O intrebare simpla, stirnita de Zappy si ultimul ei post. Cica ce ne-ar face sa ne lasam de fumat?. Bine. I-am comentat ca NIMIC (exact asa, cu majuscule). Ca NU VREAU. Moaaaa! Si repede-repede s-au aglomerat commenturile, ingrozitor de antagonice, unde nefumatorii covirseau fumatorii si unde cei din urma azvirleau indaratnic din copite pe tema faptului ca sint fumatori si le place asta. Da. Am trecut la un alt link postat tot acolo, unde Dragos Bucurenci explica foarte pertinent ca renuntarea e un act de vointa si ca, odata fumator, devii, cel mult un fost fumator, dar niciodata un nefumator.
Si, totusi, de ce fumez? Cred c-as putea s-o iau cronologic:
INCEPUTUL
1995, primavara, la Calarasi, unde eram cea mai mica dintr-un lot de capre aflate la Olimpiada de Romana. Era atit de minunat, atit de departe si de cool, incit trebuia sa fac si eu o prostie. Si-am facut-o. Precizez ca prin "prostie" se intelege "ceva interzis, in mod uzual, de catre parinti". Ajutata si de un prim fum absolut angelic, fara inecaturi si tuseli, am ras ultra-rapid un cartus in 7 zile, realizind o medie de un pachet si ceva pe zi. Cam mult pentru primele zile de fumatoare. Precizez ca dezvoltasem o abilitate deosebit de smechera, adica scoteam fumul pe nas si-mi aprindeam urmatoarea tigara de la cea nestinsa inca.
Chiar ca eram proasta rau!
CONSOLIDAREA
Anii de liceu au fost marcati de interdictii materne si de permisiuni paterne, pina cind maica-mea a fost mai desteapta decit media si m-a lasat sa fumez acasa, cu conditia sa nu fumez la scoala. Good point, ca m-a ferit de un trilion de amenzi si scandaluri cu eliminari. Ca o realizare deosebita, prin clasa a 12-a am reusit sa semi-oficializez fumatul la mine in liceu, cu acordul tacit al consiliului profesoral. Compus majoritar din fumatori. Ei bine, reglementarea se aplica doar alora de a 11-a si de-a 12-a, deci: bun venit, discriminare!. Dar asta era jocul, iar eu eram a 12-a. Ma scuzati, dar imi convenea.
Am trecut apoi gradual prin:
- freneziile tabagice ale anilor de facultate, unde radeam periodic cite un pachet pe zi in conditii de sesiune extrema sau de bairam prelungit
- relaxarea alternata, provocata de consumul excesiv, cind ajungeam sa fumez o tigara la doua zile
- perioada "mentolate", coroborata cu verile calde de la mare
- momentul "superslims". Unde ma aflu si acum.
PREZENTUL
Impart fericita viciul cu Popescu, ma bucur de pauzele de tigara de la birou si savurez tigarile cind ies in oras sau cind conduc. Le consum furioasa cind trebuie sa ma calmez, dar, undeva, se pastreaza un echilibru. Nu mi-am numarat niciodata tigarile, insa am descoperit ca parte din pachet imi ajunge si a doua zi. Deci, fumez cam 15 pe zi. Deci - sub un pachet. Si daca mai iau in calcul si faptul ca sint paie din alea subtiri, zic ca ma scot si mai frumos.
Si, cu toate astea, nu v-am explicat de ce fumez. Sa incerc sa va definesc adictia, asa cum se vede de la mine. Fiecare dependent - cu viziunea dinsului. A mea e foarte parfumata. Fumez pentru ca imi place aroma. Doresc sa invit toti nefumatorii moralisti sa-si inghita postulatele de genul mirosul de tigara e ingrozitor!! / cum poti sa spui ca tutunul are aroma?!?!?! / cih / bleah / yuck. Are aroma. Pentru mine, cel putin.
Apoi, viziunea mea e si foarte conversationala. Tigarile insotesc pauzele de ascultator si inspiratiile de vorbitor. Insotesc momentele cu prietenii si teoria chibritului in bucatarie, seara. Se asorteaza cu cafeaua buna si cu lecturile electronice obligatorii (presa electronica, bloguri etc). Mai merg si cu lectura clasica, dar e greu sa fumezi rasturnat in pat - eu asa citesc - .
Tigarile mele se asorteaza cu dependenta psihologica. N-am avut niciodata sevraj nicotinic. Nu mi-a fost pofta organic de o tigara. Dar imi lipsesc ingrozitor atunci cind sint in oricare din momentele de mai sus si nu le am la mine. Asa ca fumez. Fumez pentru ca (nici) pe mine nu ma sensibilizeaza imaginile cu plamini atacati si artere ingrosate. Nu sint fiara, Doamne-iarta-ma!, dar nu ma pot imagina pe mine in situatiile alea. Stiu, nu e bine, dar ce sa fac?
Sint un social smoker, cum zic americanii. Sint o specie de capra care a tinut mortis sa-si faca implant de statut cind era mai mica si care, probabil, mai suplineste si acum cu gesturile halea micile si distinsele care insotesc inhalarea de tutun. Ravisant!
Nu sfatuiesc pe nimeni sa se apuce, dar nici nu fac lobby pentru renuntare. EU fumez. Si-atit.
PS: si cred ca am de gind sa trag o leapsa cu treaba asta. O, tu blogger fumator care aterizezi la mine in pagina, te bagi sa scrii si tu un post despre motivele-ti? E un exercitiu bun.
Postări
