ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

joi, 26 iunie 2008

HELP

Am gasit postul asta in blogosfera si l-am citit cu maxim interes din a doua lui jumatate. M-a impresionat. Un efort mic pentru doua lucruri mari: reciclare si suflet. Poate vreti sa ajutati. GO VISIT and then pay it forward.
Iata o leapsa deosebit de utila.

miercuri, 25 iunie 2008

De ce fumez?


O intrebare simpla, stirnita de Zappy si ultimul ei post. Cica ce ne-ar face sa ne lasam de fumat?. Bine. I-am comentat ca NIMIC (exact asa, cu majuscule). Ca NU VREAU. Moaaaa! Si repede-repede s-au aglomerat commenturile, ingrozitor de antagonice, unde nefumatorii covirseau fumatorii si unde cei din urma azvirleau indaratnic din copite pe tema faptului ca sint fumatori si le place asta. Da. Am trecut la un alt link postat tot acolo, unde Dragos Bucurenci explica foarte pertinent ca renuntarea e un act de vointa si ca, odata fumator, devii, cel mult un fost fumator, dar niciodata un nefumator.

Si, totusi, de ce fumez? Cred c-as putea s-o iau cronologic:

INCEPUTUL
1995, primavara, la Calarasi, unde eram cea mai mica dintr-un lot de capre aflate la Olimpiada de Romana. Era atit de minunat, atit de departe si de cool, incit trebuia sa fac si eu o prostie. Si-am facut-o. Precizez ca prin "prostie" se intelege "ceva interzis, in mod uzual, de catre parinti". Ajutata si de un prim fum absolut angelic, fara inecaturi si tuseli, am ras ultra-rapid un cartus in 7 zile, realizind o medie de un pachet si ceva pe zi. Cam mult pentru primele zile de fumatoare. Precizez ca dezvoltasem o abilitate deosebit de smechera, adica scoteam fumul pe nas si-mi aprindeam urmatoarea tigara de la cea nestinsa inca.
Chiar ca eram proasta rau!

CONSOLIDAREA
Anii de liceu au fost marcati de interdictii materne si de permisiuni paterne, pina cind maica-mea a fost mai desteapta decit media si m-a lasat sa fumez acasa, cu conditia sa nu fumez la scoala. Good point, ca m-a ferit de un trilion de amenzi si scandaluri cu eliminari. Ca o realizare deosebita, prin clasa a 12-a am reusit sa semi-oficializez fumatul la mine in liceu, cu acordul tacit al consiliului profesoral. Compus majoritar din fumatori. Ei bine, reglementarea se aplica doar alora de a 11-a si de-a 12-a, deci: bun venit, discriminare!. Dar asta era jocul, iar eu eram a 12-a. Ma scuzati, dar imi convenea.
Am trecut apoi gradual prin:
- freneziile tabagice ale anilor de facultate, unde radeam periodic cite un pachet pe zi in conditii de sesiune extrema sau de bairam prelungit
- relaxarea alternata, provocata de consumul excesiv, cind ajungeam sa fumez o tigara la doua zile
- perioada "mentolate", coroborata cu verile calde de la mare
- momentul "superslims". Unde ma aflu si acum.

PREZENTUL
Impart fericita viciul cu Popescu, ma bucur de pauzele de tigara de la birou si savurez tigarile cind ies in oras sau cind conduc. Le consum furioasa cind trebuie sa ma calmez, dar, undeva, se pastreaza un echilibru. Nu mi-am numarat niciodata tigarile, insa am descoperit ca parte din pachet imi ajunge si a doua zi. Deci, fumez cam 15 pe zi. Deci - sub un pachet. Si daca mai iau in calcul si faptul ca sint paie din alea subtiri, zic ca ma scot si mai frumos.

Si, cu toate astea, nu v-am explicat de ce fumez. Sa incerc sa va definesc adictia, asa cum se vede de la mine. Fiecare dependent - cu viziunea dinsului. A mea e foarte parfumata. Fumez pentru ca imi place aroma. Doresc sa invit toti nefumatorii moralisti sa-si inghita postulatele de genul mirosul de tigara e ingrozitor!! / cum poti sa spui ca tutunul are aroma?!?!?! / cih / bleah / yuck. Are aroma. Pentru mine, cel putin.
Apoi, viziunea mea e si foarte conversationala. Tigarile insotesc pauzele de ascultator si inspiratiile de vorbitor. Insotesc momentele cu prietenii si teoria chibritului in bucatarie, seara. Se asorteaza cu cafeaua buna si cu lecturile electronice obligatorii (presa electronica, bloguri etc). Mai merg si cu lectura clasica, dar e greu sa fumezi rasturnat in pat - eu asa citesc - .
Tigarile mele se asorteaza cu dependenta psihologica. N-am avut niciodata sevraj nicotinic. Nu mi-a fost pofta organic de o tigara. Dar imi lipsesc ingrozitor atunci cind sint in oricare din momentele de mai sus si nu le am la mine. Asa ca fumez. Fumez pentru ca (nici) pe mine nu ma sensibilizeaza imaginile cu plamini atacati si artere ingrosate. Nu sint fiara, Doamne-iarta-ma!, dar nu ma pot imagina pe mine in situatiile alea. Stiu, nu e bine, dar ce sa fac?
Sint un social smoker, cum zic americanii. Sint o specie de capra care a tinut mortis sa-si faca implant de statut cind era mai mica si care, probabil, mai suplineste si acum cu gesturile halea micile si distinsele care insotesc inhalarea de tutun. Ravisant!
Nu sfatuiesc pe nimeni sa se apuce, dar nici nu fac lobby pentru renuntare. EU fumez. Si-atit.

PS: si cred ca am de gind sa trag o leapsa cu treaba asta. O, tu blogger fumator care aterizezi la mine in pagina, te bagi sa scrii si tu un post despre motivele-ti? E un exercitiu bun.

marți, 24 iunie 2008

Bucatzi

Azi iar imi vine sa scriu in fragmente. Probabil din cauza ca nu mi s-au intimplat chestiuni (atit de) relevante. Asadar, bine-ati venit in lumea separatoarelor!

************************
Acu' doua zile, da Tziki a mea peste o ghicitoare cu acte-n regula. Fortzata de interactiune, inghite citeva adevaruri uluitoare despre sine insasi si vreo doua predictii. Am retinut viitorul legat de un barbat brunet si vreo trei copii din aceeasi filiera. Tzikileaza, e naspa! Unu' mai mergea, da' trei...?!?!?! In plus, se pare ca Tziki isi va publica romanul, in sfirsit! Adica i s-a spus ca va face bani din sectorul editorial, ajutata de o femeie cu initiala M.
Sa stiti ca eu n-am editura si nici ginduri sa-mi deschid vreuna!

***********************
Ieri, Zappy impartaseste pitulicilor sale citeva continuturi blogice, cu scop instructiv. Intre care si postul cu Za Grup, asa, ca sa vada les pitulices exemple de atmosfera prieteneasca. Cu care ocazie Misache scoreaza teribil la capitolul "looks and pofte nestavilite", asigurindu-si trei fane asidue, pe care nici macar nu le cunoaste.
Poate ar trebui sa-i cer o taxa de publicitate. Lu' Misi, that is...

***********************
Pipsu' a fost in weekend la mare. S-a bronzat foarte frumos si uniform, mai ales pe nas. Care i se cojeste.

***********************
Era cit pe ce sa plec in alta parte. S-a pus grupul pe copitele dinapoi si m-au oprit. Nu mai plec nicaieri.

***********************
Mi-am mai luat din zdrentele de la Pitika. Am umplut trei sacose, pe care le-am acomodat in sifonierul lu' Popescu. Care Popescu le-a privit cu un nod in git bine deghizat, depasind insa momentul in tacere.
Cu toate astea, am fost fata de comitet, evacuind in contrapartida patru sacose de boarfe din cele gazduite deja in sifonierul respectiv, care trebuie relocate in Tei. Deocamdata, insa, cele patru se lafaie claie peste gramada in hol, la intrare. Ca-n Tei inca n-am ajuns.

************************
Simbata am fost la IKEA. Inca nu au husa bej la canapeaua deja cumparata si nici sertare de sifonier. Am plecat amarita de-acolo, tirind un dulap de pantofi si doua buline de rafie, din alea de stat pe ele. Popescu a plecat mai vesel, cu o cutie de vopsea pentru mizgalit dulapioru' lu' Sister si cu o tufa de bambus "Monika". Asa se chema, pe cuvint.
1. Tot weekendul, la noi in casa a mirosit a tigaie cu grasime arsa. Asa e mireasma vopselei aleia.
2. Bambusul "Monika" a crapat ieri, deoarece Sister a uitat sa-i puna apa. Popescu va incerca o resuscitare cu fertilizant, poate... cine stie? isi revine.

Si cam atit.
Eu.

vineri, 20 iunie 2008

...si o bucata de messenger:

Popescul: oaia aia a ta nu moare de la mancare?
Popescul: ca ii tot dau si nu se opreste
monikutzki: nu
Popescul: nasol
monikutzki: de ce?
Popescul: vroiam s-o fac grasa si sa moara, sa vaz ce zici

Un google mic

Nu puteam sa scap de asta. De postatul cautarilor googleshti care indruma internautii la mine-n blog, adica.
Iat-o pe ultima:
bagaboantele gorjului
Din cauza pisicilor bagaboante de pe stinga, omu' s-a dezamagit la mine-n pagina. Acum o sa fie si mai rau, ca, daca-i mai da o data search, ma indexeaza din prima :-).
Nasol.

joi, 19 iunie 2008

O poveste licentioasa

Credeati ca scriu despre porcarii aici pe blog? Va anunt ca nu - cel mult scriu porcarii, dar asta e o chestie de gust si lectura - ; am vrut doar sa va fac o introducere calamburica in ceea ce va sa fie povestea ridicarii diplomei mele de licenta.
Asmutzita de Tziki, care s-a spumizat pe acest subiect acum un an in 360-u' ei, purced la a va explica ce-a insemnat aceasta experienta pentru mine. La prima mina si la doua perechi de picioare cu basici.

Calvarul a inceput la 11:45, cind m-am infipt cu avint intr-o coada cit kilu' Saftei, desfasurata in fatza a doua ghisee de la Rectoratul Universitatii Bucuresti. Doresc sa mentionez ca ghiseele erau inchise; intervalul de functionare 12:00 - 14:00 inca nu incepuse. Venisem pregatita pina-n dinti cu buletinul si atit, conform informatiilor afisate pe pereti. Avind proaspata-n minte lectura tzikica in care se pomenea cu multi dumnezei si mame despre niste fise de lichidare, pun mina pe telefon:
- Alo! Ce faci, Tziki?
- Bine, Tziki (mentionez ca "Tziki" este o porecla dublu-adresanta: merge si la mine, si la ea)
- Aha. Doresc sa te anunt ca sint la Rectorat, sa-mi ridic diploma. Aia de licenta.
- Whoaaaa! Gata, te-ai hotarit? (au trecut 4 ani de cind am luat examenul de licenta)
- Pai ce dracu' sa fac?! Trebuia s-o iau la un moment dat, ca doar nu le-o las la astia in pastrare... Auzi, tie ti-a trebuit fisa de lichidare? Ca astia acum cica numa' cu buletinu'...
- Tzikileaza, (zice Tziki) vezi ca te arzi. Iti trebuie fisa de lichidare garantat!
- Futu-i guritza ma-sii! Aici scrie numai de buletin, ma jur. Or mai fi schimbat...
- Vezi sa nu!
- Mmmbine, lasa ca intreb eu pe cineva si te tin la curent.
- Tine-ma, ca-s curioasa.
- Bine, pa! / - Bine, pa!
Usa camerei 206 - din care izvorasc ghiseele cu pricina - se deschide si apare o functionarica. Se sare pe dinsa: nu va suparati,... / scuzati-ma,... / se poate o informatie?.... Imi fac loc si incerc sa lamuresc ridicarea cu buletinul vs mitul fisei de lichidare. Din trei ingaimari fragmentate, deduc ca singura solutie e sa stau la coada, s-ajung la ghiseu si sa mi se spuna de-acolo ce tre' sa fac.
Si stau. Inaintez incet, timp in care apuc sa analizez colegii de coada si de grad academic. In spatele meu, o licentiata guresa (si urita cu crengi!) o seca la icre pe-o vecina de asteptare un pic mai stilata. I-a povestit de copilul de 11 luni, i l-a aratat pe sotzu', care astepta cuminte, chel si talimb la trei metri mai incolo, i-a facut teoria maritisului ca institutie cu exercitii aplicate pe propria experienta, in fine. Ajung la ghiseu si va spulber bunatate de moment culminant: da, imi trebuie fisa de lichidare. Cu trei stampile: doua din incinta Rectoratului si una de la biblioteca facultatii. Care se regaseste la Leu - Rectoratul fiind la Eroilor -, deci la o statie de metrou si multe minute de asteptare. Futu-i guritza ma-sii. Din nou.
O intind pe scari in jos, pentru a capata prima si cea mai logica dintre stampile: a Serviciului Contabilitate, aflat la subsolul cladirii. Sprint si touchdown la afisul trintit pe usa: Va rugam sa vizati fisa de lichidare la Serviciul Social (aflat in caminul M, linga cantina) si abia apoi la Serviciul Contabilitate. Va rugam respectati aceasta ordine. Aha! Deci trebuie sa ies, sa ma duc la dracu' cu cartzi, si sa intru din nou. Ura.
Realizez circuitul, inhatz foaia cu doua stampile din trei si-o roiesc spre statia de metrou Eroilor. Care e cam departe. Depan rapid din picioare, simt cum mi se pune splina, ignor primele semne de basici, ma sterg pe frunte si reusesc sa ajung pe peron. Unde fac cu mina spre fundul metroului care tocmai disparea in tunel. Futu-i guritza ma-sii.
10 minute mai tirziu, ceasul avansa periculos catre ora 14:00 si eu asteptam sa se inchida usile metroului in care m-am urcat. Trece si cea mai lunga (conform legendei) distanta dintre doua statii de metrou bucurestean si ma rostogolesc pe peron la Politehnica. Dupa care a urmat cel mai lung sir de scari dintr-o statie de metrou bcurestean, adica alea care te scot la lumina din fundul pamintului politehnist. Mai pierd 5 minute pretioase asteptind sa traversez printr-un loc nemarcat, pe unde siroiau masinile, si irup in curte la Leu.
Ma grabeam atit de tare ca nici n-am mai avut timp sa ma emotionez de anii pe care i-am petrecut pe-acolo - acum atit de indepartati. Iau liftul pin' la 6 si cobor in Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Pe care am terminat-o in 2003. Biblioteca era tot acolo unde am lasat-o, asa ca busesc de clanta si intru victorioasa doar ca sa ma pleostesc intr-o coada imensa de studenti. Nimerisem la lichidare pentru inscrierea la licenta. Imi scapa printre dinti un cam multi absolventi, doamna! catre bibliotecara si m-asez in rind. Capat si de-aici stampila si ma lansez in cursa inversa; in goana, imi trece un gind prin cap precum sabia: ce dragutz ar fi fost sa ma intilnesc cu citiva dintre fostii asistenti... Aia cu care m-am inteles bine, desigur. De pilda, cu George, primul cu care am dat nasul in sfera academica, la cursul de PAO (Presa Asistata de Ordinator, ca-i pe filiera franceza) din anul I. Ma grabeam insa atit de tare ca n-aveam timp de regrete.
Reusesc sa ma dau de-a dura pe scari la metrou la Politehnica si ma pun pe asteptat. La un moment dat, desigur, ati ghicit, tras de-o atza nevazuta, apare asistentul George. Ma uit cu sens spre el o data, de doua ori, si a treia oara vad sclipirea recunoasterii. A fost finutz (banuiesc) atunci cind mi-a spus ca nu m-a recunoscut pentru ca nu mai am ochelari. Cred ca nu m-a recunoscut din cauza de porcul care eram in facultate si care acum, cu ajutorul lui Aldesus, s-a transformat intr-un purcel mai redus. Aveam 83 de kile atunci, bre. Schimbam impresii despre fosti absolventi si actuali profesori (pe astia nu-i numesc, ca nu merita!) si ne despartim la Eroilor. George mergea la gara, eu - inapoi la Rectorat.
Mai trag o goana de la statia de metrou pina la Facultatea de Drept, unde e rectoratul cu pricina, si ajung la etajul 1, camera 206 plus ghiseele aferente. Imi infig dintii cu nadejde-n coada si ma pun pe asteptat. In fatza mea, o demna reprezentanta a organizatiei cu-profit Pitzipoanca tira vreo patru spirale de aur greu, in forma de cercei si bratari. Absolvise Colegiul de Institutori Buzau (George, am gresit cind am spus ca toti oamenii de valoare vin de-acolo!) si venise sa-si inhatze diploma. Sa fie intr-un ceas bun, draga Pitzi, felicitari; erai beton daca nu te-nfasurai intr-un tricou swarowskian pe care scria Guess si, dedesubt, "Staff". Adica ai dezbracat vreo vinzatoare, presupun, sau ala care ti-a vindut fake-ul nu stia engleza. Si nici tu.
In sfirsit, climaxic, finalic, supremic, imi iau dosarul si semnez pentru diploma. Pe drumul inapoi, imi dau seama ca am facut 3 ore si cinci bashici pentru niste bucati de hirtie care statueaza parcursul meu academic, o medie pirlita de 8 si ceva si faptul ca titulara a terminat facultatea a 11-a din 75. Media anilor, nu aia de licenta (care nu ma claseaza megastralucit). A, si pentru diploma nostalgica de bac, unde poza face toti banii. Aratam a purcel asexuat si bosumflat - cred ca azi am un fix cu purceii -. Si, desigur, pentru a-i oferi ocazia lu' Popescu sa cotrobaie pin' la coate prin foile alea si sa traga concluziile:
1. Aoleu, iubi, ce fatza aveai!...
2. Tocilaro!!!!!

A dvs licentiata si atestata ca atare,
Eu

luni, 16 iunie 2008

Schimb avantajos...

...apartament la etajul 9, in Bucuresti, pasibil de a-i trece o autostrada prin fatza geamului, cu orice altceva. Astept (si) provincia.
De ce? Pai va explic mai jos:
Nu vreau sa traiesc intr-un oras care se va guverna dupa principiile unui spital. Pentru ca nu vreau sa dau spaga si la primarie.
Nu vreau sa traiesc intr-un oras in care Nae Catzavencu racneste carpatin si populist. Pentru ca vreau sa-mi menajez putinul respect pe care (inca) il am pentru clasa politica romaneasca.
Nu vreau sa traiesc intr-un oras in care nervii primarului mai construiesc inca cinci autostrazi iac-asa!, ca s-a-nfuriat dinsul, si in care zboara soselele. Pentru ca sint realista.
Nu vreau sa traiesc intr-un oras cistigat dintr-un joc asemanator pokerului. Pentru ca detest bluffurile.
Nu vreau ca primarul meu sa fie Sorin Oprescu. Pentru ca nu vreau.
Sint echitabila si admit ca Dumnezeu face dreptate dupa regulile lui ascunse; presedintele nostru, ales in urma unei mici farse lacrimogene, trebuia sa plateasca pentru jocul de-atunci si sa piarda si el tot pe ruta unei farse. Independente, de data aceasta.
Si sa nu ma intelegeti gresit: n-am iluzii in privinta PD-Lului, dar am certitudini in privinta PSDului. Si Blaga si-ar fi facut clica, si Blaga ar fi facut afaceri dubioase cu banii cetatenilor, si Blaga ar fi fost un primar contestat. Insa Oprescu este reprezentantul unui sector politic care seamana teroare. In sufletul meu, cel putin. Nu vreau sa ma intorc la Nastase si la Geoana, asta admitind ca, cu putin noroc, Iliescu dispare din peisaj. Dar ma indoiesc. Ma indoiesc, pentru ca noi tocmai l-am votat primar. Pe domnul Iliescu, adica. Da, s-a deghizat intr-un doctor, pentru ca asa i-au cerut-o gusturile perverse ale politicii, dar e tot el.
Si pun acum un pariu cu voi:
Cit timp credeti ca va trece pina cind Sorin Oprescu se va reinscrie in PSD? Eu zic 6 luni. Dar poate ma insel. De aceea fac un sondaj si va rog pe voi, vizitatorii acestei pagini, sa va dati cu parerea. Sa vad si eu cam care e pulsul.
In incheiere, nu pot sa nu va marturisesc ca discursul lui de invingator al lui Oprescu m-a cam interzis. Si stiti de ce? Pentru ca in fatza ochilor imi defilau rinduri-rinduri din "O scrisoare pierduta" a lui Caragiale:
CAŢAVENCU (şi mai lătrător): Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre...
Asa e, prietene. Atita doar ca alegerea ta ca primar e latratoare la cer.

duminică, 15 iunie 2008

Mai, egalule!

Doar nu credeti c-as fi scris de altceva decit de meciul Romania-Italia! Pe care l-am vazut. L-am vazut frumos, organizat, la terasuca noastra din Tei, unde tanti ospatarita noastra ne-a rezervat cea mai buna masa - ca ne cunoaste si-i sintem simpatici - si unde am urlat, am injurat, am sarit si-am batut din palme laolalta cu alti 100 de oameni.
In seara aia toti am fost romani. Inclusiv Miguel, colegul nostru portughez, care a aparut out of nowhere, dupa ce-si dusese familia la aeroport, si s-a lipit de masa noastra. Masa noastra de patrioti, desigur, unde toata lumea venise imbracata ba in verde, ba in roz, ba in negru sau alb si doar Miguel afisa cu mindrie un tricou al nationalei noastre, galben-pai, cu numarul 9. Il primise de la un alt coleg. Rusine noua!, si cu ocazia asta i-am ramas datori lui Miguelinho cu o vestimentatie rosu-verde, cind o juca si echipa lui.
Doresc sa va spun, ca femeie si ca profana intr-ale fotbalului, ca echipa Romaniei chiar a jucat frumos. Dupa mamaliga sinistra din meciul cu Franta, am reusit sa facem spectacol. Cu campioana mondiala. Bineinteles, strategia noastra de jucat la minima rezistenta si de planificat parcursul in competitie dupa ce-or face ailalti (bate Olanda Franta? supertare, sa mai faca si Italia un egal si noi putem sa facem egal cu Olanda, ca ne calificam!) inca e de condamnat, dar doar ea. Restul - tot respectul! I-a sarit toata lumea-n cap lu' Mutu c-a ratat un penalty. Asa, si? L-ar fi tras ei mai bine? Nu. Ca daca nu intra Banel si n-ar fi luat Goian cartonas.... Frate, e doar un joc. In loc sa zicem mersi ca, dupa opt ani de stat pe tusa, am ajuns iar la Europene, noi stam si forfecam.
Am facut doua egaluri. Guys, you're wrong; you have to play every game for the win!!!!, zice Miguel. This is how we do it. Da, bre, asa e, da' Portugalia matale e bazata si-o doare la basca. Noi o luam cu incetisorul. Ca toata istoria noastra de popor. Ne bucuram de chestiile marunte: ca am intrat in Europene, ca inca nu ne-am facut de ris in grupa asta crincena, unde jucam cu doua campioane si-o portocala mecanica, ca ce-a scris presa lor despre noi nu ne-a demoralizat si c-am ajuns la poarta Italiei cu sutul in primele 10 secunde de meci. Bine, Piturca, tata; hai Romania!

Marti, la 21:45, ne tavalim din nou, impreuna cu 11 perechi de picioare de aur, care simuleaza, se trintesc, pling si injura arbitrii, dar care ne tin steagul sus. Pentru ca Olanda ar trebui sa zica marti, dupa ce se termina meciul, God verdomd!, dit vuile Roemenië is gekwalificeerd!!!!
Si sa dea cu portocala de pamint.

joi, 12 iunie 2008

Cotcodaque!

Cotidianul Libertatea istoriseste documentat la rubrica "Sport" cum fratii nostri frantuji ne-au facut nici mai mult, nici mai putin, decit gainari! Adica Voleurs de poules, pre limba dinsilor, care inseamna mot-a-mot "hotzi de gaini" sau, in sens figurativ, tigani. Cu referire stricta la echipa nationala, in prima faza, si apoi generalizind generos (ce aliteratie superba!...) peste tot neamul.
Nu fac acum apologia comparativa a negrilor care impinzesc echipa Frantei, caci de asta s-a ocupat deja ziarul cu pricina. Nici nu discut felul in care CNA-ul lor l-a pedepsit pe jurnalistul slobod de gura care a scos comentariile de mai sus. Si nici nu vreau sa bat cimpii pe marginea lautarismului nostru romanesc, care ne face sa ne aruncam in aer la orice piedica si sa plingem autentic la orice ghiont. In careu sa fie!...

In schimb, as vrea sa vorbesc despre francezi. Pur si simplu.
N-am calcat niciodata in tara Cocosului Galic. Parisul e romantic, Valea Loirei e pitoreasca, Notre-Dame are un cocosat si Marianne e o femeie-republica. Asta e ce stiu eu despre Franta. Dar mai stiu si alte lucruri - si ma intreb cum le-oi fi aflat - , toate din sfera "perceptii ale identitatii culturale". Bla-bla-bla. De exemplu, stiu ca francezii sint spagari. Daca mai era nevoie sa altoiasca cineva cu rasaduri proaspete cultura peschesului balcanic pe care deja o aveam, francezii au fost oamenii potriviti. Vrem sa concesionam niste chestii de stat, baietzi!, va intereseaza? Mais oui, bien sur, nous allons donc vous concessioner aussi tout ce qu'il y etait necessaire pour vos portefeuilles... Daca e vorba de maritat niste avioane la Tarom, de preluat reteaua de apa a unei capitale, ah oui, nous sommes tres intereses! Donnez-les au peuple francaise et las' pe noi!

Asta o data. A doua oara, as zice ca sint shulfe. Shulfele noastre infratite intru francofonie, ca niste insulari ce sintem intr-o mare de slavi. Si sint atit de shulfe incit nu ezita sa-si vada de ale lor, daca e cazul, in politica sau afaceri si sa ne sustina frateste doar cind le convine. Nici noi nu sintem fara pata, ca doar avem o disperare venala sa intram in carti cu SUA si le-am face orice joc, dar baietii astia uita ca tot SUA i-a scos din materie maro pe vremea domnului de Gaulle. Caruia i-am facut si noi piata in Bucuresti. Asa ca nu vreau sa mai aud de La Resistance si La Normandie. La Normandie nu exista fara o debarcare si cine ar fi putut sa debarce daca nu niste domni veniti de peste mare ca sa-i scoata pe francezii nostri din necaz?!?!?!

A treia oara, nu-s fair-play. In meciul cu Romania, de pilda, au jucat egalement stupid. I-am facut ciori? Nu. Ne-am tavalit un pic prea artistic pe teren? Da, dar probabil ca am facut-o numai ca sa nu facem de ris Toyota si reclamele ei. Ma rog, nu e adevarat, stiu, ne-am tavalit c-asa stim noi sa facem, dar... parca nu meritam astfel etichete. Sau le meritam, ca le-am impinzit (si nu numai lor!) tara de tot felul de cersetori, aurolaci si hoti, dar nu le meritam in sport. Ca nu e fair-play.

E un post scris la nervi, partizan si fara prea multa coerenta. Pentru ca nu pot decit sa ma gindesc cum ar fi daca si Italia ar titra miine: Stasera, la Squadra Azzurra verranno violati, derubati e uccisi sul campo! Ca tot au meci cu Romania.

miercuri, 11 iunie 2008

Sex si minge

"Sex & The City". La CinemaPRO sau la Plaza. Would there be a nicer way de a-ti petrece o norocoasa zi de vineri, 13?
A fost ideea lui Mufi, ca tot nu s-a mai reunit grupul de multisor. Rapid imprastiata pe mail, cu toata haita la to:, s-a bucurat de reply-uri la fel de rapide. Doar din partea femeilor. Din motive lesne de ghicit, barbatii au tacut milc. Unele dintre noi au dat la pedale absolut inconstiente:
- Alo, iubi, ne invita Cristina la film, vineri!! Mergem?
- Ce film?
- Pai... ala, Sex & the City...
- ...(pauza de gituire)... Pai... s-ar putea sa am ceva de facut... inca nu stiu... daca e, du-te tu!
Mda. Nu m-am prins, recunosc. Chiar am crezut ca Popescu o sa aiba treaba la birou vineri. Ne-a luminat Lezorei in timp ce mergeam la masa, cind a zis ca orice barbat trebuie sa fie timpit ca sa mearga la un asemenea film (nu-i adevarat, Popescu, iubitule!; maninca Lezo cirnatzi, probabil ca toti barbatzii planetei si-ar dori sa vada S&C alaturi de prietenele si iubitele lor...).
Culmea si paradoxul intervin abia acum in naratiune: ai nostri erau atit de ocupati sa fuga de acest film, incit au uitat cea mai la indemina scuza: MECIUL!!!!! Fratilor, vineri e meci! Wtf, cum ati putut uita ca joaca Romania cu Italia?! Lasa, ca tot noi v-am adus aminte:
- Ce e cu pinza aia proptita acolo?
- O fi ecran de proiectie...
- Proiecteaza astia aici?!
- De ce nu?
- Baaaaaaaaai!! Vineri e meci!!!!
- Aoleu, da...
- Pai nu mai mergem la film. Hai sa vedem meciu' cu totii si mergem altadata la film! O sun pe Mufi. Sau nu, ca e in intilnire. Lasa ca-i zicem cind ajungem inapoi, la birou.
Si iete asa s-a solutionat problema, pe cale e-mailica:

:). Vineri e meci RO-IT. Rezervam masa in Tei, ca au adus ecran de proiectie? Si lasam… sexu’ :D pe sapt aviatoare?
M

Ma indoiesc ca as vrea sa-l vad. Ar fi trebuit sa-l vad si eu azi, dar am zis pas.
Cu meciul sunt ok, dar nu am rezervat masa – ca nu a mai vorbit nimeni la plecare cu doamna.

Adi

Vai, nu am vrut sa va jignesc gusturile desavarsite in materie de film :)
Cristina

Nu stiti ca lu’ Lezorei ii plac numa’ alea de festival, cu Cichi Cean….?:P
M

Lasa Mufi ca mergem noi la film, doamnele cu toatele….Eeeeeee? Ce ziceti? Nu va mai zgariati. :)
Si cu meciul e ok.

Iulia

Pitika, as always... Dupa ce i-a dezgherait pe incaierati, a venit cu solutia. Si capra, si varza. Asa ca vineri, cel mai probabil, ne vom chiori la meci. Mai ales ca s-a sesizat si Popescu brusc: deci sa vaz cand da o colega de baut ca pleaca. Ori da maine ori da de meci. (Popescu urashte virgulele). Deci probabil ca ne stringem toti. Deci foarte tare, frate.
Hai Romania, ca de Carrie Bradshaw avem timp si dup-aia!

Infanteria stradala

Azi dimineatza, la Lujerului, o pietoanca atasata de doua sacose vorbea afectat la telefon:
- Draga, te sun imediat ce ajung la Gorjului, acum sint in trafic...

vineri, 6 iunie 2008

Za Grup

Din seria "monografii", azi va invit la cea mai draga trecere in revista a ceva. Asa-numitul "za grup", trecut ca si label in acest blog - cu un singur entry amarit! - si o constanta a mea de citiva ani incoace. Za Grup este, in spetza, o adunatura de oameni care implinesc aproximativ 4 ani de coagulare sociala, iar acest post este mai mult pentru ei. Ca nu cred ca voi, ceilalti cititori, o sa dati in brinci de interes :-), avind in vedere ca va fi vorba de persoane, lucruri si folclor total straine voua. Si totusi...

Za Grup a luat fiinta in 2004. Bazele lui au fost puse de mine si de Urecki, in urma unui prinz la un training, la noul (pe atunci) nostru loc de munca. N-am avut cu cine sa stam la masa - ca nu cunosteam pe mai nimeni - si ne-am unit ...lipsurile, ca sa zic asa. This was the beginning of a beautiful friendship. Restul au venit de la sine. Ca sint mai multi. Sa incepem cu fisele respective, in ordine cronologica.


URECKI
Founder
Nume real: Adrian
Porecle: Ardian, Patraulea, Shefutzu, Pisi Mare, Urecki, Lezorei (o transcriere fonetica a elegantului les oreilles)
Virsta: 27
Provenienta: Constanta. Sau Constnatza.
Profil: Mama - sau, mai precis, Tata - Perfectiunii. Totul trebuie sa fie in regula, aliniat, corect si in interesul cauzelor drepte. Sufera ciineste pentru orice nedreptate si se enerveaza cu pete pe git, dar se repliaza repede sub o aparenta glaciala de zici ca n-are nici pe dracu'. Un partener ideal de scandaluri pe absolut orice tema, pentru ca tzine hangul si decibelii parte-n parte, insa cu o uimitoare capacitate de a nu ramine certat cu tine dupa aia. Confident, sfatuitor, contrazicator si sufletist, Urecki e capabil sa stea de vorba cu toti nefericitii planetei, sa-i consoleze, sa-i scoata din minti in timp ce-i contrazice consolindu-i, sa le acorde timp, atentie si camasa de pe dinsul, fara sa astepte nici macar multumiri. Nu-l lauda, ca-l scoti din sarite. Nu-l ignora, ca nu-i convine. Cearta-te cu el non-stop si va fi fericit in timp ce protesteaza vizavi de acest tip de comportament.
Eroul personal: Mr. Freeze (Batman & Robin)
Cel mai mare stress: cu citzi de "i" se scriu diverse chestii prin mailuri
Cel mai mare succes: la femei
Culoarea preferata: dungile
PIPSU'
Anul intrarii: 2005
Nume real: Oana
Porecle: Pipsy, Pipsu', Mitzili, Nepoata
Virsta: 26
Provenienta: Lacul Tei
Profil: 1.57m x 0.5m, dimensiuni invariabile, mai ales latzimea. Cel mai mare ascultator in viata si rabdarea personificata. O paradoxala: uraste munca si munceste de-i sar capacele. Sistematica, ordonata, tace, face si indura. Deschide gura doar cind are ceva de zis, dar si cind are!... Un Mitz mic si cuminte, loiala pina la Dumnezeu, cocheta si tzoalofila. A dezvoltat o simbioza puternica si durabila cu numitul Amir, care indeplineste cu succes rolul de Fat-Frumos si de soarele vietzii ei. Cel mai bun partener de discutii calme, cu miez si cu darul linistirii, Pipsu' este, totodata, si un runner de cursa lunga pe diverse istorii si proiecte din care ramin amintiri extrem de placute. Singurul om de pe aceasta planeta care merge de la Amzei la magazinul Eva cu masina, Pipsul va refuza cu indirjire sa se deplaseze cu altceva. Pe orice distanta. Daca vrei s-o faci fericita, scarpin-o in cap si da-i un abonament la masaj.
Cel mai mare vis: un card fara limita si 48 de ore in mall
Citatul favorit: hai, mai nene, ma lasi?!?!
Cel mai mare stress: munca
Cea mai frecventa activitate: munca
Eroul personal: licuriciul Scaparici
MISACHE
Anul intrarii: 2005
Nume real: Adrian
Porecle: Munteanu, Pisi Mic, Misi Pic, Misache
Virsta: 22
Provenienta: Aviatiei
Profil: de statuie. Frumos de pica, Misache e si plin de bun-simt. Viata lui sentimentala se desfasoara pe principiul delfinului, care-si gaseste o partenera si cu aia ramine. Fiind in cautari, el testeaza inca diverse ape si pestoaicele dintr-insele, in cautarea Marii Stabilizari. Egalul Pipsului in trasatura muncesc, deci exist si singurul la a carui parere Urecki tzine ca la ochii din cap, Misache reuseste sa fie, simultan, aproape de toata lumea si departe de dezlantuirea ei. Mare glumetz in viatza, traieste pentru si prin vorbele de duh. Le scoate pe-ale lui cu un talent remarcabil, simultan cu o atentie deosebita pentru a le prinde si nota pe ale altora, for further referrence and usage. De unde si citatul favorit: Cum era aia?..., mai zi odata!
Eroul personal: Casanova. Insurat, daca se poate.
Cel mai mare stress: licenta
Celelalte cele mai mari stresuri: proiectele
Mincaruri preferate: gratarul si saorma din Floreasca

PITIKA
Anul intrarii: 2006
Nume real: Iulia
Porecle: Pitica Atomica, Pitika, Piti
Virsta: 28
Provenienta: Titan
Profil: psihologic. Ca absolventa certificata ce este, Pitika se ocupa, in principal, cu terapia psihiatrica a membrilor din grup. Lucru care-i iese de minune, desi trebuie sa se ridice pe virfuri ca sa mingiie pe cineva pe cap. Are doar 1,50m inaltime. In niste vietzi anterioare a fost, probabil, pe rind:
- Maica Tereza, Ocrotitoarea celor multi
- refugiu in virf de munte pentru rataciti
- centru de ciini comunitari
- vindecator de trib
- Dr. Ruth
Ai o problema: te duci la Pitika. Vrei sa explici neexplicatul: o cautzi pe Pitika. Vrei sa afli daca esti nebun: o intrebi pe Pitika. Ai nevoie sa petreci undeva o perioada de timp nedeterminata din viatza ta: te muti la Pitika. Cu o probabilitate de 90%, apartamentul Pitikai e singurul din Bucuresti de unde are chei jumatate din populatia orasului, aflata in diverse nevoi de adapostire la un moment dat.
Eroul personal: Mama Dolores
Citatul favorit: ce-i cu tine?
Cea mai mare dorinta: toata lumea sa se inteleaga cu toata lumea
Revolta suprema: ginditul (scurt si rar) la propriile probleme
Culoarea favorita: orice, da' sa se potriveasca la geanta si pantofi

MUFI
Anul intrarii: 2006
Nume real: Cristina
Porecle: Mufi, Muf, Mufel, Pirly
Virsta: 27
Provenienta: Braila
Profil: Mufi e vegetariana si prefera verdele. Daca se poate sa fie un verde textil, in forma de bluza, rochie sau accesorii - cu atit mai bine. Daca nu, zimbeste din politete la glumele proaste ale lui Urecki si Misache pe marginea buchetelor de flori si a ierbii din parcuri ca hrana. Lady-like, stapineste engleza la perfectie, ca si manierele Oxford. Daca vrei s-o nefericesti pentru totdeauna, taie-i accesul la revistele de moda, la carti si la expozitii. Daca vrei sa te ignore suveran, fa remarci tembele vizavi de faptul ca nu maninca deloc carne. Daca vrei sa te urasca, fa-o de ris in public. Cind ai nevoie de cineva care sa-ti impartaseasca cheful de calcat reguli si de despicat firul in patru, caut-o pe Mufi. Cu toata eticheta ei stricta, te va seconda de minune la concurs de scuipat coji de seminte pe geam sau la comentat piztipoance. Explica-i natura omeneasca si parsiva care te-a impins la greseala si-o va intelege si accepta imediat. Mufi este si cel mai bun coechipier de aproape-ratat-avionul-din-cauza-de-duty-free sau de scapat-trenul-c-am-plecat-tirziu. Intr-un cuvint: rulz.
Eroul personal: tzinutele lui Carrie Bradshaw
Fraza memorabila: pleaca de-aici, ca te scuip!!!
Cel mai mare stress: sa faca ceva ce nu se cuvine
Cea mai fermecatoare trasatura: eleganta cu care se abate de la reguli
Barbatul ideal: ala perfect

BALUTZA
Anul intrarii: 2006
Nume real: Valentin. Valentin Balutza.
Porecle: Balutza, Labutza, Balena
Virsta: 26
Provenienta: necunoscuta; suspectam ca e tot Lacul Tei
Profil: enigmatic. Fratii lui Balutza sint peshtii, caci si aia vorbesc la fel de mult ca el. Labutza comunica intr-un limbaj propriu, bazat pe cromatica, respectiv, fatza lui va capata nuantele necesare pentru a exprima starile prin care trece. Astfel, am dedus noi ca roz inseamna fericire, in timp ce rosu = ma enervati!. Printre calitatile de baza ale lui Balutza se numara si respingerea alcoolului, ceea ce-l recomanda cu caldura pentru carat acasa alti membri ai grupului care se troscaie in diverse ocazii. De asemenea, citiva ani buni de Full-Contact il califica si pentru aparat onoarea si interesele atunci cind acestea sint amenintate. Deci tace, nu bea si bate bine: o combinatie exploziva. Desigur, exploziva e doar combinatia, caci Balutza ramine calm si linistit, plin de discretie care bate in mutzenie. Za Grup il pretuieste in mod deosebit pentru felul in care stie sa asculte, sa nu emita pareri transante si - revin - sa fie de ajutor.
Eroul personal: catzelul rosu desenat de Popescu
Citatul favorit: ei, lasa, si tu acuma...!
Activitati preferate: somnul, mersul la sala, somnul, somnul si condusul ca la raliu cu un Matiz
MITZA
Founder
Nume real: Monica
Porecle: Mitza si probabil alte citeva pe care nu le stie
Virsta: 27
Provenienta: Ploiesti
Profil: Za Grup o intreaba periodic daca nu cumva a mincat otrava la micul dejun. Sa te fereasca Dumnezeu sa intri-n gura ei sau sa faci ceva ce nu-i convine. Manipulatoare si persuasiva, va trage sforile astfel incit stelele sa se alinieze dupa cum o avantajeaza pe ea. Restul - sa crape. Za Grup sint singurii care o suporta si pe care ii suporta. Ce-i drept, le e loiala si-i iubeste cu sinceritate pe fiecare-n parte pentru ceva. Isi petrece timpul comentind, urlind si reprosind. Citeodata, discuta serios si le mai arata ca tine la ei. Dupa care le scoate pe nas ca in momentul X cutare n-a facut Y, deci: se anuleaza totul. Marele sau farmec consta in a zice cele mai mari magarii in frazari atragatoare si amuzante, ceea ce o face o companie relativ placuta. Atita timp cit nu vorbeste despre tine. Daca-ti spune ca nu mai poate, sa n-o crezi. Minte ca nerusinata; a trecut si prin mai rau si-a supravietzuit. Daca ti se pare ca ezita sau ca e slaba, probabil ai dreptate. Nu-i arata ca te-ai prins, pentru ca te gasesc dracii in secunda doi.
Eroul personal: Terminator
Citatul favorit: $%# ^%~#$ ma-sii!!!!!!
Slabiciuni: pisicile si Popescu
Culoarea preferata: rosu furios
Cel mai mare vis: sa iasa totul EXACT cum vrea ea
Cel mai mare stress: orice
--------------------------------------------
Acesti 7 pitici n-au nevoie de o Alba-ca-Zapada. Functioneaza doar ei, de 4 ani incoace, dereticindu-si singuri coliba, spalindu-si rufele murdare si batindu-se cu orice, de la flori la carbuni si tirnacoape. Cu toatea astea, sint inseparabili si nici cele mai crincene razboaie interne n-au reusit sa-i desparta.
Acesta a fost, este si va fi (probabil mult timp de-acum incolo) Za Grup. In toate splendorile lui.

joi, 5 iunie 2008

Leaga-te cu mine, vrei?

De trei zile incoace, la noi in grup e isterie. Se ride cu lacrimi, se fac concursuri si pariuri, plus mistouri cit cuprinde. Am descoperit LinkedIn.

LinkedIn e o treaba destul de desteapta. Un fel de 360 / hi5 / facebook pe linie profesionala. Iti tragi un profil si incepi sa aduni conexiuni. Fosti si actuali clienti, colegi de birou, de breasla sau de facultate, cunostinte - pe toate astea le pui la tine in punga si iti maresti orizontul de business intr-o progresie de-a dreptul geometrica, raportata la cite conexiuni are fiecare om adaugat de tine. Un joc piramidal al legaturilor. O vitrina de aratat competentele. O scara sociala a "pe citzi ii cunosc" si a "citzi pot sa dea de mine". Scopul declarat al LinkedIn-ului este sa ofere oportunitati de business, de angajre, de... orice, prin facilitarea contactului. Ura, pai, sa facilitam, dara!
Eu de LinkedIn stiam de mai de mult. Aveam cont, aveam contacte / Trei HR-i trecuti la fapte (adica zgirmasera deja vreo trei la mine la usa cu "oportunitati de cariera"), era ok. Dar l-au descoperit si fetele mele, plus inca alti citiva colegi care se activasera brusc. Si-a inceput sa curga cu updates, cu invitatii, cu accepturi, cu numarat conexiuni (eu am 38; ei, eu am doar 20; ia uite-l p-asta, de la 10 a ajuns la 100 in doua zile, frateeeee!...), bashca cu ciufulit profiluri, summarized expertizes si recommendation requests.
In trei zile de fervoare legaturoasa, sentimentul meu de baza este nostalgia. Mi-am descoperit colegi de liceu, de facultate, citiva prieteni dragi despre care nu mai stiam nimic si, cu ocazia LinkedIn-ului, i-am localizat ba prin Louisiana, ba pe la Harvard, ba pe la MIT... Am aflat ce au mai ajuns niste copilasi pe care i-am vazut ultima data cind nici nu terminasera clasa a 12-a, am parcurs trasee profesionale ale unor oameni care abia paseau in industrie pe vremea cind i-am cunoscut... Puncte-puncte. M-am (re)legat virtual de niste oameni de care ma rupsesem, la un moment dat.
Si da, LinkedIn e addictive. Intrebati Pipsul, care la 11 noaptea, de-acasa, isi schimba a doua oara poza si-si compunea summary-ul. De ce, nu stie nimeni. Sau poate ca stim: we get self- advertized catre o lume intreaga. Ai dracu' narcisisti!

Deci zi, vrei sa te legi cu mine? Sau, in citat exact, Join my network on LinkedIn!

miercuri, 4 iunie 2008

Updates

In citeva posturi promiteam ca "va tin la curent" cu ce urma sa se intimple post-...postum, ca sa zic asa (adica dupa postare). Va promiteam asta pentru ca nu gasisem niste incheieri mai frumoase si mai fericite din punct de vedere redactistic. Ma scuzati! Dar acum, daca tot v-am promis, macar sa nu ramin cu datorii. Ceea ce ma aduce la postul asta. Va ziceam c-am ramas doatoare unui spalator de parbrize de pe Eminescu. Aseara am trecut pe-acolo si m-am achitat. Din pacate, nu aluia cu tricou galben, ci altuia, dar creditorii erau intersanjabili, din cite va aduceti aminte. Am platit zece mii pentru o spalare de parbriz. O afacere corecta: cinci mii aia de data trecuta, cinci mii actuala. Desigur, cel care mi l-a spalat acum nu stie socoteala, ca n-avea rost sa i-o explic. Insa am descoperit ceva: ala cu tricou galben e un mare sociabil in viata! La trei masini in fatza mea, avea o conversatie teribil de animata cu un sofer. In termeni amabili; cam cum a fost si cu mine. Io cred ca baiatul ala e omul lor de marketing: incurajeaza trialu' si da oferte speciale ca sa loializeze clientii. La mine a mers.

Asa... Acum mobila. O am pe toata in casa. A reusit maica-mea, care mi-a luat grija transporturilor de pe cap prin deplasari succesive de la Ploiesti si managementul carausilor respectivi. Sa traiesti, mamo! In plus, s-a dus si mi-a rezolvat si cu montajul, asa ca marti voi avea o mobila asamblinda (ce cuvint!) plus o mama supraveghinda. Ca ma scapa tot ea si de asta.
Aaaa, iar simbata asta cred ca ma duc cu Popescu sa facem Lego cu canapeaua aia. Vedem ce iese... Sa nu uit sa-i dau bonurile lu' Pips, sa scoata facturi pe ele. Ca-i trebuie la nu-stiu-ce.

Alte datorii mai aveam? Cred ca nu. Asta e cu updates. Acum ma pun sa ma scarpin pe marginea unui alt subiect. Evident, va voi tine la curent.

Incep sa seman cu self-promo-urile de la tv (rusine!),
Eu

luni, 2 iunie 2008

Zilele mobilei bucurestene

This post goes out to toti cei care si-au macinat nervii si timpul la IKEA. Cum ar fi Zappy si Peculiar (her). Care au avut norocul (?) sa se duca acolo inaintea mea.

Cu ce sa incep? Cu faptul ca garsoniera mea se apropie cu pasi repezi de terminare. Nu pot sa dorm pe parchet si sa-mi atirn hainele pe peretzi, asa ca trebuie sa-mi iau mobila. Nu multa: o bucatarie, o canapea, un sifonier. De restul - mai vedem dupa. Sa termin cu gigantzii.
Cu aceste ginduri in cap, cu problema mea ingrozitoare de a ma deprima cind ma ocup de amenajari si de organizat stuff, am plecat duminica la IKEA. Cu mama si Popescu dupa mine, ca sa fiu sigura ca nu cedez in primele zece minute si ca nu-mi trintesc jucariile in mijlocul magazinului si plec.
Proasta idee, oameni buni. Nu sa va duceti la IKEA, ci sa va duceti acolo de 1 Iunie. Mai ales cind pica intr-o duminica. Dupa ce ca eram nara la nara, ca sa zic asa, mai ceva ca-n trafic, locul vuia de o larma nedeslusita, in care generatia de miine isi exersa plaminii si pipotele in timp ce pocnea baloane si alerga de colo-colo ca o turma scapata de cioban. Probabil ca-mi vor placea copiii in momentul in care o sa-i fac si eu pe-ai mei, dar tare ma tem ca, si-atunci, imi vor placea doar cei proprii. Sau nici aia. In fine.
Dupa ce am configurat o frumusete de bucatarie pe care baiatul ala de pe sectie mi-a listat-o pina la balamale, am inceput sa ma dau cu capu' de podele. Locul A de singerare: sectia dulapuri. Avem, cum sa nu, avem tot, mai putin usile si sertarele. Luati-le dumneavoastra p-astea, si dupa usi veniti miine, iar dupa sertare - saptamina viitoare. Minunate vesti, mai ales cind ai de organizat un transport si vrei sa-ti vina toate odata. In fine, da-mi ce ai, prietene, ca de restu' ma descurc. Mama, adica.
Locul B de singerare si prag de deces: sectia canapele. Suspectez sincer ca sectia asta e un fel de loc de pedeapsa pentru angajatii codasi IKEA. Dupa ce i-am rugat sa-mi faca un soi de configurare, am descoperit cakumparatorii de noi stiam mai bine decit ei cum se numesc piesele de la canapeaua aia si saltelele. Nu-i bai. Am inteles, ne ducem la rindul 22, sectiunea D, si-o pescuim de-acolo. Mai putin husele, ca nu e pe stoc. Ok, saptamina viitoare. Cum? Rindul 20, sectiunea D? Pai, doamna, colegul ne-a zis altceva... Aha, deci e corect cum ne-a zis el! Bineeeeee...
Dupa trei draga, nu te enerva, te rog eu! soptite de Popescu, am decis ca trebuie sa ne tragem sufletul si sa ne facem naibii socotelile, ca sa stim citi bani avem de dat si daca-i am pe toti la mine. Haideti la restaurantu' vietzii! Da-da! Pai stateau oamenii la restaurantu' ala mai rau decit chinezii pe plaja. Mda. Hai in Carrefour, la La Mama!
Iesim din sauna aia de IKEA, Popescu baga doua tigari, zbieram dupa Pipsu' prin parcare, intilnita intimplator in timp ce se afla la cumparaturi carfureshti cu mama ei (Mama, ea e mama lu' Monica / Mama, ea e mama lu' Oana ), halim ceva la restaurantu' cu pricina si decidem sa bem o cafea. Unde? Hai la Starbucks, push, c-am fost io cu Dana data trecuta si ne-a placuuuut! Bine, mamo, hai la Starbucks!
Ei bine, la Starbucks - surpriza! Neplacuta. Toate locurile de pe terasa erau ocupate. Ne invirtim ca 3 coitze in caldare, decidem sa stam la soare, daca e, parcam Popescul pe loc-search mode si intram sa cumparam cafele. La intoarcere, gasim un Popescu destoinic, asezat la o masa umbrita, trintim cafelele pe masa, ne trintim si pe noi si ne punem pe sorbit. Ei, si acum voi acorda premiul Tzarania Anului unei familii cu trei oracaitori, care luasera masa de Starbucks ca sa-si manince pe ea ... McDonaldsu'!!!!!!!! Fiind o javra civica, de felul meu, si, pe deasupra, inasprita de faptul ca din cauza alora era sa stau eu la masa in plin soare, ma lansez sa caut un angajat Starbucks care sa-i scoata pe aia in suturi de-acolo. Ma opresc la unison Popescu si cu maica-mea: lasa-i, acuma, si pe ei, ce sa le faci...?!?! Cum, ce sa le fac? Sa-i invatz in pana mea ce inseamna frecventatul celulelor sociale de tip mall. Ma rog, am lasat-o balta, mai ales ca dupa jumate de cafea si-au strins piuitoarele, biberoanele, scaunele de copii, carucioarele si zdranganelele si s-au carat. Lasind masa potopita de tavi albastre, cutii de Hepi Mil, pahare de hirtie si servetele. Exercitiul McDonalds te-nvata si sa-ti duci tava. Se pare ca nu pe toti.
Terminam cafelele si ne lansam iar in magazin. Facem tot traseul IKEic, colectam canapeaua din depozit, platim si mergem la Colectare Marfa. Mai stati dumneavoastra 40 de minute, ca sa va pregatim bucataria si sifonieru'... Ura. Din suflet. Mamo, pisoi, haideti sa mai cascam gura prin magazin o tura.
O luam iar la picior; fiind ora 18, se mai golise stabilimentu'. Popescu reuseste sa inhate un mini-dulap (a carui unica functie pare a fi s-o streseze pe Sister, ca i l-a luat ca sa-si faca ordine naibii pe comoda aia si sa nu-si mai tina toate angaralele intinse!!!! - ordine pe care, evident, Sister refuza s-o faca :)))), o trusa de scule si inca niste nu-stiu-ce-uri. Trecem a treia oara pe la case si-ajung la Colectare. Unde bucataria si sifonierul meu se lafaiau in 68 (!!!!!!) de pachete. N-am cuvinte sa va descriu prabusirea mea nervoasa. Au scheme? Nu ma intereseaza; numai balamalele umplu o sacosa. Cum naiba pun eu laolalta toate astea? Nu m-am descurcat in veci la puzzle, iar lego ma scoate din sarite. Ma rog, le duc la Transport si sa ma vad eu cu ele-n casa, ca dup-aia ma hotarasc.
M-am hotarit deja: ii chem pe aia de la Montaj si le dau cit mi-or cere, numa' sa ma scape de pacoste!
La 20.00 parasim si noi IKEA, dupa 7 ore de balanganeala, incarcari de pachete si fise de transport. Aveam o migrena cumplita. Am lasat la garsoniera sacosa de balamale, niste bare si cele trei polite cumparate pentru perete si ne-am tirit in Militari. Azi astept sa vina aia intre 17 si 19, sa-mi care mobila. Am facut-o pe mama sefa la oi si acum e pe drum de la Ploiesti, sa-mi cumpere usile lipsa care intra azi pe stoc si sa aiba grija de transport. Pentru ca aia ti le lasa in fata usii apartamentului, nu in casa. C-asa vor ei. C-au fost clienti care s-au plins ca le-am stricat peretzii. Dati-mi sa semnez o declaratie ca nu ma intereseaza de pereti si carati-le pina unde trebuie! Nu se poate. Bineeeeee... Las' ca ne descurcam noi.
Asa ca acum singurele lucruri pe care le pot face este sa le fiu etern recunoscatoare mamei - organizator, configurator si alergaci neobosit - si lu' Popescu - al mai mare carator si sinergizant in viata - ca m-au scos din galeata si-au mers cu mine. De restul - va tin la curent.

Va doresc o zi asamblata si cu bucurii pe stoc,
Eu