ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

sâmbătă, 28 februarie 2009

"Scuzati-ma, vreti sa va certati nitel cu mine?"

[mic ghid al utilizatorului de slabiciuni monicesti]

Cu mare placere, daca ma rugati frumos. Dar sa pastrati rindul. Daca ma cert cu mai multi deodata, obosesc repede si ati apelat degeaba la mine. Ca sa stiti exact ce capatati de nervii astia, va spun ca:

Scandalul ideal dureaza aproximativ 45 de minute si trebuie sa se desfasoare pe o topica unde eu am dreptate. Nu va inghesuiti din prima cu contraargumentele. Lasati-ma sa ma ambalez si lansati-le exact cind vedeti ca mi s-au incetosat ochii si ca tremur din cap la intervale regulate.Veti avea parte de niste minunate focuri de artificii. Insistati; explozia va capata nenumarate nuante, mai ceva ca un acvariu cu pesti japonezi.

Obtineti cele mai bune efecte daca ma lasati sa descopar pe parcurs, ca din intimplare, ca de fapt sinteti de acord cu mine. Lasati-ma sa inteleg ca ma contraziceti numai de-ai dracu', punctul vostru de vedere fiind, de fapt, acelasi. Dati-mi impresia ca va amuza teribil faptul ca scot flacari si pe cur.

Treceti gratios peste momentele in care va atrag atentia ca, de fapt si-n mod logic, chestiunea e alta decit aia pe care peroram de jumatate de ora. Daca vreau sa va aduc la fondul discutiei, divagati cu indirjire. Tiriti-ma si pe mine in virtej si nu ma lasati sa devin prea coerenta. Infuriati-ma discret pe tot felul de chestii adiacente, in timp ce ne indepartam de subiect. Urmariti cu interes cum ma chinui sa gasesc contraargumente relevante la chestii de genul "noaptea e lumina". Rideti cu hohote vazind cum iau toate prostiile in serios. Atentie: nu trebuie sa va prind ca rideti. S-ar putea sa nu mai apucati sa cititi acest ghid si-a doua oara.

Lasati-ma sa vad ca-mi ascundeti chestii cu buna-stiinta. Ocoliti-le stingaci si pinditi momentul in care va descopar facind treaba asta. Bucurati-va de felul in care ma exasperez.

Mintiti-ma in fata. Priviti cu atentie toate reactiile declansate. Cind observati paroxismul, spuneti nobil "oricum chestia asta nu mai are ACUM nici o importanta". Puteti accentua diverse cuvinte din fraza, inclusiv punctele si virgulele. Amuzati-va cu clabuci privind cum incerc sa gasesc sensuri ascunse.

Incheiati discutia exact cind m-am ambalat mai rau. Eventuale demnitati tip "din acest moment nu mai avem ce discuta" / "consider ca s-a spus absolut totul" / "am pierdut destula vreme cu aiurelile astea" sau rafinatul si virfuitorul "te rog sa nu-mi mai adresezi nici un cuvint" vor declansa Furia Suprema. In functie de etapele bifate anterior, aici va veti putea bucura de lucruri trintite pe jos, dinti scrisniti si o insulta naspa. Aceasta din urma va fi, totusi, aleasa cu grija, ca sa se mai poata reinnoda relatiile ulterior.
In caz ca vreti sa reluam procesul.

miercuri, 25 februarie 2009

Draga domnule Boc,

Sint eu, nepoata dumneavoastra, Mihaela! Sa stiti ca doar de gradul 5, dar tot nepoata va sint. Matusa mea de gradul 3 era, cred, verisoara de gradul 4 cu unchiul dumneavoastra. S-a pastrat numele de familie, din fericire, desi, la un moment dat, rudele mele au vrut sa-l schimbe in Cot. Ceva cu o trasatura de familie, de nu ne lasa sa depasim 1,50 m inaltime, nu mai retin exact, ca eram mica pe vremea aia. De virsta.

Draga domnule Boc [pot sa va spun "unchiule"?], va mai amintiti cind eram colegi la primaria din Cluj? Ce vremuri...! Mi-aduc si-acum aminte cind veneati dumneavoastra de la Bucuresti si-mi aduceati bomboane de care nu se gaseau la noi. Foarte bune. Mai pastrez si acum doua ca amintire - pe alea mi le-ati dat chiar in Biroul Primarului, rasplata c-am fost cuminte cit ati lipsit dumneavoastra si n-am traversat strada, sa ma calce presa.
Eu va scriu acuma ca sa va spun ca sa stiti ca nu e vina mea ca m-ati numit consiliera. Cred ca nici nu va mai aduceti aminte cind ati semnat numirea aia, ca va trec multe hirtii prin mina intr-o zi. Dac-ati semnat-o dumneavoastra. Da' eu va rog sa nu ma pedepsiti din cauza c-au aflat ziaristii. Eu nu le-am zis absolut nimic. Si sa stiti ca va sint recunoscatoare ca tineti cu familia si-ati admis in gura mare ca va sint nepoata de la distanta. Lunga. Distanta. Noi nu, daca v-aduceti aminte, din familie... Asa, unde eram? Da.

Deci am fost foarte mindra ca sintem rude cind am vazut cum mi-ati tinut partea si aproape v-ati falit ca sintem neamuri. Altul ar fi bagat nasu-n coada, si-ar fi cerut iertare la presa si m-ar fi concediat. Dar dumneavoastra nu. Unchiule! [ce bine ca pot sa va strig asa...!] Sint mindra ca va sint ruda. Si promit sa va consiliez cum stiu eu mai bine, sa fiu cea mai eminenta dintre toti consilierii pe care ii aveti, sa acopar arii noi de expertiza la care nici macar nu v-ati gindit pina acum si nici n-o sa se mai gindeasca nimeni. De exemplu, profilul dvs. de pe Hi5. Promit sa aveti cele mai multe commuri si o super retea. Este ca nu v-ati gindit la asta? Vedeti...! Si mi-as dori sa va mai pot consilia pe o gramada de alte arii, cum ar fi politica externa, pozitia Romaniei fata de romanii din Italia, recuperarea tezaurului de la rusi, exploatarea zacamintelor din Marea Neagra... Dumneavoastra doar sa anuntati presa despre asta, sa stie si ei exact ce fac eu, si puteti sa le ziceti ca sint angajata la un secretar de stat, ca sa nu mai ciriie. Eu cred c-o sa fie bine. Ce daca m-ati angajat in plina restructurare? O sa va dovedesc ca merita. Promit.
Pina atunci, eu zic sa continuati sa emiteti comunicate de presa in care anuntati ca sintem doar de gradul 5 [rude, zic] si ca m-ati plasat pe la nushce cabinet al nustiucui. Ma angajez sa ramin ferma pe pozitie si sa nu ma clinteasca nimic. In plus, va mai pot promite ca am sa ma marit si am sa schimb numele. La un moment dat.

Cu drag si toate respectele,
Mihaela Boc
Consilier personal si Nepoata de gradul 5
Cancelaria Primului Ministru / Cabinetul unui secretar de stat

sâmbătă, 21 februarie 2009

Zzzzzzzzzzzzzzzz

De trei zile-ncoace, dorm de-a-mpicioarelea. Cu clabuci. Cu spume. Dorm pe unde apuc si-n orice fel de pozitie. Dorm ziua, dorm la prinz, dorm dupa-amiaza, dorm seara, dorm oricind. Mai putin NOAPTEA. Exact atunci cind omul normal tre' sa inchida ochii, tocmai ca sa nu sforaie ziua, la prinz, dupa-masa, seara sau oricind.
In consecinta, sint fix ca o tufa de trandafiri. Am niste ochi stufosi si rosii, iar in rest - tot un ghimpe. Ziua de ieri a pus capac. Era a doua noapte petrecuta in mod subtire, cu ochi care se deschideau singuri si ramineau asa, cu vise absolut aiurite si imposibil de pus cap la cap si cu fragmente de somn straveziu, in care auzi si greierii cum respira. Nasol. Si la opt jumate m-am urnit si-am intins-o spre birou. Unde:
- verificat mailuri. Mi se inchideau ochii pe masura ce tastam.
- scris documente de evaluare colegi. La un moment dat, aveam impresia ca dau degetele-n vata si-n loc de ecran il vedeam pe evaluat cum dovedeste ca e un thinker si un generator remarcabil, in timp ce purta un tricou cu dungi. Creierul meu emitea deja unde Delta.
- bagat in sedinta. Acolo am sezut 6 ore si suspectez cu rusine c-am si sforait de citeva ori. Totusi, mi s-a spus ca si-n somn profund vorbesc mult si ma contrazic pina la rosu.
- iesit periodic pentru mers la baie. Pauzele de realitate de-acolo nu-mi le aduc aminte in mod clar, cu exceptia momentului in care am raspuns la o ciocanitura Mmmmocummmpat, iesss a...cum... [puf!, capul la loc in piept] Sper doar ca nu stateam acolo de o ora si jumatate.
- plecat cu masina sa-l iau pe Popescu de la autocar. Venea din teambuilding. Si el cu ochi rosii si respiratie in ritm de sforaiala. Mergeam amindoi in masina, cu ochii injectati, larg beliti in parbriz. Fufu arata ca si cum cara doua bufnite ciufute si orbite de lumini.
- ajuns acasa. Nu mai stiu cum ne-am pravalit in pat. Am dormit, ne-am trezit [ne-am trezit?], am baut cafea si acum iar mi-e somn.
Nu inteleg ce ce nu pot sa ma trezzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz... esc!! Trezesc! TREZESC, fir-ar a naibii de treaba!

miercuri, 18 februarie 2009

Patratranc-hîrșșșști!

- [poc!]
- Băga-mi-aș...!!!!!


Pentru mine, mașina este un ou de Paști. O folosesc la confruntări dosnice, prin parcări, cu alte mașini. Poc-poc, te-am agățat! / - Adevărat s-a avariat!
Proprietarii mașinilor în cauză reușesc să rămînă necunoscuți, slavă Domnului!, căci de m-ar prinde vreunul, cred că nu m-ar mai spăla nici zece ape. Pe această cale, îmi cer scuze în eter tuturor celor cu care am interacționat de-a lungul carierei mele de șofer, inclusiv ăluia de ieri. Da´ bara lui a suferit mai puține stricăciuni decît portiera mea. Pardon, a lui Popescu. Popescu a aflat, desigur, după.
- Alo, ce faci, iubita? Eu acum ajung acasă.
- Bine, iubitule, binee... Eu sînt la întîlnire. Ăăăăă, știi, ți-am buși pocn zgîri hîrșîit mașina.
- [gogîlț!] Șiiii... e rău?!
- Mnuuu. Adică... Na, e zgîriată, așa. Da´portiera nu pare înfundată, că s-a uitat Pavelescu la ea și zice că nu.
- Las-o, atunci, dă-o naibii.
- Deci nu ești supărat pe mine?
- E un fier, dă-o-ncolo...!
- Da, darrrrr... mă simt prost.
- Ei, lasă, asta e. Da´ iese la polish?
- Nnnnnn-nu știu. Pavelescu zice...
- Bine-bine, am înțeles.
- Da´ eu... mașina ta... iiiiiiii-ua-ua-ua...!
- Lasă, iubita, dă-o naibii. Da´ tre´ să mă duc să scot dovezi de la poliție...
- Nu, că acuma te duci direct la CASCO. Mă simt ca dracu´!
- E un fier, las-o!!!!!!!!!!!
- Bine, hai că vin și eu imediat cum termin.
Restul oamenilor de la masă rîdeau cu mîinile de burți.

Epilog, un sfert de oră mai tîrziu:
- Alo, iubita? Cum pun programul scurt la mașina de spălat?
- Îl lași unde e, pui detergentul, apeși butonul cu cerc și dup-aia butonul cu romb.
- Bine, și detergentul unde se pune?
- Compartimentul doi.
- Bine, te iubesc, pa!

Concluzia comesenilor:
- Tu-i bușești mașina și el spală rufele?
- ăăă... Da!

Este ceea ce face din Popești a happy and modern couple. Aveți idee unde găsesc un polish bun?

duminică, 15 februarie 2009

Happy Ballantine's Dei!

Se dau doi oameni obositi, un jaf de sarbatoare comerciala, citeva repere de bun-simt amestecat cu frica (tre' sa iau ceva, ca... / ce mai iau de data asta ca sa nu...) si se obtine o frumoasa zi de simbata, petrecuta astfel:

00.00: Se ajunge acasa dupa o vineri seara total neromantica, in care s-a ris cu clabuci [long live Darius, Arpi, Shmeny, Jimi, Popescu si mizeria de "Turnul INstabil" - joc pentru grupa de virsta 4-10 ani. Long would have lived si Hudrea, dar a plecat primul.]
00.01: Se marcheaza momentul cu ochii pe ceas: "Va-aai, Hepi Velantains, pisoi!" / "Mhmmmmm, mda, hepi etc. [oaie...!]"
00.02: Se calculeaza febril fereastra de oportunitate: hai sa ne dam cadourile acum, ca sa ridem.
00.05: Se mosmondeste la ambalaje si ascunzatori.
00.10: Se inmineaza ciocolata BIO cu lapte de capra din Muntii Albastri Populati de Negri Munciti, plus cartea de retete de ceai, si se da la schimb cartea "Cea mai grozava pisicuta", peste care s-a tras cu markerul pina s-a reusit transformarea in "Ceal mai grozava pisicutaoi".
00.12: Se incheie rasfoirea silita a cartii cu pricina, pentru a se extazia [suspectez ca tot silit] la toate modificarile pe care eu le-am zgiriat o dupa-masa intreaga, la birou, ca sa fie cadoul cu concept.
00.15: Se sforaie cu spor, metabolizind cele 10 halbe de bere si meniul Bigmec. Ocazional, se mai aude cite un "hic!", emis in somn.
8.15: Se sare peste Popescul adormit si se consuma insomnia in bucatarie.
10.00 - 16.30: Monica se indoapa cu tot felul de papanele si ciurciugute, in timp ce citeste catarata pe canapea. Popescul mosmondeste concentrat la MacBook. Periodic, se trimbiteaza reciproc cite-un "Hepi Velantains!", urmat de pupaturi entuziaste si se revine la activitatile anterioare. Idilitate pasnica si induiosatoare.
16.30 - 18.45: Monica doarme cu clabuci in dormitor, cu mascuta Minnie Mouse pe ochi. Popescul primeste vizite amicale de la prieteni.
19.00 - 23.00: Se consuma din nou activitatile mentionate in intervalul 10.00 - 16.30.
23.00: Se trag obloanele peste ziua de 14 februarie. Sub plapuma se aud chitaieli care devin din ce in ce mai rare si mai stinse. In curind, se lasa linistea peste dormitorul intunecat, iar Popeshtii dorm adinc, pufaind discret (Monica) si oracaind semi-sonor (Popescu).
00.00: Ziua de Sf. Valentin se incheie inconstient, petrecuta fiind in cel mai normal mod cu putinta.
Pe aceasta cale, adresam sincere regrete celor care s-au calcat in picioare la florarii si restaurante, incercind sa prinda un loc pentru a sarbatori "cum se cuvine".
La anu' si la multi ani!

sâmbătă, 14 februarie 2009

Te-am atins. Esti!

...zise toader, dindu-mi una pe spinare si transmitindu-mi o leapsa. Pe principiul "daca-i despre mine, cu placere", poftiti mai jos urmatoarele puncte de reper:

SUNT: copil
AŞ VREA: sa nu mai am griji
PĂSTREZ: toate felicitarile, scrisorile, mesajele, mailurile etc. Pina dau sertarele pe-afara si serverul chix.
MI-AŞ FI DORIT: sa fiu slaba si sa pot purta orice fel de haine
NU ÎMI PLACE: sa fac ce nu vreau eu
MĂ TEM: de esec
AUD: mereu un drac in urechea stinga
ÎMI PARE RĂU: nu
ÎMI PLAC: pisicile, cadourile, birfa si oamenii cu simtul masurii
NU SUNT: ridicola
DANSEZ: fuoaaaaarte frumos, dar extrem de rar.
NICIODATĂ: n-am omorit vreun animal
RAR: cedez la argumente
PLÂNG: uneori, aratind ca dracu'
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: corecta
NU ÎMI PLACE DE MINE: cind sar calul
SUNT CONFUZA: , dar imi trece repede
AM NEVOIE: de liniste
AR TREBUI: sa fiu mai toleranta

Buuun. Iaca si leapsa facuta. N-o dau mai departe; mai are vreo cinspe parinti pe diverse filiere, lasa c-o hranesc ei. Adica na, daca va trebuie.... Puteti s-o luati. [Da, Zapa? Ia: tu - ca esti mica si ai nevoie de exercitii d-astea, iar tu, Hudreo, pentru ca l-ai refuzat pe toader, ranind bunavointa omului. Hai, amindoi, la treaba!]

joi, 12 februarie 2009

Valoarea mea, valoarea mea...

Sa mai ziceti ca n-am! M-am r'dicat d'ntre dusmani s' i-am calcat pe invidii, ba! Numa' arfe si talent, succesuri si sentiment, iaca na, valoarea mea!

[Fi-mi-ar rusine sa-mi fie.]



duminică, 8 februarie 2009

Intrebari fara raspuns clar

Avea Ion Baiesu un fragment de dialog, intr-una din schitele lui:
- Tata, ce e galben?
- Galben e o culoare.
- Aha. Si ce e o culoare?

Ei, cam asa sint si eu. Nu-s chiar asa de onto-epistemologica in demersuri, dar tot ma macina cite una, cite alta. De exemplu:
  • Cum spala rufele masina de spalat? Adica de ce rezulta niste rufe impecabile dintr-o ora de invirtit in zeama cu detergent, cind numai eu stiu cit frecam la sosetete, pe vremuri, ca sa iasa jegul?!
  • Cum se consolideaza o cladire care e facuta praf la structura fara s-o darimi? Un fel de: cum o lucrezi pe dinauntru si pe dedesubt fara s-o desfaci de tot?
  • Cu ce ajung acasa soferii de RATB dupa ce autobuzele nu mai circula?
  • De ce trebuie sa busesti coca de cozonac de masa, ca sa iasa bun? Ca buseala n-are nimic de-a face cu omogenizatul.
  • Cum se imbina dintii la fermoar doar in urma tragerii de chestiuta aia cu atirnici?
  • De unde se pun semafoarele pe intermitent? Au niste pitici mici inauntru sau...?
  • De ce nu poate toata lumea sa deseneze? Ca nu e ca la cintat, unde daca n-ai coarde vocale de care trebuie, nu iese.
  • De ce majoritatea cuplurilor isi stabilesc cite un animal-totem, de gen: iepuras, pisoi, oaie, purcel, broscuta etc, iar apoi devalizeaza tot ce e de cumparat cu animalul respectiv? Ia uite, iubi, am gasit un pres cu oi...
  • Cum o fi aparut surubul?
V-as fi recunoscatoare daca nu m-ati trimite pe Wikipedia sau la How Does It Work si alte emisiuni de gen. Ca, daca voiam, ma duceam direct acolo. Dar nu vreau.

joi, 5 februarie 2009

Lumineaza-ma!

Aseara, mica mea garsoniera duduia de activitate. Cuptorul electric cocea, masina de spalat spala, becurile luminau ca pe Șampzelize si sigurantele rideau gurese la contor: "Spin it up, baby!". Pe scurt, ma bucuram ca Zoe Trahanache la luminatie, in timp ce zdranganeam cuminte in dus.

Cu un simplu "puf!", apa a inceput sa curga pe intuneric. Sint un animal non-panicard, asa ca am continuat cu ce faceam, pina cind l-am auzit pe Popescu zbierind grijuliu:
- Esti bine, iubi?????

- Da, ma spal, termin acum.
- Sa-ti aduc o luminare.
- Nu-mi trebe, ca ma descurc
.
Si m-am descurcat, iesind din baie cu pantalonii de pijama pusi cu spatele in fata. Am remediat rapid, nu behaiti. In toata casa - bezna neagra. Nu mai mergea decit laptopul, care cinta din baterie niste Strauss. Am aprins luminari si-am asteptat sa se termine pana de curent; era de-a dreptul romantic. Din pacate, romantismul s-a curmat brusc cind am vazut ca toti aia de linga mine aveau lumina. Toti. Inclusiv scara blocului.
- Iubitule, du-te si clencaie sigurantele alea, vezi, poate...
- N-am ce sa clencai, n-a sarit nici una.
Stiti ce inseamna asta? Inseamna, mai intii de toate, un imens gol in stomac. De ce pusca mea au toti lumina si eu nu, desi n-a sarit nici o siguranta?!?!?! Pentru ca raspunsul e logic: s-a ars ceva NASPA la mine. Ceea ce... o, da:
  • stai pe uscat pina gasesti un electrician
  • darima peretii ca sa gasesti cablurile prajite
  • fa inca un credit la banca sa inlocuiesti toate electrocasnicele care s-au ars
Intre timp, Strauss scirtiia de mama focului, iar mie-mi venea sa arunc laptopul pe geam. Stiti cum e sa stai in bezna crunta, stiind ca LUMINA N-O SA VINA DE LA SINE?! Faceti acest exercitiu de imaginatie si opriti-va atunci cind hiperventilatia devine de nesuportat.
Pe scurt, imi venea sa rag. Intre timp, Popescu plimba scarita de aluminiu din balcon la sigurante si le clencaia periodic, fara rezultat. Am sunat la Electrica, stiind ca am un prost obicei sa platesc facturile tirziu sau deloc. Ei bine, surpriza!, eram cu toate halea la zi si nu, nu am fost deconectata. Dar mi se va trimite o echipa de interventie, in 2 pina la 4 ore. Nu era decit 8 jumatate seara. Patru ore ziceti? Saru-mina, deci chiar vin in seara asta?! [panglici]. Da, ii astept, multumesc.
...si Strauss scirtiia in continuare.

Am petrecut doua ore extrem de instructive. Dupa prima din ele, am reusit sa-i sugrum viorile lui Johann, pe motiv ca raminem fara baterie de tot. M-am mai linistit. Ca sa nu-mi ies din mina, totusi, am inceput sa ma gindesc cum o sa stau eu cu frigiderul oprit trei zile si cu congelatorul curgind, cum o sa scot apa din masina de spalat cu galeata, cum o sa dau din colt in colt incercind sa gasesc un electrician... In urechea mea, Popescu sporovaia amabil ceva despre birou, iar eu il corectam cadentat ca o pusca, la diverse fraze si constructii logice. O placere sa stai cu mine! Si bla-bla-bla, si mhm-mhm-mhm, la un moment dat, zdring-zdring-zdrang la interfon. Am zburat ca din prastie si m-am oprit cu degetul direct pe "deschis". Cind au iesit din lift, cei doi neni de la Electrica au fost intimpinati de privirile mele de catel milog, tip "scoateti-ma din cacat". [Cred ca eram de dus la bilci. Pijama roz cu gri, pe care se afla imprimate o pisica cu pana de indian si cinci perechi de labi-de-mitza, plus papuci mov pufosi. Mai lipseau peretii capitonati si gratiile la usa.]
S-au plimbat precum cirligele pe fringhie, cautind panoul central. L-au gasit la etajul 10, desi eu stau la 9. Si-n timp ce eu si Popescu ne rodeam unghiile pin-la cot, domnii scurma, zgirma, clancane si ... TE VAD! TE VAAAD! AVEM LUMINA!!!!!!! Desi ne-am comportat decent, in sinea noastra urlam ca la meci. Mie, una, imi venea sa-i pup pe aia pe mustati. Si totusi...
- Da' la mine n-a sarit nimic...
- Pai cum sa sara, domnisoara, cind aveti sigurante de 32?!
- Si... asta e de bine?
- E de foarte bine, ca in casa n-ati patit nimic, in schimb ati ars-o pe aia de pe scara, care e de 20. V-am schimbat-o si v-am pus una de 25.
[strecurat 30 de RON, sa si-i imparta frateste]
- Multumim frumos, la revedere.
- Saru-mina, buna seara.
Am petrecut alte doua ore intr-o stare euforica. Eram atit de fericita ca n-o sa mi se mai intimple ce credeam eu ca mi se va intimpla, incit cred c-as fi mers si-n limba de bucurie.

Culmea precautiei post-cataclitice: Popescu, care a intrat in baie sa verifice masina de spalat stingind in prealabil becul pe care eu de aia il lasasem aprins.
Sa nu faca suprasarcina.