ATENTIE!

Puneti oaia pe mute (dreapta jos) sau inchideti boxele. De-acolo vine grohaitul...

luni, 30 martie 2009

Isn't that stwitt...!

[Zappy: hai ca te caut eu
Zappy: ce nick ai?
Zappy: paidece?
Monica: dap
Zappy: nu te gasesc. esti pe site-u bun?
Monica: ....@#%$@#!!!!!]


Ati asistat la dosarul unei siluiri. Si anume cum m-a pus pe mine Zapa sa-mi fac cont pe Twitter. Ceea ce puteti observa in dreapta paginii - da, imediat sub dosul de pisica si moaca mea. Si iata cum am plonjat SI in lumea asta, caci cu blogurile o lamurisem...
Asadar, Monica twittaie. Nu inteleg exact scopul si modalitatea, dar eu twittai constiincios. Tot Zapa mi-a servit un crash course uns pe piine cu ce cica-am-voie si ce cica-n-am-voie sa execut in aceasta microlume a microbloggingului micromanifestat. ..."microscop"; si mai stiu citeva cuvinte care incep cu "micro".
Pot sa va spun dupa doo zile ce este Twitter? Sigur ca pot. Twitter este:
- o unealta de status. Mai curpinzatoare decit Y!Messenger si mai strimta decit un blog. Ai o maxima care te macina? Scuip-o pe Twitter. Daca e cu adevarat remarcabila, lumea microliterara te va @plaud@ sau te va ignora cu desavirsire. Caz in care lipseste "@"-ul din fata, caci nimeni nu va avea nimic sa-ti spuna. [si uite asa am invatat regula numarul 1: daca vrei sa-i spui ceva cuiva specific, il atirni de-o coada de maimutza inainte sa scrii, ca sa-i apara si lui]
- un exercitiu de contragere. Daca Twitter face ceva bun, apoi aia e obligatia de a te exprima in 140 de caractere. Ma gindesc serios sa-l bag ca exercitiu in grupul meu de capre, ca sa le dezvat de mailuri lungi si interminabile.
- un mod de a te expune public. Ei na, asta face si dezbracatul in piata. Dar cu Twitter, daca esti smecher si relevant, capeti followers muuuuuuulti si frumosi, care-ti cresc stima de tine. Caci una e sa te urmareasca Pixulescu, iar alta e sa te observe Novac si cu Bad Pitzi.
- un drog virtual. Haide, maica, cu refreshu' / Ai reteaua ca ciresu'/ Ramuroasa si stufoasa / Ti-ai bagat o lume-n casa. Pe scurt.
- o unealta de marketing, dar asta mai studiem si eu, si Zapa, sa vedem daca putem sa bagam twittingul pe git la vreun client. Pentru vreo campanie mareata la vreun produs care sa se preteze. Da' mai vedem.
- o carte de telefon. Apai iti gasesti mai tot neamul pe Twitter. Doar sa-ti mearga functia de search, care, dupa cum v-o indica si prologul, mai da rateuri din cind in cind.
- ceva care-l face pe Popescu sa rida de mine si cu coada: Esti victima onlainului!!!!! De asta, Popescu este numit "victim". Cum de ce? Pai... cum ar trebui sa se numeasca barbatul victimei?!?!

... scuzati-ma, unde ramasesem? A trebuit sa plec putin. Zapa vinde niste convershi pe Twitter si m-am dus sa vad cine i-a cumparat.

Daca mai era ceva de demonstrat...

12 cm

Atita se afla azi intre mine si pamint. 12 cm care-mi dau o deosebita perspectiva asupra lumii; 12 cm care-mi pot lua perspectiva aia cu mina, trintindu-mi-o pe jos. La propriu. Caci astenia mea de primavara se invirte in jurul pantofilor cu toc.

[gata, baieti, v-am avetizat despre ce vorbim azi; acu' puteti fugi si va intoarceti mai incolo, cind se termina, da?]


Eu NU port tocuri. Sint incapabila sa ma tin pe ele. Cu toate astea, ma pocneste peridic o pofta teribila de a detine si stapini o suma de perechi, care mai de care mai cu tocuri si mai decupati in virf. A, si sa fie colorati, da? Gena mea punk se manifesta discret in aceasta privinta.
Dar inca astept ziua in care am sa port acesti pantofi firesc si normal. Am sechele, sa stiti. Grave. Sa vi le marturisesc:
Nu-mi pot conserva o imagine constanta pe parcursul zilei. Apar dimineata, cabrata precum poneiul Vasilica in arena. Poc-poc, vaaaai, ce tocuri ai! / ce doamna esti azi! / etc, tac-tac-tac, scirtz! Gata, ssssssssttt, indreapta-te, oaie ce esti, n-a vazut nimeni, e ok. Ai grija sa nu rupi tocul a doua oara cind mai calci in strachini. Multumesc.
Trec vreo doua ore.
Pantofii incep sa stringa. Rau. Groaznic. Combinam aceasta sechela cu avantajul ca nu ma crede nimeni vreo zdravana la cap, asa ca imi permit scurte derapaje. Cum ar fi sa scap temporar de pantofi. Senzatia e atit de paradisiaca, incit incaltatul la loc echivaleaza cu intrarea in iad. Asa ca sar etapa. Si astfel ajung s-o tulesc rapid pina la imprimanta lipaind in picioarele goale, de exemplu. Ce nu reusesc sa inteleg e de ce iau dupa mine pantofii. Am dezlegat misterul intr-o replica:
COLEG: - De ce nu te incalti?!
MONICA: - Ca nu suport...
COLEG: - Pai si de ce tii pantofii aia in mina?!
MONICA: - Ca sa vedeti voi ca am si c-am venit cu ei de-acasa...
Desigur. Pina la sfirsitul zilei, eu ma voi fi plimbat des prin firma, cu pantofii dupa mine. Exista, deci, o legatura de nestricat intre mine si ei. Cred ca trebuie sa fim in acelasi spatiu, dar nu conteaza in ce combinatie. Ori ca ei stau in picioarele mele sau pe linga ele, e tot aia. Eu am pantofi cu toc.
Astia de azi sint niste frumuseti naravase. Nu vor sa-mi stea in picioare. Ies. Sar singuri. Daca platiti bine, va dau filmulet cu mine in timp ce cobor scarile. Sau ma duc pina la baie. Sau... ma rog. Totusi, m-am jurat ca azi nu-i scot, orice ar fi. Pentru ca-s superstitioasa: e prima pereche de pantofi cu toc pe care o port anul asta. Si n-as vrea sa umblu tot restul anului desculta.
Ah, si vreau sa va mai rog ceva: tineti-mi pumnii sa gasesc loc de parcare in fata blocului diseara. Ca sa nu trebuiasca sa-l sun pe Popescu si sa-l rog sa vina juma de kilometru pe jos cu niste adidasi in punga. Altfel nu voi reusi sa ajung acasa.

joi, 26 martie 2009

Ya-hooooooo!

Eu fac parte din specia Homo Messengeris. Adica-l folosesc frecvent si mult, comunicind verzi si uscate cu cine sta sa m-asculte din lista. Si-mi place pentru ca da nastere la tot felul de chestii consemnabile ulterior. De exemplu:

CHESTIA 1. Poate fi denumita si Îmi iau seamă singur, nu-mi trebuie de la tine, iar Bastele a reusit sa fie la fel de monumental pe cit e el zilnic. Eu am ris cu clabuci:
Basty: eu ti-am zis sa imi dai sa vb cu ei
Basty: direct
monica: biiiiiiiiiiineeeee
Basty: ar trebui ca specialist in comunicare
monica: ma duc la vinatoare de pinguini
Basty: sa-ti dai seama ce defectuoasa
Basty: a fost aceasta pana acum
monica: hooooo!
Basty: cand intermediarul principal
monica: ma duc in sedinta
Basty: e unul nefamiliarizat
Basty: cu conce... ok

Dragul de Basty...! Poate ca anul asta terminam si noi cu programarea de site, ca sa pot sa... da' nu va spun, vedeti voi mai incolo. Cind oi termina eu sedintele si Basty predicile de la amvon.

CHESTIA 2. Zisa si And now we wait, ca poate scapam fara batai de cap. Popescu e smecher, sa stiti. Nu-ti zice nu in fata. Trage o replica suspendata, cit sa te prinzi ca, de fapt,...
monica: http://cinnamoncloves.blogspot.com/2009/03/fabrica-de-handmade.html vreau aici!
Popescul: aha
Popescul: happy
[scurta pauza decisiva. tacere stinjenitoare]
monica: "happy"?!?!
Popescul: ce?

Nici un "ce"!!! Las' ca vezi tu, stimabile, cum ai sa ma tii de mina prin Fabrica, in timp ce eu zburd ca scapata din lant dupa cercei si tricouri pictate. Iiiii-hihihihi!

CHESTIA 3. Ah, rozule! Sa stiti ca Zapa e draguta si amabila. Ea ii banuieste pe toti de bune intentii si aplecare spre lectura. In absentiam, Popescu era sa iasa cam ciufulit din toata istoria asta:
monica: fataaaaaaaaaaaaa
Simona: daaaaaaa
monica: imi iei si mie "Eclipsa"?
Simona: da nu ma duc la auchaaan
monica: da' cind te mai duci?
Simona: sapt viitoare probabil
Simona: iti iau atunci
monica: daca n-o iau eu...
Simona: da tu o citesti?
monica: nu... o iau sa fac avioane din ea
Simona: credeam ca popescu...

Pentru conformitate, declar sub semnatura ca Popescu nu citeste decit IQads.ro si meniul de la COD4. Deci, "Eclipsa"?!?!?!?! [nu, ca va mai dau linku' o data, ca sa fie clar] Hai, ma...!

miercuri, 25 martie 2009

Nu va-nghesuiti!



Stiu ca ma rugati frumos. Voi, aia 10 din ultimele doua saptamini, aliniati-va in liniste la rind. Cite unul o data. Si fiecare in altfel.
Ssst! Daca nu taceti naibii, nu ma pot concentra. Si se vor duce dracului clean headshot, smulsul unghiilor cu clestele, sufocatul cu perna, calcatul marunt cu masina viteza 1 - marsarier - viteza 1, calatoria in valiza pe Herastrau si... si..., va rog eu, mai dati-mi inca 5 variante. 5 more other ways to die. Cu primele cinci zic c-am rezolvat. Furia te face al dracului de inventiv.

luni, 23 martie 2009

Monica, locurile publice si toaletele pentru handicapati

Intr-o mitologie de vreun fel, eu as fi Zina Lichidelor Si-a Rinichilor Ocupati. Scoate-ma-n oras, iar de-aici ma descurc eu sa beau apa, ceai si cafea cit incape. La eliminare - eh, e mai dificil... Trebuie sa fiu ancorata intr-un loc stabil, cu acces la baie. Frecvent. Iaca na, de pilda ieri:
Ne-a mincat in spate sa mergem la Hard Rock Cafe, in Herastrau. Amintiti-mi sa nu mai vreau acolo, pentru ca nu se fumeaza decit intr-un cotet friguros si amplasat afara. In plus, doresc sa mai precizez ca la ditai localaul au o baie frumos designuita cu 3 (trei!) cabine, in fata carora se formeaza o interminabila coada de dudui care salta gratios de pe-un picior pe altul.
Ei, si acum intervine legea murphyana a tupeului: Daca observi ca stai de oaie prea mult timp la niste bude ocupate, ce-ar fi sa ciocani? Ihi, zis si facut. Cum Monica se ghideaza dupa principiul nevoii stringente versus lucruri cuviincioase [neezitind, daca e cazul, sa intre si la baieti, la o adica], am ciocanit gratios in cea mai mare si mai frumoasa usa de cabina: aia cu semnul de carucior pe ea.
Deschidem o alta paranteza: mie-mi plac budele pentru handicapati. Nu le foloseste mai nimeni - nu pricep de ce -, au si chiuveta inauntru, iar locul e larg si te poti desfasura in el fara sa-ti dai cu usa-n cap. Extrem de comod, ce mai!
Asaaaaaaaa... Deci: trag un ciocanit, urmat de liniste. Imping usor usa [alta tehnica de contracarat jena, in caz ca e cineva inauntru care tace milc], si poarta paradisului se deschide larg in fata mea. Scot limba in gind catre trupa de muieri care mi se balanganeau in spate si intru. Incui, c-am mai patit-o de citeva ori sa intre peste mine diverse oi crescute in padure care nu stiu sa bata la usa, si... si. Minunat. Bravo, Monico, descurcareata maichii, ia sa vedem acum de unde se trage apa.
Hait! Deci... avem un panou metalic in spate. Si niste luminite. Si.... panoul nu se apasa!!!! Mda.
Solutia 1: protirea cu toate puterile in panou. Aratam precum coiotul din desene animate care incearca sa impinga stinca. Tropaiam in gol, dar panoul nici gind sa se clinteasca. Nasol.
Solutia 2: plimbatul miinilor prin fata luminitelor, ca la congres. Am fluturat asa vreun minut in continuu, fara nici un rezultat. Incepeam sa disper.
Solutia 3: cautarea contorsionata a butonului secret. Panoul ala o fi de decor, de luat temperatura ambientului, Dumnezeu stie! Trebuie sa mai existe un mecanism pamintean care sa traga apa aia nenorocita. Dupa ce aproape c-am facut podul de sus cautind butonul cu pricina, am revenit in pozitie normala, scarpinindu-ma nervos in crestet. No button. Si mai nasol.
Deja ma apuca disperarea. Ce naiba sa fac? Nu pot sa ies de-aici pina nu gasesc solutia. E ceva automat, dar ce? Si, mai ales, cum se activeaza? Am tzopait ca lacusta prin incapere, am trintit capacul de o suta de ori, am plecat din fata panoului - nimic! Futu-ti tehnologia cui te-a facut, pastele tau de mizerie civilizata si easy-access ce esti!! Mi se lungise fata ca la copii de trei ani care si-au pierdut acadeaua. Si atunci m-a strafulgerat dureros
Solutia 4: da drumul la apa de la chiuveta!!! Si, concomitent, cealalta cascada a inceput sa susure ca la usa paradisului. Doamne, multumescu-Ti Tie ca n-ai lasat proasta sa se faca de ris! M-am spalat pioasa pe miini, am mai tras un cintec de slava si-am zbughit-o pe usa. Statusem 20 de minute inauntru, iar cei de la masa se pregateau sa ma dea disparuta.
Apai eu de unde sa stiu ca toaletele de handicapati sint atit de civilizate incit te literalmente obliga sa te speli pe miini?!?!?!

Si intrebarea doi: cite si-ar fi cheltuit juma' de viata inauntru numai ca sa nu se faca de ris cind ies afara? Bai, Hamlet, cred ca asta e, de fapt, INTREBAREA.

-------

LATER EDIT, non-related (hăhă, suna a poezie!):
ajutati-o si pe fata asta sa cistige un i-Pod Touch. Ca ia uite ce frumos a zis, din proprie initiativa [emoticon cu
awwwww!]. Apăi sa n-o incurajezi?! Ia, mergeti si votati; mersi!

vineri, 20 martie 2009

Pai de ce rizi, draga?

Pai de cateii care trec strada pe la marcajele de pietoni.

Pai de cotoiul care urmareste asiduu o mitza pe sub masini si tufe, nevazind nici in dreapta, nici in stinga.

Pai de copiii mici care incearca sa prinda vrabii.

Pai de stolurile de ciini care tropaie constiinciosi dupa un cur de catzelusa atragatoare.

Pai de mine, cind scot cite o timpenie sonora, de care-mi dau seama in timp ce-o emit, dar nu ma opresc.

Pai de cite-o vorba remarcabila de duh a altora.

Pai de Popescu, cind e in verva si tine conferinte la oi. Oile sint eu.

Pai ... c-asa-mi vine citeodata. Sper ca din ce in ce mai des.

[apropo: pai leapsa. Maria, Anna, Shmeny, Jimi, Kraki si Basty]

marți, 17 martie 2009

Daca-ti curge ceva-n cap, inseamna ca ploua si n-ai umbrela

Dupa indelungi scremete si fortari, am ajuns sa-mi fac un al treizecilea CD de masina. Furnizor de incredere: Basty [caruia ii mai pup o data miinile pe aceasta cale, ca oricum m-a obligat]. Acesta a fost extrem de amabil si mi-a inclusiv dat jos de pe ODC diverse aiureli. Special pentru mine. Desi a protestat, cum a fost cazul lui Rock'N'Roll Train - AC/DC. Totusi,...:
Basty: Mai stai, ca versiunea hi-definition e la downloadat. Inca.
Monica: Ahaaaaa, deci ce mi-ai dat prima data nu e ce trebuie. Nu-i nimic, eu mai astept [diverse emoticoane de multumire]
Trece vremea.
Monica: Gata, am luat-o si p-aia buna. Mersi, esti cel mai extraordinar etc
Mai trece vremea o data. Eu trageam trackurile pe CD, selectindu-le ochiometric. Vad doua fisiere ale melodiei cu pricina, unul de 3 Mb [huo! la oase!] si unul de 7.91 Mb [yeeeeyiii!]. Ghici pe care-l trag si-l ard. Da. Trecind vremea a doua oara si ajungind la momentul auditiei din masina, descopar ca hi-def ala se aude de parca domnii cinta dintr-o oala. Infundat si scheunatic. ...nici nu vreau sa ma gindesc cum se aude ala de 3 Mb [ba mint. ma gindesc des la cum se aude ala mai mic. probabil ca MAI BINE]
------------
Tocmai ce-am venit de la Kaufland. Nu mai fusesem demult, stiti, imi cam lipsise. Imaginati-va o monica scapata printre rafturi precum un porc prin frigider. Whooeeeyyyy! Si de-aici, da' si de-aici, uite si din astalalata...., ah, sa nu uit sa iau d-asta!! Cind am ajuns in parcare, mi-am adus aminte c-am venit fara masina. O lasasem in fata blocului, ca-i gasisem loc. Si-am plecat crucificata de doua sacose uriase. Golgota mea se cheama Soseaua Colentina colt cu Teiul Doamnei. Am zis "crucificata", nu? Corect ar fi fost CURCIficata. Da, sint o galinacee proasta: am cumparat ca o disperata chestii de care voi avea nevoie peste abia doua - trei luni de-acum inainte. Dar eu le-am cumparat, sa fie! ...Proasta!!!! Apropo: ati vazut ce vreme dragalasa e afara? Numa' buna de facut excursii pedestre cu greutati in echilibru pe cap.
------------
Lumea mesajelor scrise prilejuieste tot felul de chestii remarcabile. Nu din cauza canalului, da' asa, pur si simplu. De pilda:
Zapa: Prima mea zi de twitter. Ghici ce poza pune Zoso? Aia cu Blogatu', de la RBF. Delir =))
Monica: Poza cu noi si Blogatu' e pe twitter la Zoso. Ti s-a indeplinit un vis!
Jimerino: Sint coplesit de emotie, dar... CE CACAT E TWITTER?!!?!

Data viitoare imi iau macar o haina cu gluga.

duminică, 15 martie 2009

Goldies for oldies

Hehehehhhh...! Va povesteam eu, cindva, ca-cum-e-sa-ai-parinti-chititi-pe-tehnologie. Repetentul de tata in materie de messenger e campionu' familiei in materie de jocuri. IL-2 Sturmovik, Delta Force Black Hawk Down, tot felul de mini si maxi imbecilitati, dar si
maretul,
inimaginabil de mistoul,
grandiosul
STAR WARS!

Povestea lu' Star Wars incepe pe undeva prin 2002, cu releaseurile Jedi Academy si Jedi Knight. Fostul meu prieten il juca incrincenat, cu pungi sub ochi, intre doua rasarituri de soare, fara sa manince, fara sa bea, fara sa mearga la baie. Dar stiti ce misto e?!?! Pfai de capu' meu! Pai sa vi-l dau si dumneavoastra... Si dumnealui tata a zis mersi si bogdaproste, da-l incoa, ca tot nu mai am ce sa joc. Joaca, tata draga, cum sa nu, pentru acei 46 de ani ai tai de-atunci e numa' bun. Iaaaa, ce elastic esti...! Cum te dai tu peste cap si le tragi la aia sabii dupa ceafa...! Bravo! [aplauze necontenite].
Ei, si suna telefonul la mine ca-n gara. Da-l incoa' pe Bogdan, ca nu mai stiu cum era cheatu' ala... Da, bai tata, io-s bine, cum sa nu, mersi ca-ntrebi. Ia-l pe nen-tu Puiky si discutati strategii de batut Vaderii pina va iese pe nas. Capac mi-a pus cind a sunat o data la 2 noaptea, ca nu mai putea sa treaca de nivelul 35. Cind eram pe punctul sa-i trintesc telefonu', a aparut si consultantul strategic, cu ochii cirpiti de somn, si mi-a smuls receptorul din mina, ca sa se ocupe el. Eu am adormit cu mult inainte sa se intoarca in pat. Tata, in schimb, a fost maxim fericit ca a ajuns la nivelul 36. Ptiu!
Trec sapte ani de-atunci. Se termina nivelurile, se incheie ambele jocuri, se schimba si prietenii, dar o pasiune ramine mereu vie: Sa-mi scoateti si mie StarWarsu' ala, sa ma mai joc si eu... Popescu, baiat respectuos, petrece ieri cinci ore sa-l caute pe torente, sa-l descarce si sa-l instaleze. De dimineata pina acum am inrosit google cautind "cheats jedi knight 2 helpusobi 1". Ca nu ne mai aduceam aminte daca asa era cheatul sau nu. Slava Domnului, asa e. De o ora, se chinuie amindoi sa vada ce face comanda "noclip" si cum poti sa te vezi in 3rd person.

Intrerupem programul ca sa anuntam ca adineauri a gasit tata jocurile pe CD. Deci, le avea. De mai demult. Felicitari, domnule Popescu, sinteti fericitul pierzator a cinci ore din ziua de simbata! [iarasi aplauze]. Acum nu va mai ramine decit sa-i explicati tatalui de monica, bine si temeinic, cum se joaca mizeria si sa-i lasati lista de cheaturi la indemina.
Pentru ca prietena dvs doreste sa doarma noptile, nu sa raspunda la telefon!!!

sâmbătă, 14 martie 2009

Animalule!












Privire timpa - check
Blana mitzoasa - check
Jeg pe la bot - check
Dorinta de-a iubi tot ce-apuca-n preajma - check [e primavara, ce dreacu'!]
Lins periodic la coada - check

In toata splendoarea lui blanoasa si mirositoare, Arabeluuuu'!

Imputitu' pamintului...! Aceasta jagardea pe care v-am semiprezentat-o mai demult isi vede de treaba ei naturala si creste ca din apa. Am ajuns aseara la domeniile paterne, pe intuneric si zloata. Din dosul portilor ne-a intimpinat o capatina ciufulita careia i se citeau efuziunile in ochi, prin bretonul latos. Abia astepta sa ne transmita un pic de noroi pe haine. Sezi, animale, treci incoa'!!!, si am putut sa ne dam jos din masina si s-o tulim in casa neatinsi. Pleaca de-aici, ca puti, mizerabile!, si am reusit s-ajungem si-n bucataria anexata casei. Popescu, datorita experientelor trecute, il ocoleste preventiv la o distanta sigura, unde labele si limba blanosului nu-l pot ajunge.
De dimineata, acelasi Popesc a tulit-o precaut spre bucatarie, plin de calcule: Nu-mi iau geaca. Imi pun tricoul asta si fug repede. [de ce, iubitule?] Cum "de ce"?!?! Ca sa nu ma iubeasca javra, d-aia!!!!

Cu Arabelu', am putea sa ne facem negustori de iubire. Contra unei sume modice, am oferi 5 minute de labe-hugging si wet kisses. Daca e soare, noroiul vi-l aduceti voi.

joi, 12 martie 2009

Nastureii aia sint ai dumneavoastraaaaa....?

Da, ai mei. Sint zece, nu-i mai numarati atita. Cinci pe dreapta, cinci pe stinga. Ii am demult, tare demult. De cind m-am nascut. Sint unghiile mele.

Nu-mi ajungea ca mina mea e o bascalie patratoasa, mica si cu degete scurte. Nu, ea trebuia sa se ispraveasca maret cu niste unghii de tot risul. De pilda, unghia de la degetele mici. Stiti cum arata unghiile de bebelus? Nu mai rideti in fata mea, va rog. In liceu, ma puneau colegii sa-mi trintesc miinile pe pupitru si apoi behaiau o jumatate de ora. Da, parte o faceau duios, dar nu ma incalzeste cu absolut nimic.
Ca un facut, de-a lungul si in jurul vietii mele am avut si am parte de persoane cu niste unghii absolut superbe. Lungi, estetice, pe degete fine, capabile sa tina o oja neteda si sexy, unghiile prietenelor mele rinjesc lung si elegant la tarancile de unghii ale mele, care sint mici, moi si nefatzoase, fluturind inegal prin fata celor care ma privesc cum dau din miini. In timp ce vorbesc. Daca fac faza cu middle finger, toata lumea ride. E ca si cum un copil de trei ani ar spune "pastele mamii tale de imbecil retrograd", cu toata seriozitatea de care e capabil. Degeaba. Se duce dracului toata drama; da, din cauza unghiilor.
Pentru ca sint urite, nu le iubesc deloc. Mi se rupe de ele, drept pentru care si lor li se rupe de mine. Strat cornos dupa strat cornos, cedeaza cind ti-e lumea mai draga, trimitind in lume o monica scapata dintr-un tunzator de iarba. Vaaa-aaai, ce unghii scurte ai, draga! Hait, ai unele si mai scurte de atit!!! Si toate in acelasi timp...
Uneori, ma mai apuca amocul. Vreau si eu culori pe unghii, vreau oja lucioasa si frumusete trendy. Si atunci ma duc la copitichiura, de unde ma intorc cu nastureii colorati. Dureaza maxim doua zile, pina cind nastureii se ciobesc, se agata si se rup. Tind sa cred ca Popescu sufla usurat, deoarece atunci se conteneste si bagatul ghearelor sub nas din cinci in cinci minute, ia uite ce unghii aaaaaam, iti plaaaac...? [blink-blink]. Da, in pana lui, saracu', ce sa zica? I-am vazut gogiltzul in ochi atunci cind, prin decembrie, am venit acasa cu niste buline mov inchis, de parca scapasem ciocanul peste ele. Mai nasol e ca tot copitaretul se asorteaza, pe principiul "patru labe, si toate la fel". Seara, in pijama, Popescu primeste bonus si cite-un picior in ochi, sa-l admire de aproape ce frumos si colorat e el pe unghii. Nasturi. La picioare sint olecuta mai maricele.

Ei, azi am niste nasturei rosii de mai mare dragul. Te maninca de ochi. I-am facut ieri, deci apusul vietii lor colorate o sa se petreaca undeva, miine. Poimiine. Hai pina luni, probabil, cind smaltul o sa devina insuportabil de sarit, si atunci am sa le sterg. Si-am sa ramin cu niste unghii care seamana cu rufe albe spalate laolalta cu coloratele: usoare urme de rosu, care nu ies nici rugate frumos. Iar mersul la labutichiura e atit de complicat, ca mai bine-l sar. Si iar incepem: ahahaaaaa, ce unghii ai; ia, mai arata-mi o data...! Da. Le vrei de-aproape si cu putere?!

marți, 10 martie 2009

luni, 9 martie 2009

Primavaratic vorbind,

am ajuns la concluzia ca evil vine de la Eva. Faust, bunaoara, si-a cheltuit si sufletul pentru o femeie.

miercuri, 4 martie 2009

O dilema cutremuratoare

Hai la multi ani de cutremur, ca vad ca-l sarbatorim si pe asta (4 martie '77), dar am o intrebare care ma macina cumplit. Sa v-o povestesc:

Prin 2003, gugaleam eu de zor diverse timpenii. Asadar, ma impiedic dintr-o absoluta intimplare de un maldar de pagini care detaliau cu harti si relatari documentate o chestie numita "Falia Fundeni - OD16 Militari". Adica o falie care traverseaza Bucurestiul pe-un anumit traseu si peste care toate constructiile, indiferent de an si stare, sint supuse unui risc seismic gravissim si crescut. Gasisem desene, gasisem rapoarte de sol, gasisem detalii, explicatii si teorii. Am lins eu datele timp de vreo saptamina, delectindu-ma strict informativ cu ele, si-apoi am lasat-o balta. Nestiind ca peste ani si ani ma voi intoarce si voi locui in Tei. Ia ghiciti! Da, acum ma intereseaza, si ma intereseaza rau. Ca orice om preocupat, m-am apucat sa caut. Stiti ce am gasit? NIMIC! Nimic-nimic-nimic-nimic-nimic. Doo-trei relatari imprastiate, despre cum a fost la cutremur si cum supravetuitorii de atunci blabla. Unde dracu' sint hartile alea pe care le studiam acum 6 ani? Unde s-au pitit toate saiturile alea care detaliau totul? Incercati, va rog din suflet. Dati pe Google. Sa-mi ziceti si mie ce gasiti. Ca eu nu mai gasesc nimic.
Pai de ce?!?!

luni, 2 martie 2009

2 Martie

Doamne, ce urit v-a lovit anu' asta, saracutii! Duminica a fost atit de aproape de luni, ca n-ati rezistat, minca-v-ar mama pe voi de amariti, si v-ati infiintat ca margelele pe ata care cu ce-a putut. Sa te fereasca Dumnezeu sa fii barbat intr-o firma cu aproximativ 100 de femei. Pierzi o ora numai sa treci pe la fiecare birou. Ah, si cele 100 de nuante de ruj cu care sfirsesti minjit pe obraz, ca each and every capra simte nevoia sa te pupe recunoscatoare...!
Ati fost atit de simpatici, ca simt nevoia sa va dau niste premii:

Premiul "Sa mor de nu ne-am scos, ba!"
Baietii de la departamentul de Field, unde unul mergea cu cosul si dadea cite-o lalea, iar alti patru se insirau cuminti sa-si ia pupatura. La al patrulea am zis ca le iau bani.

Premiul "V-am adus, acum alegeti. Si fara bataie, da?"
Directorul General. A facut sa circule un cos plin cu cercei de la CharityGift, iar pasaretul angajat s-a inghiontit in parte, dupa culori preferate [am pescuit o pereche din astia albi, gura, ca-mi vin bine!, plus ca de ei duce si-un animalut doo zile de viata mai buna]. La un moment dat, cosul respectiv parea ca inghitise toate fustele din firma, care cotrobaiau frenetic. Eu cred ca nu ne mai invatam minte: la fel a iesit si cu animalele-brosa de anul trecut, si cu insectele de acum doi ani... N-am sa uit ca atunci am tras un gindac de bucatarie, cine dracu' o fi avut inspiratia sa realizeze o brosa artistica in forma de gindac rosu!

Premiul "Am tacut ieri, tac si azi"
Ub al lu' Zapa, care ieri, la masa traditionala de fiecare duminica, a venit cu labutza-n cur si-a avut decenta sa nu se faca de ris azi, calcind in strachini post-factum. A comis-o, a inghitit-o cu totul si n-a mai revenit. Bravo, Misi, esti eroul nostru! [iti dai seama ca toti te invidiaza in secret, inclusiv Popescu, care are si acum cosmaruri in forma de zambile "culori diferite, pisoi, nu le lua tuturor la fel, ca nu-i frumos...!"]

Premiul "Ce vreti, blendelor, 1 Martie a fost ieri!"
Intreaga lista de messenger, care bine-a facut ca m-a scutit de audibile imbecile si statusuri timpite. Ba pardon, sa-mi explice si mie cineva de ce naiba simt unii nevoia sa ureze lamultzani de 1 Martie. Ce sarbatorim? Felul in care vi se golesc buzunarele?

Premiul "Contabilitate, sa moara ma-sa!"
I se acorda Popescului, care a simtit nevoia sa sune azi-dimineata la 10 de la birou si sa sufle cu imensa usurare: "Aoleu, iubi, sa-mi bag picioarele, mi-au ajuns LA FIX, cite capre, atitea martisoare. Pfaoleu, ce bun sint!!!" [esti, iubitule, desigur!]

Premiul "Las' ca mai vorbim peste o saptamina"
Voua, tuturor, care sa vedem cum o mai scoateti la capat si cu 8 Martie, hahaha!