ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

marți, 29 aprilie 2008

Leapsa lunii: AMENDEAZA O MAGARIE!

Asta este o leapsa deschisa. O dau pentru ca eu chiar cred ca o picatura poa' sa creasca nivelul oceanului. Asa ca tu, cititorule, daca esti gata sa ti-o asumi, ai stima mea neconditionata, oricine-ai fi. E o leapsa simpla:
Nu lasa o porcarie sa se petreaca sub ochii tai. Adica:
- nu lasa un nesimtit sa sara coada la supermarket doar pentru ca pare mai smecher
- nu lasa o imbecila cu 12 clase de la Electrica / Taxe si Impozite/ Secretariatul Facultatii etc sa ridice tonul la cineva care sta civilizat la coada
- nu lasa o domnisoara de mall sa-si arunce guma exact acolo unde tu sau altii or sa calce
- nu lasa o casierita de hipermarket sa-ti inchida casa in nas in timp ce tu esti cu produsele pe banda
- ... nu lasa orice altceva care incalca minimul dram de simt civic sa se intimple.

Daca citesti asta si esti blogger, fa-o si da-o si tu mai departe. Daca esti un simplu cititor, fa-o si atit. Eventual, mai treci pe la mine prin pagina si lasa-mi un comment in care sa-mi povestesti cum ai facut-o. Ca sa stiu ca ceva bun se intimpla. Eu mi-am facut partea mea de tema: am bestelit o tanti de la Electrica Veteranilor c-a indraznit sa tipe la un nene consumator fara factura. E o milionime, dar e ceva.

Pai te-astep inapoi, cu bucata ta de fapta buna. Ca tara asta de cacat sa devina, macar o secunda, o tara de cacatzel.

Va salut,
Eu

miercuri, 23 aprilie 2008

O sa murim cu totii!

Nu e chiar asa de banc. Am dat peste un post frumos documentat care ataca problema: bloggerii sint stresati. Diversi oameni au decedat (in America, desigur) din pricina unor factori conjugati, in care stresul de a posta zilnic pe blog ocupa un loc considerabil.
Multi bloggeri recunosc ca sufera de o anumita febra a postarii. E cazul lui Zappy (rasplatita pentru aceasta boala si cu un frumos loc 3 la Roblogfest), care-si face, insa, o amuzanta mea culpa unde besteleste StatCounterul si toate pornirile care deriva dintr-insul, unde cele mai maniacale sint numaratul vizitatorilor la fiecare 3 secunde si insomniile provocate de faptul ca ieri ai avut cu 2 vizitatori mai mult ca azi. Plus drama sfisietoare ca-n ultimele doua zile n-ai mai scris nimic, drept pentru care vizitatorii se dezamagesc, o raresc cu clickaiala si poate scade traficul. Recomand acest post tuturor incepatorilor intr-ale blogelii, macar sa fie constienti de ce mecanisme obsesiv-compulsive isi vor dezvolta pe parcurs...
E adevarat ca blogul iti da febra. Dar e si boala de lux: ca sa bloghezi, iti trebuie timp. Un prieten de-al meu zice ca scrisul cere antrenament, ca orice muschi care se dezvolta. Un minim de 30 de minute pe zi te tin in forma. Ca la aerobic. Foarte adevarat; iar eu as completa spunind ca, pe linga exercitiu, iti mai trebuie si un dat al povestii. Ca altfel ocupi pixeli cu tot felul de aiureli despre-ce-ai-mai-facut/gindit/considerat-azi, relatari care nu vor preocupa pe nimeni. Ma repet, stiti c-am mai facut un rind de spume pe tema motivatiilor de izvorire blogica. Si le vei posta in fiecare zi, cu o frenezie de hamster in roata, pina cind, coroborate cu sedentarismul si stresul cotidian, te vor pune pe nasalie.
Asadar, postati, fratilor, dar postati cu masura. Nu lasati aceasta afisare perfida din browser, careia ii dati F5 de citeva ori pe minut doar ca sa vedeti asa, daca n-a mai aparut vreun comment sau vreun vot la poll, sa va haleasca viata. Go out, live life and only then tell some stories about it.
Si, daca e sa murim, zic s-o facem cu talent! :P

Toate respectele din lume,
Eu

duminică, 20 aprilie 2008

Sa m-apuc de tricotat? dupa ce cititi, please vote -->

Acu' vreo trei zile, apare Sister acasa cu o tema de la Marile-Conferintze-Neasemuite tzinute de AIESEC. Genul ala unde sint chematzi o ciurda de oameni din industrie care cauta sa recruteze viitori profesionisti. Biii-iiine.... Dupa ce i-am adormit fetei remushkaturile cum ca da jet la cursuri ca sa se duca la draciile astea, pe principiul du-te, fata, da-o dracu' de scoala, cu ea mori de foame, lasa, mai cunosti si tu lume si nu stii de unde sare iepuroiul, am luat-o ca o responsabilitate personala in momentul in care, dupa cum v-am zis, a venit la mine cu tema...

Care tema suna asa (formular tras la xerox cu sigla sectantilor alora dela AIESEC): prezentati o noua campanie de imagine pentru o marca de bere foarte cunoscuta. Descrieti conceptul campaniei, cel putin 3 strategii de marketing pe care intentionati sa le utilizati si estimati vinzarile obtinute in urma acesteia, precum si profitul, pe baza bugetelor folosite (minim 100 de cuvinte). WHA-AA-AAAT?!?!?!?! De uluire, m-am scarpinat in crestet cu mina-n care tineam tigara si, deci, m-am umplut de scrum: Fata, asta, ASTA v-a dat voua tema pentru acasa?!?! Sister, de buna-credinta: Nuuu, asta trebuia s-o rezolvam acolo, intr-o pauza, da' eu mi-am bagat picioarele si-am zis c-o iau acasa, ca n-am cum sa ma gindesc la ea intr-o pauza. Bila alba pentru ea, zic eu in sinea-mi, a bifat fara sa stie prima regula: sa recunosti prostia si imposibilul de la primul contact. Mda, am mormait, domnii sint cretini de-a binelea. Sau eu sint o incompetenta. Fata, io n-as sti ce sa-ti zic aici. Pe bune! Sa mor, sa-mi saie, sa-mi caza daca eu stiu de unde s-o apuci. Voi ati invatat la scoala ce-i ala concept? Adica, diferenta dintre concept si slogan...? Adica,... lasa! Hai s-o luam asa...
Dupa citeva teorii despre ce-i una si ce-i alta, facute pe ffwd in bucatarie, Sister a luat fitzuica si-a disparut in dormitor, s-o completeze. Se pare c-a completat-o bine, caci aia cica era "proba" ca sa selecteze participantii la trainingurile din week-end. Iar biata Sister si-a mincat tot weekendul cu trainingurile respective.

Aproape insomniaca de nervi dupa faza asta, memorez enuntu' si m-apuc sa-l discut cu Pipsu', la birou. Am ajuns amindoua la concluzia ca ori aia sint nebuni, ori noi n-avem ce cauta pe aceasta piata si trebuie sa ne dam urgent demisia. Dupa argumente atent cintarite, am decis sa mincam in continuare o piine de la agentie, ca defectul nu e la noi. E la aia care au emis o asemena mizerie si-au imprastiat-o peste zeci de minti virgine. Si sa va spun de ce:

- cum poti sa ceri o campanie noua de imagine pentru o marca de bere despre care nu spui nimic? Macar pozitionarea de piata, bre, caci noua inseamna ca nu e ca cea veche, deci tre' sa stim si noi cam de pe unde pornim. O fi mainstream, o fi low, o fi premium? Ai amabilitatea si reformuleaza, macar: Se cere o campanie noua de imagine pentru o marca de bere cunoscuta din segmentul medium-high, care pina acum a rulat sub pozitionarea "alaturi de tine in marile momente" sau "exclusiv pentru barbati" sau.... Astea sint exemple nascocite, nu stati sa le cautati pe piata, ca nu le gasiti. Ca sa vedem ce era berea asta inainte si ce facem cu dinsa dupa.

- 3 strategii de marketing... Da... De la Kottler si pina la contemporani, numai matura n-a fost considerata strategie de marketing. In rest, orice se poate numi strategie de marketing. Ca tine de marketing si de jocul de pe piata. Uitati de cei 3-4-5-6... "P" (P-ozitionare, P-ret, P-rodus, P-romovare), multe chestii se pot transforma in strategie de marketing. Va marturisesc ca i-am invatat pe astia 4 P de la Sister, caci eu, in incalificarea mea (am terminat Jurnalism), habar n-aveam de dinsii citatzi asa de frumos si explicit. Stiam ca tre' sa bagi bani in comunicare, sa stii unde-ti trintesti produsul pe piatza, sa-l aduci la indemina sconcsumatorului, sa-i ceri bani pe el atit cit merita si cit poate respectivul sa dea si sa faci o chestie buna, nu una de-i curg atzele sau inoata mormolocii pe la fund, ca sa nu dezamagesti publicul cumparator. Trecem peste.

- sa-ti estimez cresterea vinzarilor? Da' de unde pushka mea vrei sa ti-o estimez?!?!?! Pai mi-ai spus cit vindeai inainte? Mi-ai dat vreun indiciu despre publicul marcii dumitale? Stiu eu cam citi bani scot domnii din buzunar? Am la dispozitie vreun studiu despre ce ii lipsea marcii asteia si-n ce masura, ca sa traduc impactul schimbarii? Lu' Sister i-am zis sa trinteasca acolo 30%. De la nashu' mare. Si dac-o intreaba cineva de ce atita si nu altfel, sa le zica si ea: demonstrati-mi ca nu-i asa!. Pai ce!...

- eee, dar deja devenim shugubetzi: sa estimam profitul in raport cu bugetele folosite. Aici am tras linie si-am decis ca aia care au facut asemenea enunt erau fumatzi sau au tras cuvintele din palarie, le-au pus conectorii si le-au aranjat in fraza. Oameni buni, am 5 ani de publicitate, sint Account, ma ocup de bugete si tot n-as sti sa va spun cit costa o campanie pe care o fac intr-o pauza de 10 minute pe holuri la ASE ca sa ma admita la un training. Ca nu stiu. Ca n-are nimeni cum sa stie, neamule, cit te costa un concept. Poti sa stii, eventual, cit te costa o declinare de concept, pe anumite canale, in functie de ce mix de comunicare faci si de ce kkt decizi sa incluzi acolo. Poate, daca fac o o noua campanie, trebuie sa schimb POSM-urile din Off & On Premise pe toata tzara si sa organizez minim 2 traininguri cu forta de vinzari si, eventual, sa angajez si citeva agentii de BTL care sa ma ajute cu partea de merchandising, ca agentii mei de pe Sales nu fac fatza. N-ati inteles nimic, nu? Asta e si ideea: iata citi factori trebuie luati in calcul. Si nu mai zic nimic de bugetele de media, de filmare spot, de printuri, de outdoor, de o eventuala cheltuiala cu schimbarea retetei produsului (ca poate am nevoie de un reason-why ca sa-i promit consumatorului altceva cu o campanie de imagine...). Sa incetam cu jargonul acesta cool si sa revenim la oile noastre.
Exista un iz de catastrofa in toata treaba asta, pe doua planuri:
1. E foarte posibil ca mizeria asta de problema sa fi fost enuntata de cineva dintr-o multinationala. Care poate-mi va ajunge mie client, intr-o buna zi. Si care imi va minca nenumarate zile dupa aceea pretinzindu-mi sa-i fac un concept de campanie intr-o zi si sa-i explic si cit profit o sa scoata din toata tarasenia. TRAGIC
2. Tinerele sperantze ale acestei economii (din care un procent covirshitor baleshte dupe advertising sau marketing, bah, ca e un domeniu supermisto) vor fi aruncate in ditamai Oceanul Planetar, sa inoate dupe cum ii taie pe ei capul si sa ramina cu impresia ca n-ai nevoie decit de trei simulacre de informatie ca sa iei o decizie de genul falimentam sau nu? INFIORATOR
...si 3. Iar o sa-mi vina la interviu naivutzi academici care se vor mira ca nu sint acceptati, desi CV-ul lor e plin de voluntariate, traininguri si prectis steigiz in maltinashanal campaniz, dar nu stiu ce e aia public-tinta si diferenta dintre mesaj si pozitionare. RESEMNATORIU

Vai di mini shi di mini,
Eu


sâmbătă, 19 aprilie 2008

Fifi se intilneste cu Fufu

A fost o intilnire planuita indelung. Numai eu stiu cita alergatura a presupus si citi pasi facuti cu atentie, ca sa nu ne scape ceva. Plus asteptarea... S-o-ntimpla? Nu s-o-ntimpla? Si iata ca ieri a fost ziua cea mare: Fufu a iesit frumos pe poarta dealerului, a mers din Bd. Timisoara pina la Gradina Icoanei si acolo s-a vazut cu Fifi pentru prima data. Cam timizi, fraierii, au stat la distanta de vreo zece metri (ca nu gasisem loc de parcare) si s-au studiat pe furis. Fifi, magaritza roscata si cu nerv, s-a asezat cu spatele si-a tot facut semnale. Fufu, mai mic si, probabil, mai rusinos, a stat cuminte sub un pom si n-a zis nici pis. Dar cred ca s-au placut...

Si-acum sa termin cu alegoria viitorului si sa va explic: pe Fifi v-am prezentat-o intr-un post anterior. Ford Fiesta 1.3 benzina, 70 de cai, rosu-inchis, in virsta de 1 an si 4 luni, trecuta prin 17.000 de kilometri si-o revizie; o cutiutza robusta si de incredere, cuminte, iute in mod prevazator, cu citeva semne de buna-purtare rezultate dintr-o parcare la stilp si-o iesire neinspirata din parcare de la mall. Fufu are abia citeva zile, dar e deja o aparitie: negru-tuci, cu jentzi de 16'' pe aluminiu, sigla rosie si proiectoare. Fiat Grande Punto T-jet 1.4 benzina, 120 de cai. Oglinzi electrice incalzite, clima bi-zona, computer de bord si o gramada de alte optiuni pe care Fifi, produsul unei inspiratii feminine si cam lipsite de bani la vremea respectiva, nu le are. Fifi e a mea, Fufu e al lui Popescu.

Nasterea lui Fufu a presupus intii o alarma falsa, alataieri, cind tac-su s-a dus calare pe magar pina la dracu' cu carti, chemat de dealer sa vina sa-l ia. Cind a ajuns acolo, trailerul cu Fufu intirziase, asa ca Popescu a facut clabuci de nervi si cale intoarsa. Ieri, insa, pretentiosul asta mic s-a predat singur. Ca mama, n-am putut sa asist, ca eram la birou, dar Popescu s-a dus cu doica dupa el (cel mai bun prieten al lui, expert in masini si in futut dealeri neseriosi) si impreuna l-au luat, l-au invirtit si l-au examinat pe nou-nascut si-n gaura de esapament, sa n-aiba vreun defect.
Fufu fost o sarcina scurta, dar dificila: gretzuri pe fond de stress (imi aproba banca creditul? nu mi-l aproba?), stari de melancolie (ia uite, iubita, un Grande Punto, acolo, mai la stinga, il vezi?) si planificari nesfirsite (o sa-mi iau deja odorizant de masina, mi-as lua acum si presuri / - mai stai, omule, sa-ti vina intii masina!!...). Plus experientele altor gravizi cu capu-n nori, pe care taticul-to-be ii credea ca pe Biblie cind ii varsau tot felul de timpenii tip numere rosii de 5 milioane, banca iti da rate mai mici daca n-ai overdraft etc. Dupa nasterea de ieri, toate astea s-au asezat si au inceput alte discutii, dintre care cea mai interesanta si mai zguduitoare a fost baga-mi-ash sa-mi bag, n-am loc sa-mi pun odorizantu-n masina!!!!!!!!!!, la care am ris cu hohote ca o nesimtita ce ma aflu. Pot, insa, sa va spun ca paternitatea e inaltatoare: Popescu straluceste de fericire, pe care o revarsa generos si peste ailalti: iubi, ti-o las tie azi s-o conduci, sa vezi cum e? Si fericirea asta e selectiva, totusi, caci matusa lui Fufu (Sister, 20 de ani), are interdictie de pus gheara pe mashina, ca nu stie s-o conduca si e aiurita; maxim i-o dau prin Focsani, dar numai cu mine-ndreapta; nu pupa ea masina sa "se duca pina la Plaza"!!!!!! Teorie intemeiata, de altfel, avind in vedere ca noi stam exact la Lujerului si la Plaza ajungi instant pe jos... I-a dat-o, insa, doicii Mumy, s-o plimbe si el un pic prin parcare pe la dealer, ca un experimentat ce se afla intr-ale masinilor mici si nervoase (doica are un Mitsubishi Colt, de 100 de cai), iar Mumy l-a felicitat din toata inima si i-a spus ca si-a luat o pizda de masina. Ma rog, Fufu n-a reactionat la aceasta feminizare, poate si pentru ca, de pe marginea pasajului, unde statea parcat, nu auzea ce se discuta in casa, la etajul 5.

Iar acum toata lumea e fericita. O sa se cam intunece extazul o data cu prima rata si cu cele ce vor urma, insa POPESCU ARE MASINA si nimic altceva nu mai conteaza. Zic, dara, s-o stapineasca sanatos si fara incidente. Si cind o sa inceapa fotografiatul artistic din diverse unghiuri, am sa vi-l arat si voua pe Fufu, ca sa stie toata lumea cit de sport, negru si frumos e el.

Hai sa fie-ntr-un ceas bun,
Eu

vineri, 18 aprilie 2008

Cel mai public blog privat

Tropaind prin blogosfera, dau peste un ceva emotionant, care promitea la prima vedere: http://pentrumihaela.blogspot.com/. Mai, - m-am gindit eu invidioasa - ce noroc pe fata asta, cineva ii facu blog. Ca sa fiu total onesta, marturisesc ca la inceput am crezut ca e ceva de-a face cu donatii si alte treburi de gen, dar, din fericire, am descoperit ca Mihaela e sanatoasa si nu stringe nimeni bani pentru operatia ei in strainatate... Singura problema a Mihaelei este, din cite vad eu, Un prieten, care publica pe blogul de-l mentionai eu mai adineaurea.
Omul ii vorbeste, in medie, o data pe zi. Blog de indragostit, cu poezii, cu ginduri, cu youtbe-uri pline de sens, cu confesiuni cu multe puncte de suspensie... Charming. Evident ca e la indemina oricarui prost sa-si bage nasul in treburile celor doi. Cum am facut eu, de pilda, si deja am suspectat ca Mihaela s-a despartit de Un prieten, care acum regreta amarnic si se palmuieste singur in oglinda c-a pierdut-o. Repet, e suspiciunea mea. Mai banuiesc si ca Mihaela nu prea mai vorbeste cu el si nici nu vrea sa-i raspunda la telefon. Desigur, treaba lor, ce ma amestec eu, ca nici macar nu-i cunosc.

Da-a-ar!, oameni buni, ziceti-mi voi mie cum se poate sa declari (c-am vislit pina la primul post, ce credeatzi?!), citez: O sa iti scriu mai mult aici, o sa pastrez totul pentru noi doi, ai incredere in mine... Reiau cu bold si underline: o sa pastrez totul pentru noi doi, ai incredere in mine... Ahahaaa! De-aia ti-ai pus Trafic Ranking, bre? Sa vezi de cite ori te viziteaza Mihaela? Sau o fi vreun experiment social si numeri citi sint curiosi-mahala ca mine si-si baga nasul?
Sau poate sint eu rea si nu stii cum e cu privacy... Ma ofer sa-ti vind un pont: Blogger suporta cititori autorizati. Adica ii faci matalutza cont de Google lu' Mihaela (daca n-are) si o pui ca singur cititor autorizat al blogului cu pricina. Asta daca doresti sa respecti aia cu pastratul si cu increderea. Daca nu, eu promit sa te vizitez periodic, sa dau linkul tau si la alti prieteni de-ai mei si sa te vizitam cu totii ca sa-ti saltam traficul.

In incheiere, e frumos sa-ti urez ca tu si Mihaela sa va impacati (asta daca v-ati certat). Desi n-o cunosc pe Mihaela, parca as mai astepta cu urarea asta... De dragul ei.

joi, 17 aprilie 2008

Trafic, traficutzul meu....

Daca mi-l dadea Dumnezeu, ma resemnam. Da' mi l-a dat domnu' primar, ajutat de baietzii de la infrastructura si de halul de administrare a bugetelor. Da, stiu, e inca un raget in blogosfera pe tema lui am facut un kilometru in doua ore, dar n-am ce sa fac. Paradox: azi a fost soare si uscat si de trei ori mai aglomerat decit ieri, cind a fost ploaie si umed. Automobilul de Bucuresti o fi vreun fel de vaca-Domnului, care iese in haita sa se incalzeasca la lumina, altfel nu-mi explic de ce coada de pe Barbu Vacarescu incepea de la intersectia cu Stefan cel Mare, de exemplu. Ba-mi explic: deoarece harnicutzii de la RATB lucreaza la linia tramvaiului 5 si le era necesara o banda (din doua) sa puna neshte basculantzi si cameoane si sa le lase acolo. Imi explic si de ce pe Grozavesti am facut un sfert de ora ca sa trec de semafor: deoarece la 9 dimineata se ridica gunoiul de la vilele de pe malul Dimbovitzei. Tomberon cu tomberon si vila cu vila, usurel, pe avarii, fara sa ne grabim, blocind o banda si taind ulterior fatza la toti fraierii ca sa facem stinga de pe banda din dreapta cu ditamai gunoiera ...

Acum doua zile am inghitit ditamai tzeapa cind am constatat ca Lizeanu e inchis. Cred ca n-am inghitit o teapa suficient de mare, caci a mai intrat una cind am ajuns la Obor, disperata sa fac si eu stinga spre Colentina si s-ajung pe Petricani. Nu, dragutza, nu poti, trebuie sa te duci in jos pe Mosilor, sa faci diverse drepte si stingi ca sa ajungi de unde-ai plecat si s-o iei in jos, spre Barbu Vacarescu. Parcursul era idilic: numai curbe si serpuieli pe o sosea drepata ca panglica. De ce? Pai mai sint niste baiezti amabili de la Intreprinderea-de-Capace-de-Canal-din-Mijlocul-Strazii care au lucrat la diverse inlocuiri. Pe care le-au terminat partial, si-au semnalizat acest lucru cu ditamai stilpishorii, printre care masinile navigau duios facind opturi si stringindu-se ca sa aiba loc una pe linga alta. Buna treaba! Ok, am inteles, astea de mai sus se datoreaza faptului ca ne sufocamcacapitala, trebuie sa stringem un pic din dinti si sa rabdam pina ne punem la punct. Acuma vin si intreb si eu: n-am putea sa ne punem la punct noaptea, in pana mea, noaptea cind NU E TRAFIC?!?! Stiu, e dificil, ca muncitor cu cinshpe facultati si paishpe doctorate, sa muncesti noaptea, ca nu e conditii si ne trateaza ca pe animale, si nu ne da bani si-avem familii si copii, da' scoala de ce nu-ti placu, nene, sa muncesti ca mine doishpe ore pe zi si din impozitele mele sa-ti hranesc si tie copiii si sa-ti platesc asigurarile? E dificil si ca firma de constructii sa platesti sporuri de noapte, ca ti se cam diminueaza profitul, si din ce pasca mea mai dai cotizatiile la domnii din primarie?

Ca tot am facut apologia implicatiilor socio-economice ale magariilor de mai sus, sa trecem si la (placerea mea!) mozaicul particularitatilor umane din trafic. De pilda, boul cu Dacia blio, cu fundu' lasat de la atita carat cu portbagajul, care si-a fluturat canapeaua legata cu zgirci deasupra masinii exact pe sub frinele mele, in timp ce NU semnaliza ca schimba BRUSC banda... Sau toanta de virsta mjilocie cu dintii infipti in volanul unui Logan beige, care claxona in culmea disperarii ca nu plec SIMULTAN cu verdele de la semafor. Fai, cucoana, nu m-ai vazut cind m-am dat in fatza ca sa las o ambulanta sa treaca, lasa-mi si mie un pic de timp sa vad cind se misca lumea din spatele meu, ca semaforul nu mai am cum sa-l vad... Mai e si oaia proasta care mergea in culmea preventiei cu 20 la ora, tirindu-se melc prin intersectia de la Scala, in timp ce cirnatul din spatele sau isi smulgea parul din cap vazind ca-n fatza e liber ca-n palma, iar ei stau dupa fundul diplomatic (TC 19...ceva) al doamnei. Probabil ca distinsa lady nu mai pusese mina pe un SUV in viatza ei si-i era frica pentru ca e mare, tu, iti dai seama cu ce spaima am mers?!?!

De parcari discutam altadata, caci acum trebuie sa plec. Pe Petricani pina-n Lacul Tei. Am o juma de ora la dispozitie. Oare ajung?

EU

duminică, 13 aprilie 2008

Ei si ele

Cerculetz-cu-sageata si cerculetz-cu cruce. Marte si Venus (penal mai e stereotipul asta!...). Ai vostri si cu voi. Popescu si cu mine. Si toate fragmentele de discutie pe care-ti vine sa le notezi ca sa nu le uiti. Cine n-a trait fragmente d-astea, sa-si cumpere.

Precautzia maximala:
- Ce face iubita?
- Bine...
- Esti suparata?
- Nu!!!!...
- Aha. Esti pe cale sa te superi...?

--------------

Surpriza uluita:
- Iubitule, uite, am luat spuma de ras Nivea, ca nu mai aveai...
- ... vai, iubita, e pentru mine?!?!?!
- Nu, e pentru mine!...

--------------

Eu-Regele:
- Iubitule, ma duc in bucatarie...
- (clanc-clanc-clip-poooc-nu mai am munitie, mortziimasii!!) Mhhmmmhm? Ce? Da...! Ai voie sa te duci in bucatarie!!
--------------

Pielea ursului din padure:
- Iubita, cind mergem la banca pentru creditu' ala auto?
- Stai, pisoi, ai rabdare, mergem saptamina asta...
- Si cit dureaza?
- Pai o saptamina analiza dosarului... cam asa. Intii trebuie sa-ti aprobe creditul, sa semnezi cu banca, abia dupa aia faci plata si cei de la Fiat au zis ca in 5 zile dupa toate astea iti vine masina. Mai dureaza ceva...
(Popescu dispare printre rafturile de la Cora si revine)
- Ce-ai luat acolo, pisoi? Odorizant de masina? Pai nu d-asta, trebuie Ambipur cu rezerva!...
- Nu e pentru tine, e pentru MASINA MEA!!!!!
---------------

Gura-lumii sloboda:
- Alo, iubita, deci am belit-o!
- Cum asa?
- Pai am facut niste socoteli cu ce bani imi mai trebuie pentru masina, pe linga credit... E foarte nashpa: numai numerele rosii costa 5 milioane!!!
- Poftim?!??!?! Cine ti-a zis timpenia asta?
- Iubita, am un coleg care si-a luat acum un BMW si, ma rog, s-a ocupat taica-su de toate astea si cica atita costa...
- Iubitule, numerele rosii costa 250 de mii... si daca le returnezi la Politie intr-o luna de la primire, iti iei banii inapoi pe ele...
- A, da? Nasol. Am apucat sa-i zic deja lu' tata ca-mi trebuie aia 5 milioane de numere rosii... si s-a cam crizat...

Sirul se lungeste cu fiecare zi. Ceea ce e minunat, pentru ca asta inseamna ca rid cu pofta, din toata inima, macar o data pe zi. Desigur, si Popescu ride cu pofta in fiecare zi, ce credeati?, dar nu stiu cum se face ca dudele mele le uit... Am sa fac dreptate si am sa revin cu cun post care se va chema "Ele si ei", dar dati-mi putin timp. Intotdeauna e mai greu sa observi la tine decit la altul...

EU (sau ea, sau ele...)

vineri, 11 aprilie 2008

Moda strazii

Ieri am luat-o frumos la picior cu tramvaiul 41, satula de atita stat la semafoare si de atitea claxoane. Lucru curios, desi ma duceam la intilnire cu clientul, m-am imbracat ca de plecat in tabara, cu adidasi si blugi, haine comode de tiriiala, de parca ma duceam sa ma catar pe poteci alpine. In fine, norocul meu ca ma duceam la un client vechi, care oricum nu se uita la ce zdrente aruncasem eu pe mine si care a ris la justificarile bai, ma scuzati de tinuta, dar am plecat cu tramvaiul de dimineata si nu stiu de ce mi s-a parut asa, aventura vietii mele... si-am zis sa fiu lejera:-)))

Pe drum, in timp ce ma odihneam fericita in textilele mele sport, tinindu-ma de bara tramvaiului, am inceput iar sa rinjesc intern, dupa un prost si vechi obicei al meu, la diverse fragmente de real din jur.

Fragmentul 1:
Functionarica imbracata frumos.

Tinerica, slabutza, cu puternice influente rurale, aborda clasicul "sacoash" inchis, cu "pantofii negri cu toculetz", din care ieseau niste "dresuri culoarea piciorului", care se terminau in sus cu o "fusta conica". Beleaua era fusta. Desi nu foarte scurta, era al dracului de strimta si crapata. Ansamblul, scuturat de tusha tzaranica, nu era deloc deranjant, dar se vedea ca biata fata era imbracata asa de frumos, de nu se putea obisnui. Astfel, la fiecare doi pasi se lasa discret pe-o parte si mai tragea de fusta-n jos... O data pe dreapta, o data pe stinga. Stiti, genul ala de gest deghizat pe care-l vede toata lumea tocmai datorita chinului de a-l ascunde. Pas-pas-trag, pas-pas-trag...supercoregrafie, biata fata!

Fragmentul 2:
Fata de Cringasi

Blonda, cu motz umflat in crestet, data cu mult rimel, cu fond de ten inchis si cu ruj cit se poate de sidefat. Extrem de sidefat. Cel mai sidefat. Atit de sidefat, incit reuseste sa dea buzelor o nuanta icterico-hepatica. Sau, in cel mai bun caz, arata ca o convalescenta dupa anemie severa. Va anunt ca, pentru a fi misto, tre' sa porti mult alb. Cum ar fi o geaca de tercotzel cu multa blanitza la gluga. Pentru ca e mai hip. Dificultatea vine de la mijloc in jos: neaparat talie joasa, fata, ca nu suport talia inalta!!! Nici soldurile ei n-o suporta, deoarece le cam limiteaza libertatea. Asa, la talia joasa, se pot exprima in voie deasupra curelei (cu tzinte), dind un profil de ceasca cu doua toarte. Superb! Iar geaca trebuie sa fie scurtutza, ca sa lase cit mai multa piele la aerisit.

Fragmentul 3:
Pubera Emo

N-are mai mult de 13 ani. Parintii cistiga binisor, caci isi permit s-o inmoaie in Pull'n'Bear si Zara. Obligatorii pantalonii negri pana, care se termina in nishte borderi lataretzi, asortati cu sosete roz. La git, multe margele colorate din plastic veritabil, care se itzesc de dupa clasicul shal Yasser-Arafat-fight-for-Palestina. Parul lung si tuns in trepte, cit mai latzos si cit mai asimetric. Alta basma zace la incheietura miini, cu printuri interesante de tip juvenile horror, unde cranii umane zimbesc dragalash in culori vii, cu cite un ochi scos. Un fel de vodoo-style print. (Nu stiu de ce, dar cind descriu un Emo, imi vin la gura numai adjective compuse. O fi de la nenumaratele suprapuneri vestimentare care il caracterizeaza). Pe umar, atirna neglijent o tashka neagra care se opreste undeva, la jumatatea gambei. Atitudinea generala e un pic asimetrica, shuie, relaxat-cisha, constienta de cele 10 bratari care atirna pe cealalta mina, combinate cu alte 5 inele pe degete. Cele 10 bratari si 5 inele nu au NICI O LEGATURA intre ele. Litera de lege: haos coloristic pe fundal de mult negru.

Fragmentul 4:
Subsemnata

Jeansi negri faded (luati cu Popescu intr-un raid disperat de nu mai am pantaloni negri, ce naiba fac?!?!?!). Masura 40. Talia joasa (ca n-am gasit altfel), dar cit sa-mi ascunda toartele. Evident, sint mult mai lungi decit picioarele mele scurte, asa ca i-am mototolit cumva la glezne, de arata ca si cum m-as termina brusc. Tricou negru, cu niste pini argintii negriciosi, multi si deshi, in forma de 2 mitze. Nike negri cu swish roz, gama Women's Training, adica adidashi d-aia pufoshi, ingrozitor de sport. Geaca subtire de tercot negru, de la Kenvelo, numai buna de tiriiala. In urechi, niste finetzuri de cercei, care nu au cea mai mare legatura cu restul echipamentului, decit ca sint mici si stralucesc cumva, de parc-ar merge cu mitzele din pini de pe tricou. Geanta incapatoare, neagra si-asta, gofrata, genul de pusheta normal dimensionata in care sa-mi intre nu-stiu-niciodata-ce. Per ansamblu, cel mai bun echipament de mers la piatza, fara nici un fel de nota trendy sau incintare-pentru-ochii-alorlalti. Adica eu nu eram fericita cu combinatia. In speta, ma scot din sarite pantalonii aia care-s putin elastici si-n care moralul meu face bungee jumping: sint grasa / sint slaba, sint grasa / sint slaba... Adevarul e ca sint destul de curbata, mai ales de la talie in jos; ma salveaza un trunchi destul de zvelt si o talie normala, dar picioarele mele seamana cu niste butucei. Scurte si grosutze. Concluzia fiind ca, probabil, n-aveam dreptul sa ma iau interior de celelalte 3 fragmente, ca nici eu n-am fost mai breaza, dar macar:

-nu-mi trageam pantalonii la fiecare pas --> daca iti iei niste tzoale pe tine, apai poarta-le fara sa le asezi tot timpul. Daca tre' sa le asezi tot timpul, mai bine nu le imbraci

- nu mergeam cu bratele incrucisate peste piept, ca sa-mi ascund decolteul (bine, n-aveam chiar deloc) --> daca decizi sa arati strazii circumferinta bustului, apai i-o arat, ca de-aia ai iesit asa din casa, in primul rind

- nu calcam ca pe oua, aranjindu-mi ba una, ba alta si reasezindu-le tot timpul --> daca te-ai imbracat atit de frumos incit iti e incomod sa mergi pe strada, mai bine iei un taxi, ca sa nu ti se ridice nimic si sa nu ti se strice simetria

Va salut asortat si regulistic,
Eu

luni, 7 aprilie 2008

CS-ul, mare specie in viata

Pentru cine n-are prea mult de-a face cu glamurosul domeniul al publicitatii, CS vine de la Client Service, adica armata aia de (cel mai des) femei care stau ca usa pisicii intre client si agentie. Vrea sa zica ceva clientu'? O zice alora de la CS. Trebuie sa faca agentia ceva pentru client? Face sub coordonarea CS-ului. Adica un canal specific de du-te-vino, unde pe-o parte intra clientul si pe cealalta iese produsul de agentie.
Ideal, CS-ul este materializat sub forma unei fiinte destepte, elegante, care impune respect, care stie sa coordoneze, care-si pastreaza calmul, care poate sa convinga si care nu face de ris entitatea pe care o reprezinta.

Practic, CS-ul se intilneste cel mai des sub forma caprei, uneori junioara cu virsta, alteori junioara cu capu'. Capra se imbraca trendy, cu tzoale de Zara sau H&M (daca e scoasa la pascut peste granita), simte la un moment dat nevoia de ochelari cu rama groasa de plastic si este extrem de fericita ca face parte din acelasi domeniu cu Botzi, Naumovici, Enoiu, Prisca si Pila. Capra da bine la client pina deschide gura. Citeodata, poate sa pacaleasca audienta si dincolo de acest punct critic, caz in care devine indispensabila managementului si iremediabil nesuferita celor cu care lucreaza in agentie. Capra trimite mailuri stufoase, fara cap si coada, din care Creatia nu pricepe absolut nimic, dupa care ii cheama la debriefing ca sa-i ametzeasca si mai rau. Dupa atingerea compromisului intern, capra esueaza in a convinge clientul ca e bine ce-a facut agentia, poate si din cauza ca a reusit sa ceara cu totul altceva echipei fata de ce se dorea initial.

Capra e cea mai experta. In evaluari interne, tipa si se lamenteaza ca nu i se recunosc meritele. Daca universul si valoarea-ca-concept au ghinionul ca ea sa lucreze de mult pe un cont, atunci capra va fi promovata si va cascada propriul set de reguli catre boboace proaspat intrate in industrie. Care se vor capri par consequence, sub influenta directa a caprei-sefe si vor creste la rindul lor in aceeasi directie, revarsind formatul catre noi si noi generatii care abia ce vor fi pasit in domeniul publicitatii. Asta suna catastrofic, distopic si pesimist. Nasol.

Visul caprei e sa lucreze acum in advertising si mai tirziu la client. Brand Manager, Product Manager sau, in cazul ambitiilor deosebite, Marketing Manager ori CEO. Asta deoarece capra a intrat in publicitate pe cind era in stadiul de ied, momita de verdele ierbii din advertising (= e supertare, fata, deci fac spoturi si strategie, stii?) si vrea sa viziteze si pajistile de la urmatoarele niveluri, cocotzate intr-o ierarhie a trendy-ului si a glam-ului carieristic aspirational descrisa de revistele glossy.

Observati ca am devenit sablonarda si ca postul asta seamana cu genul ala de spam "Proasta de mall" sau alta piesa stilistica din aceeasi categorie. Suna, dar nu e. Este experienta pura, colectata la prima mina in 5 ani de stat prin industrie. Sint iar in situatia in care-mi trebuie recruti noi, caut boboace si gasesc iezi, ma uit la ce-as putea fura din alte ograzi si ramin om cinstit, neatins de pacatul tilhariei. C-as pacatui, dac-as avea pentru ce! Dar ramin tot miel neprihanit cind vad cum specia de CS se corceshte din ce in ce. Vorba Pipsului, terminata nervos de zeci de interviuri din care nu ne-am ales decit cu behaituri: Mitzo, da' o fina si-o printza nu gasim si noi?... Gasim, dar gasim greu. Gasim greu chestia aia serioasa, care munceste cu rusinea ridicolului in vena, care nu lasa nimic la voia intimplarii pentru ca ii e jena sa nu carecumva sa se faca de ris, care vorbeste doar cind are ceva de spus, care e in publicitate pentru ca are intuitie si-n Client Service pentru ca are clasa, si din care vor iesi viitoare doamne cu prestanta, in stare sa rusineze orice client care nu le trateaza cu respectul cuvenit.

Adio, lebede, bine-ati venit, mai gistelor. Si cica de ce arunca aia din Creatie cu papucu' dupa ele cind le vad si de ce le freaca clientul pina la destramare. Pentru ca iarba verde de acasa le iese printre dinti si sunetul alert de tocuri seamana perfect cu niste copite in galop. Acestia sint accountzii zilelor noastre. Si stiti care e culmea? Ochelari cu rama groasa de plastic am si eu.

duminică, 6 aprilie 2008

Biserica cu hramul Sfintei Mitze

In august 2007 mi-am luat si eu o casa. Adica o garsoniera. Adica 30mp = 2 credite = 30 de ani. Sa-mi dea Dumnezeu sanatate s-apuc s-o si platesc, dar nu despre asta e vorba. E vorba ca vad si eu luminitza de la capatul tunelului. Dupa ce timp de 6 luni am darimat mai toti peretzii, mi-am izolat balconu', am pus termopane, am schimbat caloriferele, am carat molozul, mi-am pus lustre, mi-am luat electrocasnice si m-am imbolnavit de nervi, mai am foarte putine chestii de facut. Adica:
- sa-i oblig pe aia de la termopane sa-mi monteze si plasele de tintari
- sa-i chem pe aia de la repartitoare sa mi le mute pe caloriferele noi
- sa-mi comand mobila
- SA MA MUT

I-am ushuit cu vorba si cu gindul pe toti cei care mi-au explicat extaziati ca e supertare sa amenajezi o casa, vaaai, ce mi-ar placea!..., deoarece bataie de cap mai mare inca n-am pomenit. Ma seaca nervos numai gindul ca trebuie sa ma apuc sa masor, sa inghesui si sa ma gindesc astfel incit totul sa iasa bine si sa nu ma enervez cind m-oi impiedica de o canapea prea mare sau cind n-oi avea spatiu in sifonierul-debara. Singurul lucru care-mi face placere este sa ma gindesc la ce culori imi voi pune in casa. Tipic tanasoieshte, vreau sa am o casa cu rosu. Stiti, rosul ala frumos, de te incalzeste pe suflet, combinatia de cabernet cu capsuna si cu ruj..., in fine. Nu pot sa-mi fac o casa rosie cu totul, dar macar neshte accente tot pot sa-i dau.

Asa ca m-am decis la o bucatarie IKEA dupe care am balit inca din iarna, dar atunci strugurii erau cam acri (31 de milioane toata daravela). Bucataria Faktum, in culoarea Abstrakt Red, lucioasa si numai buna sa mi-o umple mitzele de urme de labe cind or sa miorlaie dupa mincare. Dar nu conteaza. E o bucatarie al dracului de frumoasa, mi-am configurat-o astfel incit sa intre in extinsul spatiu de 2m pe care-l am la dispozitie si gata. Dulapul pe care-l vedeti alaturat NU e bucataria mea :-), dar alta imagine mai buna pe net n-am gasit, ca sa va exemplific. Culoarea se va combina de minune cu nuanta de vanilie rece pe care o am la gresie si faianta si cu stejarul de la parchet. Am uitat sa va spun ca, din motive de spatiu, bucataria mea e totuna cu sufrageria. Adica nu mai am pereti. Teoretic, de pe canapea ma uit direct in chiuveta. De-aia am zis sa-mi fac privelistea mai placuta.

Insa circul nu se opreste aici. Mi-am scos ferestrele de la sufragerie ca sa-mi pun blat. Blatul vaniliu la care visam eu n-a fost disponibil decit la niste magari cu mobila superba si infiorator de scumpa. Asa am sfirsit prin a da pe 2 metri de PAL frumos finisat vreo 300 de euro. Nu ma scuipati. Stiu, e ingrozitor de mult si cel putin o suta dintre voi imi veti fi recomandat doua sute de locuri unde ma costa de cinci ori mai putin, da-aa-aar! am fost si eu, am cautat, m-am crizat cu nervii si tot n-am gasit. Pai trebuie sa va spun ce o sa fac eu cu blatul ala vaniliu: o sa-l pun pe Popescu sa-mi deseneze urme de mitza pe el. Cam cum vedeti alaturi, atita doar ca mult mai artistice, cu trasee si itinerarii si, mai ales, ROSII. C-asa-i conceptul. Vorba mamei: tu ai dat 300 de euro pe blatul ala ca sa poti sa-l pictezi cu labe de mitza, nu? Da. Probabil. Adica destul de cert. Era singurul blat de culoarea aia, domnule! Nici macar nu e vaniliu. E un fel de fildesiu. Adica o culoare perfecta pentru labi-print rosii. Si gata!

Canapea ... inca nu m-am hotarit. E greu: trebuie sa fie frumoasa, solida, rezistenta, comoda, buna de dormit pe ea, pentru ca va fi si pat, trebuie sa-mi incapa.... Probabil ca nu va fi rosie, ci bej. Vanilie. Sa dea frumos cu rosul de la bucatarie si cel de pe blatul pictat.

Insa stiu cu exactitate ce alta unealta de dormit am sa cumpar: cosul asta de mitze. Ca e si dublu. Sus Kiki, ca-i place spatiul deschis, iar jos Lucy, ca e mai fricoasa. Numai sa si doarma-n el si sa ma lase pe mine-n pace noaptea, cind ma invelesc constant cu o patura si doua mitze, indiferent de anotimp. Blanitzele alea se iau si ele separat, deci - cuib, neica! Recapitulind, descopar ca ma preocup mai mult de ele decit mine. Poate pentru ca la pisici e mai simplu.

Si mai am o gaselnita. Stiti ramele alea patrate, simple, numai bune de bagat pozele in ele? Au de toate culorile. Tot la IKEA. Ignorati ilustratia asta curcubeica, dar n-am gasit alta. Stiu ca le stiti, dar vi le mai arat o data. Va rog sa va concentrati pe ultima, adica aia rosie, si sa va imaginati vreo cinci-sase rame ca asta, pe un perete alb, facind rapel discret cu bucataria, cu doua-trei polite si cu blatul pictat. Vor contine... hahahaha, cine ia premiu la intuitie?!?!... poze cu P-I-S-I-C-I (ale mele), fotografiate artistic de Popescu, desigur. Inca nu m-am hotarit la numarul ramelor: daca pun patru, le pun numai pe Kiki si pe Lucy, daca pun sase, ilustrez si populatia mamei (Micutza, Bobo, Kivi si Pisoi). Cred ca am sa pun sase, ca sa fie mai divers si s-arate a expozitie. Adica nu prea pot sa aleg... Stiu, Kiki si Lucy sint ale mele, dar si ailalti sint tare frumosi si simpatici...

Mai explorez niste optiuni care includ ascutitori de gheare, securizarea balconului pentru ca potaile sa nu cada de la etajul 9 (vezi plasele de tintari), niste jucarii in forma de soricei... Cred c-as putea sa ma internez cu succes: pisicofilie obsesiv-compulsiva. Imi amenajez o casa (visul meu, noptile mele nedormite de ani, cind visat la un loc al meu si numai al meu) si singurele lucrurile clare sint niste labe pictate pe-o scindura si-un cos de rachita cu doua locuri. M-as putea duce la balamuc linistita, cu singura conditie ca stabilimentul sa aiba curte si prin ea sa se plimbe pisici.

Miau-m luat casa,
Eu

joi, 3 aprilie 2008

Puterea (si dezgustul) cuvintului

La inceput a fost cuvintul, zice Biblia, iar eu completez: si la mijloc, si mai dup-aia, si la sfirsit, si mai tot timpul. Adica logosul, generatorul a tot si toate, care este el... Mie cuvintele imi genereaza multe; sint o persoana auditiva si orala (scuzati orice confuzie posibila), rag de fericire cind gasesc cuvinte potrivite si mor cind le aud pe alea otravite. Cum ar fi o lunga lista pe care doresc s-o insir mai josulea, ca sa ma descarc si eu. Sint cuvinte sau combinatii de cuvinte care mie-mi stirnesc un fel de riie creieristica si-o urticarie nervoasa. Nu stiu de ce, dar poate daca le astern gasesc si-o explicatie pentru furiile si inversunarile cu rosu-n fata ochilor.
Sa incepem:
  • capabilitati - sa moara ma-sa de cuvint romglezit; de nu-mi vine sa-mi smulg parul in cap cind il aud. Poate pentru ca e marca oricarui yup (young urban professional) si a oricarui CEO/politician autohton, care are senzatia ca neaosul capacitati se refera doar la suruburi, sirme si volume. Capabilitatile sint asa, o chestie misto, care dau o dinamica de abilitare ternului capacitate, care nu are nici un haz cind discuti de treburi tari cum ar fi organizatii, relatii interumane, advertising, strategie si altele din gen.

  • diploimant - da, deployment, deci chestia aia care mahalageste se cheama cascadare. Deci diploimantul e atunci cind stie unul si varsa la mai multi, care invata si ei. Deci e o treaba supertare de pomenit in sedinte, in momentul in care esti sef de implementare si tre' sa explici de ce s-a implementat doar pe sfert. Pentru ca inca nu s-a facut diploimantu', desteptilor, de-aia!

  • la naiba, fata! - stringe-l-as de git pe Mircea Solcanu si toata piata de parodie TV care, luindu-l in basca, a stirnit o isterie de masa cu vorbele astea... Neaparat rostite la fiecare 3 cuvinte si, mai ales, in combinatia pe care tocmai v-am mentionat-o.

  • cel mai mare defect al meu e ca sint prea bun(a) cu oamenii - mizeria asta vine la pachet sau se alterneaza cu suratele ei mai mici, dar la fel de proaste, cum ar fi: ma implic prea mult in ceea ce fac sau sint perfectionist(a). Cred ca am vazut la interviuri de angajare vreo 50 de oameni, in toata cariera mea de pina acum. Din astia, 49 aveau sus-numitele defecte. Al 50-lea nu s-a prezentat. Ma-ntelegeti, nu-i asa? Ma-ntelegi si cind le spun papagalilor si oilor gingase care se autoevalueaza shmeker si win-win in felul asta: defect inseamna, de pilda, "birfesc" sau "sint invidios pe ce le iese altora" sau "joc solitaire in timpul programului"!!!! Cind o veni ala care-mi trinteste din prima una din cele de mai sus, il angajez, pe cuvintul meu!

  • (haaa!) win-win - in orice prezentare, in orice propunere, in orice varianta de proiect, toate cacaturile sint win-win. Adica reciproc avantajoase. Adica mutual benefice. Adica nu pierde nimeni. Offff!

  • da' eu!... - replica universala atunci cind te duci si tu undeva sa te plingi. Intotdeauna exista unul care a patit-o mai rau ca tine si, jocul sortii, e mereu ala din fatza ta. Daca te doare capul, ala cu care vorbesti are migrena cronica; daca ti-a decedat o ruda, intrelocutorului i-au murit trei; daca ti s-a nenorocit un ppt cu 200 de slide-uri, celui din fatza ta i-a crapat unul cu 214... Ma astern sclava vesnica la picioarele aluia care poate s-asculte o vaicareala pina la capat si sa nu se vire in schema cu exemple proprii. Pentru ca, desi pleaca dintr-o radacina profund umana de "compatimesc cu tine si-s empatic, c-am trecut prin asta", iese un fel de "mai du-te-n plm de fraier, bah, treaba adevarata e ce mi s-a-ntimplat mie"...

  • ...trebuieste sa... - nu trebuieste nimic! Asta e din seria dupE mine, ca numai taranii vorbeste cu multi "i". Trebuie sa mai citim si noi un manual de gramatica. Ala de clasa a 8-a e instructiv si nu foarte solicitant pentru creierele care fac simultan diploimant si-si dezvolta capabilitatile...

  • am un issue... - adica o problema. O dificultate. Te deranjeaza ceva. Te-a enervat o chestie. Nu, bre, multinationalii si astia cool au ishuuri. Pe care le vor solva si nu vor lasa nici un aitam neatins. E doar o problema de aprauci.

Permiteti-mi romaneste sa-mi bag picioarele si sa urlu mintal cind aud toate cele de mai sus. Pentru ca denota o suficienta studiata, artificiala si al dracului de gaunoasa. Doamne, cad in genunchi si te rog sa nu ma duci in ispita si sa ma feresti de toate balariile astea, ca, dac-ajung si eu ca ei... inseamna c-am facut clabuci degeaba.

Va salut, bai dear all,

Eu