe ceva?!]***********. Aha! Enter. Si ecranul se curata si se imaculeaza ca la deschidere. Am gresit parola. 'tu-ti! De la capat: *****... Merge. Aproba tot si logout. Cinci minute mai tirziu: Aveti cereri de concediu care... E vara. A inceput sezonul vacantelor. Numai parola mea nu ia o pauza.
In fine. O mai vir de zece ori in messenger, Gmail, Yahoo, LinkedIn, Twitter si alte balarii. Vine momentul de aur: trebuie sa plec de linga laptop. Lock computer si sterge-o jos, in intilnire. Zboara inapoi de la jumatatea scarilor, caci ai uitat sa tiparesti cele trei documente necesare. Nu te baza pe faptul ca ceilalti vor face copii si pentru tine. Da capacul in sus, *********************, print. Ia-le si fugi din nou. Deschide usa, trage-ti scaunul.
- A, Monica, uite, asta e brieful. Si prezentarea si propunerile. Ti le-am printat si tie, in caz ca-ti trebuie.
- Multumesc. [rupt printurile proprii cu furie, pe sub masa. In 21 de bucati, cite una pentru fiecare caracter al parolei]

Astept sa treaca ziua. Periodic, inalt rugi fierbinti catre Iride Business Park ca sa nu mai furnizeze caderi de tensiune care inchid calculatoarele. Caci asta inseamna ca laptopul meu se va inchide si va trebui redeschis. Da, cu parola. Si cu cit avansez in zi, cu atit mai abitir suna telefoanele, vin oameni la mine la birou sau ma striga peste trei mese si ma intrerup exact in mijlocul efortului de login. Pe care trebuie sa-l reiau scrisnit, caci am o parola imensa la care pierd cu usurinta sirul.

Si-o sa ma intrebati de ce n-o schimb. Pentru ca trebuie s-o schimb peste tot, de aia, si-mi voi petrece primele doua saptamini din viata noii parole introducind-o pe cea veche. Adica ajung de unde am plecat, atita doar ca acum stiu sigur ca prima data voi gresi. Caci, nu-i asa?, o parola noua nu e niciodata la fel cu cea de dinaintea ei.

joi, 11 iunie 2009

Cum cred eu ca m-am certat cu Basty

In felul urmator:
- Fa-mi layout de domeniu .ro, terogterogterogterog! Mi-ai facutfacutfacut?
[mi-a facut]
Trece o luna.
- Pui si tu domeniul ala?
- Punpunpunpun.
[n-am pus]

Si acum nu mai vorbeste pe messenger decit cu Popescu. Deci doar cu jumatate din mine, ceea ce ma face sa cred ca probabil ne-am certat. Umpic. Sa se noteze ca eu n-am vrut, da?

sâmbătă, 6 iunie 2009

Live blogging de sub pom

Ouzo orange, dar facut cu Pernod, ca ouzo n-am mai gasit.
Motaiala cu burta-n sus, dupa ce Popescu a carat in prealabil sezlongul de pe terasa.
Fumat la intervale regulate, caci tata a fost neasteptat de amabil si mi-a cumparat un pachet de Sobranie. Las' c-a doua oara nu mai pup.
Halit capsuni pre-rontaite de mierle (macar pe astea le-am adunat singura).
Evitat la milimetru cite o limba afectuoasa; ciinele asta pute!
Latraturi, hamaieli si repeziri in gard, ca trece lumea. Scandal.
Doua aparate de radio care merg simultan.
Voci ridicate de pe terasa, caci Popescului i se explica cum sta treaba cu aviatia si care e smecheria cu criza. Pe cuvint de onoare ca taica-miu nu se mai vindeca odata...
Burta care ghiorlaie in urma bulzului mincat la prinz.
Reasezat perna, ca aluneca.
Inca o gura de ouzo. Pardon, Pernod.
Iarasi ragete. Acum se discuta despre publicitate.
Sirba-n caruta de la trei case mai incolo. Stiti, simbata la astia din sat e zi de salariu - pina-n ora 12, ca dupa 12 e zi de baut din gros, cu muzica prin statie.
Ciine care strica rasaduri. Urlete de alungare si ciine pe care-l doare-n cur.

Lumina se filtreaza printre frunze si inchide ochii celor care se uita-n ea.

[ziceti mersi ca cercul galben n-are sonor]

Si peste toate se asterne linistea, chiar daca fragmentata. Sub pom domneste o lene dulce. Tocmai v-am impartasit dintr-insa.

joi, 4 iunie 2009

Ia-ti, femeie, ziua buna

Doua nunti pe saptamina...!

Da, doua. Una dupa alta. In weekendul ce tocmai a trecut. Sa ne stergem fruntile de sudoarea acumulata in cursul topaielilor si ghiftuielilor asociate si sa facem o analiza profund stiintifica a evenimentelor. Pentru ca, vedeti voi, am descoperit ca nuntile care li se intimpla Popeshtilor presupun niste etape obligatorii. Pe care imi permit sa vi le enumar mai jos.

1. ÎNȚOLIREA POPESCULUI
Este prima etapa, si cea mai importanta. Pentru ceilalti, ca Popescu nu da doi bani pe ea. Drept pentru care, la nunta nr. 1, s-a prezentat in teritoriu cu doar o pereche de pantaloni, urmind sa se descurce el cumva si de restul elementelor. Se baza pe doua chestii:
- faptul ca nunta e in Focsani, homelandul fabricilor de confectii - cu zdrente de firma la preturi incintator de mici
- faptul ca la Focsani sint si Popeshtii seniori, mereu dispusi sa faca toate eforturile ca sa multumeasca Micul Rege.
Desi lumea obisnuita se duce sa vaza cu ochii ei si sa probeze cu propriul corp, aici lucrurile functioneaza putin altfel. Totul incepe cu o prospectie, realizata de mamă de Popesc. Se face un shortlist. Se reprospecteaza, eventual cu Monică. Se aduc variantele la cunostinta Popescului insusi, care protesteaza imbufnat ca lui nu-i trebuie. Se pleaca in formatie completa, mai putin Popescul. Acesta ramine acasa, protestind imbufnat ca lui nu-i trebuie. Dupa indelungi potriveli, se pleaca sa se aduca Popescul Insusi. Care vine, dupa ce a protestat masiv. Si imbufnat, ca lui nu-i trebuie. Se achizitioneaza trei camasi si un sacou, in caz ca poate-i trebuie, totusi.
Se descopera ca, pentru a-i venit turnate, hainele Popescului trebuie facute pe comanda.

2. DEPLASAREA LA LOCUL FAPTEI
Pornim de la premisa ca Monica nu bea. Atit in general, cit si la nunti. Astfel, devine perfect apta sa conduca orice tip de masina, la orice tip de ora. Cu toate acestea, intii trebuie sa faca fata unui val de nicidecum; mergem cu taxiul!!. Ba nu, ca de ce sa stau cu inima ghem daca gasesc sau nu taxi, cind pot sa merg cu masina mea, ca doar de aia o am?! Pentru a stabili ferm mijlocul de deplasare, discutiile trebuie incepute cu minim patru zile inainte. Pe parcurs, trebuie cedat de ochii lumii, ca sa nu iasa controverse despre ce cocos cinta in casa. Cind se apasa clanta, se iau si cheile cu talonul. Nu uitati sa priviti Popescul cu recunostinta, caci el le-a luat, deci el a decis sa, strict pentru pacea voastra sufleteasca.
Si nu va luati tocuri, mai ales pentru drumul de intoarcere.

3. ENTERTAINMENTUL
Acesta consta in stat cuminte la masa, infulecat ocazional, baut constant si facut poze. Etapa de fata se bifeaza la standarde optime daca lasati Popescul in legea lui si nu-l bateti la cap. In timp ce Monica se zgiltiie constiincioasa la tot felul de sirbe si melodii disco, Popescul va lega conversatii in imediata vecinatate sau va iesi periodic la aer.
Din cind in cind, la acest capitol va interveni o subetapa importanta si repetitiva. Mai ales surprinzatoare: DANSUL IN DOI. Popescul va ului Monica prin invitatii neobligate (in marea lor majoritate) de a calca ringul in picioare impreuna. Ceea ce se produce printre zimbete si pupaturi. Caci Popeshtii danseaza romantic, strinsi in brate, adaugind o componenta de inedit performantei lor: stilul elicopter. Stilul acesta se practica intepenindu-va bine pe picioare si luind miinile partenerei, in timp ce le rotiti cam ca un fierastrau pe lant. Amploarea rotatiilor creste direct proportional cu alcoolul ingerat. Nu trebuie sa va fie teama; vecinii de ring va feresc instinctiv.
Iar in tot acest timp, rideti din suflet. Caci, in fond, va distrati de minune si faceti o pereche deosebita, in care fiecare se simte foarte bine cu celalalt. Acesta este si scopul entertainmentului; nu-i asa?

[Ia uite, ce simpatici! Palele elicopterului erau in punctul minim.]

Dragute etape, zic eu. Totusi, dupa ce le bifati de cite doua ori, e bine sa va odihniti. Caci nu stiti cind mai trebuie sa treceti o data prin ele. Popeshtii, de exemplu, le mai au programate in iulie si septembrie. Da, la nuntile altora.