Credeati ca scriu despre porcarii aici pe blog? Va anunt ca nu - cel mult scriu porcarii, dar asta e o chestie de gust si lectura - ; am vrut doar sa va fac o introducere calamburica in ceea ce va sa fie povestea ridicarii diplomei mele de licenta.
Asmutzita de Tziki, care s-a spumizat pe acest subiect acum un an in 360-u' ei, purced la a va explica ce-a insemnat aceasta experienta pentru mine. La prima mina si la doua perechi de picioare cu basici.
Calvarul a inceput la 11:45, cind m-am infipt cu avint intr-o coada cit kilu' Saftei, desfasurata in fatza a doua ghisee de la Rectoratul Universitatii Bucuresti. Doresc sa mentionez ca ghiseele erau inchise; intervalul de functionare 12:00 - 14:00 inca nu incepuse. Venisem pregatita pina-n dinti cu buletinul si atit, conform informatiilor afisate pe pereti. Avind proaspata-n minte lectura tzikica in care se pomenea cu multi dumnezei si mame despre niste fise de lichidare, pun mina pe telefon:
- Alo! Ce faci, Tziki?
- Bine, Tziki (mentionez ca "Tziki" este o porecla dublu-adresanta: merge si la mine, si la ea)
- Aha. Doresc sa te anunt ca sint la Rectorat, sa-mi ridic diploma. Aia de licenta.
- Whoaaaa! Gata, te-ai hotarit? (au trecut 4 ani de cind am luat examenul de licenta)
- Pai ce dracu' sa fac?! Trebuia s-o iau la un moment dat, ca doar nu le-o las la astia in pastrare... Auzi, tie ti-a trebuit fisa de lichidare? Ca astia acum cica numa' cu buletinu'...
- Tzikileaza, (zice Tziki) vezi ca te arzi. Iti trebuie fisa de lichidare garantat!
- Futu-i guritza ma-sii! Aici scrie numai de buletin, ma jur. Or mai fi schimbat...
- Vezi sa nu!
- Mmmbine, lasa ca intreb eu pe cineva si te tin la curent.
- Tine-ma, ca-s curioasa.
- Bine, pa! / - Bine, pa!
Usa camerei 206 - din care izvorasc ghiseele cu pricina - se deschide si apare o functionarica. Se sare pe dinsa: nu va suparati,... / scuzati-ma,... / se poate o informatie?.... Imi fac loc si incerc sa lamuresc ridicarea cu buletinul vs mitul fisei de lichidare. Din trei ingaimari fragmentate, deduc ca singura solutie e sa stau la coada, s-ajung la ghiseu si sa mi se spuna de-acolo ce tre' sa fac.
Si stau. Inaintez incet, timp in care apuc sa analizez colegii de coada si de grad academic. In spatele meu, o licentiata guresa (si urita cu crengi!) o seca la icre pe-o vecina de asteptare un pic mai stilata. I-a povestit de copilul de 11 luni, i l-a aratat pe sotzu', care astepta cuminte, chel si talimb la trei metri mai incolo, i-a facut teoria maritisului ca institutie cu exercitii aplicate pe propria experienta, in fine. Ajung la ghiseu si va spulber bunatate de moment culminant: da, imi trebuie fisa de lichidare. Cu trei stampile: doua din incinta Rectoratului si una de la biblioteca facultatii. Care se regaseste la Leu - Rectoratul fiind la Eroilor -, deci la o statie de metrou si multe minute de asteptare. Futu-i guritza ma-sii. Din nou.
O intind pe scari in jos, pentru a capata prima si cea mai logica dintre stampile: a Serviciului Contabilitate, aflat la subsolul cladirii. Sprint si touchdown la afisul trintit pe usa: Va rugam sa vizati fisa de lichidare la Serviciul Social (aflat in caminul M, linga cantina) si abia apoi la Serviciul Contabilitate. Va rugam respectati aceasta ordine. Aha! Deci trebuie sa ies, sa ma duc la dracu' cu cartzi, si sa intru din nou. Ura.
Realizez circuitul, inhatz foaia cu doua stampile din trei si-o roiesc spre statia de metrou Eroilor. Care e cam departe. Depan rapid din picioare, simt cum mi se pune splina, ignor primele semne de basici, ma sterg pe frunte si reusesc sa ajung pe peron. Unde fac cu mina spre fundul metroului care tocmai disparea in tunel. Futu-i guritza ma-sii.
10 minute mai tirziu, ceasul avansa periculos catre ora 14:00 si eu asteptam sa se inchida usile metroului in care m-am urcat. Trece si cea mai lunga (conform legendei) distanta dintre doua statii de metrou bucurestean si ma rostogolesc pe peron la Politehnica. Dupa care a urmat cel mai lung sir de scari dintr-o statie de metrou bcurestean, adica alea care te scot la lumina din fundul pamintului politehnist. Mai pierd 5 minute pretioase asteptind sa traversez printr-un loc nemarcat, pe unde siroiau masinile, si irup in curte la Leu.
Ma grabeam atit de tare ca nici n-am mai avut timp sa ma emotionez de anii pe care i-am petrecut pe-acolo - acum atit de indepartati. Iau liftul pin' la 6 si cobor in Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Pe care am terminat-o in 2003. Biblioteca era tot acolo unde am lasat-o, asa ca busesc de clanta si intru victorioasa doar ca sa ma pleostesc intr-o coada imensa de studenti. Nimerisem la lichidare pentru inscrierea la licenta. Imi scapa printre dinti un cam multi absolventi, doamna! catre bibliotecara si m-asez in rind. Capat si de-aici stampila si ma lansez in cursa inversa; in goana, imi trece un gind prin cap precum sabia: ce dragutz ar fi fost sa ma intilnesc cu citiva dintre fostii asistenti... Aia cu care m-am inteles bine, desigur. De pilda, cu George, primul cu care am dat nasul in sfera academica, la cursul de PAO (Presa Asistata de Ordinator, ca-i pe filiera franceza) din anul I. Ma grabeam insa atit de tare ca n-aveam timp de regrete.
Reusesc sa ma dau de-a dura pe scari la metrou la Politehnica si ma pun pe asteptat. La un moment dat, desigur, ati ghicit, tras de-o atza nevazuta, apare asistentul George. Ma uit cu sens spre el o data, de doua ori, si a treia oara vad sclipirea recunoasterii. A fost finutz (banuiesc) atunci cind mi-a spus ca nu m-a recunoscut pentru ca nu mai am ochelari. Cred ca nu m-a recunoscut din cauza de porcul care eram in facultate si care acum, cu ajutorul lui Aldesus, s-a transformat intr-un purcel mai redus. Aveam 83 de kile atunci, bre. Schimbam impresii despre fosti absolventi si actuali profesori (pe astia nu-i numesc, ca nu merita!) si ne despartim la Eroilor. George mergea la gara, eu - inapoi la Rectorat.
Mai trag o goana de la statia de metrou pina la Facultatea de Drept, unde e rectoratul cu pricina, si ajung la etajul 1, camera 206 plus ghiseele aferente. Imi infig dintii cu nadejde-n coada si ma pun pe asteptat. In fatza mea, o demna reprezentanta a organizatiei cu-profit Pitzipoanca tira vreo patru spirale de aur greu, in forma de cercei si bratari. Absolvise Colegiul de Institutori Buzau (George, am gresit cind am spus ca toti oamenii de valoare vin de-acolo!) si venise sa-si inhatze diploma. Sa fie intr-un ceas bun, draga Pitzi, felicitari; erai beton daca nu te-nfasurai intr-un tricou swarowskian pe care scria Guess si, dedesubt, "Staff". Adica ai dezbracat vreo vinzatoare, presupun, sau ala care ti-a vindut fake-ul nu stia engleza. Si nici tu.
In sfirsit, climaxic, finalic, supremic, imi iau dosarul si semnez pentru diploma. Pe drumul inapoi, imi dau seama ca am facut 3 ore si cinci bashici pentru niste bucati de hirtie care statueaza parcursul meu academic, o medie pirlita de 8 si ceva si faptul ca titulara a terminat facultatea a 11-a din 75. Media anilor, nu aia de licenta (care nu ma claseaza megastralucit). A, si pentru diploma nostalgica de bac, unde poza face toti banii. Aratam a purcel asexuat si bosumflat - cred ca azi am un fix cu purceii -. Si, desigur, pentru a-i oferi ocazia lu' Popescu sa cotrobaie pin' la coate prin foile alea si sa traga concluziile:
1. Aoleu, iubi, ce fatza aveai!...
2. Tocilaro!!!!!
A dvs licentiata si atestata ca atare,
Eu
Postări
