Daca ma intreaba cineva ce-am facut constant in ultimii 15 ani, pot sa-i dau un singur raspuns: NU m-am dus la dentist. Asta am facut. Am fugit de el cit m-au tinut picioarele, visind periodic noaptea cum ca-mi cad toate maselele, ca-mi sade placa-n pahar pe noptiera sau ca rid cu pauze si nu-nteleg de ce. Etcetera.
In clasa a opta am celebrat ultimele patru plombe instalate, am tras usa cabinetului dupa mine si dusa am fost. Puneam punct unei istorii cu clopote si zurgalai, in care trasesem ponoasele dentitiei de lapte cam nasoale din constructie. Cu durerile aferente. Deci, cu toate fricile din lume. Maica-mea si bunica-mea se saturasera de cite ori au fost scoase din cabinet de dentisti ajunsi la capatul rabdarii.
- Puisor, doar daltita asta, nu simti nimic, iti dau cuvintul meu!
- Mmmmnu, cmma mmmstiummm cmmaa mmma dmmmoare...
- Ia minuta din fata gurii si lasa-ma sa...
- Uaaaaaaaaaaaarrghhhhhhhuaaaaaaaaaaaaa!
- ...Doamna, scoateti-o putin pe hol si linistiti-o, ca nu am ce sa-i fac altfel.
Poc! facea usa dentistului si jap! - palma pe fundul meu. Desi bunica-mea declara sus si tare c-am s-o bag in mormint daca mai fac d-astea, va asigur c-a supravietuit zecilor de intimplari similare. Eu urlam, dentistul renunta, bunica-mea trebuia sa ma scoata din cabinet. La un moment dat, epuizasem toti dentistii Ploiestiului, mai aveam doar de luat trenul si plecat in celalat capat al tarii, unde nu ne cunostea nimeni. Acasa, cind ajungeam, treci si da seama (bunica) forului parental (mama cu tata) de ce caposul ala de copil (eu) s-a intors tot neplombat. Dupa a treia incercare in ziua respectiva. Nasol.
Cind am ajuns la dintii de os, lucrurile s-au calmat ca prin minune. Rarisim, aparea cite un puncticel pe care il capaceam cu maturitate, fara sa mai incerc sa musc freza si mina ce-o tinea. Ca pe vremuri. Usurel-usurel, am ajuns la virsta de 14 ani cu toate maselele intregi si zdravene, plus-minus niscai plombe de suprafata. Zen si zburda de-aici! Ceea ce am si facut.
Totusi, acum, in 2009, spectrul dentistului ma bintuia intens. Observasem eu cu ochiul liber ca alea patru plombe ar cam trebui inlocuite. Dar oare NUMAI ALEA 4? Aceasta era intrebarea. La care mi-au raspuns diversi binevoitori, cu urmatoarele basme:
Basmul 1: Caria Punctiforma si cele saispe surori ale ei
Deci eu n-aveam decit un punct, unul mic de nici nu-l vedeai. Si cind a bagat freza.... [suspans]... [detalii]... Miine ma duc sa-mi scoata si ultimul nerv de la ultima masea.
Basmul 2: Moartea fulgeratoare a lui Dinte Sanatos
Eu aveam dintii intacti; nu se vedea nimic. Si, cind m-am dus la dentist, mi-a zis ca alea doua masele trebuie scoase. Si n-aveau nici macar o pata!!!! Dar inauntru erau terminate...!
Basmul 3: Interdentara Perfida si lucrul cu departator
A, cariile dintre dinti sint cele mai nasoale. Mai ales ca alea din spate nu se vad, si cind trebuie sa ti le lucreze... Iti baga un departator naspa, si-ti face gingiile praf, si...
Mhm. Gogilt, ce dracu' sa zic altceva?!? Am stat, m-am socotit si-am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi infrunt soarta. Curajoasa, am pus-o pe Pipsy sa-mi faca programare la dentistul ei, ca singura nu ma duceam in veci, si m-am infiintat. Ati vazut un catel batut? Asa aratam dupa o ora de asteptare in cabinet, in mirosul reinviat de arsenic si zbieretul de freza. M-am asezat pe scaun cu inima cit un purice:
- Buna ziua, stiti, eu sint mai fricoasa, asa...
- Cunoastem. Gura mare.
- Aaaaaaa...!
- Doare?
- Hhhhhnu. Dha' ha htiti hca nh-ahm hai host dhe chinhpe hani la dhenhisht...
- Deloc?
- Dheloc.
- Mhm. Nu fumati, nu?
- [sa fii matale sanatos! fumez cam de cind n-am mai fost la dentist, asa] Ba da. Destul de mult.
- Hm. Aveti noroc. Nu se vede. Mda... o sa facem un detartraj si citeva obturatii mici.
A fost primul moment in care am pupat pamintul. Al doilea moment a fost cu panglici, confetti si fanfara:
- Aaaa... si la cite trebuie sa-mi lucrati pe canal? [temeinic documentata]
- Unde sa va lucrez?!
- Pe canal!
- Ce canal?
- La masea...
- Pai... n-aveti masele de lucrat pe canal. Trebuie sa va plombez una si sa va inlocuiesc niste plombite mai vechi.
- ATIT?!
- Atit.
- Da'... carii punctiforme?
- Ce carii punctiforme? N-aveti.
Ati lesinat vreodata de fericire? Nu? Dar macar v-a venit? Ei, asa ma simteam eu. M-am dus acasa, am cascat gura larg in oglinda si mi-am felicitat si dragalit fiecare dinte-n parte, timp de-un sfert de ora. Pentru ca meritau, dragii de ei. Timp de 15 ani, i-am afumat cu nadejde, i-am obligat sa sparga nuci si seminte, sa deschida pungi, sa rupa etichete agatate de haine, sa bea rece dupa cald si invers, iar ei nici macar n-au cricnit. Scrisnit, scuze. Da. Acum sint iarasi intacti, ca ghioceii. Iar eu clatin din coada de-atita fericire si noroc ce-a dat pe capul meu.
Raminem la "ochi pentru ochi". Dinti nu dau pentru nimic in lume!
Postări
